GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am avut ocazia, în aprilie, să experimentez câteva zile de cazare, în Sighet, într-o călătorie în interes de serviciu. De la început am solicitat o cameră mai liniștită, fără zgomot, ca să mă pot odihni după program. Speram ca locația hotelului (nu este în centru ci spre periferie într-o zonă ce părea liniștită) să permită lesne odihna mea veșnic în suferință. Din păcate acest lucru nu a fost posibil, una dintre cele două camere mai moderne ale hotelului fiind spre stradă, cu trafic de la 5.00 dimineața, un câine drăguț în spate dar destul de supărat pe viață, judecând după frecvența și intensitatea lătrăturilor și, desigur, un nelipsit sunet continuu de la o centrală termică.
Mi-a fost recomandat hotelul ca având condiții și o mâncare bună dar eu nu am reținut decât că necesită investiții în dotarea camerelor (am văzut și o cameră obișnuită, mică, curată, dar comunistă, cu pereții în calciu și televizor vechi, ce mi-a creat din prima o senzație de claustrofobie). Dar să revenim la singurele două camere care sunt aranjate modern, mari, spațioase, cu lcd sau plasmă (una dintre ele), pat mare, canapea, fotolii, baia cu cabină de duș. Trecând peste nuanța de roz a pereților, mi-a plăcut camera iar faptul că salteaua era distrusă și a căzut un suport de la baie, l-am trecut la capitolul picanterii inerente din serviciile hoteliere de la noi. Chiar dacă aranjamentul camerei era modern, totuși vopseaua lavabilă era degradată în multe zone, totul avea aerul de neîngrijit suficient. Cald în cameră, afară fiind o vreme ploioasă și rece.
Micul dejun (singura masă pe care am servit-o acolo, inclusă în preț) nu a fost stil bufet, ci a la carte, partea bună fiind că, deși avea variante fixe de mic dejun, mi s-a permis să fac combinații din diverse sortimente iar produsele au fost ok. Restaurantul era renovat, arăta bine, era curat, dar cam frig înăuntru. Trebuie să remarc comportamentul recepționerelor și al ospătarilor, care au fost binevoitori și profesioniști.
Despre drumurile din zonă, sunt un dezastru care este acum natural, noroc că nu am fost cu mașina personală. Una peste alta, consider că a fost o experiență plăcută dar, altădată voi încerca, cu siguranță, altceva.
Trimis de Larissa in 08.05.11 10:27:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHET. A mai fost în/la: În foarte multe locuri.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Larissa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.92904930 N, 23.87125110 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bine ai venit pe site si multumim pentru impresii. Te mai asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare, speram noi, mai placute.
Imi doresc anul acesta un concediu in Maramures. Din pacate insa, bugetul familiei este destul de redus si m-ar interesa, daca se poate cateva informatii despre locuri de campare cu cortul. Ati vazut undeva in drumul vostru campinguri sau corturi amplasate pe marginea raului Viseu? Poate la Cavnic? Multumesc!
Pt. adiiri,
Eu personal am fost cu avionul până la Baia Mare, apoi cu mașina spre Sighet și Satu Mare, deci... nu mai spun că mai era și aprilie, frig, ploaie, până și Bârsana sau cimitirul vesel te făcea să plângi. Dar am colegi acolo care mi-au spus că, nu cunosc să existe camping dar există locuri în care se poate campa, în zone deosebite cum ar fi: zona Cavnic și porțiunea de la Cavnic spre Budești, Cheile Lăpușului, Valea Vaserului în Vișeu și în zona Vișeu-Borșa, Spre păstrăvărie în Săpânța, unde sunt căsuțe se pot pune și corturi, Ocna Șugatag la Băile Vechi. Îmi pare rău că nu cunosc alte amănunte dar sper să-ți fi fost de folos reperele date. Vacanță frumoasă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2015 O 'reluare' se poate? — scris în 04.01.16 de Doiny din TG.MURES - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Experienta nu tocmai placuta — scris în 01.07.14 de gabisssimo2005 din CLUJ - nu recomandă