Alarmă falsă

TIPĂREȘTE

Era momentul (nu neapărat că m-aș fi plictisit, ci pentru că așa era planificat) să părăsim Valencia. Am luat mașina de la Valencia Railway Station (așa cum scria în rezervarea Europcar) și am zburdat spre Benidorm. Nu știu ce m-a impresionat mai mult, cei 170 km de drum sau taxele de autostradă de 14 EUR, adică circa 1 EUR/10 km.

Am ajuns destul de greu la hotel, am dus lupte grele cu gps-ul meu. Demult nu ne-am mai certat așa. Făceam ce făceam și doar la hotel nu ajungeam. Trebuie să recunosc că m-a ajutat să aprofundez Benidormul, să văd locuri pe care altfel nu le-aș fi văzut :). Am ajuns pe vârfurile dealurilor din Benidorm, și mă gândeam la cei ce sunt cazați acolo. Adevărați sportivi! Și totuși să știți, așa fraier cum e gps-ul meu, până la urmă avea dreptate, până când nu am mers un pic pe faleză, nu am ajuns la dealul ce duce spre hotel. Slavă domnului, am ajuns, am lăsat mașina un pic în fața hotelului (hotelul nu dispune de parcare, dar asta știam de la început). Ce nu știam că nu voi scăpa cu mai puțin de 20 EUR/zi plata pentru o parcare publică. Dar veștile rele circulă repede, am aflat asta în mai puțin de 15 minute :) ).

Bazinul de opțiuni pentru alegerea hotelului în Benidorm nu a fost foarte mare, mai ales că deși am pornit de la un buget estimat de 90 EUR/noapte, 3 persoane/demipensiune, m-am văzut nevoit să cresc bugetul la circa 120 EUR pentru a mă încadra. Am exclus variantele apart-hotelurilor care aveau preturi în jur de 80-90 EUR/noapte fără nicio masă inclusă. În finală au intrat hotelurile Mont Park, Prince Park și Marina. Am ales Mont Park pentru că era aproape de mare (vederea la mare am obținut-o ulterior) și că citisem eu prin diverse review-uri că au multe sortimente de mâncare specific spaniolă. Bine, recunosc, sunt un gurmand, și, mai mult decât atât, când ajung într-o țară îmi place să-i adulmec mirosurile și să mă bucur de gustul mâncărurilor tradiționale.

Prețul per noapte era de 106 EUR/3 persoane/demipensiune sau 111,4 EUR/3persoane/full board. Adică mai puțin de 2 EUR de persoană masa de prânz? Clar, full board! Diferența dintre prețul cazării cu demipensiune și prețul cu toate mesele este foarte mică. Am pierdut 2 prânzuri, dar asta nu înseamnă absolut nimic, căci asta echivalează cu plata a 3,3 EUR masa de prânz în loc de 2 EUR.

Spre deosebire de celelalte două hoteluri din acest sejur, aici am rezervat camera prin agenție, aceasta fiind cea mai ieftină opțiune.

Hotelul este situat în estul estului stațiunii Benidorm. Adică este în stânga plajei Levante (plaja de est) cum te uiți spre apă. (paranteză: am o prietenă care a râs două săptămâni de mine. Ce nume de stațiune e acesta Benidorm? Tu nici măcar când îți alegi o stațiune nu poți să fii serios? – închidem paranteza). Hotelul este la 160 m de plajă, faci maxim 5 minute la dus și 10 la întors. Asta pentru că este situat pe așa zis-ul „Cardiac Hill”, fiind o pantă destul de abruptă, dar dealul se urcă doar 100 m. Nu a fost însă o surpriză pentru mine, și nici nu mi s-a părut foarte greu, însă cei cu probleme locomotorii sau de inimă ar trebui să evite acest hotel. Așa îmi aleg eu hotelurile, și în Benalmadena am făcut la fel.

Pentru amatorii de fast-food, chiar la poalele dealului se află un paradis: Burger King, McDonalds, Subway. Dacă ar fi după mine eu aș alege ceva cu specific spaniol, dar și fast-food-ul este o opțiune. Cum am avut pensiune completă, nu vă pot spune mare lucru despre prețuri. Tot aici puteți găsi o sumedenie de magazinașe de haine, suveniruri, ceasuri etc. Exista și câteva minimarket-uri, cel de pe plajă avea prețurile cele mai bune dar nu era non-stop. La cele non-stop erau stâpâni indienii, iar prețurile erau mai piperate. Mai multe amănunte despre plajă, magazine găsiți în impresiile mele despre Benidorm.

Stația de autobuz era și ea aproape, dar noi nu am folosit niciodată autobuzul, am preferat mersul pe jos.

Să vă povestesc despre recepționeră. Nuuu! O voi lăsa pe altă dată, aici nu aveau decât recepționeri, așa că nu am interacționat deloc cu ei, cu excepția zilei în care am făcut check-in-ul. Am primit cheile camerei și gata. A, ba nu, am întrebat de parcări și mi-a oferit o hartă pe care a marcat 3 parcări din apropiere. Și cred că 2 vorbe despre mese. Dar nu m-a deranjat, dimpotrivă. Totul a decurs cu rapiditate, nu am pierdut timpul, doar nu venisem la hotel să socializez cu personalul (mai ales că nici nu aveau recepționeră;). La plecare a fost și mai simplu: am lăsat cheile, „bună ziua - bună ziua”.

Poveștile despre parcarea mașinii le găsiți tot în impresiile despre Benidorm.

În mod clar am avut noroc în această vacanță. Și aici am primit un upgrade gratuit la cameră și anume sea view. Acum dacă mă gândesc la upgrade-urile primite în Valencia și Alcossebrece am primit la Mont Park este floare la ureche. În termeni absoluți însă, a fost o surpriză plăcută.

Mont Park este unul din hotelurile pitice din BeniYork (i se spune așa pentru că majoritatea hotelurilor au alură de zgârie nori), având doar 7 etaje.

Hotelul nu impresionează în nici un fel, dar nici nu poate fi numit groaznic. Acum nici eu nu aveam cine știe ce pretenții, am ales, oarecum, una din cele mai ieftine variante disponibile. Holul hotelului parcă îmi aducea aminte un pic de holurile hotelurilor din România.

La lift era permanent coadă, așa că de cele mai multe ori am folosit scările chiar dacă stăteam la etajul 5, dar era mai riscant să aștepți liftul decât să urci scările. Devenea și mai interesant când îți aduceai aminte că ai uitat ceva în cameră când de abia ai ajuns la parter (sau și mai bine, pe plajă :) ). Trebuie să vedem partea bună, nu m-am îngrășat în concediu.

Camera era curată, frumoasă, nimic important de reproșat. Paturile: 2 simple unite și un al treilea separat. Camera nu era foarte strâmtă așa că era destul loc să ne mișcăm atunci când o făceam (adică ne mișcam :) ). În genere ajungeam în cameră deja terminați, așa că ne feream să o solicităm prea tare :).

Dulapul încastrat în perete era încăpător și el. Acolo am și depozitat geamantanele. Mai era o măsuță pe care depozitam tot ce nu ne încăpea prin buzunare sau rucsac și un scaun. A, și niște noptiere între paturi. Nimic mai mult, nimic mai puțin, dacă nu luăm în calcul și lămpile. A, și aveam și senzor de incendiu în cameră.

Din păcate nu există un frigider sau minibar, aceasta era partea cea mai neplăcută. Dar pentru mâncare nu aveam nevoie de frigider, căci aveam pensiune completă. Băuturile le luam direct de la mini-market din frigider, doar că știți… Cardiac Hill, liftul… Da, dar altfel mă întorceam eu cu aceeași greutate? (dacă mă uit câteva paragrafe mai sus pare un laitmotiv. Nu doar pare, așa este :) ).

Ah, gata, gata să părăsesc camera, dar nu am terminat. Televizorul LCD avea o diagonală modestă, dar cui îi pasă, nouă nu ne-a fost de mare folos.

Baia, civilizată, curată, dar modestă în privința dotărilor cu consumabile. Hârtia igienică și săpunul lichid erau dotările supreme.

Aerul condiționat își făcea treaba destul de bine, nu am de ce să mă plâng. M-aș plânge de accesul la internet, dar știam de la început că acesta este valabil doar în lobby și la bar, așa încât nu o voi face.

Și pentru că am primit bonus o vedere spre mare (deși eu șmecher, am folosit câte o vedere de câte ori am avut ocazia :D), nu ar trebui să uit balconul. Dotat cu o masă de plastic, două scaune și sea view. Tot ceea ce ai nevoie seara să poți fuma o țigară, să bei un pahar de ceva, orice, chiar și apă :D, și să visezi la ceea ce îți dorești privind marea. Seara, nu și în timpul zilei, atunci când soarele dogorește chiar pe balcon.

Pe lângă faptul că era diversificată, mâncarea era și foarte gustoasă. Poate nu la fel de bine prezentată, mai puțin sofisticată ca la Servigroup Romana, dar gustul era mai apropiat de mine. E așa, cam diferența când mănânci o supă de găina la țară și o supă cremă făcută de un chef cunoscut (acum tot se poartă tot felul de emisiuni pe această teamă). Eu voi prefera prima variantă.

Fructe de mare în fiecare zi (calamari, scoici, caracatiță), carne de porc, de vită, miel, pui dar și Iepure, curcan. Salate de toate felurile, brânzeturi, nu cred că a lipsit ceva. Dulciurile, înghețata, nu lipseau de la masă. Despre gustul lor nu vă pot spune prea multe, căci le-am evitat :).

Am mâncat tot felul de ciudățenii interesante. O mâncărică de șorici de porc, ciorbe cu cârnați (habar nu am cum se numesc, și nu în ultimul rând gazpacho.

Gazpacho, o supă andaluză, adusă pare-se de mauri. Este un fel de supă de roșii cu castraveți, roșiiFva și ardei. Farmecul stă însă în „topingurile” pe care le adaugi ulterior: bucățele de ardei, ceapă, castraveți, roșii mărunt tăiate și condimente. Este absolut delicoasă. Se servește neapărat rece.

Acum părțile mai puțin plăcute.

Ne așezăm la masă. Cea care servește băuturile ne întreabă: „Doriți ceva de băut? ”. Noi: „O apă, 2 cola”. Ni le aduce, pune bonul și se lipește de masă. Mă uit să văd dacă s-a agățat de ceva. Totul părea în regulă. Totuși nu se desprindea de noi. Măi, asta s-o fi îndrăgostit de mine… Mă înroșisem un pic, eram cu nevasta și copilul, ce mai, o dădeam din colț în colț. Să-i fac cu ochiul? Poate mă trezeam cu o palmă… Tipa nu arată rău, un pic creolă, uitându-mă la pieptul ei îmi dau seama că avea ceva probleme de respirație, dacă e să luăm în considerație dimensiunile bustului. Totuși avea o problemă mai mare, pe fața ei nici urmă de zâmbet. În cele din urmă m-am prins, aștepta banii. Deja? doar ne-am așezat la masă… Dacă mai vrem să luăm ceva? Nu, acum!

Disperat de stil, la un moment dat am încercat să ajung la altă persoană care servește. Din păcate rezultatul a fost același. M-am consolat, dar îmi pare neplăcut, mai ales atunci când aduce băutura ești cu mâncarea în gură. Ține de politica restaurantului.

Altfel băuturile, atât la bar cât și la restaurant nu sunt deloc piperate. O sticlă de bere începea de la 1,5 EUR iar sticla de vin de la 5 EUR. Și aici, ca și la Servigroup Romana, puteai lua o sticlă de vin pe care dacă nu o terminai o puneau la păstrare cu numărul camerei și ți-o aduceau la masă de câte ori aveai nevoie până să o termini. Eu nu i-am lăsat să facă mai mult de 2 drumuri :).

În general aș putea spune că personalul nu era din cale afară de amabil, dar având în vedere înghesuiala din sala de mese, mai, mai că aș înțelege.

A, că pomeneam de înghesuială. Aproape sigur sala de mese este mai mică decât necesarul curent. Motiv pentru care, de fiecare dată era coadă la intrarea în sala de mese. Exista o anumită tendință de organizare din partea șefului de restaurant, care permitea accesul în restaurant pe măsura ce se elibera câte o masă. Atât că aproape de fiecare dată cozile creșteau, încet, dar sigur către recepție.

Aaaaa, nu v-am spus, restaurantul era la demisol iar recepția la parter. Uneori aveai impresia scărilor de oameni (asemenea podurilor de flori) dintre restaurant și recepție.

Să vă povestesc cu Terra Mitica (nu despre Terra Mitica, asta o voi face altă dată), dar despre masa dinainte o voi face acum. Să ajungem la timp ne-am hotărât să mergem la masă de la 12:30. Când am văzut că lumea stă la rând un etaj întreg, până la recepție le-am spus fetelor: „ mai avem timp, stăm o jumătate de oră, trece coada și apoi mergem și noi la masă”. Așa că ne-am dus în lobby și după jumătate de oră să mergem la masă. Din păcate, coada era aproape la fel de mare. Of, doamne, am urât cozile dintotdeauna, dar ne-am conformat. Drept e că nu am așteptat mai mult de 10 minute, dar este (în opinia mea) umilitor. Dar „pe pământ avem de toate/și mai bune și mai rele… ”

La parter exista un lobby destul de mare, în care funcționa aerul condiționat, dar era foarte curent căci erau deschise și ușile spre terasă. Altfel lobby era dotat cu canapele și mese pe laterale și cu mese cu scaune pe mijloc. Din lobby se putea ieși pe terasă, dotată și ea cu scăunele și mese, dar era de evitat în jurul prânzului căci parcă tot soarele bătea acolo (deși eu sunt sigur că ajungea și pe balconul nostru :D).

Lobby se afla în stânga cum se intră în hotel. Tot acolo, o cameră mai în spate, pare să fi fost o cameră de joacă pentru copii. Am îndemnat-o pe fata mea de 17 ani să meargă și ea, dar nu știu de ce m-a refuzat :). Că tot ne referim la geografia hotelului, în centru este recepția, iar în dreapta barul.

Tipul de la bar, deși la vârsta a doua spre a treia era foarte volubil, parcă își dorea să contrasteze cu restul personalului, așa, un fel de sâc. Prețurile chiar acceptabile. Barul are câteva mese în interior, dar majoritatea sunt afară, în aer liber, în jurul piscinei. Despre piscină nu pot spune mai mult decât că nu e impresionantă, eu am venit la mare și îmi doream să fac baie în apa mării. Nici de mare nu am avut prea mult timp, dar de piscină…

Poate ar fi de menționat că la bar există un automat de țigări, lucru pe care l-am aflat de abia după ce am umblat o oră după șigări prin tot Benidormul. Țigările se vând doar în magazine speciale și la automate în câteva baruri și foarte rar în supermarket.

Seara se organizau aici „spectacolele”. Din păcate (sau din fericire :) ), noi nu am prins aceste spectacole, cu o singură excepție, în una din seri când nu am părăsit hotelul după masa de seară. Cu toate că „artiștii” erau deplorabili, muzica de băgat dopuri în urechi, eu am fost impresionat.

Cred că a venit timpul să povestesc despre oaspeții hotelului. Hotelul pare a fi un hotel sindical spaniol, și preponderent alocat sistemului de pensii. De admirat faptul că pensionarii Spaniei au condiții foarte bune de distracție. Am observat același lucru și în Grecia. Cert este că majoritatea clienților sunt spanioli, destul de modești. Socotind că pentru mine efortul a fost destul de mare pentru a ajunge aici, mă gândesc că spaniolii o duc mult mai bine (ceea ce știam cu toții) dar și că beneficiază de tot felul de subvenții pentru vacanțe.

Acum revenim la spectacol. Am fost sincer impresionat văzând acei bătrânei dansând și distrându-se. Mă apucase dintr-o dată un moment de reflexie dându-mi seama că nu știu să apreciez viața, nu știu mă bucur de ceea ce îmi oferă atât timp cât îmi mai oferă.

La un moment dat am avut o revelație: „ auzi prietene, ai grijă cum gândești, ești mai aproape de cei de care vorbești, decât de vârsta care îți pare ție că o ai tu acum”. Dar să lăsăm revelațiile, fiecare cu treaba lui.

12:20 Era deja un sfert de oră de când dormeam. Somnul cel mai adânc. Un zgomot suspect se auzea în jurul meu, dar eu mă încăpățânăm să dorm. Nu si fetele mele care se treziseră. "Tati, ceva se întâmplă? ". Venise timpul să mă trezesc si eu. Era alarmă de incendiu. Eu sunt obișnuit cu astfel de alarme, îmi era destul de clar că cineva își aprinsese țigara in cameră (camerele erau dotate cu senzor de incendiu așa cum spuneam mai sus).

Trecuseră deja 20 minute de când alarma suna așa că ies pe hol în pijama. Holul plin, locatarii panicați, dar nu făceau nimic. În mod evident nu exista niciun focar de incendiu, doar panică. Intru în cameră și pun mâna pe telefon, sun la recepție: „Știți e o alarmă de incendiu de aproape jumătate de oră”. Răspunsul a venit imediat: „No nothing”. Ok, ma frend, no nothing, dar de ce nu faci nimic? Oprește alarma, anunță turiștii că nu se întâmplă nimic, că oamenii sunt disperați, sunt pline holurile. Într-un târziu se oprește alarma… pentru 2 minute. Pornește din nou. Se oprește, pornește (vai, ce incompetenți!). La a treia alarmă pumni în ușa mea. Locatarii disperați să vadă dacă nu e focul în mine (adică la mine în cameră).

Asta deja depășise orice limită. Fata mea, care a reacționat extraordinar de bine, spune: „Tati, hai să luăm lucrurile mai importante si să coborâm”. Eu, sigur fiind că erau unii care fumau în cameră, îi spun: „ dacă mai sună o dată, așa facem”. Nu trece un minut și ne pregătim de coborâre :).

Când ieșim, văd armata disperată de oameni pe hol și îi întreb: „A venit cineva de la recepție să vă explice despre ce e vorba? ”. Ăștia se uitau la mine ca la un extraterestru. Cred că mai bine vorbeam în română decât în engleză (acum recunosc, engleza mea nu e foarte bună, dar este – oamenii ăștia păreau că nu știu altceva în afară de spaniolă). Dădeau din umeri, când din grup se desprinde o tipă care îmi explică că ei nu știu engleză, ea știe. A venit cineva de la recepție, a umblat la un tablou și apoi a coborât.

Asta am făcut și noi, am coborât (pe scări, chiar dacă acum nu circula nimeni cu liftul) și ne-am dus la barul de la piscină. Era închis, așa că cineva trebuia să se ducă să ia ceva de băut. Ghiciți cine? Așa că m-am dus la prietenii mei indieni, am luat 2 beri (pentru mine), un cidru și o cola. A fost chiar drăguț, am stat de vorbă, și pe la 2:30 ne-am întors în cameră. Toată lumea dormea…

Este oarecum incorect să judeci un hotel după un incident (pesemne) izolat. Pe de altă parte însă lipsa de reacție a personalului ar fi dus la un dezastru de proporții incomensurabile.

Dacă aș recomanda? Da, cu siguranță pentru un buget restrâns în Benidorm este o soluție foarte bună practic eu asta am putut să aleg într-un buget sub 120 EUR/zi. Celelalte variante mi s-au părut mai slabe, chiar și la cele 2 propuneri de 4 stele.

Cu siguranță că notele pentru hotel ar fi fost ceva mai bune dacă nu exista incidentul cu alarma (sau de fapt lipsa de reacție și proasta organizare). De asemenea notele pentru masă au fost diluate de comportamentul personalului și de cozile artificiale de la intrare.

Dacă e să comparăm cu condițiile de la Servigroup Romana atunci nu există comparație. Dar se plătește și stațiunea… Deși dacă mă întrebați pe mine, eu aș alege Alcossebre, nu Benidorm.

---

VIZUALIZĂRI: 3333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI