ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.08.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cine vrea să fie iar elev?

TIPĂREȘTE

"În dimineața aceia, răcoroasă, ruginie,
Păpușa mea se-ngălbeni de boală
Când i-adusei nespusa bucurie:
Te las acasă, eu, mă duc la școală!

A fost o despărțire grea, apăsătoare
Căci motănel atunci încremeni din tors,
Doar Azorică din codiță-mi dete ascultare
Și îmi păzi păpușa până m-am întors."

Aceste două strofe sunt dintr-o poezie scurtă pe care acum 53 de ani un tată o scria pentru fiica lui, supărată tare că se încheiase definitiv grădinița și urma ceva mult mai spectaculos dar și mai auster, școala. Cum a fost prima zi de școală a fetiței ce atunci a recitat aproape plângând poezia? Nu-și amintește prea multe "baba" de astăzi, învățătoarele primilor patru ani de școală n-au lăsat urme plăcute în sufletul ei și al noilor prieteni. În schimb clasa a cincea și cele ce-au urmat până la liceu au fost un adevărat regal oferit de bunul diriginte și profesor de limbă română, un bărbat cu părul alb, un povestitor grozav, un pasionat de călătorii cu cortul și ceaunul de mămăligă, un îndrăgostit de legende și istorie, un prieten al tuturor elevilor indiferent de etnie, un dascăl care jongla cu rolurile de diriginte-profesor, prieten și apărător în cancelarie a celor ce nu erau așa ascultători la alte discipline.

Amintirea acestor vremuri mi-a fost adânc răscolită acum 15 zile în timpul recentei mele vizite la Brașov când, împreună cu soțul, am decis să vizităm Prima Școală Românească din Schei și unde ne-a întâmpinat și condus prin muzeu și istorie, plăcutul "domn părinte" ce aducea la chip și purtare cu dirigintele meu drag, preot profesor dr. Vasile Oltean. A fost cea mai reușită vizită făcută într-un muzeu, după o lungă perioadă în care muzeografii m-au dezamăgit (am o singură excepție, în Corfu, voi povesti). Am văzut un muzeu interesant și rar, am aflat lucruri pe care nu le poți găsi pe net, am primit o lecție deosebită pentru o sumă modică iar timpul petrecut acolo a fost prea scurt. Pentru că acolo istoria noastră, a românilor, are adevăruri și documente ce încă sunt ușor de aflat și văzut, pentru că "domnu' învățător" ne oferă cu multă dragoste o lecție interactivă, pentru că este, pe lângă imensa cultură și un plăcut partener de discuții, încerc să vă propun o mini-întâlnire într-o sâmbătă după prânz, în luna octombrie, în băncile Primei Școli Românești din Scheii Brașovului. Am ales octombrie pentru că este o lună oarecum mai propice cazărilor pentru cei ce vor să stea o noapte în oraș, este mai ușor de stabilit o întâlnire cu Dl. Oltean în timpul școlii - predă la universitate- cei ce au copii deja vor fi terminat cu începerea anului școlar și achiziționarea ultimelor rechizite, murăturile de asemenea vor fi ordonate în cămară iar Tâmpa este superbă toamna.

Vă propun, celor care doriți să vă așezați puțin în vechile bănci de lemn, să vă hotărâți dacă doriți să participați, cam până la data de 10 septembrie, fiindu-mi necesar timpul pentru a discuta cu dl. Oltean ziua și ora întâlnirii, căci dânsul este și preot la biserica Sf. Nicolae, deci are obligații iar alt ghid, dacă există, nu este de valoarea sa; plus că cei ce veniți din București sau alte localități, să aveți timp pentru a vă putea rezerva cazare.

Pentru bucureșteni, drumul poate fi făcut fie cu mașina personală, fie cu trenul privat (aici este de discutat dacă se formează un grup care și-ar dori locuri grupate, rezervate în același vagon, prețul pe sens Buc. /Brașov este 30 lei adult, sunt în momentul de față și reduceri); de asemeni termenul este necesar pentru cei ce pot și vor să rămână o seară în Brașov pentru o întâlnire la o bere îmbogățită și aici mă gândesc să apelez la colegii brașoveni care cunosc bine locurile de acest fel și vor să ajute.

Prețul de intrare la muzeu este 10 lei adult și 5 lei elev/student, muzeul are și câteva copii de pe documente ce pot fi cumpărate. Este inutil să vă spun, celor ce aveți copiii elevi, ce poate însemna o vizită aici, la muzeul Primei Școli Românești.

În două zile vă voi povesti într-un articol despre vizita mea și a soțului aici la muzeu, la sfârșit de iulie și vor fi și câteva poze.

Aștept de mâine seară părerile voastre și rog ca acest articol, dacă se consideră a fi o idee bună, să fie pus la "avizier" să-l vadă toți ciracii interesați de cultura slovelor românești.


[fb]
---
Trimis de elviramvio in 17.08.16 00:13:59
Validat / Publicat: 17.08.16 05:51:20

VIZUALIZĂRI: 2123 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

54 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2044 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

54 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 54
Floria
[17.08.16 06:48:50]
»

Din tot sufletul, DA! Sper sa-mi conving si baiatul sa ne insoteasca.

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 06:56:48]
»

@Floria -

Multumesc Floria pentru raspunsul atat de rapid.

Noi oricum ne vom intalni la o cafea cum am promis in primavara si vom vorbi.

Floria
[17.08.16 07:02:42]
»

@elviramvio - Abia astept, imi face mare placere orice prilej de a petrece cateva clipe impreuna.

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 07:03:25]
»

@Floria -

Caldura m-a tinut deoparte pana acum, sper sa se mai domoleasca si te sun. O zi buna sa ai !

mishu
[17.08.16 09:11:00]
»

Asta este o provocare, va trebui insa sa discut si cu familia si voi comunica in timp util. Rotitele au inceput sa mearga insa.

Zoazore
[17.08.16 09:15:01]
»

@elviramvio - Ma tenteaza tare! Dar cum nu-s de capul meu... Vorbim!

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 15:27:47]
»

@mishu -

Stiam ca pe tine nu te lasa rece propunerea mea. Pentru ca este putin mai "financiara" fapta, am preferat sa anunt din timp si cred ca 10-15 septembrie este un termen rezonabil sa facem un grupusor si sa am timp sa rezolv programul "lectiei deschise". Dupa ce vedem care vrea sa stea in banca, va spun detaliile. Pune ulei la rotite si sa ne auzim cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 15:40:28]
»

@Zoazore -

Cu tine, daca vii, voi avea grija chiar sa nu fii de capul tau! Pai daca te vezi tu scolarita acolo, cand iti va arata Domnu' Invatator pe "sf. nicolae", sigur scapi "iphone"-ul medieval din mana si pe urma incepi sa plangi ca vrei La Barca! Dar nu te speria, coji de nuca nu are.

O zi frumoasa sa ai!

Zoazore
[17.08.16 15:42:51]
»

@elviramvio - Mai zi odata (ca eram sub banca) in ce data va fi? 90 % ca vin. Chiar si singura, si tot vin!

P.S.Hai ca n-oi da prin bat de nazbatioasa! Oi incerca si eu sa fiu mai cumintica! Nu mi-o iesi, vina mea n-o fi!

irinad
[17.08.16 15:53:11]
»

@elviramvio - Dacă evenimentul va avea loc în ultima decadă a lunii octombrie, mă înscriu și eu cu mare plăcere!

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 15:56:28]
»

@Zoazore -

Vezi ca esti nazbatioasa? Cand sa fug la treaba, hop ecou de la tine.

Nu am o data fixata, am zis ca o sambata din octombrie. Daca sunt amatori pentru ce am propus, vorbesc cu dl. Oltean cand ne poate primi altfel decat ca simpli vizitatori ocazionali, desigur dupa pranz, sa putem asculta si intreba in liniste si sa ne conduca si prin alte parti decat in scoala. Cand am fost noi, grupul s-a strans la usa dar in timp ce ne povestea noua au venit altii care asteptau, deci am fost limitati totusi ca timp.

Si nu-i nici o graba cu raspunsul, cand va strangeti mai multi "ciraci" doritori de invatatura romaneasca, pot sa discut de principiu si sa va spun datele cand este liber dl. Oltean.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 16:04:13]
»

@irinad -

Multumesc de ecou, sper sa fie cat mai multi multumiti si tu printre ei.

crismis
[17.08.16 19:00:37]
»

@elviramvio: Excelenta idee! Desi nu suntem deloc amatori, TREBUIE sa ne prezentam la 2 nunti in octombrie, una pe 2 si alta pe 22. Vorba Irinei, daca ar fi ultima sambata din octombrie, ar fi perfect! Sau inceput de noiembrie...

ANILU
[17.08.16 19:27:01]
»

@elviramvio: Și mie mi-ar face plăcere să particip la "lecția deschisă" mai ales că după lecție mergem și la o bere.

Deci vorba lui @zoazore nu-s de capul meu, după negocierea necesară voi da un răspuns.

Bună ideea de a ne întâlni la Brașov.

P. S. și astăzi am avut plăcerea să particip la o miniîntâlnire în Gara de nord. Am condus-o la tren pe @maria55. Cred că fetele au pus poze pe FB.

Din tot sufletul va doresc multa sănătate.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 22:32:03]
»

@crismis -

Cam mari taxele la mini intalnirile voastre obligatorii, dar stiu cum e cu nuntile si sper sa nu-mi apara alta in cale si mie caci ne-am indeplinit planul, toti copiii prietenilor si obligatiilor sunt deja "taxati". Cand vedem cum stam si daca sunt amatori de inchegat un grup pt Brasov, te anunt cu mare drag. Pana atunci spor la aranjat "batrana doamna" de care amintesti pe undeva!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
crismis
[17.08.16 22:48:09]
»

@elviramvio: Mulțumesc! Ehee, și noi am zis tot așa, că n-are de unde să ni se mai arate...

Cât despre "bătrâna doamnă", ... crinoline, evantaie, oglinjoare... alea-alea!... Deja mă întrece!

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 22:49:30]
»

@ANILU -

Cu Brasovul, vedem ce se aduna si mi-ar face mare placere sa te vad in banca si apoi undeva la o "intremare".

Cu Maria, n-am stiut, eram libera si puteam sa vin. Credeam ca sta mai mult acasa la mare si ii fac o scurta surpriza peste 2 saptamani, pt ziua ei (eu o serbez pe cea din septembrie). M-am uitat acum pe fb si v-am vazut, mi-ati placut toate.

O seara buna!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
maria55 †
[17.08.16 22:55:15]
»

@elviramvio: no problem! Sper sa fiu acasa cand ai sa vii tu la mare! Daca ai fi stiut... de intalnirea de azi... pai ce? Crezi ca eu am stiut?! Stiam doar de @roth si @krisstinna... restul, o surpriza minunata! Anilu+Amero... si atiu ca nu a fost usor cu traficul din capitala! Va si le multumesc!

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.08.16 23:21:14]
»

@maria55 -

te pup, sa fii iubita mereu!

Denisa13
[19.08.16 11:33:17]
»

Nu putem sa lipsim la aceasta lectie... asteptam detaliile. Noi spunem prezent

mishu
[19.08.16 12:04:16]
»

@elviramvio- 90% spun da, insa in functie de date confirm restul, sper ca zarurile sa-mi fie prielnice

elviramvioAUTOR REVIEW
[19.08.16 18:54:04]
»

@stefan_cristina -

Mulțumesc. Vedem ce doritori avem si vorbim.

Numai bine!

elviramvioAUTOR REVIEW
[20.08.16 08:48:30]
»

@mishu -

O. K. După 10 -15 sept., stabilesc cu dl. Oltean sambata cand poate sa stea mai mult cu noi sa-l stoarce de cateva informatii si sunt sigura ca fiecare va avea intrebari importante. Si-i place sa fie intrebat! Sper sa putem fi doar noi si dansul si in biserica dar si in alte locuri mai rar vizitate, vedem.

Zoazore
[20.08.16 09:17:49]
»

@elviramvio - Ia-mă-n calcul. Singură, deocamdată!

elviramvioAUTOR REVIEW
[20.08.16 14:44:05]
»

@Zoazore: o. k. sunt departe acum si pe telefon e greu de scris

adri-nico
[22.08.16 09:22:08]
»

Ce frumos e sa ai ghid un profesor, asa cum am avut si noi in articolul recent postat. Ca si Crismins, avem o nunta pe 22 iar pe 30 decolam spre Caraibe. Daca intilnirea va avea loc in prima jumatate, cu mare drag si neasteptata dorinta!

elviramvioAUTOR REVIEW
[22.08.16 11:18:43]
»

@adri-nico -

Multam fain de ecou. Inca nu stiu pentru care sambata opteaza cei mai multi dintre doritorii de invatatura romaneasca si in care este liber dl. invatator pentru ce vreau eu, deci sunt doua conditii pe care inca nu stiu cum le voi imbina. Vedem.

Caraibe zici, cand noi pe aici vom da piept cu lapovita! Sa ai vreme superba si bucurii multe la purtator!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
adri-nico
[22.08.16 11:24:22]
»

@elviramvio - Multumesc de urari... din aprilie de cind astept... venirea toamnei.

Dan&Ema
[09.09.16 19:30:10]
»

@elviramvio:

Sarut mana!

Ne anuntam si noi interesul, adica toti, 2+2. Sper sa fie ok si pentru Denisa care pana atunci implineste 6.

Sunt foarte curios cu atat mai mult cu cat am o sensibilitate aparte pentru vocatia de dascal, care cuvant pentru mine inseamna mai mult decat cel de profesor. Poate asa mi-am setat eu definitiile acestor doua cuvinte in memorie, si chiar daca e gresit, pentru mine au inteles aparte. Asta poate si pentru ca am fost invatat sa stimez aceasta meserie, mama si bunicul au educat generatii de copii, si asta si-a pus amprenta. Nu va ascund ca am vrut chiar sa urmez acest drum.

Sper, tare mult sper, ca detaliile organizatorice pe care le vom primi sa faca posibila vizita noastra, intrucat pentru noi nu e cea mai potrivita perioada.

Felicitari, Doamna, pentru initiativa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[09.09.16 20:24:13]
»

@Dan&Ema:

Multumesc pentru cuvintele frumoase. Da, meseria de dascal, asa cum o stim noi, este nobila si foarte grea pentru cei cu har.

Sper sa putem face un grupulet.

Pe 19- 20 septembrie vorbesc cu dl. Oltean sa vedem sambata cand ne poate primi - vreau mai mult timp decat o un tur obisnuit - si comunic imediat data sa va puteti rezolva cazarea sau eventual programul daca nu ramaneti in Brasov o noapte.

(Nu tin sa mi te adresezi asa elegant, desi ma onoreaza cuvantul doamna, cu intelesul lui vechi dar da-mi impresia ca sunt mai tanara putin.)

Denisa este bine venita, poate pentru ea se gasesc si povesti mai copilaresti, oricum va fi o prima zi de scolarita!

O seara frumoasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, ANILU, calatorul, crismis, Cristofor, Dan&Ema, Denisa13, elviramvio, Floria, irinad, maria55, mishu, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂMini-întâlniri zonale/ocazionale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048643827438354 sec
    ecranul dvs: 1 x 1