ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.03.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
MAR-2019
DURATA: 2 nopți
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Minerva - Zeița Înțelepciunii sau un hotel… înțelept

TIPĂREȘTE

15-17 martie = Întâlnirea Anuală AFA

Unde? Întrebarea omni-prezentă în fiecare an. Lamurirea (anunțul și înscrierea) a venit repede și ne-a pus pe treabă: întrebări, răspunsuri, ecouri. Zarurile sorții au ales: Hotel Minerva, din Băile Herculane, stațiune înfloritoare altă dată, cu un aer părăsit acum.

Hotelul se află la adresa Strada Complexelor, Băile Herculane 325200 Jud. Caraș-Severin. Coordinate GPS: 44.4440576,25.9817472.

Pe saitul lor oficial, hotelminerva.ro putem afla ca hotelul dispune de 13 Apartamente GHM, 114 Camere matrimonial, 50 Camere twin, 8 Suite, 2 Restaurante si 2 terase, Centru SPA. Bază de tratament, 2 camere conferință, Piscină acoperită, Centru înfrumusețre.

Eu am ajuns acolo, ca o Zână ce mă aflu, cu bunii și dragii mei prieteni, familia Mihaela și Adrian G., cunoscuți vouă ca @mishu și @ADY57, cam pe la 14:30.

Dupa festivitatea de pupături la greu (cum zice pe Zertificat), mi-am luat în primire camera 802 de la etajul 8.

Hotelul m-a primit cu căldură, atât la propriu, cât și la figurat. Era cald și bine în camera mea.

Încă de la intrare, hotelul m-a impresionat cu eleganța și aerul său de noblețe înțeleaptă! Ca nu degeaba se numește Minerva!

Totul pus cu bun-gust, fără să epateze, cu eleganță, dar fără ostentație!

Culorile și materialele îmbinate cu mult bun-gust, dau senzația de confort, de pace și liniște.

Camera 802 mi-a bucurat simțurile cu lumina, căldura și curățenia ei. Deși cam micuță pentru stelele afișate, camera m-a atras cu liniștea și relaxarea pe care o emana. Mobila destul de nouă și de curată, de culoare albă, cu oglinzi de mă și speriam, patul matrimonial mare și comod, foarte confortabil cu lenjerie impecabil de albă, ca și prosoapele, pernele numai bune (pentru mine) pentru un somn odihnitor. E și AC, dar și calorifer mare, pe peretele dinspre balcon.

Pe o tavă am găsit patru pahare în țiplă. Tava era pe un corp de mobilier care ascundea un răcitor foarte bun pentru răcorit apă și suc. Era dotat cu multe sticluțe și cutii, dar n-am avut timp să le cercetez. Erau acolo!

Perdele diafane și draperii groase și protectoare la ușa dinspre balcon. S-ar mai putea lucra puțin la curățenia perdelei și a mochetei, dar până și pata de cafea de la intrarea dinspre balcon se armoniza cu decorul.

Și la etanșeitatea ușii ar mai trebui lucrat! Am avut tot timpul senzația că ușa nu e închisă bine și se cam auzea orice de pe hol, camera mea fiind aproape de lifturi. Nu m-a deranjat la cât am fost de obosită!

Baia mărișoară pentru dimensiunea camerei, foarte curată, cu consumabile de bună calitate, dar fără șampon, din păcate! Nu că mi-ar fi trebuit, dar cred că din greșeală au fost puse patru sticluțe de gel de duș!

Apă caldă din belșug, la orice oră, presiune bună, curat și cald și-n baie.

Camera are și balcon, mobilat cu două scaune din aluminiu și-un uscător pentru rufe. N-ar strica o măsuță și, eventual, o scrumieră! Destul de curat pe balcon și cu finisaj bun

Priveliștea spre munți, însă, face toți banii! Atâta liniște și pace, ciripit de păsărele…

Am luat micul dejun în acest hotel, la nivelul -1. Un mic-dejun bogat, îndestulător, bine gândit și amplasat, pentru toate gusturile! Dacă și ospătarii ar fi puțin mai atenți, ar fi de nota 10.

Lifturile modern și silențioase cărau harnice turiștii de la et 14 la -2 unde era piscina. N-am fost la piscină, nu știu cum e!

La cât am stat eu în cameră, mi-a plăcut, m-am simțit bine și recomand hotelul! În toate anotimpurile!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Zoazore in 17.03.19 22:12:04
Validat / Publicat: 17.03.19 22:42:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în HERCULANE.

VIZUALIZĂRI: 941 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Intrarea în Hotelul Minerva.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 58700 PMA (din 64 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

28 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[17.03.19 22:51:12]
»

@Zoazore:

Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

ZoazoreAUTOR REVIEW
[17.03.19 23:12:19]
»

@webmasterX: OK, acolo e!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nrs †
[18.03.19 06:22:28]
»

ai fost cea mai iute la scris

caloriferul ala e monstruos

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 07:57:00]
»

@nrs: Si tare cald! Am deschis usa la balcon la un momentdat! Dar tare bine si frumos a fost! Ne-ati lipsit! Si nu numai voi!

Dana2008
[18.03.19 09:21:59]
»

@Zoazore: FELICITĂRI pentru articol și fotografiile minunate!

Și la noi în cameră era foarte cald, stăteam cu ușa balconului deschisă și cu caloriferele închise.

Confirm ceea ce ai prezentat, hotelul este elegant, un minus ar fi camerele de dimensiuni reduse, iar în cazul adăugării patului suplimentar pentru copil, camera devine prea înghesuită.

Mă bucur enorm că te-am întâlnit Zână bună! Peste un an ne vom revedea la următoarea întâlnire Afa.

Călătorii plăcute!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 09:32:43]
»

@Dana2008: Si eu ma bucur c-ai reusit sa vii si ca te-ai "molipsit" de "microbul AFA"! Ti-am zis ca da dependenta! Si eu astept Intalnirea viitoare, care, sper pentru mine, sa fie... altfel!

Stii ca esti mai frumoasa ca-n poze?

nrs †
[18.03.19 09:34:48]
»

@Zoazore:

si mie mi-a lipsit intalnireadesi nu am fost decat anul trecut parca face parte din planurile pe un an din totdeauna. din fericire nu i-am spus printesei caci ar fi fost tare dezamagita, a intrebat de EVE de mai multe ori (ce o face ea acolo departe la mare?)

Dana2008
[18.03.19 09:35:52]
»

@Zoazore: ????????

Mulțumesc frumos pentru compliment!... de miercuri când am fost la coafor, coafura nu a prea rezistat!

Te pup! ????????

krisstinna
[18.03.19 09:46:25]
»

@Zoazore: Frumos hotelul dar mult mai frumoși au fost oamenii “interbelici” care l-au vizitat și ocupat la mijloc de martie 2019

Cu plusuri și minusuri, cazarea voastră a fost “un interbelic modern”, o gazdă bună pentru întâlnirea AFA de anul acesta.

Cred cu tărie că perfecțiunea nu există nicăieri, întotdeauna trebuie sa “extragem” esența dintr-un parfum (cazarea in cazul de față) și atunci vom cunoaște și recunoaște “aroma” adevarata.

“Esența” noastră a fost Întâlnirea AFA 2019, aroma a fost interbelică, pe Hercule tot despuiat l-am găsit , Minerva ne-a găzduit, a fost “o casă”, un loc bun pentru depănat amintiri, pentru dans și distracție

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 09:53:39]
»

@krisstinna: Da, asa este, dar cazarea e subiect separat! Dar trebuia scris si subiectul asta, de folos, poate, cui va veni pe aici. Sper ca am transmis esentialul! Nu exista cazare perfecta pentru toata lumea. Pentru mine, aici si acum a fost aproape perfect.

Despre motivul cazarii noastre la Minerva voi scrie separat, dupa ce ma voi opri din plans dupa citirea articolului lui @Dan&Ema. Adica poate mai pe seara!

nrs †
[18.03.19 11:45:21]
»

@Dana2008:

daca nu folosesti TAFT!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 12:26:39]
»

@nrs: Asa, asa, ca sa ne para si mai rau ca n-ai fost! Bravo!

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[18.03.19 13:06:54]
»

Da' grăbită ai fost, Zozo! Cum ai mai putut să scrii frate după un drum obositor? Eu am căzut rupt, de ziceai că am venit cu maşina din Portugalia, nu de la Băile Herculane! Cum spunea şi Krisstinna în ecoul său, perfecţiunea nu există, important e ca noi să ne simţim bine la întâlniri de acest gen, să socializăm, să ne distrăm... ceea ce s-a şi întâmplat de altfel la Băile Herculane!

Să ne revedem sănătoşi la întâlnirea de anul viitor, oriunde va fi ea!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 13:30:59]
»

@Safta Radu: Pai ce? Am zis eu c-a fost perfecta? Pentru mine a fost foarte bine, din punctul meu de vedere a fost foarte bine si mi-a placut. Cu mici scapari a fost OK.

Normal ca neconducand eu n-am fost foarte obosita! Si-nca aveam adrenalina de la bucuria si emotia intalnirii cu voi!

Astepta Sara de la voi!

nelu73
[18.03.19 17:13:13]
»

Buna, chiar daca am fost cazati la Sara acum ca am vazut pozele pot sa spun ca am, stat''la voi in hotel ținând cont ca petrecerea a fost acolo. Cel mai mare câștig a fost fotografiile facute împreună a fost foarte fain abia aștept să ne revedem. Până atunci retrăim amintirile. O zi frumoasa!

ungureanica
[18.03.19 17:13:24]
»

Ne bucuram ca printre cei cu care te-ai pupacit am fost si noi. Pentru noi a contat mult ca am putut sa te intalnim anul acesta. Te pupăm din nou cu drag! Din pacate acum doar virtual.

elviramvio
[18.03.19 18:07:59]
»

@Zoazore:

Văd că mi-a căzut ecoul de la balcon ???? așa că revin.

Bun hotelul, balconul a fost pe gustul meu, mi-a plăcut cazarea iar restaurantul unde am mâncat vineri la prânz, foarte bun, raportul calitate/cantitate/preț excelent. După friptură, papanașii i-am luat în cameră, erau uriași și... îmi lasă gura apă ????și acum! Fetele de la recepție deosebit de amabile.

Pozele 24 și 25 nu le pot vota din motive foarte întemeiate, scuze ????.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 18:56:27]
»

@nelu73: Păi eu tot aștept să mă ”mut” și eu la pensiunea voastră! N-aveți curaj niciunul?

Și mie-mi sunteți dragi! Toți! Și mă bucur c-am putut face poze cu așa de mulți!

Să ne vedem cu bine anul viitor! Vă pup!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 18:59:26]
»

@ungureanica: Ooo, păi pe voi n-aveam voie să vă ratez! Imaginea Laurei în costumul ăla superb m-a impresionat.

Sunt onorată că niște oameni cu așa un suflet frumos m-au inclus printre prieteni. Negreșit trebuie să ne vedem și anul viitor! Tot virtual vă pup și eu!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[18.03.19 19:02:48]
»

@elviramvio: Poate 25 și 26! Oi ști tu de ce! Aia e tot ce-am mâncat eu la seara festivă! Prăjuturile le-am tăiat în două și le-am împărțit cu Vio Bălașa!

Mie mi-a plăcut teribil priveliștea de la balcon și da, fetele de la recepțe au fost deosebite!

Și uite cum am ratat eu bunatate de papanași! Aia e! Karma!

nelu73
[18.03.19 19:17:10]
»

@Zoazore: Asa vom face, multa sănătate până ne vom revedea!

Dana2008
[19.03.19 06:39:54]
»

@nrs: ????????... Am folosit căciula în drumeții. Poate că rezista coafura la ploi si vânt, dar la căciulă nu face față!

Flaviu
[20.03.19 09:47:18]
»

@Zoazore: Ce naste din capul lui Jupiter... Minerva se numeste.

Adevarul este ca o Zana Buna, doar la o Zeita se poate caza.

Ma bucur ca te-ai simtit bine.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.03.19 10:17:32]
»

@Flaviu: Si eu regret ca n-ati fost si voi, sa ne hahaim si sa "ne simptem bine! "

Multumesc mult pentru lectura si vorbele frumoase!

Mika
[20.03.19 14:13:14]
»

Foarte bine ai descris. Si camera mea arata cam la fel. Mai putin la pahare, eu aveam doar două dar am compensat cu cosmeticele de la baie. Am avut câte două din trei feluri: sampon, gel de dus (chiar patru), lapte pentru corp. cel mai mult mi-au plăcut pernele (așa cum ai menționat și tu, foarte odihnitoare). Eu am o problemă cu prenele pe la hoetluri, aproape că imi vine să plec cu perna de acasă. Mă bucur că am venit și că ne-am cunoscut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[20.03.19 14:49:16]
»

@Mika:

Eu am o problemă cu prenele pe la hoetluri, aproape că imi vine să plec cu perna de acasă. Mă bucur că am venit și că ne-am cunoscut.

= si eu am aceeasi problema! primesc niste lesinaturi cateodata, de-mi pun patura sa-mi fie bine!

Si eu ma bucur ca te-am cunoscut si-mi doresc sa mai vii, ca poate vorbim mai mult!

Adina - addcont
[06.04.19 13:54:28]
»

Va cam invidiez, am ratat intalnirea, desi eram destul de libera in perioada aceea; asa-mi trebuie daca nu am mai fost activa aici pe site atata timp! Data viitoare sper sa fie cu noroc

ZoazoreAUTOR REVIEW
[07.04.19 08:39:33]
»

@addcont: Păi ar cam fi cazul să-ți faci și tu curaj și să vii la o Întâlnire! Și după aceea... să te ții! N-ai să mai poți renunța!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Adina - addcont, elviramvio, Flaviu, Mika, nelu73, Safta Radu, ungureanica, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMinerva Grand Hotel:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079708099365234 sec
    ecranul dvs: 1 x 1