ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.12.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Un hotel... corect

TIPĂREȘTE

Aşa cum ne-am obişnuit, nici anul acesta nu am lăsat să treacă vara fără a ne bucura de un sejur pe litoral doar că aş putea spune că de această dată am avut parte de două premiere. Chiar dacă staţiunea nu am schimbat-o, nu acelaşi lucru l-am putea spune despre unitatea de cazare, fiind pentru prima oară de când mergem la Mare (ca familie) când schimbăm hotelul. Mai mult de atât, conjunctura a făcut în aşa fel încât am avut de-a face cu două unităţi de cazare în acelaşi sejur, acest fapt constituind pentru noi cea de-a doua noutate.

După ce primele trei nopţi am fost cazaţi la COMETA (vezi impresii) ne-am luat bagajele şi ne-am mutat la METEOR, acolo unde aveam rezervare pentru următoarele şase nopţi. Deoarece aceste două hoteluri sunt “înfrăţite”, pentru acest transfer nici nu a fost nevoie să părăsim incinta ci doar să traversăm două holuri – binenţeles, după efectuarea operaţiunilor de recepţie.

Aşa cum reiese şi din titlul articolului, impresia generală despre hotelul Meteor este una foarte bună, această unitate oferindu-ne un sejur plăcut, cu servicii de calitate şi... mult prea puţine şi poate nesemnificative lucruri de reproşat. O să vă povestesc rând pe rând despre fiecare aspect aşa că pregătiţi-vă sufleteşte că sunt destule de spus, ca de obicei nelimitându-mă doar la simple impresii personale ci făcând o combinaţie între acestea şi informaţiile de aspect general.

LOCALIZARE

Hotelul este localizat pe malul mării, în zona centrală a staţiunii Jupiter – pentru a vedea poziţionarea exactă vă recomand să consultaţi harta interactivă AFA - coordonatele GPS sunt corecte şi nu cred că mai are rost să le menţionez şi aici. Locaţia figurează pe strada Gala Galaction, şoseaua principală ce tranzitează staţiunea şi care constituie totodată şi calea de acces către hotel, indiferent dacă se vine dinspre Mangalia / Saturn / Venus ori dinspre Neptun / Olimp.

GENERALITĂŢI

Dintre hotelurile din Jupiter amplasate pe malul mării, dacă îmi amintesc bine, Meteor a fost prima unitate renovată şi adusă la clasificarea de 3*, aceeaşi ca şi în prezent.

În afară de spaţiile de cazare, unitatea beneficiază de parcare, restaurant, braserie, terasă, sală de jocuri pentru copii, loc de joacă (în aer liber) şi sală de conferinţe. Printre altele, clienţilor hotelului li se mai oferă posibilitatea de a folosi plaja ”proprie”, de a se conecta la internet (wireless), de a-şi păstra obiectele de valoare în seif (la recepţie) sau de a se caza împreună cu animalul de companie (contra cost).

Lângă hotel există şi un spaţiu verde destul de generos ca dimensiuni, îngrijit, frumos amenajat cu arbuşti şi flori. Tot în această grădină, lângă intrarea în hotel, găsim şi un mini-parc arheologic unde sunt expuse câteva fragmente din contrucţii antice.

Un aspect interesant (zic eu) îl constituie sistemul de iluminare şi mă refer aici la cel exterior, menit să scoată în evidenţă hotelul. Este vorba despre un sistem de lămpi ce bat pe clădire şi emit lumină în diverse culori ce se schimbă regulat, ba mai mult, culorile diferă de la o lampă la alta astfel că tot timpul ai impresia că hotelul este multicolor. Poate că pare banal însă mi s-a părut a fi ceva inedit şi de efect.

Cam atât cu acest capitol, despre toate celelalte... la timpul lor.

PARCAREA

Chiar dacă spaţiul de parcare este împărţit de două hoteluri (Meteor şi Cometa), fiecare unitate îşi are locurile bine stabilite, o parte dintre acestea fiind şi parţial acoperite. Din câte am observat, în parcare era prezent tot timpul un angajat ce avea grijă să îndrume şoferii unde să parcheze şi cel mai probabil, să aibă grijă ca maşinile să fie în siguranţă.

De menţionat că parcarea nu era gratuită, cei veniţi cu maşina trebuind să plătească 5 lei pentru fiecare noapte de cazare. Aş mai remarca şi faptul că atunci când ne-am întâlnit cu nişte amici (colegi de pe AFA) care ne-au adus la hotel cu maşina, pentru câteva ore ni s-a oferit fără probleme şi gratuit loc de parcare.

RECEPŢIA

La fel ca şi spaţiul de parcare, intrarea şi sala ce găzduieşte recepţia este comună pentru cele două hoteluri. Fiind vorba despre o unitate superioară din punct de vedere al clasificării (în comparaţie cu hotelul vecin), şi recepţia este pe măsură, cea de la Meteor fiind mai spaţioasă şi cu un aspect modernist, atât din punct de vedere al mobilierului cât şi al amenajării. Tot aici existau şi două tonomate de cafea, respectiv două vitrine frigorifice - una cu îngheţată şi una cu băuturi răcoritoare, produse care binenţeles că se achiziţionau contra cost.

Şi încă un lucru care merită adăugat: mi-a fost foarte uşor să remarc faptul că în recepţie, la loc de cinste (a se citi “la vedere”) lângă plăcuţa ce afişa clasificarea hotelului şi lista cu tarifele practicate, se găsea şi diploma oferită de AmFostAcolo.ro (vezi articolul despre festivitatea de decernare a diplomelor AFA) - chiar mă gândeam ce alegeri inspirate făcuserăm, era al doilea hotel unde stăteam şi tot al doilea care fusese premiat de AFA.

Referitor la formalităţile de cazare, noi cum eram deja prin zonă şi trebuia să eliberăm camera până la orele 12.00, cu aproximativ două ore mai devreme de termen ne-am dus la recepţie să ne interesăm de ora când am fi putut să ne primim camera. Totul a decurs mai bine decât ne aşteptam şi am primit-o pe loc astfel că pe la orele 10.30 camera de la Cometa era predată şi deja eram mutaţi la Meteor. E drept că am fi preferat o cameră la un etaj superior dar ne-am mulţumit şi cu etajul patru – din câte am înţeles şi am observat, conform politicii hotelului, palierele se deschid unul câte unul, în funcţie de gradul de ocupare al unităţii.

LIFTURILE

Pentru a ajunge din recepţie la casa scării respectiv la lifturi, se traversează un hol ce face legătura între sala de la intrare şi hotelul propriu-zis - corpul de clădire unde sunt spaţiile de cazare. La parter, zona lifturilor era frumos amenajată (vezi foto).

Hotelul este deservit de trei lifturi moderne, destul de rapide, silenţioase şi curate. Nu ştiu cum fac faţă fluxului de turişti în plin sezon însă la data sejurului nostru, lucrurile au stat foarte bine, aşa că... nimic de reproşat din acest punct de vedere.

CAZAREA

Spaţiile de cazare sunt împărţite pe nouă nivele (parter plus opt etaje), pe fiecare palier existând un număr de 25 de camere: 13 duble pe latura nordică, 11 duble pe cea sudică şi o garsonieră (cameră triplă) pe latura estică. Diferenţele între camerele duble şi garsoniere ar fi că acestea din urmă au vedere frontală spre mare (nu ştiu dacă se include aici şi cea de la primul nivel), sunt de dimensiuni mai mari, beneficiază pe lângă un pat matrimonial şi de o canapea extensibilă, au în dotare televizoare LCD, baia nu are duş ci cadă, şi nu în ultimul rând, din câte am aflat costul pentru folosirea instalaţiei de climatizare este inclus în tariful camerei şi nu se plăteşte separat – la data sejurului nostru suplimentul pentru folosirea aparatului de aer condiţionat în camerele duble era de 20 de lei pe noapte.

Datorită poziţionării hotelului foarte aproape la plajă dar şi perpendicular pe linia ţărmului, nu ştiu dacă absolut chiar toate camerele însă marea majoritate au vedere laterală spre mare. De menţionat că cele amplasate la primul nivel pe latura nordică a hotelului nu au balcon.

Aşa cum am spus, ne-am cazat destul de repede şi devreme, la orele 10.30 fiind deja instalaţi în camera noastră de la etajul patru, unde prima impresie (şi nu numai) a fost una foarte plăcută.

Camera – de dimensiuni medii, cu mobilierul aflat într-o stare foarte bună, compus din dulap de haine (inclusiv oglindă şi cuier în exterior), două noptiere, două fotolii, două comode (dintre care una era suport pentru televizor) şi un pat – foarte confortabil. Atât cele două veioze cu senzor cât şi minibarul erau perfect funcţionale.

Deşi am auzit că ar exista şi camere duble care beneficiază de televizoare LCD, noi am avut unul tip CRT cu diagonala de 37 cm. Binenţeles că nu ne-a păsat de tipul televizorului însă, referitor la cameră, poziţionarea acestuia ar fi singurul lucru despre care aş putea spune că nu prea mi-a plăcut. Aş fi preferat ca televizorul să fie poziţionat pe comoda din faţa patului şi nu în lateral.

Pordoseala din mozaic, în jurul patului era acoperită în cea mai mare parte de covoare, doar în holul camerei nefiind acoperită.

Nici despre serviciile de curăţenie nu am ce zice: în fiecare zi s-a luat gunoiul şi s-a făcut curat atât în cameră cât şi pe balcon. Lenjeria de pat am găsit-o impecabilă şi nu a schimbată în cele şase nopţi petrecute la hotel însă exact în dimineaţa în care ne făceam bagajele să plecăm, doamna de la curăţenie venise cu lenjerie nouă. În concluzie, presupun că intervalul la care se schimbă este de o săptămână.

Baia – destul de mică însă curată, cu toate instalaţiile funcţionale. La duş exista perdea, la chiuvetă am găsit două pahare, două pliculeţe de şampon şi două săpunuri iar hârtia igienică nu a lipsit nici un moment. Chiar dacă nu cred că era nevoie, prosoapele ne-au fost schimbate zilnic, chiar şi atunci când practic erau nefolosite. Ba mai mult, deşi irelevant, vreau să spun că nu au fost două zile consecutiv în care să primim prosoape de aceeaşi culoare.

Balconul – curat, dotat cu o măsuţă şi două scaune. Din balcon se putea vedea atât parcarea cât şi marea, în al doilea caz vederea fiind însă din lateral şi (hai să zicem) parţială, datorită amplasării hotelului vecin. Chiar şi aşa, la primele ore ale dimineţii ne puteam bucura de răsăritul soarelui.

Aşadar, după cum vă puteţi da seama, referitor la condiţiile de cazare prea multe nu ar fi de reproşat. Chiar am fost mulţumiţi de ceea ce am avut parte. E drept că eu unul aş fi preferat să pot vedea cât mai multă mare dar asta e, dacă atât s-a putut... ! Nu le poţi avea chiar pe toate, şi la un preţ mic.

RESTAURANTUL

În privinţa serviciilor oferite de restaurant nu aş putea să mă pronunţ deoarece nu am avut ocazia să-l testăm. Aveam în plan dar am tot amânat şi până la urmă s-a dus sejurul înainte de a mânca şi aici. Oricum, în “inspecţie” tot am fost şi pot să vă spun că: în restaurant se intră din holul ce face legătura între recepţie şi plajă, sala este destul de mare (în pliantul hotelului scrie că restaurantul are în total 800 de locuri), nu foarte luxoasă dar decent amenajată, cât despre curăţenie... nu aş avea nimic de reproşat, totul mi s-a părut în regulă. Un bonus (dacă se poate să-i zicem aşa), mai ales pentru cei ce stau la mesele apropiate de ferestrele peretelui dinspre plajă, l-ar putea constitui vederea către mare – pe alocuri doar parţială, fiind obturată de copacii din faţa terasei.

Sub sala restaurantului (la nivelul plajei) există un alt spaţiu unde funcţionează braseria, ce beneficiază şi de terasă. În interiorul braseriei nu am fost însă despre terasa, făcând abstracţie de grămezile de scoici din dreptul acesteia, pot spune că arăta bine iar un avantaj ar fi că se intră direct de pe plajă.

Ar mai fi de adăugat că restaurantul era deschis între orele 07.00-21.30 iar braseria în intervalul orar 07.00-23.00.

LOCUL DE JOACĂ / SALA DE JOCURI

Locul de joacă era amenajat în grădina de lângă hotel. Nu era foarte mare ca dimensiune însă suficient cât să le dea de lucru celor mici. O căsuţă gonflabilă, câteva leagăne, topogane, căluţi şi... ce-o mai fi fost pe acolo atrăgeau în fiecare seară destui copii. Locul de joacă era deschis zilnic de la orele 18.00 până la orele 22.30 iar tariful era de 5 lei pe oră.

Sala de jocuri era amenajată într-o mică încăpere de lângă recepţie şi era dotată cu console PlayStation, Xbox şi Wii. Cei ce nu doreau să se limiteze doar la jocuri, puteau folosi calculatorul – cu acces la internet. Din câte am băgat de seamă, această sală nu avea un program de funcţionare. Tarifele pentru folosirea consolelor era de 5 lei pe oră iar pentru calculator 10 lei pe oră.

Şi încă un lucru important ce l-am aflat de la recepţionere: cei care aveau achiziţionat un pachet turistic de minim cinci nopţi cu cel puţin o masă inclusă, beneficiau în fiecare zi de un tichet gratuit pe baza căruia aveau acces timp de o oră la oricare dintre cele două spaţii – locul de joacă sau sala de jocuri.

PLAJA

Pentru a ajunge din recepţie pe plajă mai întâi se traversa holul ce ducea şi către restaurant apoi cu ajutorul câteva trepte se cobora chiar pe malul mării. De remarcat faptul că în capătul scărilor (lânga plajă) era instalat un duş pe care îl puteau folosi cei care nu doreau ca la întoarcerea în hotel să care după iei şi nisipul de pe picioare.

Referitor la plajă, nu aş putea spune că hotelul are cu ce se mândri însă trebuie ţinut cont că din acest punct de vedere vina o poartă... natura. Cu mulţi ani în urmă, înainte ca marea să înceapă să fure din uscat şi de construirea golfurilor care să protejeze ţărmul, aici exista o plajă destul de lată, frumoasă şi foarte frecventată. În prezent însă... lucrurile stau total diferit. E drept că cei de la hotel s-au ocupat de dotarea plajei cu şezlonguri, umbrele, coşuri de gunoi, ba mai mult aveau grijă ca aceasta să fie tot timpul curată, însă nisipul era destul de bătătorit şi înţesat de scoici, intrarea în mare era îngreunată de mulţimea de bolovani de pe fundul apei, ce să mai zici că fiind vorba despre un golf, apa nu era prea adâncă şi nici prea curată – nefiind valuri, se formează mult mai uşor vegetaţia marină.

Aşadar, plaja constituie bila neagră a hotelului însă aşa cum am făcut şi până acum, nu am să notez acest aspect deoarece, chiar la modul general vorbind, nu consider că este just să ofer note hotelierilor pentru ceva ce ei nu pot controla, pentru care nu au nici o vină. Poate greşesc dar aceasta este părerea mea şi cu asta închei acest capitol.

PERSONALUL

Şi din acest punct de vedere lucrurile au stat bine. Primul contact pe care l-am avut cu reprezentanţii unităţii a fost chiar înainte de a ajunge la faţa locului. Ca de obicei, după ce am făcut rezervarea prin agenţie, am cerut prin mail o confirmare şi din partea hotelului iar răspunsul a venit foarte promt.

La recepţie, cu mici excepţii am avut parte de persoane zâmbitoare şi foarte amabile. La excepţii s-ar include o doamnă cu mai mulţi ani faţă de restul fetelor de acolo (cel mai probabil cred că nu era alta decât... şefa) şi care prin excesul de seriozitate şi lipsa unui zâmbet parcă stabilea o “barieră” în relaţia cu cei din faţa sa – cel puţin, noi aşa am perceput-o.

Doamnelor ce se ocupau de curăţenie nu cred că aş avea ce să le reproşez. Pe lângă faptul că în toată unitatea era curat, aşa cum am mai spus, şi în cameră totul a decurs bine: aspirat, luat gunoiul, schimbat prosoapele.

Aş fi vrut să pot spune ceva şi despre comportamentul ospătarilor dar... poate altă dată.

CONCLUZII

După acest prim sejur petrecut la hotelul Meteor din Jupiter, putem spune că această unitate îşi merită pe deplin cele trei stele pe care le deţine. Deşi face parte din “construcţiile comuniste”, după modernizare a primit o nouă faţă devenind un hotel primitor, care oferă totodată şi servicii de calitate.

Ca să fiu corect până la capăt, strict din punctul meu de vedere adică al unei persoane care obligatoriu când merge pe litoral trebuie să admire din balcon marea (cu cât mai multă cu atât mai bine), la capitolul “vedere spre mare” în comparaţie cu cele două hoteluri din imediata apropiere (Cometa şi Capitol – ca să vezi, exact cele două la care am fost cazaţi până acum) Meteor are de suferit datorită poziţionării, cele vecine (în special Cometa) luându-i faţa şi obturând o mare parte din privelişte. Dar... decât deloc, e bine şi aşa.

Nu în ultimul rând trebuie să menţionez că un “plus” important referitor la acest hotel îl constituie raportul calitate – preţ, care nouă ni s-a părut a fi foarte avantajos. Una peste alta, luând în calcul toate aspectele, pot spune că Meteor este un hotel bun, care nouă ne-a plăcut, unde ne-am simţit bine şi pe care îl recomandăm.

Şi încă ceva. Deşi aşa cum spuneam la finalul unui articol precedent, aveam de gând ca vara viitoare să mai oferim o şansă Cometei - singurul motiv fiind vederea către mare, până la urmă ne-a apărut o ofertă bună (cel puţin, aşa cred eu) care ne-a făcut să ne răzgândim, astfel că la ora când scriu aceste rânduri deja suntem în posesia biletelor pentru sejurul următor. Aşa că... “Dragă hotelule Meteor, sperăm să nu ne dezamăgeşti nici vara viitoare, atunci când cu siguranţă ne vom revedea”.

Toate cele bune.

P. S. : Nu ştiu dacă sunt acceptate spre publicare imagini prelucrate însă mi s-a părut interesantă aşa că am decis să postez şi FOTO 17. În cazul în care este vreo problemă, poza se poate şterge.


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 12.12.13 22:55:42
Validat / Publicat: 13.12.13 07:37:03
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bine aţi venit la hotelul Meteor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

11 ecouri scrise, până acum

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[27.07.14 14:04:33]
»

Aşa cum scriam la sfârşitul review-ului, şi pentru sezonul 2014 am avut achiziţionate bilete tot la Meteor.

Deoarece hotelul a rămas la fel de corect (apropo de titlul articolului), nu are nici un rost să scriu un alt review însă ca o completare, ţin să subliniez două aspecte referitoare la experienţa de anul acesta:

1. După prima noapte de cazare mi-am dat seama că sunetul scos de frigiderul din cameră mă cam deranjează – nu vă imaginaţi că cine ştie cât de tare huruia; era doar sunetul… normal scos de motorul unui frigider însă eu sunt obişnuit să adorm într-o linişte deplină. A doua zi am semnalat la recepţie acest mic inconvenient şi după nici un sfert de oră, la uşa camerei deja erau două persoane pregătite pentru a ne schimba aparatul frigorific cu un minibar mai silenţios.

2. Deşi ştiu că procedura cu deschiderea treptată a palierelor în funcţie de gradul de ocupare al hotelului este una practicată de multe alte unităţi de cazare, încă de anul trecut (vezi în textul articolului) mi-am exprimat regretul că datorită acestei formalităţi, nu am putut fi cazaţi la unul dintre etajele superioare – nu e nimic deosebit ci doar un “moft” de-al nostru. Ei bine, după încheierea sejurului de anul acesta, acelaşi regret mi l-am exprimat şi printr-un mesaj trimis la adresa hotelului.

Vă spun cât se poate de sincer că am fost extrem de surprins când în următoarea zi am fost contactat telefonic chiar de doamna directoare / patroană, aceasta explicându-mi foarte diplomat situaţia şi cerându-şi scuze pentru acest inconvenient – REPET, nu era nimic grav ci doar un simplu moft. Chiar şi aşa, dânsa a ţinut să-mi răspundă personal, precizând totodată că doreşte să rezolve ori să lămurească orice situaţie astfel încât fiecare client să poată fi cât mai mulţumit.

După cum bine vă puteţi da seama acum (după cele scrise mai sus), e drept că au fost două întâmplări minore despre care poate vă întrebaţi ce rost avea să le menţionez.

Răspunsul meu este următorul: am ţinut să le prezint, nu pentru fapte în sine ci DOAR să scot în evidenţă ATITUDINEA reprezentanţilor unităţii de cazare (în ambele cazuri).

Poate pentru unii aceste gesturi, acest comportament contează mai puţin sau deloc însă, într-o ţară unde turismul este aşa cum este, eu consider că denotă PROFESIONALISM, consider că este un exemplu bun de urmat de foarte mulţi hotelieri, iar pentru asta nu pot decât să o felicit pe cea care se ocupă de bunul mers al acestei unităţi de cazare. Cel puţin pe noi, această atitudine ne-a convins că merită să rămânem în continuare clienţii hotelului şi… asta şi vom face vara viitoare.

Toate cele bune şi vacanţe plăcute tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
bigu_2006_rapid
[24.11.14 21:04:49]
»

@urjanclaudiu - buna! un sfat am sa va dau, daca vreti tv LCD vorbiti cu doamna care asigura curatenia pe palierul dvs si pentru suma modica de... 10 lei va poate aduce un LCD Lustar din alta camera neocupata! eu asa am procedat cand am fost acolo in august 2012 cind mi-a inlocuit si frigiderul din camera cu unul mai mare pentru aceeasi suma de 10 lei! tv LCD Lustar si frigiderul pentru numai... 10 lei! cred ca e avantajos, nu-i asa?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[09.12.14 21:10:09]
»

@bigu_2006_rapid - Îmi cer scuze că poate sunt prea direct şi lipsit de diplomaţie însă aşa cum am mai afirmat ori de câte ori am avut ocazia, sunt în total dezacord cu astfel de practici: vrei nu ştiu ce cameră – dai un ban, vrei curăţenie în cameră – mai dai unul, vrei nu ştiu ce alte chestii – la fel, hai să mai dau un ban. Consider că un hotel bun cu un personal calificat ar trebui să fie receptiv la nevoile clienţilor fără a fi nevoie de ”ciubucuri”. Sau, hai să zicem că în cel mai rău caz, eventuale mici recompense ar trebui să vină DUPĂ realizarea unui serviciu şi nicidecum acesta să fie condiţionat de ele. Poate mă înşel dar... ăsta sunt eu. Singurele locuri unde dau întotdeauna ceva în plus sunt unităţile de alimentaţie (terase / restaurante). În rest... NU!!!

tv LCD Lustar şi frigiderul pentru numai... 10 lei! Cred că e avantajos, nu-i aşa?

Concret vorbind, aşa cum am menţionat şi în ecoul precedent, noi am beneficiat de o „ofertă” şi mai avantajoasă, fiindu-ne schimbat frigiderul (aşa cum era şi firesc) fără a scoate vreun ban din buzunar. Cât despre televizor, presupun că dacă vroiam şi insistam, rezolvam şi cu asta tot gratuit însă la cât timp petrecem noi în faţa televizorului atunci când suntem în vacanţă, prea puţin ne pasă ce tip de televizor avem în cameră – important e să fie funcţional căci, cine ştie, poate din când în când îl mai şi deschidem.

Aşadar, mulţumesc pentru sfat dar... fiecare are propriile concepţii.

Toate cele bune.

bigu_2006_rapid
[09.12.14 21:38:11]
»

@urjanclaudiu - eram cu nepotica si am vrut sa vada desene animate, in putinul timp petrecut in camera, la un tv mai bun! la fel si cu frigiderul, am avut unul micut fara congelator, am luat mai mare sa incapa si sticla de gin in congelator si sa inghete cuburi! unul din ala micut la fel ca asta de la meteor am avut cu vreo 2,3 saptamani inainte la hotel rina vista din poiana brasov si ma cam rugam de el sa raceasca o cutie de bere de exemplu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[09.12.14 21:54:09]
»

@bigu_2006_rapid - Sper că nu am fost înţeles greşit. Nu am vrut să sune ca o critică şi nici nu era nevoie de explicaţii. Esenţa mesajului meu era defapt alta: sunt de părere că nu ar fi trebuit să oferiţi bani pentru a vă fi schimbate televizorul şi frigiderul. Eu unul sunt sigur că aţi fi rezolvat şi fără vreo atenţie.

O seară bună.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
bigu_2006_rapid
[09.12.14 21:58:26]
»

@urjanclaudiu - nu cred, camera avea tv si frigider, am vrut doar conditii mai bune! cand plec in concediu nu ma mai uit la... 10 lei!

Nasshu
[09.12.14 22:03:40]
»

@bigu_2006_rapid - fara suparare dar si in concediu dai ''spaga''?

cristina47*
[30.05.17 00:24:22]
»

Ati mai fost de'atunci?

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[30.05.17 22:46:33]
»

@cristina47: Da, am mai fost încă de două ori şi am fost la fel de mulţumiţi ca şi în sejururile precedente. Ba chiar aş putea spune că lucrurile se îmbunătăţiseră în ceea ce priveşte recepţia (vezi ce am scris în articol referitor la acest aspect), şefa fiind schimbată cu o altă persoană... de nota 10 cu felicitări.

Anul trecut am avut un eveniment în familie şi nu am mai reuşit să ajungem aşa că a fost fratele meu cu soţia în locul nostru dar şi ei au fost mulţumiţi şi anul acesta au zis că vor să meargă tot acolo. Din ceea ce mi-au povestit, faţă de anii precedenţi (şi în comparaţie cu ceea ce am povestit eu), se schimbase procedura de schimbare a prosoapelor (nu se mai schimbau toate zilnic ci doar la "cerere") iar aerul condiţionat nu se mai plătea separat ci era inclus în preţul cazării.

Şi se mai schimbase ceva, însă în rău dar fără legătură cu hotelul. În dreptul hotelurilor, pentru a se proteja malul, se aduseseră nişte "betoane" (rebuturi), care aruncate acolo la voia întâmplării, afectau grav aspectul zonei.

În rest... numai de bine.

Vă dorim să aveţi un sejur cât mai plăcut!

cristina47*
[31.05.17 04:39:54]
»

@urjanclaudiu: Multumesc.

bigu_2006_rapid
[31.05.17 22:12:26]
»

@Nasshu: da, invatat de la turci!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bigu_2006_rapid, cristina47*
Alte impresii din această RUBRICĂMeteor Hotel [Jupiter]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058151960372925 sec
    ecranul dvs: 1 x 1