Hotel Meraki Adults Only Sharm el Sheikh - odată-n viață merge

TIPĂREȘTE

Pe la mijlocul lui octombrie, pe 16, dacă-mi amintesc eu bine, m-am trezit dimineața cu gând de ducă. Mă tot presau de la serviciu că mai am niște zile de concediu de luat, aveam și o promisiune de onorat față de soția mea, așa că pe la prânz, la nici cinci ore de când mă trezisem aveam deja plătită o săptămână la Sharm el Sheikh, la Meraki Hotel Adults Only, în perioada 09.11-16.11.

Rezervarea am făcut-o printr-o agenție de turism din Brașov 😊, totul s-a desfășurat telefonic, plata on-line, contractul și voucherele transmise tot on-line, iar Doamna S. a fost de nota 10. Ne-a contactat ulterior când deja ajunsesem la hotel și ne-a întrebat dacă totul a fost bine, ne-a făcut recomandări despre ce putem vizita acolo, jos pălăria. Acum să nu credeți c-am luat-o razna, am deschis internetul și-am pus degetul la întâmplare pe o agenție de turism găsită acolo. Am primit recomandarea de la un prieten și așa cum am constatat de mulți ani încoace, recomandarea” din gură-n gură” este mult mai eficientă decât mama spoturilor publicitare.

Cele trei săptămâni până la plecare au trecut repede, așa că pe 9 octombrie, la ora 02.00 eram în aeroportul din Otopeni, cu trei ore înainte de decolare, așa cum se recomandă în ultima vreme. Am zburat și la dus și la întors cu Hi Sky, compania aeriană moldovenească și n-am decât de bine de zis despre ei. Au avioane destul de noi, n-am avut niciun minut de întârziere nici la dus, nici la întors. Poate doar faptul că ai ceva mai puțin spațiu la picioare să fie un minus, dar pentru trei ore de zbor cred că nu e chiar o problemă peste care nu se poate trece.

La ora 08.05 am aterizat la Sharm el Sheikh. În avion primisem formularele care trebuie completate la intrare în Egipt, formulare pe care oricum nu se uită nimeni, așa c-am trecut prin controlul de frontieră ca prin brânză. Pentru cei care nu vor să părăsească Peninsula Sinai în cadrul unei vizite în Egipt nu este nevoie de viză de intrare. Asta înseamnă economie de 50 de dolari pentru două persoane. Am recuperat rapid bagajele de cală, ne-am întâlnit cu reprezentantul tour-operatorului și am fost repartizați la microbuzele sau autocarele care ne-au transferat pe fiecare la hotelurile pe care le rezervaserăm. Sunt cam 12 kilometri de la aeroport până la Meraki Hotel, așa că pe la 09.20 eram deja în recepția hotelului.  

Cine a fost în Egipt știe cam ce texte au la recepție cei de-acolo. Sir, că check-in-ul e abia la ora 14.00, că mergeți dumneavoastră la micul dejun, oferit gratis (corect) de noi pentru că sunteți oaspetele nostru, că” I’ll do my best” să vă găsesc o cameră liberă, bla, bla, bla. Eu nu-s genul cu arici la buzunar la ciubucuri, dacă-mi place omul și serviciile pe care mi le oferă. Dar la Egipt sunt vaccinat de mult. Am avut ocazia de mai multe ori să văd că și dacă dai și dacă nu, tot cam aceeași cameră primești. În fine, să n-o mai lungesc. Pe la 10.30 am primit cartelele de la camera 22204 fără să dau nimic. Bagajele le-am găsit în cameră, tipul care le-a adus se făcea că reglează aerul condiționat 😊, am” marcat” momentul și uite-așa a început vacanța.  

Prima impresie despre resort și despre cameră? Spital. Aproape totul este alb. Și pe exterior și pe interior. Primul lucru care m-a frapat în cameră a fost pardoseala. Albă, desigur. Nu tu parchet, nu tu gresie, nu tu mochetă. Șapa finisată foarte bine și vopsită în alb cu vopsea de ulei. Pereții... albi. La fel, vopsiți nu cu lavabilă, ci cu vopsea de ulei. Nu există colțuri. Totul este rotunjit, inclusiv intersecția pereților cu pardoseala. Ce face românul fumător când intră prima dată în camera de hotel? Păi ce să facă, merge be balcon și fumează o țigară. În drum spre balcon ne-am” agățat” de câte o doză de Cola sau de Fanta din minibarul gratuit, care se completează zilnic. Pentru că tot am zis de minibar, ca să scap de-o grijă, o să spun că l-am găsit cu două doze de Coca-Cola, una de Fanta, una de Sprite, două doze de bere Stella, două sticle de 0,5 cu apă Nestle și două cutii cu suc de mango.  

După țigara de bun venit, am luat camera la analizat și la fotografiat. Are vreo 30 de metri pătrați, zic ei în prezentare și cred că e pe-acolo. Patul matrimonial este de-ăla mai mult lat decât lung, cred că are 2,20 metri lățime și 2 metri lungime. Super saltea, tare, așa cum îmi place mie, dar nici să-ți rupi oasele. Câte două perne pentru fiecare și-ncă vreo trei perne de-alea mici, fantezie, cred că mai mult pentru decor. La cap fiecare avem întrerupătoare pentru tot iluminatul din cameră, așa că nu-i o problemă să stingi orice lumină seara, înainte de culcare, din poziția culcat. Plus câte o priză pentru fiecare. Nu sunt lămpi sau veioze, dar iluminatul este foarte inteligent și ingenios ascuns în spatele” tabliei” patului, care este perforată și în spatele ei sunt ascunse spoturi ce asigură mai mult decât suficient iluminatul pentru cel ce dorește să citească ceva înainte de culcare. Pe celălalt perete, un blat lung pe post de bun la toate. Birou, masă de machiaj, masă sau ce dorește fiecare să mai reprezinte. Deasupra este o oglindă cât toată lungimea acestui blat, ceea ce dă o senzație de adâncime camerei, pare că e mult mai mare decât e în realitate. Sub acest blat sunt rafturi, sertare și minibarul mascat.

Zona de relaxare a camerei este formată dintr-o canapea, o măsuță chic și televizorul cu diagonală destul de mare, pe care l-am găsit pornit pe canalul intern al resortului. Pe hol se află cuierul cu vreo zece umerașe, o altă oglindă ceva mai mică decât cea din cameră și un dulap în care se află seiful, alte două perne și încă o pilotă pentru cei care, teoretic ar avea nevoie de ea. Pe două dintre cele zece umerașe stăteau atârnate două halate albe, cu stema resortului pe ele care strigau de zor” du-ne la piscină, du-ne la piscină” . Ho, aveți răbdare, că ne ocupăm și de voi. Ah și mai era un cântar, căruia i-am pus gând rău de când l-am văzut. Bafta lui, n-avea baterii.  

Baia este tot albă, fără, doar și poate, dar este foarte spațioasă, echipată cu obiecte sanitare de calitate, cu duș de-ăla...” calci în” 😊 și cu consumabile personalizate Meraki. Kit dental, aparat de bărbierit, căști pentru păr. În cabina de duș găsești trei dispersoare pe perete cu gel de duș, șampon și balsam, iar la chivetă sunt alte două cu săpun și din nou gel de duș. Singurul lucru de cârcotit în baie ar fi că trebuia să aștepți undeva la un minut până să vină apa caldă. Dar și când venea...

A rămas doar balconul. El există, e suficient de generos ca dimensiuni, este dotat cu o măsuță și două scaune extrem de confortabile și în plescăitul de plăcere al buzelor mele este dotat și cu scrumieră. N-are uscător pentru prosoape sau costume de baie, dar nici nu am suferit prea tare, pentru că prosoapele de plajă sau pentru piscină n-ai de ce să le usuci în ideea în care le iei la plajă sau la piscină și le lași tot acolo, iar costumele de baie aveau suficient loc pe spătarul scaunelor. Singura parte mai puțin bună a balconului este că este orientat astfel încât de pe la nouă dimineața până pe la cinci după amiaza, bate tot timpul soarele. Pentru noi n-a fost o problemă, pentru că n-am prea stat în cameră în acest interval de timp, dar cam așa stă treaba cu balconul.  

După turul de onoare, am constatat c-a-nceput să ne placă camera. Și ne-am adus aminte că pe pat era ca un fel de carte poștală. Hai să vedem ce scrie pe ea. Păi scrie că ei te roagă cu respect să instalezi pe telefon aplicația Sunrise Resorts, aplicație dezvoltată de lanțul hotelier din care face parte și Meraki. Net avem? Ia să vedem... pfff avem și merge brici. Am instalat aplicația și am aflat și de ce ne rugau ei cu atâta respect s-o avem. Conceptul UAI de la Meraki constă DOAR în restaurante cu servire a la carte și numai pe bază de rezervare prealabilă. Hi, hi, hi, hai  c-am dat-o de gard. Stau să rezerv fiecare mic dejun, prânz sau cină. Hai să anticipez puțin. În primul rând, durează fix 10 secunde să faci o rezervare și în al doilea rând, după a doua zi am renunțat să mai rezervăm pentru că am înțeles că oricum era inutil. Nimeni nu ne-a întrebat niciodată dac-am făcut sau nu rezervare și n-am avut nicio problemă să mergem la ce restaurant am vrut noi. În schimb a fost foarte utilă aplicația deoarece puteai vedea în fiecare zi meniul celor șapte restaurante ale resortului. Șapte restaurante am zis? Ia să vedem... Basilico, cu specific italian. Apoi Munchery, cu specific internațional, Mumm cu specific libanez, Yades cu specific grecesc, Burger Boulevard cu specific... burgeri de toate felurile, că doar nu sarmale, Noodles Tribe unde se puteau servi chestii asiatice pe bază de noodles și în fine Felucca, care avea specific fructe de mare, dar care era în totalitate contra cost.

Nu suntem noi prea umblați pe la resorturi de-astea, pentru simplul motiv că nu prea e stilul nostru de vacanță, nu că nu ne-ar place. Pe de altă parte nici nu pot să zic că-i prima dată când călcăm printr-un stabiliment de acest gen. Însă a fost prima dată când am întâlnit acest concept, cu servirea meselor în sistem a la carte. Dacă prima dată am fost puțin reticenți, deh ca orice om normal care dezvoltă rezistență la schimbare, acum pot spune cu mâna pe inimă c-am fost super încântați. Unu la mână, nu mai stai să te plimbi cu farfuria în mână pe la toate standurile cu mâncare. Doi la mână, n-aș fi realizat singur chestia asta, dar discutând acolo cu managerul restaurantelor din resort, am priceput faptul că pierderile lor sunt mai mici servind masa în sistem a la carte și uite așa își permit să folosească ingrediente de calitate și chefi care sunt școliți prin Europa și care chiar au habar despre un plating într-o farfurie. Așa o fi, nu-l contrazic, chestia e că mâncarea a fost excelentă și la capitolul prezentare în farfurie și mai ales la gust. Mi-ar lua multe pagini să scriu despre ce-am mâncat la Meraki, așa c-o să mă abțin și o să scriu ceva informații la fotografiile pe care le voi atașa. O să mă limitez doar la a spune că Basilico, restaurantul cu specific italian servea cina în regim de fine dinning și că restaurantul nostru favorit a fost de departe Mumm, cel cu specific libanez. Nici Yades și nici Munchery nu sunt de ocolit, atât pentru calitatea mâncărurilor, cât și (sau poate, mai ales) pentru cum sunt prezentate în farfurii.

Dar mâncarea fără băutură este ca nunta fără lăutari, așa c-o să spun câteva vorbe și despre lichide. Cele fără alcool din gama Coca-Cola, la doză, inclusiv fără zahăr sau sucuri din fructe, proaspăt stoarse. De portocale, căpșuni (ăsta aducea mai mult a smoothie), mango, guava sau grape fruit. Cele cu alcool, aproape orice. Însă cele de import erau contra cost. La” liber” , tării locale zic ei din gama premium de tipul  rom, vodcă, gin, whisky sau brandy. Vin alb, rose sau roșu. Vinul rose bun, vinul roșu bun, vinul alb acru. Bere Heineken și Stella la doze de 330 de mililitri, ambele produse în Egipt, dar bune. Tărille le-am încercat doar sub formă de cocktail și chiar au fost bune. Toate chestiile lichide se pot consuma în orice restaurant sau la cele patru baruri din resort. Barul Ofelia din Lobby, Barul Carpe Diem de pe plajă, barul Velocity  sau barul Floaters de la piscină.

Despre mâncare și băutură am zis una-alta, dar am fost acolo și pentru relaxare, pentru plajă, pentru Marea Roșie. Cu ce se prezintă Meraki la capitolul ăsta? Păi se prezintă bine aș zice eu. Fiind în primul rând de hoteluri, are plajă proprie, chiar dacă la comun cu White Hills, alt hotel din grup. Plaja nu este foarte lată, cred că are undeva la 15 metri lățime, dar nisipul este extrem de fin, fără niciun fel de pietricele. Șezlongurile sunt de calitate, cu suport din lemn și saltele groase dintr-un burete ferm, nu moale. Umbrele solide din metal, acoperite cu stuf și cu un diametru de vreo trei metri. Intrarea în apă nu se poate face direct, deoarece sunt corali și te fluieră salvamarul mai rău ca poliția. Dar există un ponton de vreo 25-30 de metri lungime, la capătul căruia intri în apă cu adâncimea de vreo patru metri. Problematic pentru cei care nu știu să înoate. Trebuie musai o vestă de salvare, vestă pe care cei de la Meraki nu o au. Însă pentru cei care se încumetă să intre, coralii colorați și bancurile de pești de-acolo te fac să pleci cu amintiri de neuitat. Singura chestie care nu mi-a plăcut a fost cu ocupatul șezlongurilor de la prima oră a dimineții. La ora opt deschide chioșcul cu prosoape de unde iei prosoapele lăsând cele două cartele special primite pentru asta și dacă până pe la nouă nu mergi la plajă e mai problematic să găsești șezlonguri, trebuind să te mulțumești cu piscina. Cu piscinele, de fapt, pentru că sunt două. Una cu adîncimea de 1,40 metri și una cu adîncimea de 1,60 metri. Cu aceleași șezlonguri comode și cu aceleași umbrele mari, de data asta cu acoperișul din pânză. Să mai spun că aici la Meraki am întâlnit tot în premieră conceptul de ice-box pe plajă. Vine băiatul de la bar cu o cutie termoizolată și ți-o lasă la șezlong. Prima zi am crezut că are doar gheață în ea ca să păstreze berea rece. Hait! Când am deschis capacul ca să pun berea luată de la bar, am constatat că în cutie erau alte două doze de bere, două de Coca-Cola și două sticle de apă care tremurau de mama focului în zeci de cuburi de gheață.  

Pentru cei care doresc mai mult lux, Meraki oferă suitele deluxe, adică apartamente la vreo 60 de metri pătrați cu piscină proprie și cu acces exclusiv la cel de-al optulea restaurant al resortului, Utopia Fusion Cuisine sau la barul Utopia Beach Club, care are și o piscină infiniti cu vedere la Marea Roșie. Habar n-am cât costă, dar dacă pe noi ne-a costat 2,638 de euro o săptămână în zona” muncitorească” a resortului, bănuiesc că la suitele astea sare lejer de 3,000 o săptămână.  

Avaând în vedere că pe la șase seara era deja întuneric în perioada asta, ce poți face ca să nu te plictisești acolo? Păi Velocity, pe lângă că e bar are și masă de tenis de masă, biliard, darts, hochei de masă și vreo șase televizoare cu diagonală imensă care rulează programe pe canale de sport. Sau poți ieși din resort pentru o plimbare de vreun kilometru până la Soho Mall. Mall-ul nu e cine știe ce, dar până acolo sunt tot felul de magazine cu suveniruri, dulciuri, haine, parfumuri și tot ce ține de industria asta conexă turismului. Am fost și noi vreo două seri doar pentru plăcerea plimbării. De cumpărat n-am cumpărat mai nimic.

Personalul cu care am interacționat în cele șapte zile este în general profi. Singurii blazați mi s-au părut cei de la recepție, dar politicoși și vorbitori de engleză. Zilnic, prin resort, pe plajă sau prin restaurante eram opriți de domnișoarele de la PR care ne-ntrebau dacă totul este în regulă, dacă avem nemulțumiri, dacă avem solicitări. După trei zile, băieții de la restaurantul Mumm deja erau prietenii mei. Nici nu mă așezam bine la masă și se prezentau cu platoul cu meze pe care știau că nu-l ratez sub nicio formă. Am un mare respect și numai cuvinte de bine pentru Abu (îl cheamă de fapt Adr, dar eu l-am botezat Abu), băiatul care s-a ocupat de curățenie în cameră. Ca peste tot unde am fost în Egipt, i-am lăsat zilnic pe pat câte doi dolari. Nu știa săracul ce să ne mai facă din prosoape ca să ne simțim bine și ca să ne mulțumească. Camera sclipea în fiecare zi de curățenie și deși i-am spus să nu mai schimbe zilnic prosoapele, nici n-a vrut s-audă. Și o chestie care m-a uimit puțin, pentru că eu știam Egiptul altfel. Nimeni, dar absolut nimeni nu mi-a cerut bacșiș pe la restaurante, pe la piscine sau pe plajă. Dac-am vrut eu să le dau câțiva dolari, i-au luat, mi-au mulțumit dar nu mi-a condiționat cineva vreun serviciu pentru bacșiș.

Am lăsat la sfârșit și nu întâmplător, curtea interioară a resortului. De excepție. Palmieri, frangipani înfloriți, zeci de feluri de plante una mai frumoasă ca alta, gazon tuns aproape de perfecțiune, fântâni arteziene de mare efect. Totul întreținut cu mare artă. Nu exagerez cu nimic când spun c-am făcut lejer zece kilometri plimbându-ne prin resort atât ziua cât și noaptea pentru a admira toată vegetația de-acolo. Tot respectul pentru cei patru băieți pe care i-am văzut zilnic de dimineață și până seara târziu muncind din greu pentru ca resortul să arate așa cum arată.  

Până aici totul a fost roz și vesel. Ce nu mi-a plăcut? 80% poate și mai mulți dintre turiști au fost ruși. Nu-i vorbă, fiind Adult Only, parcă nu m-au deranjat așa tare, însă rusul tot rus rămâne. Plus că tot personalul ți se adresează la început în rusește. Bleah. După două zile de” Dobre Utra” la care le-am răspuns cu Dobre Ilie (mai că-mi venea să comentez puțin în stilul simpaticului comentator sportiv), s-au prins o parte din ei că trebuie s-o dăm în engleză. N-a fost chip cu cei de la echipa de divertisment și de-aia nici nu i-am băgat în seamă în această recenzie. Poate pentru alte persoane ar constitui o problemă și de-aia vreau să menționez faptul că din resort la plajă se coboară și se urcă 76 de trepte, de două, poate trei ori pe zi. Așa că n-am scăpat de trepte nici aici 😊. Și ultima chestie la care aș cârcoti puțin a fost prețul. Nu-i vorbă, ne-a plăcut și ne-am simțit foarte bine, însă 2,638 de euro mi se pare puțin cam mult pentru o săptămână. În fine, cred că sunt eu în urmă cu prețurile. Banii vin, banii pleacă, amintirile rămân. Și-apoi odată iese soția mea la pensie. Nu se pune 😊.  

Cam asta fu ce-am vrut eu să spun despre Meraki Hotel Adult Only. Odată-n viață cred că merită. Vă doresc tuturor zile liniștite și nopți romantice, nu numai în vacanțe, ci mereu. Așa a zis @ANILU și zău că are dreptate.

---

VIZUALIZĂRI: 107 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI