BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
A doua vacanţă în Egipt
După experienţa de anul trecut când am petrecut o săptămână întreagă doar în resort, la plajă şi bălăceală, am revenit în Egipt împreună cu o familie prietenă doar pentru distracţie şi excursii. Pentru relaxare nu am mai avut timp.
Meraki, un hotel destinat exclusiv adulţilor (16+), s-a dovedit alegerea perfectă pentru noi. Este un hotel clasificat la doar patru stele, însă oferă servicii mai bune ca unele hoteluri de cinci stele din aceeaşi zonă. Bine, şi preţul lui este comparabil cu preţul unui hotel de cinci stele.
Am ales cea mai ieftină cameră pentru că oricum o foloseam doar pentru a dormi, în restul timpului fiind pe afară sau în excursii.
Zborul a fost ok, fără întârzieri, am ajuns dimineaţa în Hurghada şi am plecat tot dimineaţa. Am câştigat prima zi, dar am pierdut-o pe ultima, când nu am prins nici măcar micul dejun.
Excursiile oferite de touroperator erau la preţuri cam „nesimţite” , aşa că am apelat la o agenţie locală şi a fost foarte bine. Am luat atât excursia la Cairo, cât şi pe cea la Luxor, le recomand pe ambele, însă au fost extrem de obositoare şi căldura ne-a toropit. Am avut ghidaj în limba engleză şi am aflat multe informaţii despre istoria acestei ţări şi a locurilor vizitate. Masa de prânz a fost inclusă în preţ, iar micul dejun l-am cerut la pachet de la hotel.
Despre hotel pot spune că a fost o alegere foarte bună. Curăţenia m-a impresionat în mod deosebit şi apoi plaja sau mai bine zis plajele.
La cazare noi nu am pus nimic în paşaport. Prietenii noştri au fost mai „generoşi” cotizând cu 20 USD. Am cerut doar să primim camere apropiate, ceea ce nu s-a întâmplat, dar nu am făcut o tragedie din asta.
Cred că am primit o cameră mai bună decât cea rezervată. Oricum arăta diferit de ce văzusem noi în fotografii când am ales-o. Mult lemn şi un aspect mai rustic sau vintage, nu ştiu cum să o descriu. Mi-a plăcut.
Patul matrimonial king size constituia piesa de rezistenţă. Televizorul nici nu l-am deschis. Zilnic am lăsat bani pentru curăţenie şi am găsit totul impecabil şi inimioare şi animăluţe făcute din prosoape. Şi la acest hotel personalul de curăţenie era exclusiv de sex masculin, dar îşi făcea treaba foarte bine.
Baia era dotată cu consumabile, prosoapele au fost schimbate în fiecare zi. Mi-a plăcut că am avut o cabină de duş măricică. Şi aici totul a fost foarte curat.
Balconul era mobilat cu două fotolii comode şi o măsuţă.
Meraki are un restaurant principal şi mai multe restaurante a la carte. Noi am mâncat doar în cel principal. Mi-a plăcut mâncarea bine gătită, seara aveam mereu grătar, varietatea nu m-a impresionat, multe feluri se repetau, dulciurile au fost foarte bune. Per total, nimeni nu pleca nemâncat, dar este loc de mai bine.
Băuturile nu au fost pe gustul meu, doar locale, dar ştiam asta, şi foarte foarte dulci. Berea era slab alcoolizată, din spusele băieţilor.
Plaja imensă a resortului satisface orice dorinţă. Poţi doar să te bălăceşti, poţi înota dacă vrei, poţi face şi snorkeling mai ales dacă eşti începător sau alte sporturi. Important este că la Meraki le ai pe toate la un loc.
Distracţia a fost un alt criteriu de alegere a hotelului şi nici la acest capitol Meraki nu ne-a dezamăgit. Ba dimpotrivă. Mereu găseai ceva de făcut: concursuri, dans, sport, dj party. Mai greu era să găseşti linişte, dar noi nu pentru linişte am ales hotelul.
Internetul wireless a funcţionat perfect pe întreg teritoriul resortului. Degeaba ne-am cumpărat noi cartele din aeroport. Le-am folosit doar în excursii.
În concluzie, Meraki este un hotel bun, cu un concept interesant, cu servicii peste clasificarea sa, cu o plajă de vis şi îl recomand cuplurilor tinere sau mai puţin tinere dornice de distracţie.
Trimis de Pus in 23.07.23 10:38:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT. A mai fost în/la: Steigenberger
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 27.26010300 N, 33.81522500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 11804&hid=25753.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Pus:
”Meraki, un hotel destinat exclusiv adulţilor (16+), s-a dovedit alegerea perfectă pentru noi. Este un hotel clasificat la doar patru stele, însă oferă servicii mai bune ca unele hoteluri de cinci stele din aceeaşi zonă. Bine, şi preţul lui este comparabil cu preţul unui hotel de cinci stele.
Acest hotel mi-a atras şi mie atenţia în urmă cu trei sau patru ani, părându-mi tentant pentru conceptul adult only şi pentru plajă, însă nu l-am ales de teama riscului de a nu mă putea odihni din cauza muzicii. Pentru tineretul dornic de petreceri o fi hotelul ideal, însă eu caut ceva mai paşnic la vârsta mea.
”Am luat atât excursia la Cairo, cât şi pe cea la Luxor, le recomand pe ambele, însă au fost extrem de obositoare şi căldura ne-a toropit.
Am vizitat şi eu templul din Karnak în ultima săptămână din septembrie şi aproape că m-am topit din cauza căldurii, astfel că nici nu vreau să mă gândesc ce temperaturi ai prins tu în iulie.
Felicitări pentru vacanţă şi pentru review!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Boho-chic :) — scris în 06.02.22 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Meraki, patru stele pline — scris în 28.09.21 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- May.2021 Meraki... — scris în 20.05.21 de CRISTIAN05 din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Meraki, cu + si - — scris în 07.10.20 de Coniss din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Cazare Meraki Resort — scris în 03.01.20 de IoanaBbc* din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Meraki Resort + excursii superbe — scris în 11.09.21 de Paula1234 din ZALAU - RECOMANDĂ