ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.07.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 10 zile zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
62.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Marble Beach e în paragină!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

La sedinta de “bun venit” in insula Thassos, s-au pus intrebari. Una dintre ele a fost urmatoarea... ”Excursie la plaja de marmura, nu faceti? ”… "Nu, a răspuns ghida noastră, plaja Marble Beach e inchisă! "

Asadar, intr-o zi cu soare, ne-am hotarat sa "pedalam" si noi pana la Marble Beach ca sa verificam afirmatiile ghidei. Am pornit-o de dimineata, pe la 7,30, stiam noi de ce…drumul “per pedes” de la Limenas pana la Marble Beach, nu e usor, sunt 3 km pana la complexul "Makryammos bungallows" si inca vreo 5 km pana la Marble Beach. Daca doriti sa faceti acest drum lung, pe jos, luati-va incaltaminte comoda si ciorapi de schimb, in nici un caz slapi, caci praful de marmura va va irita rau de tot in timpul mersului. Luati-va multa apa, mai ales pentru drumul de intoarcere, cand sunteti deshidratati.

Drumul spre Makryammos e bine indicat pe un panou, pe soseaua ocolitoare a orasului Limenas, dar noi ne-am cam incurcat de data aceasta si am luat-o spre Panaghia, apoi ne-am intors. Reperul cel mai bun este un “Yellow Supermarket”, care pe langa ca are produse ieftine (baxul de 9 litri de apa plata costa doar 1,35 euro), e usor de observat de la distanta. Galbenul e culoarea ce se observa de la cea mai mare distanta, asta se stie demult, autoturismele de culoare galbena, fac cele mai putine accidente. La dus, dimineata pe racoare, faci pana la Marble Beach o ora si ceva iar la intoarcere, obosit de inot, plaje si soarele care iti sulfa dogoarea direct in ceafa, faci o ora si ceva mai mult.

Nu prea credeam noi ca Marble Beach e inchisa sau ca poate sa dispara…oare cum poti sa inchizi o plaja? Pui gard de sarma in jurul ei? O iei ca pe-o bucatica de zahar, o pui in buzunar si fugi cu ea?

Ajungem in fine la destinatie si ne dam seama ca ghida noastra avea totusi dreptate. Toata lumea stie ca Marble Beach e o plaje artificiala, formata de muncitorii carierei din vecinatate, care au deversat timp de cateva decenii, toate detritusurile exploatarii de marmura, intr-un golf adanc. Cu timpul, golful a devenit mai putin adanc, valurile, vantul si miscarea continua a pietrelor de marmura, au actionat ca un polizor. Pietrele "s-au macinat" una de alta, cele mari s-au transformat in pietre mici, iar pietrele mici s-au transformat in praf de marmura. Colturile pietrelor s-au tocit. Pe plaja Saliara (Marble Beach) nu exista nici o piatra colturoasa si nici macar un fir de nisip clasic, din siliciu. Pe acesta plaje, in meciul ce dureaza de cateva decenii dintre Marmura contra Siliciu, scorul e 1-0. Plaja Saliara e-o plaja unica, formata integral din pietricele de marmura. De aceea ele nu se taseaza, nu opun rezistenta, cand calci pe ele, piciorul ti se afunda sau mai bine zis, se scufunda printre granulele de marmura. Pietricelele sunt reci, marmura e-o roca ce pastreaza o temperatura scazuta chiar si in cele mai toride zile de vara. Cea mai buna afacere a insulei Thassos, e exportul de marmura pentru constructia palatelor emirilor si seicilor arabi unde e canicula mai tot timpul anului. Aici, pe Marble Beach, in zilele toride, nu vei regreta nicicand daca stai cateva ore “la racoare”

Pe plaje am ajuns pe la 9 dimineata. Plaja era aproape goala. Dar surpriza! Umbrelutele, sezlongurile si barul de-acum doi ani, disparusera. La intrarea pe plaje zaceau doua tomberoane cu preaplinul facut de cateva zile, iar mai apoi, peste cateva zile, cand am ajuns din nou, ele erau tot in aceeasi stare. O crevasa strabatea intreaga plaje, formata fiind de ploile abundente din ultima vreme. Ploaia antrenase cu ea, roci de pe versantii din jur si un lut galben care strica tot farmecul albului ei imaculat. Plaja parea abandonata de localnici. Dar nu si de turisti, mai ales de romani.

Se pare ca Marble Beach e o plaje mult mai iubita de noi, romanii, decat de greci, care inca n-au facut mai nimic pentru a o repune in circuitul turistic. Si totusi, chiar si asa, ea isi pastreaza inca o parte din farmecul ei de altadata. Chiar si asa, abandonata, plaja e frumoasa, interesanta si mult iubita de oameni. Cand pun insa alturi o imagine cu Marble Beach 2011 si Marble Beach 2013, ma apuca "o tristete iremediabila".

Nu trece insa mult timp dupa ora 9 si masinile incep sa curga. Multe sunt inchiriate, dar multe sunt si din Bucuresti, Buzau, Dolj. La un moment dat apare si un grup de tinere care se balacesc de mama focului. Imediat dupa aceea apare un alt grup. E vorba de un grup de “skiori” din Anglia care a confundat plaja de marmura cu o partie de ski. Ambele sunt albe si reci. Glumele nu pregeta sa apara.

La mare, la soare, fetitele se bronzeaza

La mare, la soare, doar britanicii skiaza

Englezii pleaca, pe plaje raman doar romani si niscaiva rusi, mai ales de genul feminin. Pe la ora pranzului, parcarea devine "full". Am numarat vreo 40 de masini. Plaja de marmura, "cea inchisa", pe la orele amiezii, devine suprapopulata. Cred c-ar fi momentul ca grecii, sa ofere turistilor ceea ce cer…un Marble Beach mai bine intretinut! "We want a new Marble Beach! "…SOS! Salvati Plaja de Marmura! Stanci ametitoare, nisip fin, golfuri salbatice, croaziere si seri grecesti, gasim pe orice insula dar o plaje precum Marble Beach, nu mai gasim nicaieri.

Pe la pranz, am pornit-o spre casa, mergand ca sarpele, cand pe-o parte, cand pe cealalta a drumului, cautand umbra. Drumul neasfaltat ce duce la Makryammos e situat la inaltime. Dana are ideea sa coboram pe cele 4 carari ce duc spre mare…coboram pe 3, dar ele se infunda, se opresc in fata unor vile superbe dar cam izolate. Pe a patra carare nu mai coboram din cauza caldurii. Facem in schimb niste poze frumoase. In sfarsit, in zare se profileaza silueta supermarketului cel galben, plin cu bauturi reci si inghetata. Wow! Ne facem plinul si ne revenim iar pana a doua zi ne revenim si din febra musculara ce ne-a cuprins mai ales picioarele. Dar, n-a fost degeaba, recompensa ne asteapta pe masa…avem 2 kilograme de ousoare de marmura!

In final, un sfat de amic.

E mai bine sa nu faceti ce-am facut noi, adica 20 de kilometri pe jos intr-o zi torida de vara. Folositi bicicleta, ATV-ul sau automobilul, chiar daca drumul spre Marble Beach e prost, plin de gropi si ros de siroaiele de apa ce-au curs de pe dealuri. In 15 minute sunteti acolo. Castigati astfel doua ore de plaje si de balaceala.


[fb]
---
Trimis de dorgo in 15.07.13 15:23:21
Validat / Publicat: 15.07.13 16:41:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Insula Zakynthos

VIZUALIZĂRI: 6063 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Iata o parte din "recolta" de pe Marble Beach 2013!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25849 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

dorgoAUTOR REVIEW
[15.07.13 16:34:38]
»

@Web 13, te rog acest videoclip, cu corabia piratilor, Victoria, ce acosteaza in golful plajei de marmura http://www.youtube.com/watch?v=S1sxGv58rdM

--

rezolvat (by webm)

veteranu
[15.07.13 17:01:13]
»

Buna

Am fost si eu la sfarsit de iunie la Saliara si aparuse un mic barulet deasupra plajei dar cu preturi ff mari (4 euro bere la 0.33, o cutie de suc ce la market era 90 de centi la barulet era 3 euro),

dimineata a fost frumos, dar de la 10-11 au venit multe grupuri de conationali ce rosteau frecvent numele celebrei statiuni din Croatia ce incepe cu P si in afara de asta majoritatea isi urau mamele caci se auzea des ''sa m... mama''.

Din pacate a inceput manelizarea insulei

dorgoAUTOR REVIEW
[15.07.13 17:26:47]
»

@veteranu: da! ai dreptate, asta am constata si eu, Thassos devine pamant romanesc, cu toate bunele si relele sale, vara noi romanii ar trebui sa cerem de la statul elen, statutul de prima minoritate nationala.

Noi am fost in Limenas la inceput de iunie si ma bucur ca plaja Saliara s-a redresat cat de cat... acu' ca mi-ai zis cateva preturi mi-ai dat apa la moara pentru un nou review despre preturile din bazarul din Limenas si Iris Gold, caci vacantele de-abia au inceput...

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
valimi
[15.07.13 17:37:46]
»

Buna ziua, la pretul sejurului nu ati trecut si regimul de masa, a fost cu mancare ceva inclusa, sau va bazati pe ce pescuiati dupa metoda din poza nr. 12?

dorgoAUTOR REVIEW
[15.07.13 18:44:58]
»

@valimi: a propos de poza 12, din care razbate clar sentimentul ca fiinta mea e alcatuita nu din proteine, glucide, lipide si vitamine, ci numai dintr-o infinita sclipire de inteligenta si o tzara de piele si os, ai rabdare cu mancarea pana maine, cand voi scrie ceva despre shopping in insula Thassos...

Si cu asta-nchei, OK?

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[15.07.13 20:56:39]
»

@dorgo: Am o veste bună pentru toată lumea... AmFostAcolo exact pe 1 iulie 2013 și plaja a revenit la viață, dacă cumva ne pregăteam să-i cântăm prohodul...

Orice s-ar spune despre greci, cred că sunt campioni modiali la turism, iar Marble beach nu putea rămâne așa cum ai găsit-o tu...

Am ajuns pe la 8,30 dimineața, mai era decît o familie de timișoreni acolo... șezlongurile aranjate... Am poze, nu știu să le pun peste review-ul tău, dar te asigur că arăta ca-n P8. barul s-a deschis ceva mai târziu, pe la 10, prețurile... de Marble Beach, dar dacă faci drumul (prost) de 4,2 Km (măsurați) până acolo, asta ți-o asumi...

Pe la amiază deja se umpluse plaja, majoritatea compatrioți, dar... lumea era civilizată, fapt care m-a impresionat...

Cei ce administrau plaja pregăteau și niște umbrare pe marginile plajei din niște plase cu frunze... ce să spun, probabil că tu ai fost prea devreme...

Sper că am venit cu o veste bună...

PS. De apă și imagini, nu mai vorbesc... Prietenul meu (constănțean și fost navigator) a rămas fără cuvinte...

dorgoAUTOR REVIEW
[15.07.13 21:21:16]
»

@johnnyredlabel: am stat in Thassos din 5 iunie si pana in 15 iunie, iar la Marble Beach, am ajuns de doua ori, a doua oara era, cred in 10 sau 11 iunie si plaja era inca tot intr-o stare cam precara, ca-n fotografii, cred ca grecii si-au dat seama de potentialul plajei si a golfului si au readus-o la valoarea ei adevarata, adica asa cum era ea inainte de inundatii... (vezi videoclipul)... intreg anul asta a fost cam nefast pt. concediile mele, multa ploaie... voi reveni cu alte rew. despre ele...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[04.10.14 05:59:13]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Plajele Thassosului" (deja existentă pe sait)

webmaster26
[23.07.18 17:22:53]
»

Mutat în rubrica "Marble Beach / Saliara Beach, SKALA PANAGIA (C. AMMOUDIA)" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, valimi, veteranu
Alte impresii din această RUBRICĂMarble Beach / Saliara Beach:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062013864517212 sec
    ecranul dvs: 1 x 1