GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Situat la o distanţă de aproximativ 45 kilometri de Madrid, construit la poalele Muntelui Abantos din Sierra de Guadarrama, El Escorial este un palat impresionant, un monument protejat de UNESCO încă din anul 1984.
Mai mult decat atat, este si mănăstire (inca locuita de calugari), dar şi reşedinţă regală. Tot aici gasesti o biserică, dar şi un impresionant muzeu.
Edificiul a fost constuit de Filip al II-lea, considerat de unii istorici drept cel mai puternic şi influent rege din istoria Spaniei, dar si cel mai catolic dintre toţi.
Impresionantul palat a fost ridicat pentru a marca victoria sa în bătălia de la Saint Quentin, împotriva trupelor lui Henric al II-lea (regele Franţei). Pe langa acest motiv, a mai fost unul important: Filip al II-lea şi-a dorit ca viitorul palat să servească drept loc de odihnă comun pentru toţi regii Spaniei care domniseră înaintea sa. Panteonul regal, amplasat sub capelă, adăposteşte mormintele majorităţii regilor spanioli începând cu Carol I. Aici odihneşte inclusiv principele Juan de Bourbon, tatăl lui Juan Carlos I, actualul suveran al Spaniei.
Pe lângă scopurile şi destinaţiile sale iniţiale, acest imens palat a ajuns, de-a lungul timpului un imens muzeu care adăposteşte numeroase opere de arta, apartinand unor maesti ca Tizian, Tintoretto, Velasquez, El Greco, Paolo Veronese şi alţii.
De asemenea, uriasa biblioteca contine peste 40.000 de cărţi, manuscrise şi documente de o valoare inestimabila, ce sunt depozitate într-o sală de peste 40 de metri lungime şi 10 înălţime.
Un obiectiv care nu trebuie ratat este sala bătăliilor - o hol urias al cărui pereţi sunt împodobiţi cu fresce care redau cele mai importante batalii si victorii ale armatelor spaniole.
De la geamurile palatului se pot vedea superbele Grădini ale Călugărilor – locul unde monahii de aici obişnuiau să studieze şi să se roage.
Grandios şi impresionant, palatul El Escorial poate oferi o viziune mult mai clară asupra catolicismului dar si a istoriei, civilizaţiei si culturii spaniole.
Trimis de ctc in 14.09.12 16:00:49
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ctc); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.58861230 N, -4.14339080 W - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Era tren direct, din Madrid. Cu ceva ani in urma, mai precis in 2002, am vizitat si noi aceasta manastire prin luna Februarie. A fost cam frig, dar frumos. Cred ca, vara, vederea asupra gradinilor este mult mai frumoasa.
Recomand celor ce ajung la Madrid, sa nu rateze aceasta manastire.
Buna seara!
Manastirea Escorial se afla la 58 km vest de Madrid, se poate ajunge atat cu autobuze (661 si 664, din statia Moncola din Madrid), cat si cu trenul, insa statia de tren din Escorial este un pic cam departe de manastire.
Cele mai minunate luni pentru a vizita Escorialul sunt aprilie-mai, cand va puteti bucura si de abundentele flori de JARA de pe muntele Abantos.
Toate cartile EXPUSE din biblioteca manastirii sunt cópii fidele ale originalelor, acestea fiind extrem de pretioase pentru a sta in lumina permanenta.
Pe muntele din fata manastirii, Las Machotas, se poate vizita La Silla de Felipe II, o sculptura in granit ce reprezinta un scaun, unde- zice legenda- supusii il duceau pe Felipe II ca sa admire lucrarile la manastire. De mentionat ca Felipe II suferea de guta!
Fiind un razboinic sangeros, inainte de a-si trimite ostasii la lupte, regele ii convoca pe acestia in Patio de los Reyes, curtea regilor, adica in curtea Manastirii, care este pavata intercalat cu dale de granit de 70x40, iar fiecare soldat ocupa una dintre aceste dale. De pe treptele manastirii, Felipe II isi incuraja supusii care urmau sa plece la lupte.
Prin arcurile manastirii se intra in Jardin de los frailes, gradina calugarilor, unde miroase dumnezeieste a flori si frunze de portocali si mandarini. Lacul din apropiere gazduieste permanent o pereche de lebede.
O mentiune speciala merita ferestrele manastirii, majoritatea fiind cele originale, din vremea lui Felipe II. Numarul acestora este de 2673!!! Cristalul ferestrelor, in marea lor majoritate, sunt cele originale, de pe vremea razboinicului rege.
In cadrul colegiului privat care este adapostit de catre manastire, functioneaza un cor de baieti, Escolania, foarte apreciat - vezi pe youtube.
Cu toate ca Felipe II a creat aceasta opera mareata de arhitectura in numele lui Dumnezeu, din cauza numeroaselor batalii in care si-au pierdut vietile supusii sai, locul a fost "botezat" drept Gura Iadului.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2017 El Escorial - o altfel de mânăstire! — scris în 09.05.17 de marimag din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Mar.2015 Două românce la Escorial și împrejurimi — scris în 03.04.15 de amero din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Vizita la El Escorial si la Monumentul lui Franco — scris în 05.11.14 de gabrisi din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Valle de los Caídos: Panteonul lui Franco — scris în 01.03.16 de cristina47* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2004 Palatul regilor Spaniei — scris în 19.02.11 de marius gaudi* din CONSTANțA - RECOMANDĂ
- Sep.2002 Grandoare si Istorie — scris în 04.03.09 de Cristian_h* din CRAIOVA - RECOMANDĂ