GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Complexul monastic Curchi, Orhei, Republica Moldova și Regele Mihai I, unul dintre ctitorii acesteia
O vizită la una dintre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldovenești și-a pus amprenta nu numai asupra conștiinței dar mai ales asupra sufletului, prin povețele primite de grupul nostru, de la călugărul care ne-a fost ghid în această vizită.
Nu știu ce fac moldovenii de dincolo de Prut, dar ne-au impresionat la fiecare pas și au lăsat amprente în sufletele noastre.
Mănăstirea Curchi este poziționată în Codrii Orheiului, satul Curchi, raionul Orhei, Republica Moldova.
Acesta este o mănăstire de călugări.
Am parcat mașina și am intrat, însoțiți de un călugăr care ne-a fost ghid, cred că s-a vorbit în prealabil cu dânsul despre grupul nostru, pe sub o poartă cu turnul clopotniță, într-un univers arhitectural minunat și liniștitor sufletesc.
Totul în interiorul complexului este foarte ordonat, curat, frumos amenajat. Pășind în interiorul curții, după ce am urcat scările din marmură albă, ne-a apărut în frumusețea ei unică, îmbrăcată festiv în culorile roșu – alb, cu turle gri, minunata Biserică Nașterea Maicii Domnului.
Aceasta se mai numește biserica de vară și a fost construită între anii 1866 – 1872, în stil neobizantin. Ea este considerată cea mai înaltă, frumoasă și cea mai vestită mănăstire din Basarabia.
Interiorul bisericii este mare, picturile perfect realizate, sunt foarte frumoase iar strălucirea aurului prezent din abundență în decorararea acesteia te lasă fără cuvinte. Trebuie să o vedeți ca să realizați cât este de frumoasă.
Acesta este copia fidelă a bisericii Sf. Andrei din Kiev.
Printre ctitorii bisericii figurează și Regele Mihai I al României, care a vizitat această mănăstire de câteva ori înainte e devastarea, de către trupele sovietice din anii 1940-1941, la care a fost supusă de către ostașii care i-au dat foc și au jefuit-o. Un bombardament a prăbușit două dintre cele patru clopotnițe, incendiul distrugând pictura de pe pereți.
Regele Mihai I vizita des mănăstirea, în timpul restaurării făcând importante donații de bani. Odată și-a serbat ziua de naștere acolo, la stăreție. Călugărul ne-a arătat balconul unde Regele Mihai obișnuia să bea ceaiul. Acesta a participat la sfințirea bisericii restaurate în data de 8 septembrie 1943. Se spune că atunci localnicii care-l iubeau pe rege, au așternut covoare pe jos de la Curchi până la Orhei pentru rege.
Chipul Regelui Mihai a fost pictat pe peretele din vest al pronaosului bisericii, în dreapta fiind pictat Mitropolitul Efrem Tighieanu, ambii fiind considerați ctitori ai lăcașului.
În anul 1958 mănăstirea a fost închisă, averea ei a fost confiscată și călugării alungați.
În perioada 1959 – 1992 când aici se afla un spital de psihiatrie, picturile din biserică au fost acoperite cu vopsea neagră la indicația autorităților sovietice.
În anul 1998 când bisericile au fost retrocedate Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-au descoperit aceste portrete votive pictate, care au fost înlăturate definitiv sub presiunea forțelor poltice.
În anul 2008, la indicația comuniștilor din Rep. Moldova, a fost distrusă inscripția ctitoricească din marmură de deasupra ușii, chiar dacă aesta era în stare bună, iar valoare istorică a acesteia este incontestbilă.
Pe aceasta era inscripționat: “Această Sfântă Biserică cu hramul Nașterea Maicii Domnului, zididu-s-a în anul 1864 pe locul vechii biserii a monahului Ioan Curchi, ctitorul mănăstirii. Năvălind însă păgânii bolșevici în anul 1940 peste Basarabia au pustiit mănăstirea și au dat foc acesteia... biserica a fost reînnoită, pictându-se pe de-a-ntregul în zilele MS Regele Mihai I, conducătorul statului fiind Mareșalul Ion Antonescu... Anul mântuirii, 1943, septembrie 8. ” (http://alionagrati.net/regele-mihai-i-al-romaniei-si-basarabia/)
Complexul monastic Curchi este compus din cinci biserici, lucru pe care nu îl regăsim în mănăstirile din România. Călugărul ne-a spus că sunt mănăstiri cu mult mai multe biserici decât au ei.
Complexul datează din secolele XVIII-XIX, Mănăstirea Curchi fiind întemeiată de către frații Iordache și Mihail Curchi în anul 1773.
Noi am intrat și ne-au fost prezentate trei biserici, Biserica Nașterea Maicii Domnului, Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Biserica Sfântului Ierarh Nicolae.
Biserica Sfântului Ierarh Nicolae, construită în anul 1937 și sfințită doar în anul 2005, este o construcție joasă, fără turle, foarte frumos decorată cu picturi, altar din lemn sculptat ca o dantelă, cu icoane aurite.
Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost construită între anii 1843 – 1844, este o biserică din piatră, mult mai joasă, fiind cea mai veche biserică de pe teritoriul actual al Mănăstirii. Aici se păstrează pe peretele altarului o icoană veche a Sf. Dumitru.
Acesta este biserica de iarnă și locul în care se roagă călugării zilnic.
Parcul dendrologic al Mănăstirii Curchi este amenajat cu multe specii rare de brazi, arbori, arbuști și a fost relizat sub îndrumarea academicianului Alexandru Ciubotaru, fost director al Grădinii Botanice din Chișinău.
Cînd am fost noi acolo, era în derulare o ședință foto cu mireasă, mire și nuntași.
În curte este și o frumoasă fântănă artizanală din marmură albă.
Îmbinarea istoriei, a măiestriei arhitecturii bisericilor, cu piceperea decorării parcului dendrologic nu are asemănare cu nici un alt loc.
Da, acest Complex monastic Curchi, merită cu prisosință a fi vizitat.
Trimis de Dana2008 in 01.11.19 10:39:51
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în REP. MOLDOVA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Biserica Nașterea Maicii Domnului
- Coordonate GPS: 47.33422700 N, 28.65409500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2017 Din ruină spre înălţare. Curchi, perla mănăstirească a Basarabiei — scris în 22.11.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2013 Mănăstirea Curchi - o strălucită capodoperă arhitectonică a Basarabiei (X) — scris în 26.05.13 de Ovidiu istorie din BOTOşANI - RECOMANDĂ