BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vechiul oraş antic Salamis
Salamis a fost un oraş antic amplasat în apropierea Famagustei (Gazimagusa). După scrierile lui Homer a fost întemeiat de Teucer care a participat la războiul troian fiind fratele lui Ajak, pe care ne putând să- l salveze acesta n-a mai putut să se întoarcă acasă. Mai târziu istoria timpurie a lui Salamis este scrisă de istoricul grec Herodot.
A nu se confunda Salamis cu Salamina (strâmtoare, în Grecia) unde a avut loc una din cele mai mari bătălii din istoria omenirii. O armată navală de 7000 greci adunaţi din mai multe polisuri au învins în 480 î. Hr. o flotă cu 150000 de persani conduşi de Xerxes fiul lui Darius. Dacă Temistocle n-ar fi învins, Europa de astăzi n-ar mai fi existat.
Oraşul Salamis din Ciprul de Nord a cunoscut o mare dezvoltare încă de la înfiinţare datorită exportului de cupru pe mare. În situl arheologic se păstrează incă cimitirul care ocupă o zonă mare de teren până la mănăstirea Barnaba. Conţine mai multe morminte datând din sec IX î. Hr. până în perioada creştinismului timpuriu. După ce Alexandru cel Mare a cucerit Persia, Ciprul a fost condus de dinastia Ptolomeu din Egipt. Nicocreon a fost ultimul rege liber al Ciprului care fiind învins s-a sinucis în anul 311 î. Hr. I s-a găsit cenotaful, un monument de la sfârşitul perioadei clasice a Salamisului. În 306 î. Hr., Salamis a fost locul unei bătălii navale între flotele lui DemetriusI al Macedoniei și PtolemeuI al Egiptului. Demetrius a câștigat bătălia și a capturat insula pentru macedoneni.
Insula a făcut parte din imperiul roman din anul 58 î. Hr. Capitala a fost mutată de la Salamis, în sud la Paphos. Deşi nu mai era capitală, Salamis a fost finanţată de împăraţii Traian şi Hadrian care-i cunoşteau potenţialul economic. L-au dezvoltat construind lucrări publice: un gymnasium demarcat de un număr mare de coloane, un teatru cu capacitate de 15000 spectatori, amfiteatru, stadion, băi publice, o agoră elenistică. S-au păstrat urme de pardoseală mozaicată multicoloră şi un zid al portului. S-au găsit resturi din apeductul roman prin care se aducea apă din munţii Pentadaktylos, al doilea lanţ muntos al insulei după cel al Troodosului din sud. Oraşul Salamis a fost prosper până la repetatele invazii arabe din sec VII care l-au distrus iar locuitorii săi au fugit în Famagusta aflată la o distanţă de 5 km.
Creştinismul a pătruns în insulă prin apostolul Barnaba din Salamis considerat fondatorul Bisericii Ciprului. Barnaba a făcut parte din grupul celor 70 de apostoli care au predicat creştinismul după ridicarea la cer a Mântuitorului (colaboratorii apropiaţi ai lui Hristos în timpul vieţii pământeşti a acestuia au fost cei 12 ucenici). A călătorit împreună cu Pavel în toate ţinuturile din jurul Mediteranei pentru a-i creştina pe locuitori. A fost ucis cu pietre în anul 61d. Hr. Mănăstirea Barnaba unde se păstrează părţi din moaştele apostolului se află în apropierea Salamisului. În perioada bizantină Salamis s-a numit Constantia în onoarea împăratului Constantin al II-lea.
Săpăturile arheologice au început la sfârşitul sec. XIX de arheologi britanici. Cele mai multe artefacte au fost transportate la British Museum la Londra. Anterior mare parte din ruinele clădirilor au fost folosite ca material de construcţie de localnici iar în perioada veneţiană au fost luate statui şi coloane pentru a împodobi palatele din Veneţia şi din alte oraşe italiene. Cercetările au fost întrerupte în perioada celor două războaie mondiale din secolul trecut şi reluate organizat după 1952 sub conducerea Departamentului de Antichităţi al Ciprului. O parte din colecţiile arheologice descoperite în această a doua perioadă de excavaţii se află în muzeul mănăstirii Sf. Barnaba aflat la cca 1 km distanţă. Din păcate după invazia turca din 1974 datorită embargoului international nu s-au mai alocat fonduri pentru continuarea cercetărilor şi abia de curând în jurul anului 2000, a reînceput decopertarea oraşului antic Salamis sub stricta supraveghere a autorităţilor Republicii turceşti. Până acum a fost scos la lumină doar cca 10 % din suprafaţa oraşului Salamis.
Am intrat printr-o cale pietruită pe ale cărei margini era o pădure de coloane, unele întregi, altele retezate de cele două milenii care au trecut peste ele, altele prăbuşite la pământ. Drumul colonadelor ducea la şcoala Gymnasium în care se afla palaestra (o scoală de lupte greceşti) nelipsită din componenţa oricărui gimnaziu. Pe această cale mai sunt urme de mozaicuri policrome. Statuile greceşti decapitate sunt opera creştinilor timpurii care distrugeau tot ce ţinea de cultul zeilor. Gradul de civilizaţie impus de romani reiese din urmele unor băi publice iar cele greceşti de un număr impresonant de latrine cu canal de scurgere. Nu am ajuns la stadion dar am admirat enormul teatru cu o capacitate de 15000 locuri şi în care după refacere se organizează şi azi spectacole. Băncile uşor curbate asigură o acustică bună a edificiului. Ar mai fi fost de văzut ruinele a două bazilici protocreştine, templul lui Zeus dar probabil ar mai fi trebuit consumate pe puţin încă două ore. În acea zi mai aveam de vizitat mănăstirea Barnaba, portul Gyrne şi deosebita mănăstire Bellapais.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Cine ajunge în Ciprul de Nord ar fi păcat să rateze urmele oraşului antic Salamis
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Ne-am atins scopul unei excursii reuşite
Trimis de Michi in 02.10.20 21:26:19
- A fost prima sa vizită/vacanță în CIPRU
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 35.17478297 N, 33.88033193 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Mănăstirea Barnabas și Orașul Antic Salamis» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Două pagini de istorie în Ciprul de Nord — scris în 25.11.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2007 Mănăstirea Barnaba, o oază de creştinism într-o lume musulmană — scris în 13.10.20 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ