GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un loc pentru dormit si cam atat...
Nu sunt foarte multe de spus despre aceasta varianta de cazare din Stalida, insa pentru ca nu exista nici o recenzie pe site si pentru ca aceasta locatie se regaseste in ofertele agentiilor de turism romanesti, am hotarat sa scriu totusi cateva detalii care poate vor fi de folos cuiva…
Asadar, Maistrali Apartments se afla in capatul de vest al statiunii Stalida, inspre Hersonissos, pe malul marii, pe strada principala care strabate statiunea. Chiar daca marea se afla peste drum de aceasta locatie este vorba de o zona cu stanci, unde nu se poate face baie sau plaja, insa pentru a ajunge la plaja cu nisip nu dureaza mai mult de 5 minute. Va sugerez totusi sa mergeti un pic mai departe de primele sezlonguri, pentru care am platit 6 euro pe zi, in vreme ce sezlongurile de la Taverna Maria, spre exemplu, costau numai 4 euro.
Am primit o camera la etajul 2, cu o semi vedere spre mare, inspre statiunea Malia. Camera era mica, iar chicineta (cu dotari minime: frigider, aragaz si ceva vesela pentru 2 persoane) nu era separata de camera. Baia la fel de mica si fara aerisire…
Un fel de curatenie (a se citi sters pe jos cu mopul) se face la 2 zile, tot atunci se schimba si prosoapele, iar lenjeria a fost schimbata o data in 7 zile.
Aerul conditionat nu a fost inclus in pret, iar noua ne-a fost imposibil sa stam fara, chiar daca era numai luna iunie. Seara nu se putea respira in camera, posibil din cauza acoperisului care emana caldura acumulata pe timpul zilei. Am cerut telecomanda si pentru asta am achitat inca 30 euro, pentru 7 zile. A durat un pic pana si-au dat seama baietii de la bar cum functioneaza (se pare ca nimeni nu mai ceruse) si in cele din urma s-a pornit. Problema era ca in momentul in care era functiona, aerul conditionat emana un miros neplacut si nu avea putere. In cele din urma s-a racorit cat de cat…
Cazarea nu are receptie, sunt numai baietii de la bar, care apar pe la ora 11-12 si lucreaza pana noaptea tarziu. Cu barul este o alta poveste…cat am stat muzica si galagia a durat pana la 2-3 noaptea, in fiecare seara. Noi nu am avut probleme deoarece camera noastra nu era orientate spre terasa, insa alte persoane s-au plans reprezentantului agentiei de turism. Motivul invocat a fost campionatul mondial de fotbal si meciurile care se difuzau pe 2 televizoare si 1 proiector, dar distractia dura mult dupa terminarea ultimului meci.
Va rog sa nu percepeti descrierea de mai sus ca pe o recenzie negativa, ci ca pe una sincera. Noi stiam la ce sa ne asteptam, iar in final acesta a fost raportul corect intre pret si oferta. Daca plateam sejur de 4-5 stele pretentiile ar fi fost pe masura, insa asa nu este cazul sa protestam. Pentru noi a fost varianta perfecta deoarece ne-am dorit sa vizitam mai mult, sa mancam la taverne si sa stam mai putin la cazare. Si pentru cei care isi doresc sa petreaca mai mult timp la plaja, Maistrali Apartments sunt o varianta buna, la un pret mic pentru oferele din Creta. Statiunea Stalida este linistita, plina de taverne (cu tot cu chelnerii care incearca sa te “agate”, insa pentru cei familiarizati cu Grecia aceasta nu este o noutate), cu plaja cu nisip fin, apa limpede si curata.
Trimis de Cleopatraa in 07.07.14 19:26:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cleopatraa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 35.29750830 N, 25.42298600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Cleopatraa: Buna. Spune-mi te rog daca ai avut probleme cu inchiriatul masinii. Daca inchiriem de acolo cand ajungem si nu de pe net sunt preturi mai mici/mari?
@al88and: buna! Noi am inchiriat pe net de la athenscars. Am primit confirmare de 30 euro pe zi pentru o Toyota aygo.
La ora 9 cand trebuia sa primim masina a venit o domnisoara care ne-a dus la firma pentru a incheia contractul.
Athenscars de fapt au vandut pentru ei - car rentals este firma la care am ajuns pana la urma, iar masina pe zi a fost 32 euro si nu mai aveau Toyota, a trebuit sa alegem intre un Matiz si un Fiat, tot din clasa A deci planul de acasa, a fost un pic schimbat sa zicem. Oricum, totul a fost in regula cu masina si nici macar nu s-au uitat la ea cand am inapoiat-o.
Deci, eu zic sa mergeti cu incredere la car rentals, e in capatul opus al statiunii fata de Maistrali apt, spre Malia, pe aceasi parte cu Maistrali, vis-a-vis de Fox rentals.
Acolo intrebati de Maria. E super draguta si va poate consilia unde sa mergeti si ce sa vizitati pe insula.
Concediu placut!
Buna, poti sa imi spui in ce luna ai fost? Vrem sa ajungem si noi in iulie la acest hotel si as dori sa stiu daca imi iau in calcul pretul pentru aerul conditionat sau nu.
Cat de cald este in timpul zilei? Se poate sta la plaja?
Ar fi foarte bine daca poti sa pui si poze cu camerele.
Multumesc
@claudiammc - buna! Am fost in luna iunie si da, este destul de cald. Noi am stat la plaja si in timpul zilei, dar sub adapostul umbrelelelor si consumand multe lichide. In ceea ce priveste aerul conditionat iti recomand sa ai bani pregatiti, insa cred ca e si un pic de loterie. Daca primesti camera la ultimul etaj, cum am avut noi, o sa fie foarte cald. Daca primesti una la parter, nu cred ca e nevoie de aer conditionat... daca esti mai iute de picior, cand te dai jos din autocarul care face transferul de la aeroport ii rogi pe baietii de la bar sa nu iti dea o camera la ultimul etaj. Intr-adevar, ar fi fost bine sa postez si poze cu camera insa nu am... oricum, camera este exact asa cum apare in pozele din ofertelor agentiei de turism, doar ca e mult mai mica decat ai crede... Pentru noi a fost cea mai slaba cazare din cate am avut in grecia, dar si pretul a fost mic...
@Cleopatraa:
Buna
As vrea sa merg si eu in Creta probabil 20,22 iunie-8 iulie. Cum era apa marii cand ai fost? Ai facut baie linistita sau era prea rece?
multumesc
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Concediu reusit !!! — scris în 20.02.21 de flavianoxxl din REşIţA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Impresiile mele — scris în 15.08.19 de SanyiK din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Cazare la Maistrali Apartaments — scris în 14.06.19 de calin 2018 din BAIA MARE - nu recomandă
- Aug.2015 Recomand, cu prudenta! — scris în 11.08.15 de Elena Iasi din IASI - RECOMANDĂ