GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In drumul spre vest... am hotarat sa schimbam ruta clasica prin Ungaria-Austria si de pe ringul Budapestei am optat pentru autostrada spre Slovenia, pe partea vestica a lacului Balaton. Dupa cele 9 ore de mers pe soselele patriei, cu peisaje frumoase si drumuri dificile mai ales intre Deva-Arad, am intrat pe unde altundeva decat pe la Mako in Ungaria. Autostrada e terminata pana la Mako, dar din pacate nu se poate lega cu "autostrada " romaneasca care lipseste cu desavarsire.
Calatoria pe autostrazile Ungariei este o relaxare fata de drumul parcurs prin tara, indicatoare la tot pasul te avertizeaza chiar si fara GPS despre iesirile spre alte localitati, in jurul Budapestei ringul este in parte in lucru, dar te atentioneazu cu mult timp inainte, asa incat nu ai cum sa ratezi.
Autostrada spre Slovenia este perfecta, 3 benzi pe fiecare parte de circulatie, parapeti pentru protejarea zonelor laterale, indicatoare, etc. Comparativ cu autostrada spre Gyor sunt mai putine restaurante si statii de alimentare. Distanta pana la Balaton de la Budapesta de 100 de km este usor de parcurs, circulatia extrem de civilizata.
In jurul orei 19,00 am iesit din autostrada in dreptul localitatii Siofok pentru a ne caza pentru o noapte. Nu avem nici o rezervare facuta, pentru ca intentia a fost de a parcurge o distanta cat mai mare pe autostrada din Ungaria.
Localitatea Siofok este un orasel-statiune pe malul vestic al lacului Balaton. extrem de curat si civilizat. Partea veche si exclusivista are vile pe malul lacului demne de statiuni de lux din Europa.
Majoritatea hotelurilor erau inchise, deh... inceputul lunii mai.
Am gasit cazare la Hotel Magistern, 8600 Siofok, Beszedes stny. 27
Hotelul este o constructie mai veche, din exterior iti pare un hotel asemanator cu cele ale anilor 80 din Mamaia. Este situat chiar pe malul lacului, avand o gradina generoasa, cu locuri de joaca pentru copii, spatii verzi foarte bine gospodarite, nimic lasat la intamplare.
Parcarea hotelului este foarte mare, avand locuri si in fata dar si in lateralul hotelului. Spatiul verde in fata hotelului este foarte bine intretinut.
Surpriza la intrarea in hotel. Amabilitate din partea receptionerului, curatenie desavarsita, un bar extrem de bine dotat si cu o barmanita zambitoare.
Hotelul are 6 etaje, un restaurant mare si primitor, piscina interioara, centru wellness la etajul 1 cu program intre ora 7-21,00, room service pana la ora 22. Holurile hotelului au canapele foarte curate, diferite reclame si pliante, pe care din pacate nu le-am putut descifra decat dupa fotografii, masina de lustruit pantofii la fiecare etaj, 2 lifturi. silentioase.
Camera de cca 20 mp, dotata cu 1 pat matrimonial foarte mare si un pat pentru copil, suficient insa chiar si pentru un adult. Peretii absolut curati, mocheta de asemenea. TV, frigider dotat, birou, 3 scaune si o masuta mica.
Balconul nu foarte mare dar cu o masuta mica si 2 scaune, vedere partiala spre lac si spre vilele din jur.
Baia a fost o surpriza foarte placuta deoarece faianta alba ii dadea o nota de eleganta. In interior era cada, chiuveta, toaleta, feon, prosoape albe impecabile.
Oricum toata lenjeria si camera in sine respira a curatenie perfecta.
In holul de la intrare se afla bineinteles sifonierul cu multe umerase, o cutie de valori.
2 remarci negative as avea de facut. Camera nu avea A/C iar tocaria este din lemn, usor afectata de trecerea timpului.
Despre micul dejun de asemenea pot spune ca a fost peste asteptari, tanand cont ca in hotel erau numai cateva familii cazate, sau numai atat am vazut pentru ca am preferat plimbarea pe malul Balatonului.
Micul dejun a fost consistent, sunca, oua, cascaval, cereale, lapte, cafea, gemuri, paine de diferite sortimente si ceva fructe, cateva prajiturele, biscuiti. Sucul a fost de asemenea deosebit de bun si bogat in sortimente.
Restaurantul este mare, mobilierul nu este foarte modern insa totul era impecabil de curat si aranjat in asa fel incat sa faca placere ochiului. Micul dejun se serveste intre orele 7-10 dimineata.
Plata s-a facut /cardul, fara nici o problema, iar seara am stat la o bere Gosser, pe care am achitat-o in Eur. - 2 Eur /bere draft de 500 ml.
La plecare, cu amabilitate receptionerul ne-a intrebat daca am fost multumiti de cazare si ne-a invitat sa revenim.
Trimis de amero in 14.05.12 16:59:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA. A mai fost în/la: Mako, Szeghed, Keskemet, Gyor, Budapesta, Vestem
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (amero); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.91957300 N, 18.08010400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog frumos webmast. daca vrea sa introduca un cantec adecvat
multumesc
Am introdus coordonatele GPS ale hotelului, rezultand urmatoarea pozitionare pe harta click aici. Ne poti spune daca-i ok?
Pe de alta parte, pe saitul hotelului, acesta figureaza ca avand 3 stele, dar la definire, vad ca l-ai incadrat la 4. Care-i "gradul" corect al hotelului?
Multumesc!
@webmaster13: multumesc melodia este ok. dinamica
sper dupa validare sa fie de folos eventualilor turisti AFA pentru Balaton
@webmaster15: multumesc, aceea este locatia.
pe frontispiciul hotelului sunt 4*, poate ca l-au retrogradat, va rog sa vedeti P02. si totusi daca saitul spune ca este de 3* atunci va rog sa faceti modificarea de rigoare. cu multumiri pentru colaborare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)