GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Macedon din Limenas - un hotel bun si pentru mofturosi
Anul trecut am tot taraganat alegerea unui loc de petrecere a vacantei, asa ca ne-a prins jumatatea lunii martie fara sa stim exact unde vom merge. Ofertele bune cu zbor inclus se cam epuizasera, asa ca pana la urma am incercat si varianta cu masina, intr-un loc mai apropiat. Nu apucaseram sa vedem nici Thassos, nici Halkidiki, asa ca le-am combinat: 5 zile in Thassos, 5 zile in Sithonia.
Am achizitionat cazarea in Thassos de la agentie, iar pe cea din Sithonia de pe Booking. Doamna de la agentia cu care colaboram ne-a recomandat Hotel Macedon, a spus ca e verificat personal si ca ceea ce vedem in poze corespunde cu realitatea. Si asa a fost.
Vazut de afara, hotelul nu pare cine stie ce, dar odata intrat in curte, in hotel si mai ales in camera, ramai surprins in mod placut. Exista o gradina cu maslini si flori, o piscina, foisor, diverse banci pe care te poti aseza sa citesti la umbra. Lobby-ul este decorat cu gust, iar camerele sunt superbe: pat cu baldachin, mobilier nou, alb, saltele si perne de calitate, AC, frigider, uscator de par, cafetiera (si pliculete de ceai si cafea reinnoite zilnic), curatenie si mai ales discretie.
Micul dejun a fost bun si calitativ, desi repetitiv: mancarea era home-made, iar sucul de portocale natural era preparat la vedere de un angajat sau un membru al familiei care detine hotelul.
Nu exista parcare amenajata, dar gasesti mereu un loc unde sa-ti lasi masina in jurul hotelului.
Un alt avantaj este ca hotelul este pe strada din fata portului unde opresc ferryboat-urile, asa ca la venirea in Thassos poti sa te cazezi imediat si sa pleci la explorat, iar la plecare nu trebuie sa te grabesti.
Plaje grozave nu prea sunt in zona (sa zicem ca sunt bunicele, iar apa e calda), cele ma frumoase sau spectaculoase necesita deplasare cu masina, dar, daca n-ai chef de bantuit sau n-ai masina, gasesti si prin zona si plaje amenajate, si zone libere si neaglomerate, unde poti sa-ti pui prosopul fara sa te deranjeze nimeni. La plaja Tarsanas am fost doar o data, in dimineata cand am sosit in Limenas, la cea din capatul celalalt n-am fost, dar am gasit pe la mijloc un petec de plaja neamenatata, cu nisip fin, cu intrare lina in mare, unde m-am dus de vreo doua ori pentru o balaceala scurta.
Taverne si restaurante sunt din plin, noi am descoperit taverna numita Tavernaki si acolo am mancat de fiecare data cand eram in Limenas si ne era foame. Nu e nici foarte ieftin, dar nici exagerat de scump, insa bucataria lor e excelenta, rafinata si generoasa, o sa fac review separat si pun acolo si poze de la Tavernaki.
Revenind la hotelul Macedon, au fost si persoane care au avut demi-pensiune, doar ca cina era servita in alta locatie, cred ca intr-unul dintre restaurantele locale, unde puteau sa aleaga dintre trei feluri principale.
All in all, recomand Hotel Macedon daca va intereseaza o cazare eleganta si linistita in Limenas, nu departe de taverne, magazine si locuri de promenada.
Trimis de Bodobo in 22.02.19 20:42:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Bodobo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.77655430 N, 24.70340810 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
--
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
@webmasterX: Da, e perfect!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2012 Impresii hotel Makedon, Thassos-Limenas — scris în 19.08.12 de Paul-Corneliu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ