GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am stat la acest hotel in vacanta noastra in doi, fara copii, alegerea fiind facuta si datorita acestui fapt (cand mergem cu copiii aleg foarte minutios hotelul). Adica este primul hotel propus de agentie, nici nu am stat sa citesc impresii pe net. Si rau am facut, caci cu siguranta m-asi mai fi gandit.
In primul rand este foarte mult de mers de la aeroport, in jur de doua ore, unde mai pui ca ghidul nostru proaspat angajat nu stia o boaba turceste si nu stia sa comunice soferului (care inafara de turca nu stia) cum sa ajunga la hotel. Deci ne-am invartit in jurul podului de unde se coteste la dreapta de 4 ori. Am ajuns pe la 23.15.
La receptie ne-au propus amabil sa mergem sa servim masa, iar bagajele au fost duse in camera. Acolo -deceptie-urma sa alegem intre supa crema (pe care eu de altfel le iubesc) foarte picanta si 2 feluri de crenvusti (cu sos si fara) si legume ramase de la pranz/cina.
Ajunsi extenuati in camera, chiar daca era la mansarda, era destul de racoare, avea vedere la mare. Am fost nevoiti sa sunam la receprie pentru a ni se aduce halate si papuci, apoi niste pilote-se facuse cam rece. Au fost aduse toate cam in 15 min. De afara rasunau urletele antrenoarei echipei de animatie care pregateau de zor un dans-iar pasii lor tropaind pe scena de lemn erau de parca veneau de pe masa din camera. La 2 noaptea s-au terminat (dar asa a continuat in fiecare seara...)
Dimineata la plaja, am constat ca apa era gheata! Nu e de departe prima data cand mergem in aceasta perioada la mare in Turcia, cand temperatura apei e cu putin peste 20, dar aici era in jur de 10-12. Ca ulterior sa vedem pe harta de pe net ca in apropiere de hotel se revarsa un rau de munte ( (iarasi-mare greseala ca nu ne-am uitat din timp.
In hotel nemti -muuulti, si nu era nici reprezentantii cei mai buni- erau tot timpul beti, aroganti, nesimtiti, multi copii care majoritatea le semanau adultilor cu exceptia bauturii). Daca ii evitai (cumva, ca erau si in cap) putei sa stai si sa te relaxezi langa piscina, una mare si alaturi una rotunda (cu apa comuna pt ambele-cei cu copii mici vor aprecia, cred, remarca) pentru cei micuti, unde iarasi era plina de adolescenti nemti care sareau in capurile copilasilor mai mici. Am asistat cu neplacere la o cearta intre parintii celor mai mici (apropo erau rusi, dar se comportau mult mai decent) si taticii beti ai adolescentilor. Acestea din urma au inceput sa urle sa cheme administratia sa-i dea afara pe cei care incurca odraslelor lor sa se distreze. Ce-a urmat -nu stiu, am plecat dezgustati de acolo.
Mancare la resturant era destula, nimic impresionant, unele erau gustoase, nici pe departe nu am incercat sa le gust pe toate, dar se straduiau sa arate bine. Chelnerii ambili,noi stateam la aceeasi masa si unii cunosteau dinstart c fel de bauturi servim.Stiu sigur ca unei gasti din Ro le-a placut- au dat navala pe usa resturantului cu urlete /haleala, ba fratilor! Pacat ca romanul este dotat doar cu doua maini, tot carau si carau farfurii, se asezau cam dupa 30 min, sarmanii. Era amuzant)
La tobogane n-am indraznit, mai bine zis, am urcat si pana sa fi ajuns sus a intrat o aschie de rugina in talpa-de pe scara, iar de sus se vedea ca si toboganele erau intr-o stare deplorabila- la unire o doua table de pe tobogan in multe locuri erau marginile ridicate in sus si mancate de rugina, cativa insi au reusit sa ajunga cu bine jos dupa care isi etalau partile lovite sau zgariate (cred ca si asta facea parte din distractie). Piscina de langa tobogane era insa mai curata, alaturi mai era si bar.
Inafara hotelului era un bazar de tot felul de lucrusoare, suvenire, farmacie (Apoteca in turca). Am fost si la fabrica de piele, am reusit sa negociem la un pret bun ceea ce-am cumparat.
Concluzie-raport calitate- pret bunicel, insa cand stai mai multe zile acolo, iti repeti ca mai bine mai plateam un pic mai mult dar sa nu am parte de multe neplaceri. Familiilor cu copii mici- nu recomand, celor trecuti de 50 va fi mai potrivit, daca stiu sa-si fac singuri vacanta mai placuta si sa se relaxeze indiferent de orice. Vacanta placuta!
Trimis de catara in 29.08.12 15:02:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (catara); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.71879600 N, 31.54624500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Evitati acest hotel LYRA HOTEL — scris în 22.08.18 de alina_13* din ARAD - nu recomandă
- Jul.2018 Teribil!!! — scris în 20.07.18 de Cata2010 din CRAIOVA - nu recomandă
- Jul.2017 Dezamagire de 5 stele — scris în 10.08.17 de Miniu din TURDA - nu recomandă
- Jul.2016 Lyra Resort Side - o oaza de frumusete unde sunt incluse si serviciile de calitate — scris în 25.07.16 de laura2016me din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Acceptabil, nu am ramas impresionat de nimic — scris în 14.07.11 de bebelinu din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2010 Raport calitate-pret, multumiti — scris în 19.09.10 de lori_vox din BUCURESTI - RECOMANDĂ