GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După experienţa doar suficientă de săptămâna trecută, de la Pensiunea Iozefini din Floreşti, fiind nevoit să rămân încă o noapte în Cluj-Napoca (vă spun un mic secret: acesta este oraşul meu de suflet, aici m-am conturat eu ca... adult, am stat aici 4 ani şi mã simt excelent aici), m-am decis să încerc altceva.
Cum pensiunile din zona Republicii nu au devenit sensibile la reproşul meu anterior şi au păstrat preţurile la un nivel nejustificat, m-am mai "dat pe net o tură", în căutarea unui loc de cazare cu un raport calitate/preţ mulţumitor.
Astfel, am ajuns pe saitul acestui hotel hotellucystar.ro şi după ce am citit despre faptul că-i un hotel construit în 2011; că oferă sistem de încălzire/răcire în pereţi; sistem securizat de intrare în camere cu cartele magnetice; detectoare de fum şi sistem de prevenire a incendiilor în toate spaţiile publice; lcd tv cu 70 programe; internet wireless şi prin cablu, restaurant deschis zilnic între 7-22; parcare păzită şi monitorizată video, undeva în spatele gări, în zona Dâmbu Rotund, am fost convins să încerc o rezervare aici, chiar dacă m-au îngrijorat cele 2 stele la care este clasificat hotelul.
Pe acelaşi sait am mai citit şi că : "hotelul are 28 camere confortabile dispuse astfel: 15 camere twin, 8 camere cu pat matrimonial, 3 camere triple, 2 apartamente. Camerele se închiriază si in regim single.", ceea ce m-a dus cu gândul la faptul că nu există camere single, deci la închirierea unei camere cu acest regim, se primeşte o cameră dublă, de unde avantajul spaţiului mai mare.
Am sunat la numărul de telefon de la rubrica contact a saitului şi după ce am primit telefonic toate răspunsurile de care aveam nevoie (am aflat faptul că la un tarif de 90 lei pot rezerva o camera twin în regim single, fără mic dejun, pentru care ar fi trebuit să mai achit 10 lei; că o cameră cu pat matrimonial, în regim single, fără mic dejun costă 100 lei, că micul dejun se serveşte din câteva variante de meniu, ce conţin şi preparate calde, dar că nu este bufet; că hotelul are suficiente locuri de parcare, etc. ), am rezervat o dublă twin în regim single.
Cu ajutorul gps-ului am ajuns uşor la hotel ( pe str.Giordano Bruno, nr. 25-27) şi după ce am lăsat maşina în parcarea de vreo 12-15 locuri ( din care 3 sunt mai lungi, cât să încapă un microbuz ), supravegheată video, ca tot hotelul, am intrat în hotel, unde am explicat recepţionerei că am o rezervare, dar că înainte de a mă caza, aş vrea să văd camera ( vă spun sincer că m-a pus pe gânduri clasificarea hotelului, chiar dacă la exterior arată chiar bine ) şi fără nici o problemă am fost condus la etajul II, unde am văzut camera. Mărturisesc că după un ochi aruncat în cameră şi unul în baie (aruncaţi şi voi un ochi pe poze ), am decretat fără echivoc că accept camera, astfel că am coborât pentru formalităţile de cazare. Nu închei acest capitol, fără să îi mulţumesc lui Flavia (recepţionera), pentru profesionismul şi amabilitatea de care a dat dovadă.
Dar, să revin la cameră. Tot mobilierul (inclusiv uşile) sunt din lemn masiv, în stare foarte bună. Tâmplăria de la micuţul balcon este din pvc, cu geam termopan, care izolează foarte bine (strada pe care-i situat hotelul este intens circulată, inclusiv de maşini mari, dar nu am fost deranjat de trafic). Lenjeria este imaculată, salteaua foarte bună, curăţenia impecabilă.
Lcd-ul de 46 cm. (sau aşa ceva), agăţat pe perete într-o poziţie comodă de urmărit, are toate programele uzuale ale abonaţilor RDS ( nu am numărat totuşi dacă-s, sau nu 70), iar internetul wireless merge impecabil (fiecare din cele 3 etaje ale hotelului are reţea separată, după cum, o altă reţea este şi în zona restaurantului).
Baia este foarte mare ( am socotit eu că ar avea, după plăcile de faianţă, circa 2,50/2,20 m) curată şi cu toate instalaţiile sanitare în bună regulă. La cazare am avut 2 doze de şampon şi 2 mini-săpunuri, 2 role de hârtie igienică de calitate şi nefolosite, precum şi 2 seturi de câte 3 prosoape de mărimi diferite. Este inutil să adaug că presiunea apei a fost ok., iar apa caldă a fost la discreţie:)
Cu toate că am rezervat cazare fără masă, am intrat în restaurant, unde am servit o cafea şi o apă (la un preţ de bun simţ - 7,8 lei ) şi am constatat că restaurantul arată foarte bine, este curat, atmosfera este intimă, nu miroase a mâncare sau fum de ţigară, eu aş avea încredere să mănânc acolo. Mai mult, am văzut că servesc în afara bucatelor obişnuite şi o gamă foarte largă de pizza şi paste. Au şi meniul zilei ( felul I, felul II, pâine şi salată) la 13,90.
De altfel, am găsit pe una dintre noptiere un anunţ conform căruia, dimineaţă am să primesc din partea casei o cafea, gest unic, în experienţa mea şi care nu este condiţionat de achiziţionarea micului dejun. Mai mult, din câte am aflat din restaurant, cafeluţa de dimineaţă este espresso Il Caffe şi nu fiertură din aceea comună la toate hotelurile, în timpul micului dejun.
Până nu uit, vreau să vă spun că în cameră, în mapa de prezentare a hotelului, există printre altele, câteva pagini bune cu traseele turistice din mun. Cluj Napoca. O foarte, foarte plăcută surpriză.
Una peste alta, întregul hotel a fost pentru mine o plăcută surpriză şi consider că este un hotel clasificat cu mult, mult sub ceea ce oferă, iar angajaţii cu care am interacţionat mi-au spus că este clasificat la doar 2 stele pentru că nu are frigider şi lift. Dar, pentru mine şi dacă nu are seif, uscător de păr, etc., merită măcar o stea în plus.
Singurul lucru din prezentare pe care nu l-am regăsit la faţa locului a fost...sistemul de deschidere cu cartelă, el există, dar era nefuncţional (poate doar la uşa mea), însă cu siguranţă nu am fost deranjat de asta.
În concluzie, AmFostAcolo, am să mai merg când voi avea posibilitatea şi vi-l recomand şi vouă, fără rezerve!
Trimis de creivean in 09.07.14 20:08:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.78845000 N, 23.57934000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Ideea cu cafeaua mi se pare buna, eu daca m-as deplasa pina in restaurant pentru o/un cafea/ceai, sigur mi-as lua si ceva de mincare.
Iar distanta pina in centru poate fi compensata cu un taxi de diferenta de pret
Corect. Distanţa faţă de centru nici nu-i aşa mare, dimineaţă la 7 am parcurs-o în 20 min., datorită traficului, nu atât distanţei.
Pe de altă parte, dimineaţă am văzut că mai sunt 4 locuri de parcare în faţa hotelului, deci în total sunt 17-18, din care vreo 3 erau libere la proma oră, deci pot concluziona că-s suficiente.
Mulţumesc tuturor pentru vizită şi aprecieri...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 Accesibil si decent — scris în 12.05.18 de danutza_ang din TâRGU JIU - RECOMANDĂ