GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ne-am cazat în weekendul trecut la acest hotel. La prima vedere, lucrurile păreau bune. Hotelul este la cca 20 minute de mers lejer până la Piaţa Sfatului. Şi cam atât. Este situat pe Strada Lungă, careeste extrem de circulată.
Am nimerit într-o cameră care avea geamurile la stradă aşa că adio linişte. Orice s-ar scrie pe situl hotelului sau v-ar spune alţii, pereţii sunt foarte subţiri şi nu sunt antifonaţi. Auzeam şi cum picura apa din duş de la vecini. Prima noapte a fost acceptabilă (neavând vecini în camerele de lângă noi, sau poate eram prea obosiţi de cât am vizitat prin Braşov). Chiar dacă pe sit scrie, citez "uscător de păr, la cerere", de fapt, uscătorul de păr nu exista. S-au dus a doua zi şi au cumpărat unul. În baie, deşi există calorifer, nu funcţionează. Frig pe toată linia în baie. Duşul este extrem de mic şi vă asigur că suntem în parametri normali amândoi. În cameră totuşi caloriferul funcţiona foarte bine. Camera era spaţioasă şi dotată corespunzător. Frigiderul a trebuit să-l scoatem din priză întrucât făcea un zgomot extrem de enervant şi extrem de des.
Să trecem la micul dejun - slab. Ni l-au dat incomplet. Nu ştiu de ce, n-am întrebat, nu mai contează oricum.
A doua zi ne-am trezit cu un autocar plin cu elevi de liceu din Târgovişte şi astfel a început coşmarul din acea seară. Coşmarul de pe Long Street, dacă vreţi să-i spuneţi aşa. Degeaba am făcut reclamaţii atât la recepţie, cât şi la profesoarele care-i însoţeau că n-au fost şanse de a potoli tineretul.
Exemple: băteau cu pumnii şi picioarele în uşile altora (probabil beţi fiind). A trebuit să ne răstim de câteva ori la ei ca să se potolească. Ameninţarea cu poliţia din partea recepţiei a fost inutilă. Profesoarele ridicau din umeri (respect pentru învăţământul românesc). Poate că vi se pare că n-au treabă toate acestea cu hotelul. Vi se pare. Şi staţi că mai urmează: cam pe la 4:30 AM am reuşit să adormim cu chiu, cu vai. Şi la ora 8 profesoarele au început să dea trezirea generală. Superbă noapte am avut! Din ce am înţeles, se întâmplă frecvent. Iar măsuri nu s-au luat şi nu se iau. Pe patron nu-l interesează. Îşi ia banii şi doarme liniştit în patul lui. Ca să citez de pe propriul lor site: "NOI SLUJIM LA UN SINGUR DUMNEZEU SI ACELA NU ESTE MAMONA - Dumnezeul banilor." Ironic, ştim. Îmi pare extrem de rău că nu m-am uitat pe situl amfostacolo.ro înainte. M-am cazat la sfatul unei amice din Braşov fără să pun la îndoială gusturile ei, uitând că respectiva amică, deşi bine intenţionată, nu s-a cazat la acest pseudo-hotel. NU RECOMAND SUB NICI O FORMĂ ACEST LOC!
P. S. Vă recomand să citiţi cu atenţie pagina DESCRIERE de pe situl hotelului. Dacă nu vă pare nimic dubios, atunci meritaţi să luaţi ţeapă ca noi!
Trimis de bogdan.darie in 23.11.13 10:49:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bogdan.darie); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.65737900 N, 25.58132000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@bogdan.darie: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2017 Cazare ok — scris în 02.11.17 de radudoruandrei din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Foarte frumos / Nagyon szép — scris în 24.08.17 de maimutarescu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Nu recomand — scris în 16.10.16 de Nicoleta3639 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2015 Sejur convenabil si placut — scris în 16.06.15 de MirelaR din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Groaznic! — scris în 07.07.14 de marugane din BUCURESTI
- Jan.2014 Nu recomand!! e un fel de hostel de 2 * — scris în 23.02.14 de brunetikdec din GALATI - nu recomandă
- Jun.2013 Pensiunea din centru nu exista — scris în 15.06.13 de Got Ciprian din SIBIU - nu recomandă