EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am decis sa scriu acum despre exeprienta mea din 2019 la Long Beach Resort din Alanya pentru ca este un hotel la care m-as reintoarce oricand. In 2019 am mers pentru a 3-a oara acolo, mai fusesem de doua ori in urma cu mai multi ani (2010 si 2013). Am luat un pachet printr-o agentie de turism pentru cazare+masa UAI, cu transport individual.
Hotelul ne-a ramas in minte datorita arhitecturii foarte interesante, cu mai multe niveluri si terase. Inclusiv una din piscine e construita pe 2 niveluri cu o cadere de apa amenajata intre ele ca un fel de perdea de apa, in spatele careia se afla un bar unde turistii puteau sa serveasca bauturi din apa. In ciuda numarului mare de camere, niciodata nu ni s-a parut foarte aglomerat nici la piscine nici la restaurant, si intotdeauna gaseam locuri suficiente oriunde doream.
Am vazut ca au dat in folosinta o noua aripa Long Beach Harmony. Ne-am plimbat intr-o seara si pe acolo, au piscine amenajate frumos si pot fi folosite de turistii de la ambele hoteluri, si au acces la acelasi parc acvatic cu hotelul initial Long Beach Resort.
Un plus al hotelului este ca e foarte aproape de Alanya, unde se poate ajunge si cu microbuzele care circula regulat, oraselul merita vizitat.
Am fost un grup de mai multe familii cu copii. Copiii s-au simtit excelent, oricand gaseau cate ceva de facut, iar noi adultii de asemenea.
despre SERVICII
Revenind pentru a 3-a oara acolo, am observat o serie de modificari pe care le-au facut fata de anii trecuti, in sensul ca au adaugat tobogane si o palnie la parcul acvatic si au creat o noua zona a parcului acvatic pentru copii. De asemenena au adaugat niste tobogane pentru copii la zona piscinei principale din fata hotelului, lucru care dupa parerea mea a aglomerat cam tare acea zona…
Personalul era amabil si gata sa te ajute daca le solicitai ajutorul.
Aveau si servcii cu plata, cum ar fi: zona de SPA dotata cu hamam foarte dragut, tatuaje, parasailing, zona de jocuri mecanice si biliard.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camerele erau mari si curate, cu au acelasi tip de mobilier cu strictul necesar, simplist dar folositor, pe care l-am intalnit la majoritatea hotelurilor turcesti all inclusive pe unde am fost. Patul matrimonial este foarte mare si salteaua foarte groasa si inalta - intotdeauna mi-au placut saltelele lor. Patul din camera noastra a fost de fapt format din doua paturi alipite, am mai intalnit aceasta practica si in alte hoteluri, pe noi nu ne-a deranjat. Mocheta pe jos in camera iar baia foarte cocheta. Datorita unei incurcaturi in rezervarile lor la momentul cazarii, ne-au propus o camera de un nivel superior celui pe care il rezervasem, intr-un corp separat al hotelului, in zona de Lake Villas - am stat intr-un apartament duplex, cu dormitorul matrimonial jos si un alt dormitor sus. Se facea curatenie zilnic si chiar se facea asa cum trebuie.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Mancarea era foarte diversificata si potrivita pentru toate gusturile. Totul era mereu proaspat si bun in fiecare zi, si cu singuranta si cele mai pretentioase persoane gaseau zilnic ceva care sa le placa. Aveau si un sector cu mancare de dieta.
Ca un minus, bauturile alcoolice nu erau de cea mai buna calitate, dupa parerea bautorilor din grupul meu...
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Zona de plaja era amenajata cu sezlonguri, intrarea in apa destul de lina, plaja cu nisip in cea mai mare parte – in unele portiuni sunt pietre pe plaja dar acea zona putea fi evitata daca se doreste. Au si ponton care inainteaza pana mai departe in larg, ideal pentru sarituri in apa, dotat cu sezlonguri. Am fost surprinsa sa vad ca au construit un fel de baraj in apa, pentru a crea astfel un fel de golfulet pentru turisti.
Accesul catre plaja se face printr-un tunel care trece pe sub sosea si era foarte frumos amenajat si luminat, si care se continua spre hotel cu mai multe magazine gen bazar.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Au mai multe piscine destul de bine intretinute, una din piscine era cu apa de mare.
Marele avantaj al acestui hotel este ca are un parc acvatic foarte mare aflat exact pe plaja, pe nisip, cu multe tobogane.
Echipa de animatori isi facea foarte bine treaba, erau foarte prietenosi, aveau zilnic un program diversificat si oricand gaseai ceva de facut daca iti doreai: aqua-gym, belly-dance, tir cu arcul, fotbal, tenis, activitati si jocuri la piscina, etc. In fiecare seara aveau cate un spectacol in amfiteatru. Exista si un Luna Park, cu masinute si tot felul de atractii pentru copii, chiar si roata. De asemenea in fiecare seara se organiza discoteca spre plaja.
Cel mai mult mi-a placut zona de SPA pentru ca aveau niste jacuzzi amenajate special pentru sedintele de masaj si terapii. Am luat un astfel de pachet cu proceduri SPA si am fost tratati cu mare atentie, a meritat toti banii alocati unui astfel de serviciu suplimentar.
Hotelul este catalogat cu 5 stele, iar pachetul nostru a fost Ultra All Inclusive.
Am mai fost in Turcia la Silence Bech Resot in Side si Venosa Beach Resort in Didim. Nu m-as mai intoarce la Long Beach doar pentru ca deja am fost acolo de 3 ori... Dar as recomanda oricui acest hotel pentru ca e intr-adevar foarte frumos.
Trimis de Astor in 26.06.23 14:46:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Silence Beach Resort - Side Venosa Beach Resort - Didim
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Astor); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.59929117 N, 31.80604358 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Yoda: E „mai vechi de 3 ani” -- programul retrage automat PMA std în aceste cazuri
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Vacanță ok, dar se poate mult mai bine — scris în 15.09.23 de Cata.FPopa din VIDRA [IF] - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Concediu in pandemie — scris în 30.09.20 de Denisaa2 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 5 stele all inclusive??!! — scris în 01.07.19 de Ilcrognolo din PIATRA NEAMT - nu recomandă
- Sep.2018 O vacanța irosită — scris în 04.09.18 de OMIDEEE din MUNTENIA - nu recomandă
- Aug.2018 Ca o completare la review-urile negative — scris în 25.07.20 de Nicolae1976 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jul.2015 O experiență urâtă — scris în 24.07.15 de laritani din HUSI - nu recomandă
- Jun.2014 Super distractie fara fite — scris în 25.06.14 de GIANINA din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ