GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru a nu parcurge cei 700 km de la Reșița la Dobrota, Kotor, Muntenegru, într-o singură zi, am ales ca punct intermediar pentru o cazare de o noapte localitatea Kolašin, aflată foarte aproape de intrarea în această țară dacă vi din Serbia. Anul trecut când am fost la Kotor, ne-am oprit la jumătatea drumului, în Serbia la Zlatibor, dar acum vroiam să fim mai aproape de destinația finală pentru a ne bucura mai mult de prima zi a vacanței din Dobrota, Kotor. De la Reșița până la Kolašin sunt 544 km, așa că ne rămânea o distanță mică pentru a doua zi.
Pentru ziua pe care urma să o petrecem în Kolašin am ales să ne odihnim la unitatea de cazare Rooms Lisičić.
Aceasta este un imobil cu un etaj unde locuiesc și proprietarii. Aceștia sunt niște oameni foarte amabili și vorbăreți.
Parcarea se poate face gratuit în curtea imobilului sau pe stradă în apropierea lui.
În curte mai este o clădire micuță unde dacă doriți gazdele vă pot pregăti și servi micul dejun contra cost. Nu știu cât costă pentru că noi nu am servit acolo micul dejun, dar dimineața mirosea foarte fain de acolo.
Camera pe care am primit-o noi este situată la parter pe partea stângă a holului. Este cam mică ca și suprafață și cred că nu am fi ales să ne cazăm aici dacă trebuia să stăm mai multe zile, dar, așa cum am spus în titlu, pentru o noapte este ideală pentru că ne-a oferit tot ce aveam nevoie pentru a ne odihni iar prețul este foarte bun.
Mobilierul este destul de puțin, cred că și datorită spațiului mic. Patul este bun dar lipit cu o parte de perete. Mai greu de coborât pentru cel care doarme la perete. Drept noptieră este un taburet rotund, în colțul de lângă pat este o etajeră cu un fierbător pentru apă și două pahare iar în fața patului este un șifonier îngust deasupra căruia se află televizorul.
Baia are cabină de duș iar apa caldă este asigurată de un boiler electric. Spațiul din baie era destul de bun, ținând cont de mărimea camerei.
Semnalul la internet a fost bun.
Locația este aproape de centrul localității dar este situată la o margine de stradă, așa că am avut liniște noaptea și ne-am odihnit foarte bine.
Chiar dacă era toiul verii și în alte părți era foarte cald, aici fiind o localitate de munte, a trebuit să folosim și păturile aflate în șifonier pentru a nu ne fi frig noaptea.
În concluzie pot să spun că pentru o cazare de o noapte a fost foarte bine comparativ cu prețul plătit. Pentru o cazare de mai multe zile, depinde de pretențiile fiecăruia.
Vacanțe frumoase în continuare!
Trimis de ungureanica in 20.08.18 13:12:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MUNTENEGRU.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 42.82253070 N, 19.51926400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ungureanica: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "Lisicic Rooms, KOLASIN" (nou-creată pe sait)
@webmaster26: E ok. Exact acolo e.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)