GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vremea în luna ianuarie 2020 a fost de primăvară, aşa că pe 24 ianuarie am plecat către Balcic la resortul Lighthouse Golf & Spa.
Am căutat oferte în ţară dar şi în apropiere de noi în Bulgaria, cea mai convenabilă a fost aceasta la Lighthouse, 2 nopţi cazare cu all inclusive 1000 lei.
Iniţial am vrut să luăm demipensiune, dar ne-am gândit că este în extrasezon şi în Balcic sau în apropiere nu am fi găsit terase deschise, lucru care s-a şi confirmat.
Zilele de 24,25,26 ianuarie 2020 au fost de primăvară cu temperaturi în zona Balcic de 16-18 grade, zile numai bune de plimbare.
Aşa cum obişnuim parcurgem traseul Brăila – Slobozia – Drajna – Agigea- Vama Veche – Balcic.
În zilele de weekend de vineri ora 12 până duminică ora 23,59 vigneta are un preţ redus, respectiv 10 leva, poate fi achiziţionată online de pe BGToll sau din vamă de la punctul de vânzare, automatul nu funcţiona.
La resortul Lighthouse am mai fost în plimbare în vara trecută, intrarea se face din drumul principal 9 spre stânga cam cu vreo 2 km înainte de sensul giratoriu de la Balcic, semnalizarea pe drum este bună, nu prea ai cum să ratezi intrarea. De la drumul principal mai parcurgi cam 1 km până la hotel, pe la jumătatea drumului este o barieră care este ridicată de un paznic care stă în căsuţă 24 din 24.
Am ajuns la hotel în jurul orei 13, înaintea mea veniseră mai multe persoane care aşteptau la cazare. Eram obişnuiţi cu recepţia în holul mare, dar acum era deschisă doar partea din stânga şi recepţia nu o puteai găsi decât după ce întrebai pe unul sau pe altul, în următoarea zi au pus un indicator către recepţie.
Am aşteptat vreo 15 minute şi am primit camera la etajul 3 cu vedere la golf, camera este mare, dotată cu tot ce trebuie, în cameră era cald, termostatul indica 28 grade. În baie erau produse de igienă, halatele de baie, prosoape, papuci de unică folosinţă, uscător de păr, baia are atât cadă cât şi duş şi este destul de mare. În cameră nu era apă, nici ceai, nici cafea, şi nici nu a fost dotată camera cu aşa ceva deşi hotelul are 5*.
Am lăsat bagajele şi am mers să vedem restaurantul, barul şi spa-ul.
La restaurant ni s-a spus că mâncare nu ne poate servi decât de la masa de seară, dacă vrem ceva de băut să cerem şi ne serveşte la măsuţele din hol.
Am cerut câte o cafea şi un cocktail, am fost serviţi destul de repede, în hol e un loc liniştit, plăcut pentru a servi ceva de la bar.
Apoi am plecat pe afară să explorăm cele 80 de ha ale resortului.
În resort pe lângă hotel mai sunt vile cu faţa la mare şi piscină proprie, aparthoteluri şi un mic cartier de vile (probabil proprietatea unora) la acest moment erau doar câţiva vizitatori veniţi la golf. Multe maşini se aflau în faţa restaurantului unde cei mai mulţi erau veniţi pentru a juca golf.
După o plimbare în natură am mers în cameră să ne odihnim puţin ca apoi să mergem la spa.
În cameră temperatura era tot 28 grade. Am încercat să mut termostatul la 24-25 grade, dar după 3 minute revenea la setarea iniţială. M-am uitat după alte butoane că nu înţelegeam de ce nu se schimbă setarea, dar nu era nimic. Prin cameră erau tot felul de indicaţii cu privire la bar, la lumină, la baie, la prosoape, la plimbare, dar nimic cu privire la încălzire.
După cam o oră timp în care am murit de cald, am plecat spre zona spa. Sunt trei lifturi în această parte a clădirii care coboară la parter unde se află zona spa, unul este mai aproape de intrarea la spa.
În zona spa se află o piscină cu apă minerală încălzită, dimensiunea este a unei piscine semiolimpice, baie turcească, baie cu aburi, două jacuzzi, saună cu infraroşu şi cu pietre vulcanice şi o zonă de relaxare.
La piscină sunt amplasate multe şezlonguri, primeşti prosoape de la recepţie pe care le returnezi la ieşire şi primeşti înapoi cartelele de spa. Probabil fiind în afara sezonului barul de la piscină era nefuncţional şi trebuia să te deplasezi până la barul din restaurant pentru a cere ceva răcoritor.
O altă problemă a acestei zone de spa era că toaletele se aflau în afara zonei, ceea ce cred că nu este tocmai normal, toalete care erau şi pentru cei care aşteptau la recepţie.
Seara am mers la restaurant Fouque unde s-a servit masa atât pentru cei care aveau demipensiune, cât şi pentru cei care aveau all inclusiv. Restaurantul este de 4*, hotelul de 5 *. Singura diferenţă între All şi DP era la băuturi, cei de la DP trebuiau să plătească ce consumau, respectiv apa, sucul, berea, rom, etc. În prima seară mâncarea a fost destul de proastă, mai toată lumea a comentat, dar era singura posibilitate de a mânca ceva. Cafeaua o luai de la automat, dacă voiai espresso primeai dar contracost. Pe o măsuţă erau aşezate câteva carafe cu vin şi câte o sticlă de vodkă, gin, rom, cu menţiunea că erau pentru all inclusiv.
La plecarea în cameră am uitat să întrebăm la recepţie cum se schimbă temperatura în cameră, aşa că ne-am culcat şi pe la 3 noaptea ne-am trezit într-o căldură şi fără apă. Am coborât la recepţie şi am întrebat ce să facem să oprim căldura că e prea mare. Domnişoara de aici şi-a cerut scuze că nu ne-a anunţat că aerul funcţionează pe automat, dar se poate modifica dacă introduci cartela în locaşul pentru lumină şi se poate seta şi temperatura. I-am spus că ar fi trebuit să lase instrucţiuni în cameră pentru că locaşul respectiv indică doar lumină, nu şi căldură.
A doua zi am făcut o plimbare la Balcic, faleza era în reparaţie capitală, aşa că am plecat către Kavarna şi am mers până la hotel Royal Grand hotel spa construit recent, ne-am plimbat puţin prin împrejurimi, având în vedere că iniţial am vrut să ne cazăm aici, dar pentru o mică diferenţă am ales Lighthouse.
Am revenit în resort unde ne-am plimbat şi am stat în cerdacul făcut pe coastă de unde am privit marea şi împrejurimile.
În această a doua zi la masă s-au mai schimbat puţin lucrurile, mâncarea a fost ceva mai bună, seara a fost bulgărească, în restaurant era multă lume, nu numai din resort, probabil din localităţile învecinate veniţi să petreacă o seară de sâmbătă.
Având în vedere că era în extrasezon nu exista animaţie în hotel, probabil că şi conceptul all inclusiv nu era ceea ce este vara.
Duminică după masa de dimineaţă am plecat într-o plimbare până în staţiunea Constantin şi Elena şi am revenit pentru masa de prânz.
În final aceste două zile au fost benefice pentru relaxare, pentru plimbare, merită o ieşire de weekend la acest resort, aş reveni primăvara aici.
Trimis de steli68 in 18.02.20 09:51:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Nisipurile de Aur, Constantin şi Elena, Sunny Beach, Burgas
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (steli68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.41008900 N, 28.20513100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2019 1 zi de relaxare la 5* bulgaresti — scris în 08.05.19 de ailynuka din BUCUREşTI - nu recomandă
- Feb.2019 Un hotel de maxim 4* — scris în 26.02.19 de LuciaUrsu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2018 Un hotel de 3*+ — scris în 08.01.19 de Dan Teodor din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Un sejur MINUNAT! — scris în 17.07.19 de IzabelaIoana din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Am plecat la 5* si am ajuns la 3* - Lighthouse Golf & Spa Resort - apartamente 3* — scris în 05.10.16 de mishu din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2016 Tarife ridicate pentru servicii de proasta calitate — scris în 17.07.16 de Mihaela1978 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2015 Locul PERFECT aproape de Bucuresti — scris în 03.12.15 de ado_lex din BUCUREşTI - RECOMANDĂ