BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru cazarea în Plovdiv m-am decis să aleg un hotel situat destul de aproape de centru, din puzderia de oferte optând pentru una cu accente germanice (că tot au investit ei consistent în Bulgaria), dar aflat pe Ruski Bulevard (să nu uităm, totuși, de filiația statală...).
Și uite așa ne proțăpim în fața recepției înaltului Hotel Leipzig, acolo unde aveam să fim întâmpinați de una dintre cele mai amabile și zâmbărețe recepționere ce ne-au primit prin preumblările noastre.
Atrăgător prin cotația celor 4 stele ce apar undeva în partea de sus a clădirii, dar și pe toate materialele de prezentare, stabilimentul – odată studiat personal - avea să mă determine în a-i reduce măcar una (dacă nu două) dintre ele.
Camera este simplistă, cu un strict necesar modest, cu pereții acoperiți cu tapet în nuanțe mov și vișinii, culori care se regăseau și pe perdeaua ferestrei. Nu prea era pentru odihna unui bărbat un asemenea décor.
Televizorul, oglinda, un mic birou și scaunul din fața sa încercau să mai atenueze din cromatica feminină ce mă ducea cu gândul la clădirile din cartierul parizian ce se mândrește cu Moulin Rouge.
Până și denumirea hotelului, sus pe clădire, păstra paleta de culori deocheate…
Tapetul unuia dintre pereți se dezlipise în partea de jos, pentru parcare trebuia să plătești suplimentar, sala de fitness era contracost de doreai să te miști iar internetul nu funcționa la parametrii mulțumitori.
Micul dejun era oferit în restaurantul aflat în stânga recepției, iar ca o bilă albă e musai să menționez că se întindea pe o suprafață apreciabilă și avea terasă.
Aveai posibilitatea să optezi între câteva meniuri fixe, unele mai consistente, altele mai de suplețe, unele cu mai multe fructe iar altele în care cerealele și sucurile ocupau partea majoră a platoului.
Hotel Leipzig mi-a rămas în amintire ca o cazare rece, impersonală și m-a făcut încă o dată să îmi dau seama că între atîtea stele și etaje nu e pentru mine. Nu mă simt în elementul meu, nu am plăcerea și bucuria simțite când sunt găzduit de oameni în casele sau micile lor afaceri în care pun suflet.
Trimis de Marius 72 in 16.03.21 18:46:09
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.14036170 N, 24.74118960 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Leipzig Hotel, PLOVDIV" (deja existentă pe sait)
Salut. Chiar dacă aceasta cazare nu a fost pe gustul tău, sper ca frumusețea orașului Plovdiv sa iti rămână în amintire. Chiar sant curios cât de mult ai fost incantat de acest frumos și vechi oras. Toate cele bune.
@micutzu: Orașul mi-a plăcut foarte mult, iar impresiile - dacă apuc să le scriu - vor adeveri asta.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Marius 72: Mda... nu pot să spun că nu te ia puțin de ochi camera și holul. Păcat că au dat așa cu laleau-n brânză, te-ai fi așteptat să fie mai serios neamțu' ăsta.
Dar totuși, sunt și spații care mie mi-au plăcut, cum ar fi cele din lobby sau de pe la bar. Iar obiectele decorative sub formă de stauete industriale (lacătul, țevile ciudate...), mi s-au părut chiar interesante.
Pozele P13 și P14 chiar arată că în hotelul ăsta există și chestii atractive.
Dar da, nu cred că aș alege cazarea asta decât dacă ar fi noapte, aș avea pană de mașină, ar fi vreme nasoală cu ploaie sau ninsoare și n-aș avea unde să mă adăpostesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Hotel Leipzig ****, hotelul rosu din Plovdiv — scris în 12.08.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI
- Aug.2019 Hotel Leipzig - Plovdiv — scris în 12.08.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ