Lantau Island.

TIPĂREȘTE

Afland ca amicul meu a primit anul acesta un premiu pentru postarile pe care le-a facut pe site in 2009, mi-am zis ca as avea si eu cate ceva de impartasit din experienta capatata in calatoriile facute pana acum si trebuie sa recunosc, imi doresc sa prind si eu un loc cat mai in fata in clasamentul anului in curs.

Asa ca am inceput sa scriu. Despre Paris, Mont Saint Michele, Croaziera in Caraibe, Italia. Dupa cateva zile am fost placut surprins sa constat ca sunt pe locul 50, dar m-am desumflat ca un balon cand am vazut cate puncte au liderii.

M-a impresionat foarte tare faptul ca locul 1 are foarte multe puncte fara a avea un numar de postari atat de mare pe cat am crezut. Se pare ca ceea ce scrie place si merita felicitari pentru asta.

M-ar interesa sa stiu ce anume doriti sa aflati din fiecare poveste, care sunt informatiile mai importante sau necesare in vederea unei viitoare excursii in locurile descrise de mine.

Gata sa trecem la treaba...

M-a sunat la inceputul lui octombrie un prieten din Bucuresti sa-mi spuna ca a gasit o oferta convenebila de transport pana in Hong Kong cu Turkish Airlines, vreo 530 de euro. Pretul era bun, asa ca am inceput sa caut sa formez grupul. Nu puteam sa mergem doar noi doi atata amar de drum.

A incercat sa faca rezervarea on-line dar nu a reusit asa ca am ajuns in final sa apelam la o agentie de turism si am luat bilete de avion la Lufthansa plecare din Bucuresti si escale la dus la Munchen iar la intors la Frankfurt.

Pretul biletelor a fost pana la urma 540 de euro, cu toate taxele incluse. Rezervarea de hotel am facut-o prin aceeasi agentie si am platit 137 de euro de persoana pentru 5 nopti, fara mic dejun (acolo nu este inclus, pentru a nu te obliga sa mananci neaparat dimineata sau poate doresti sa mananci in alta parte).

Am plecat in noiembrie, 6 adulti si un copil, fara sa stim prea bine cum ne vom descurca. Stiam ca Hong Kong -ul fusese "imprumutat " imperiului britanic pentru 99 de ani si din 1997 revenise Chinei pastrand totusi pentru inca 50 de ani un statut de semiindependenta.

Interesant a fost ca totusi nu am avut nevoie de viza, desi pentru China costa vreo 70 de dolari. Formalitatile la sosire au fost simple - dupa un un zbor de doua ore si jumatate pana la Munchen si unsprezece ore pana in Hong Kong - indicatoare si panouri de orientare in aeroport foarte eficiente, birou de informatii, cu persoane amabile, harti, oferte turistice, tot tacamul.

Am facut repede calculul ca ori alegem metroul ori un taxi pretul era pe aproape asa ca am ales varianta mai comoda. Aeroportul fiind pe insula Lantau, cea mai mare din Hong Kong iar hotelul in zona peninsulara am platit 10 dolari de persoana pentru aproximativ 20 de kilometrii.

Am trecut doua poduri unul catre o insula mai mica si al doilea catre peninsula. Din masina am vazut niste telecabine urcand si disparand dupa varful unui deal si am hotarat sa ne alocam o zi pentru aceasta insula.

Am revenit in a treia zi a sederii noastre dupa ce ne-am informat ce ar fi de vazut pe insula Lantau. Daca in primele zile am mers impreuna, aici grupul nostru sa rupt in doua. Prietenul din Bucuresti cu fetita au ales Disneyland, iar noi am plecat spre telecabina Ngong Ping 360.

Exista si posibilitatea de a merge pe jos, pe o poteca ce se catara pe munte, un drum rustic, de 2-3 ore pe sens, dar timpul era scurt si nu eram pregatiti nici tehnic, nici psihic. Vremea era destul de inchisa, asa ca privelistea din telecabina nu a fost grozava. De fapt pe parcursul intregii sederi in Hong Kong nu am vazut soarele sau vreun petec de cer senin si asta a infuentat in mod negativ fotografiile de peisaj.

Terminalul telecabinei este in Ngong Ping Village, o aglomerare de magazine, restaurante, diverse locuri de relaxare, printre care si un teatru pentru copii - Monkey's Tale - cu spectacole despre viata lui Siddhartha " the man who became Buddha ".

Nu am intrat la spectacol, dar am fost sa vedem cea mai mare statuie din lume a lui Buddha sezand, in aer liber - astfel este prezentata imensa statuie -, cei drept, care se afla in varful unui deal, la care ajungeai urcand nenumarate trepte.

Tot in Ngong Ping am vizitat unul dintre cele mai frumoase temple din Hong Kong -Po Lin Monastery impresionant prin multitudinea de statui de dimensiuni mari, un adevarat spectacol de culoare, lumini dar si mirosuri. Cunoasteti aromele raspandite de betisoarele chinezesti. Inchipuiti-va, ca am vazut oameni rugandu-se la baza dealului pe care se zarea printre nori Giant Buddha, avand in maini un manunchi de "betisoare " de vreo 3-4 centimetrii in diametru si 60-70 de centimetrii lungime, iar fumul urca negresit spre statuia din varf, aflata la 934 de metrii altitudine.

Dupa atatea trepte, ni s-a facut foame si am gasit cu greu loc la o terasa din Village, unde am comandat o "fiertura " pentru a ne incalzi, temperatura fiind in jur de 10-12 grade, neobisnuit de mica pentru acea zona. La 11 grade in Hong Kong s-a anuntat cod rosu pentru temperatura scazuta si s-au organizat adaposturi pentru oamenii strazii.

Stand la masa, am vazut cum crestea coada pentru telecabina cu care trebuia sa ne intoarcem si am inceput sa ne facem griji, mai ales ca intre timp incepuse sa ploua marunt si inserarea adancea umbrele.

Daca la venire am stat la coada la bilete peste o ora pentru a lua telecabina la intoarcere am facut o coada ca pe vremea lui " Ceasca " la zahar si ulei, vreo doua ore si jumatate si am coborat aproape pe intuneric impreuna cu doua tinere frantuzoaice care nu stiu daca au mai ajuns sa prinda avionul de Singapore, unde trebuiau sa ajunga pentru ca aveau un contract de munca acolo.

Le-am intrebat de ce nu s-au bagat mai in fata avand un motiv atat de serios si au parut surprinse de ideea noastra; chiar nu se gandisera ca se putea si asa.

Asta ar fi o dovada de civilizatie si de bun simt. Dar am avut parte si de reversul medaliei.

Un grup de muncitori chinezi din patria - mama veniti aici pentru merite deosebite in munca - s-au si fotografiat in grup in spatele unui banner rosu pe care doar ei stiau ce scrie - imbracati ca vai de mama lor, cu pulovere groase peste care aveau camasa si apoi o haina de costum, s-au imbulzit ca pe vremuri la noi, au dat din coate si au facut un zgomot infernal sporovaind intre ei si unii (putini, e drept ca am avut si noi grija) au reusit sa urce in telecabine inaintea noastra, desi venisera mult mai tarziu.

Ei au fost singura culoare urata dintr-un mozaic de natiuni ce si-au trimis reprezentanti pana la capatul lumii sa-l vada pe Giant Buddha.

Voi reveni cu alte povestiri din Hong Kong, daca voi sti ca v-au intereseaza relatarile mele. Dati-mi un semn sau un vot ceva si sunt la dispozitia voastra!

PE CURAND!

---

VIZUALIZĂRI: 3559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI