GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În nord vestul Greciei, nu departe de Ioannina, pierdute printre culmile munţilor Pindului, patruzeci şi şase de sate şi cătune formează un ţinut fermecător în care timpul parcă a stat în loc: Zagorohoria.
Etimologic, Zagorohoria compus din termenul slav „za goro” şi termenul grecesc „horia” înseamnă satele de dincolo de munte. După căderea imperiului Bizantin, această regiune şi-a asigurat o autonomie faţă de dominaţia otomană, ceea ce i-a permis să-şi păstreze identitatea culturală şi religioasă. Zagorohoria este ţinutul păstorilor vlahi şi a păstorilor sarakatsani, două grupuri etnice cu o prezenţă străveche pe aceste meleaguri.
Am pătruns în această lume într-o seară de august. Soarele îşi arunca ultimele raze asupra masivului Tymfi şi a pitorescului sat Mikro Papingo ce se întinde la poalele sale, colorând întregul peisaj în nuanţe de foc. Încet, încet, odata cu apusul soarelui, umbrele crestelor ce străjuiesc defileul Vikos, învăluie valea şi satul în întuneric, doar masivul Tymfi mai străluceşte preţ de câteva minute în lumina ultimelor raze. Cântecul greierilor şi foşnetul copacilor în adierea uşoară a vântului acompaniază din când în când muzica molcomă ce răzbate dintr-o tavernă îndepărtată; în rest linişte deplină.
Un răsărit de soare, un nou început, o nouă zi în vechea Zogorohoria. Ne grăbim şi plecăm să vizităm cele două sate gemene: Megalo şi Mikro Papingo. Este sâmbătă dimineaţa şi satul nu s-a trezit încă. Asta nu ne împiedică să ne plimbăm pe străduţele înguste pavate cu piatră. Garduri de piatră, case de piatră înşirate sub umbra uriaşelor stânci de piatră. Acoperişuri negre din ardezie acoperă casele, taverna şi mica bisericuţă. Un mic univers din piatră.
Câteva pensiuni oferă turiştilor posibilităţi de cazare în Megalo Papingo. Satul este punctul de plecare a mai multor trasee ce stăbat defileul Vikos. Cei care vor străbate aceste cărări de munte sunt sfătuiţi să se aprovizioneze de aici, ulterior posibilităţile fiind limitate. În Mikro Papingo aceiaşi linişte domneşte peste cele câteva case care alcătuiesc satul.
Ne întoarcem şi coborâm spre valea râului Voidomatis. Urmează o serie de cincisprezece serpentine consecutive în ac de păr, roţile maşinii fumegă. Râul Voidomatis, o oază de răcoare, este locul de popas pentru câteva minute. Ape limpezi în nuanţe de smarald ce oglindesc cerul, copaci umbroşi ce îşi întind ramurile peste maluri, podul, un arc de piatră, suspendat peste râu dau farmec peisajului. Un schimb de cuvinte cu doi turişti ce savurează o cafea făcută la ibric pe malul apei şi plecăm mai departe. Ne îndreptăm spre satul Vikos, ce tronează deasupra canionului cu acelaşi nume.
Canionul Vikos, cu o lungime de 12 km şi o adâncime de 900 m, este considerat conform Guinness Book of World Records cel mai adânc canion din lume, deşi alte surse contestă acest lucru, inclusiv eu mă îndoiesc că ar fi cel mai adânc. Zona defileului Vikos este declarată parc naţional adăpostind specii de pin balcanic şi pin negru dar şi ultimii lupi şi urşi din Grecia. Pereţii verticali ai canionului oferă numeroase posibilităţi pentru amatorii de alpinism, apele repezi ale râului Voidomatis sunt propice pentru rafting, iar cele câteva poteci şi trasee marcate pot mulţumi iubitorii de drumeţii montane.
Drumul şerpuieşte deasupra canionului, oferindu-ţi la tot pasul privelişti ce-ţi taie răsuflarea. Nu ratăm nici un loc în care se poate opri, pentru a admira grandoarea peisajului. Surprindem o vedere de ansamblu asupra serpentinelor ce urcă pe cealaltă parte a defileului spre satele Papingo. Sunt întradevăr impresionante.
Înconjurat pe trei laturi de adâncurile canionului, satul Vikos pare un bastion. În sat aceleaşi case de piatră specifice arhitecturii zagorohorice iar în centru o frumoasă biserică închinată Sfântului Tryphonas. Din sat pleacă un traseu marcat ce coboară în interiorul canionului.
Ne întoarcem şi plecăm spre satul Kipi, în jurul căruia există numeroase poduri vechi de piatră.
În toată zona Zagorohoriei există peste 45 de poduri de piatră construite în secolele 18-19 pentru a facilita transportul oamenilor şi a bunurilor în zonă. Podurile au fost construite din iniţiativa localnicilor înstăriţi, deţinători a diverse funcţii de dregători în Ioannina în cadrul imperiului Otoman, sau de monahii mănăstirilor din zonă. Ca recunoaştere din partea comunităţii, fiecare pod a fost denumit după numele celui care a asigurat finanţarea. Materialele folosite au fost de provenienţă locală, iar arhitectura tipic otomană, în arcuri semi circulare, numărul acestora variind între unu şi patru în funcţie de lungimea podului.
În jurul satului Kipi am vizitat podurile de piatră Capetan Arkouda, Kokkoris şi Geromnios. Dintre aceste podul Kokkoris (sau Noutsos) construit în anul 1750 ne-a impresionat prin dimensiunile sale. Ultimele sate zagoriene vizitate au fost Kapesovo şi Tsepelovo. Case de piatră răspândite pe versanţii muntelui, drumuri de piatră, biserici de piatră, până şi adăposturile pentru oi sunt tot din piatră.
La ieşire din Kapesovo, am apucat pe una din acele cărări de piatră numite kalderimi ce coboară în defileu pentru ca apoi să urce în numeroase zig-zag-uri spre satul Vradeto. Coborârea în defileu a fost uşoară, paşii venind de la sine pe cărarea ce şerpuieşte lin pe versant. Trecerea printr-o pădure arsă acum câţiva ani, astăzi trunchiuri negre, tăcute ne creează un sentiment de solitudine. Un vultur ce planează deasupra defileului sparge această linişte cu ţipătul său prelung. Ajungem în vale. Secată. Un deja familiar pod de piatră (Vradetou) traversează valea. Vegetaţia îmbracă acest pod conferindu-i un aer exotic. În faţa noastră urcuşul. Pe o interminabilă kalderimi ce urcă muntele. Stânga dreapta, un stânga dreapta nesfârşit spre vârf. Renunţăm la o astfel de aventură şi facem drumul întors spre maşină. Un drum uşor la coborâre care s-a dovedit anevoios la întoarcere.
Am părăsit această lume cu speranţa că odată voi reveni (deşi nu prea merg de mai multe ori în acelaşi loc) şi voi continua explorarea acestui tărâm mirific.
Trimis de marius.covaci in 29.05.11 22:06:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marius.covaci); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie
melodia atasata este propunerea muzicala pentru aceste impresii, se poate schimba!
Foarte frumoase pozele cu canionul si podurile in special.
La majoritatea podurilor se ajunge pe jos, nu? Sunt poduri vechi care pot fi trecute cu masina, sau au fost facute altele noi?
Dragă Marius, m-am delectat cu frumoasa ta descriere și cu peisajul încântător redat în fotografiile tale... și m-am regăsit în ceața propriilor amintiri din prima mea călătorie în Grecia (anul 1992), când am cunoscut un tărâm foarte asemănător cu cel Zagorohoria, un tărâm despre care, mărturisesc cu rușine, nu-mi amintesc cum se numește. Știu doar că se afla în extremitatea nord-estică a Greciei, spre marea Egee.
Felicitări pentru talentul tău narator și mai ales descriptiv!
splendid, am citit dintr-o suflare pentru ca ma intereseaza aceasta zona, anul trecut am ratat-o insa am de gand sa ajung aici si sa leg vizitarea acesteia cu sudul Albaniei, pot sa intreb unde ati stat, banuiesc ca se gasesc locuri de cazare in Megalo Papingo si fara a avea rezervare, se poate intra cu masina in sat sau se lasa la marginea acestuia. Majoritatea ghidurilor indica satul Monodendri ca punct de plecare pentru vizitarea canionului Vikos si punct terminus Megalo Papingo, puteti sa-mi dati un sfat in acest sens, multumesc!
Azi citeam stirile pe Mediafax si am dat peste un articol intitulat “Care sunt cele mai periculoase poduri din lume”. Articolul era foarte sumar dar pomenea de Podul Vechi din Konitsa. Curioasa am cautat pe net si am nimerit peste review-ul tau si am aflat o multime de lucruri noi. Interesanta zona, frumoasa descrierea si pozele sunt extraordinare.
Felicitari!
Fain. Am mai notat cu ocazia aceasta un loc de vazut in Grecia.
@ Cristian h - Prima noapte am dormit in masina iar a doua in Perama, aproape de Ioannina. (50 euro/camera/noapte). Cazare găseşti în majoritatea satelor zagoriene: Megalo Papingo, Tsepelovo, Kipi, Monodendri. Întrebi la taverna şi te îndrumă. Preţurile sunt însă cam mari în luna august, cca. 100 euro/cameră/noapte (cel puţin în Megalo Papingo).
Poţi să mergi cu maşina în oricare sat, drumurile sunt foarte bune. E bine totuşi să opreşti în centrul satului pentru că străduţele sunt înguste şi ulterior nu prea mai ai unde parca. Din Mikro Papingo pleacă un traseu spre cabana Astraka şi de acolo până la Lacul Dhrakolimni (Lacul Dragonului), un lac alpin situat la 2050 m. Tot din Mikro Papingo pleacă un traseu circuit de cinci zile: ziua 1 - Mikro Papingo - Vikos - izvoarele râului Voidomatis - Monodendri (6-7 ore), ziua 2 - Monodendri - Vitsa - Kapesovo- Kipi (o parte din acest traseu l-am parcurs) (5-6 ore), ziua 3 - Kipi - Tsepelovo (4-5 ore), ziua 4 - Tsepelovo - Cabana Astraka (6-7 ore), ziua 5 - Cabana Astraka Mikro Papingo (3-4 ore). Dacă nu dispui de atâtea zile, poţi să parcurgi oricare parte din traseu. Contează mai puţin de unde pleci. Având maşină, te poţi deplasa cu uşurinţă în oricare localitate. Potecile sunt în general pietruite, bine marcate, sunt posibilităţi reduse de a te rătăci. Ai grijă să ai apă suficientă şi să-ţi reîmprospătezi rezerva ori de câte ori ai ocazia. Căldura şi efortul depus te deshidratează rapid.
Dacă ajungi în Albania nu rata Gjirokastra. Merită. (am scris un review despre acest obiectiv click aici)
@ TraianS - Podurile vechi nu pot fi traversate decât pe jos. Sunt prea înguste pentru a fi traversate cu maşina. De regulă podurile vechi (cele mari) sunt dublate de poduri adaptate timpurilor moderne.
La alte poduri se ajunge după câteva minute de mers pe jos pe vechile kalderimi. În general în zona unde există un pod există şi o parcare unde să poţi lăsa maşina şi să mergi pe jos.
Mutat în rubrica "La pas prin Munții Pindului și Canionul Vikos, IOANINA" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 Prin Muntii Pindului — scris în 24.10.17 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Canionul Vikos — o minune a naturii — scris în 01.02.17 de adrianaglogo din PITEșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Pe urmele „picurarilor” vlahi din Pind — scris în 11.02.16 de Vlahos2003 din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 'Fără număr, fără număr' prin munţii Pindului — scris în 17.11.14 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ