GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima data e ca nici o alta data – Lazise, o statiune pe malul lacului Garda, Italia
Per la prima volta in Italia
Zum ersten Mal in Italien
For the first time in Italy
Pentru prima data in Italia
Caci da, asa a fost. Acum sa nu credeti ca am venit in concediu in Italia, nu am venit nici macar pentru un City break, ci doar cateva ore, o excursie de o zi. Si poate o sa va spuneti ca nu merita sa faci ceva mai mult de 300 km (pe sens) pentru cateva ore, dar va contrazic, merita. Cum am ajuns sa fac aceasta excursie? Am luat asa, din curiozitate anunturile puse de o agentie de turism (ASTL despre v-am povestit ce alte xcursii am facut ulterior) care are excursii de o zi catre diferite destinatii, si printre altele am pus ochii pe aceasta care spunea asa:
“Lazise: Fruhling am südlichen Gardasee in voller Blütenpracht”.
Nici acum nu stiu traducerea corecta, dar ce ma interesa sa stiu era suficient. Am stat, m-am codit, ma uitam zilnic la starea vremii care spunea ca pe 21 mai o sa ploua, nu reuseam sa ajung la agentie din cauza de program (inchidea la 6 iar eu depaseam ora cu cateva minute), intr-un final mi-am spus ca daca ajung joi pana in 6 (aveam mai intai un drum la banca) iau excursia indiferent de vreme, si spre norocul meu, am ajuns cu cateva minute mai devreme si am luat biletul.
Si uite asa luni dis de dimineata cu noaptea in cap (pe 21 mai era zi libera) cand unii tineri de abia se intorceau de la distractie eu porneam la drum, adica la ora 6.15 a oprit autocarul (care venea deja cu turisti din Rosenheim si Oberaudorf) am urcat si eu, am dat biletul (de fapt o foaie A4, colorata si cu toate informatiile) din care a detasat partea companiei, si m-am dus la locul meu, care era marcat cu un biletel tiparit pe care era scris numele meu si mi se ura din partea companiei o calatorie placuta.
De aici a inceput o frumoasa calatorie, care a durat circa 4 ore dar care din cauza peisajului nu stiu cand au trecut, cu explicatii pe traseu oferite de sofer care ne atentiona de ceea ce putem vedea cand pe stanga, cand pe drepata, si din care eu nu intelegeam decat stanga sau dreapta, si inca vreo 2-3 cuvinte, si uite asa am ajuns si la Innsbruck unde deja unele locuri imi erau familiar, si am trecut si granita si in jurul orei 8.30 am oprit la o benzinarie (normale astfel de opriri pe traseu), si unde soferul a scos o masuta pe care a pregatit micul dejun, adica pe o farfurie de unica folosinta din carton a pus pentru fiecare un pahar din carton in care se aflau o lingurita, un plic de zahar, o doza lapte pentru cafea si proptit un iaurtel, si o briosa. Cafeaua o punea din niste ibrice termos. Acesta era micul dejun inclus in pretul excursiei.
Drumul pana la destinatie a urmat acest traseu: Kufstein, Worgl, Innsbruck, apoi pe autostrada spre Brenero/ Brenner, o sosea de vis strabatand Alpii, apoi Podul Europa (820 m lungime, 190 m inaltime), Tunelul Berg-Iser iar trecerea in Italia prin pasul Brenner (1371 m). Si patrundem in Tirolul de sud, incet incet si peisajul se schimba si clima la fel, prin Valea Trentino pe autostrada spre Rovereto, si iata ca la 10.30 ajungeam la locul destinatiei mele, micul orasel Lazise cu o populatie aflata undeva cam la 7000 locuitori, si ma amuzam, cred ca numarul turistilor care se afla zilnic aici intrece acest numar.
Dar ce inseamna Lazise pentru localnici? Un motiv de mandrie, deoarece Lazise este una dintre cele mai vechi municipalitati din Italia asa cum am gasit scris pe o placuta montata pe un perete in 1998 “La data de 7 mai 983, imparatul Ottone al II-lea a acordat privilegii de tranzit si comert cetatenilor din Lazise”
Inainte de a patrunde practic in centrul istoric nu am putut sa nu remarc zidurile unei cetati ce inconjura aria, insa nu vedeam pe nimeni pe zidurile cetatii si nu stiam exact pe unde s-ar afla intrarea, dar mi-am zis ca am timp sa descopar. Stradutele pietruite si cochete te indeamna la plimbari romantice in care sa visezi la timpuri de mult apuse. Si uite asa ajungem la Biserica San Nicolo, construita in secolul XII si care a apartinut intotdeauna comunitatii Lazise. Turnul clopotnita a fost refacut in 1777. In 1879 biserica este inchisa pentru credinciosi datorita conditiei precare in care se afla. In 1953 municipalitatea restaureaza biserica si o redeschide pentru credinciosi. In timpul restaurarilor au fost gasite fragmente ceramice care dateaza din diferite perioade, mergand pana la perioada renascentista. Picturile in ulei din spatele altarului provin din secolul XVI. Acestea sunt informatii citite pe o placuta langa biserica, in interior insa nu am putut sa o vizitez. In aceeasi zona cu aceasta bisericuta se afla un frumos monument inchinat celor ce au pierit in Primul Razboi Mondial.
Tot aici se gaseste un mic golfulet unde se afla barcute pentru agrement dar unde plutesc si rate sau lebede.
Nu poti spune ca aici iti poti face un plan de vizitare, caci fiecare straduta te face sa descoperi cate ceva interesant: magazine cu suveniruri de tot felul: magneti, canute, farfurii, evantaie, vederi, toate purtand amintirea acestor locuri, astfel incat odata cu ele luai cu tine acasa si amintirile.
Dar nu numai magazine cu suveniruri intalnesti la tot pasul, ci si tot felul de altfel de magazine cu dulciuri, produse de panificatie, branzeturi dar si mezeluri traditionale, fructe de tot felul, si multe, multe altele si normal, nu putem sa nu mentionam aparte, uleiul de masline, in zona cultivandu-se maslini, deci si amteria prima este asigurata.
Piete ce poarta nume cunoscute (Piata Victor Emanuele II, aici se afla si Biblioteca Civica, unde nu am putut intra insa deoarece era un eveniment) sau mai putin cunoscute (Piata Aleardo Gafforini, Piateta Giovani Agostini), cladiri oficiale, case particulare, hoteluri sau camere de inchiriat, ai impresia ca de fapt totul este doar pentru turisti.
Si nu cred ca suntem departe de adevar, toti pareau ca sunt acolo pentru relaxare, fie ca se plimbau pe stradutele inguste fie pe malul lacului, toti se bucurau de o frumoasa zi de primavara.
Normal m-am bucurat si eu de aceasta zi superba, m-am plimbat pe malul lacului, chiar m-am descaltat si am incercat si apa, am admirat ratustele si lebedele pe apa, am mancat “Fish & chips) dar si inghetata, nu se putea altfel. Am luat inghetata cu ghimbir, scortisoara si lamaie, o bunatate, o combinatie minunata.
Tot plimbandu-ma pe stradute la un moment dat am vazut niste oameni asteptand in fata unor porti ca acestea sa se deschida, si obisnuita ca in Romania, daca e coada sigur e ceva fie gratis, fie nu se gaseste, asa ca m-am asezat si eu la coada. De fapt de aici se vedea castelul si m-am gandit fericita ca gata, am dibuit intrarea. In momentul in care s-au deschis portile lumea a navalit inauntru si s-a asezat la mese, in cateva minute toate mesele erau ocupate si un afis spunea afara ca nu mai sunt locuri. Iar eu am ramas masca, nu era nici un acces spre ce doream eu.
Asa ca am ramas cu plimbarea prin oras sau pe malul lacului. Exista si curse de vaporase (ceva mai maricele) care fie iti fac un tur al lacului fie doar te traverseaza dintr-un loc in altul. Mi-as fi dorit sa fac o astfel de calatorie dar nu stiam exact cat de bine voi ajunge inapoi asa ca nu am riscat.
Aici exista si un camping de rulote, asa ca daca intentionati sa veniti asa in Italia sa stiti ca sunt multe locuri de campare si care arata chiar civilizat.
Am reusit sa vad si o biserica pe interior, o biserica care arata frumos, o simplitate eleganta as putea spune, dar o sa vedeti pozele. Si de asemenea am remarcat intr-un spatiu verde un mic promisor (nu stiu daca era maslin sau nu) pe care era o mica placuta care spunea ca acest promisor este dedicat copiilor nascuti in 2017.
In toate aceste cateva ore de plimbare nu stiu daca am stat jumatate de ora, chit ca uneori ma plimbam prin acelasi loc tot erau lucruri noi pe care le descopeream.
Si am descoperit chiar si masina noastra DACIA pe care nu m-am putut abtine sa nu o fotografiez.
Nu stiu daca am reusit vreun pic sa va redau din atmosfera de acolo, dar eram precum un copil mic care isi descoperise jucaria preferata, dar am sa va las in compania pozelor.
Si asa a fost prima data care nu se uita niciodata, dar cine stie, daca am noroc in curand ajung din nou in Italia.
Web te rog sa atasezi la inceputul articolului acest filmulet care imi aduce aminte de toate aceste locuri minunate youtube
Trimis de mishu in 29.11.18 20:28:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Se pare ca fuga ta sa prinzi agentia deschisa a, a meritat. O zi minunata petrecuta intr-un loc si mai minunat!
Felicitari pentru alegere!
Un superbonus oferit cu drag pentru un articol frumos despre locuri frumoase. Te salutăm cu drag!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@DOINITA: Am incercat sa fug si azi, dar nu mi-a iesit. Ce voiam eu pantru maine era dat tot asa ca voi recurge la planul B.
A fost o zi intradevar frumoasa, asa ca daca puteam acorda mai mult de 100% as fi facut-o.
Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.
@ungureanica: Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri, numai bine si voua si la cat mai multe calatorii frumoase.
@mishu: merci pentru poza P55, poza cu Loganul. Dupa cum cred ca stii, eu lucrez la Automobile Dacia...
Frumoasa excursia, si mie îmi plac excursiile scurte de weekend.
@webmaster: Multumesc frumos pentru aprecieri ma simt ca atunci cand am fost acolo. O seara linistita.
@Yolanda: Stiam asta si de aceea am si facut poza si am mentionat in articol, eram sigura ca o sa vrei sa o vezi.
Multumesc pentru vizita si aprecieri.
Bravo, pentru perseverenta! Vezi, cateva minute fac de multe ori diferenta ,ai avut o zi de primavara superba. Frumoasa excursia ta in Italia si nu m-as supara daca imi aduci si mie un calut de mare ca in P21 data viitoare...
@teona: Ai dreptate, uneori poate chiar secunde fac diferenta si am retinut si calutul de mare.
Multumesc pentru vizita si aprecieri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2013 O frumusete atat de bine conservata trecerii timpului! — scris în 28.07.13 de bitnic din BUHUSI BACAU - RECOMANDĂ