Jaca, o minunăție de sat aragonez

TIPĂREȘTE

După ce ne cazăm într-un loc din afara țării, dar nu numai, aproape întotdeauna facem primul drum la centrul infoturistic, pentru că oricâte lecții mi-aș face de acasă, nu am fost în nici un loc în care să nu aflu și altceva, ce n-am știut. Cred că am mai zis.

Așa se face că la Zaragoza am mers la centrul info în ziua în care am ajuns și ne-am lămurit, ziceam noi, cam cu toate. La sfârșitul celei de-a doua zile ne-am dat seama că în Zaragoza sunt mulți timpi morți în intervalul din jurul prânzului, când totul era închis. La bere, stai ce stai, dar cât… iar în casă nici vorbă să ne dorim.

Astfel, a treia zi, ne-am întors la centrul info ca să întrebăm ce mai putem face prin jurul Zaragozei și am cerut informații despre natură, pentru că alte muzee, biserici, case memoriale… bănuiam că funcționau și ele după același program scurt ca în Zaragoza.

O doamnă binevoitoare, care a avut multă răbdare cu noi, ne-a concluzionat așa: Regiunea Aragon are 3 orașe principale: Zaragoza, Huesca și Teruel. În Zaragoza eram, iar celelalte două erau de asemenea turistice și fiecare avea câte o altă perlă (turistică) pe lângă el. Lânga Huesca era de văzut satul Jaca, o minunăție de sat, după cum s-a exprimat doamna, iar lângă Teruel era de văzut, altă minunăție, satul Albarracin.

Cele două orașe principale dintre care aveam de ales, Huesca și Teruel, se află în direcții opuse. Pe Teruel l-am văzut din autobuz la transferul din Valencia către Zaragoza, am avut și un stop acolo și l-am considerat bifat. Glumesc, nu aveam cum să-l bifăm într-un sfert de oră, doar l-am trecut pe listă.

Dar, dintre cele două, am ales totuși Huesca și minunăția de sat, Jaca, pentru că direcția era spre Pirinei, aproape de granița cu Franța, unde urma să vedem alt peisaj, alte obiceiuri și alți oameni, după cum s-a exprimat doamna de la centrul info. Doar noi am ales această excursie și ne-am bucurat să bântuim o zi întreagă în ritmul nostru. Prietenii de călătorie au vrut relaxare prin Zaragoza.

Am zis să acoperim cu această excursie ziua de duminică pentru că oricum în Zaragoza toate erau închise, iar în minunăția de sat ne gândeam că măcar ne plimbăm, bem o cafea, mâncăm ceva bun, altceva decât mâncasem prin Zaragoza, vedem ce bere au și ei și facem drumul înapoi.

De la Zaragoza la Jaca sunt aproape 150 de km, iar Huesca se află la jumătatea distanței. De la autogara/gara Delicias din Zaragoza am avut autobuz direct pentru Jaca, cu stop de 10 minute la Huesca și am plecat dis-de-dimineață, cu primul autobuz. Biletele de autobuz au costat 63 de EUR, 2 persoane dus-întors.

Până la Huesca am făcut o oră și de acolo încă una până la Jaca. Peisajul a fost spectaculos de la Huesca la Jaca și ne-a acaparat cu totul, nu știm cum a trecut timpul. Am mers pe lângă valea râului Guarga, unde se află Area Recreativa Fuente la Valle, una dintre cele mai bune zone de picnic din Provincia Huesca și am traversat Viaductul Guarga, o construcție spectaculoasă și foarte colorată.

Știam că mergem mai spre munte și ne îmbrăcasem corespunzător, pentru că atunci când am ales Jaca, am citit că vremea poate fi capricioasă și că temperaturile sunt destul de scăzute multe luni din an, chiar și vara. Dar vremea a ținut cu noi în ziua aceea și am avut o temperatură ideală, în jur de 18-20 de grade, cu soare, dar nu arzător ca în Zaragoza. Vreme ideală pentru un turist dornic de explorare.

Autobuzul ne-a lăsat la autogara din Jaca, care este foarte aproape de orașul istoric. Practic, am trecut printre câteva terase (ale autogării) și ne-am trezit pe străduțele înguste ale orașului, chiar în fața Catedralei principale a orașului.

Toată zona din jurul catedralei era împânzită de terase și mai toate mesele erau ocupate cu oameni care stăteau la cafea. Cu toate că mâncasem și băusem cafea în autogara din Zaragoza și aveam multe planuri pentru ziua aceea, atmosfera era mult prea relaxată, de vacanță, așa că ne-am oprit și noi la una din terase, Adal, care avea, ca toate celelalte, “desayuno completo” și am poftit la churros pe care toată lumea îl morfolea printr-o porras (o cacao foarte groasă), am băut câte un fresh de portocale, am mâncat o tostada... … și astfel, mulțumiți am purces la vizitarea orașului.

Deci, ziua noastră în Jaca a început la principala catedrală a orașului. Chiar lângă ea este punctul infoturistic, dar era închis, fiind duminică. Ne-am ajutat de o hartă și informații lipite pe geamuri, care ne spuneau aceleași lucruri pe care le descoperisem în autobuz, citind pliantul pe care ni-l dăduse doamna de la Zaragoza.

Jaca, un orășel de munte tradițional, de pe valea râului Aragon, înconjurat de poalele Pirineilor, la o altitudine de 820 de m, a devenit o destinație pentru schiori, pentru că se află aproape de pârtii de schi renumite. Și, uite-așa, din cauza turismului, Jaca s-a transformat dintr-un orășel de munte tradițional, într-un oraș turistic înfloritor. Iarna schiezi, iar în celelalte anotimpuri faci excursii și drumeții montane.

A fost prima capitală a Regiunii Aragon și a avut perioada de glorie în Evul Mediu. Acum are în jur de 12.0000 de locuitori, este un orășel micuț, cochet, plin de cafenele și restaurante, exact o minunăție, așa cum ni l-a prezentat doamna de la punctul info din Zaragoza.

Catedrala San Pedro cunoscută ca și Catedrala Jaca, este prima catedrală romanică construită în Aragon și construcția ei a început în sec 11, când Jaca a devenit capitala regiunii și era important ca orașul să aibă o catedrală. Construcția a durat zeci de ani și este legată de Drumul Santiago care trece prin Jaca. Din păcate era o înmormântare și nu am putut să o vizităm, am aruncat doar câteva priviri, evident fără să facem poze, dar ne-ar fi plăcut să zăbovim puțin în fața picturilor pe care abia le-am zărit.

În cadrul catedralei funcționează Muzeul Diocesano (Capela Sixtină a Provinciei) și ne-ar fi plăcut să-l vedem pentru că citisem că adăpostește o colecție rară de artă veche și fresce romanice și gotice care aduc în atenție starea de spirit din bisericile aragoneze în perioada Evului Mediu.

Prea multe obiective nu sunt în Jaca dar știu acum că pentru unul este foarte căutat.

Ciudadela de Jaca, cunoscută și sub numele de Castelul San Pedro, este mândria orașului și este primul loc spre care trebuie să te îndrepți dacă ai ajuns la Jaca. Se află pe drumul de pelerinaj spre Santiago de Compostela, chiar în inima Pirineilor și a avut rol de apărare în sec 16 când aragonezii se temeau de o posibilă invazie a ereticilor francezi, care, de fapt, nu s-a întâmplat niciodată. La exterior este mărginită de șanțuri și ziduri, iar la interior are o formă pentagonală și este singura de această formă care s-a păstrat în întregime.

Cetatea Jaca are o intrare foarte spectaculoasă, pe un pod mobil și se întinde pe o suprafață impresionantă. Are o curte centrală care era zona de parade, iar jur-împrejurul ei sunt distribuite sub formă hexagonală mai multe dependințe, adică depozite, cazarme, bastioane, 2 cazemate, salon de panificație, birouri și o capelă. În unele din ele funcționează acum mai multe expoziții permanente sau temporare și muzee, cel mai impresionant fiind de departe, Muzeul Miniaturilor Militare, cu o colecție de aprox. 32.000 de soldați de plumb.

Pur și simplu ne-am bucurat așa de mult de ziua frumoasă și de această fortăreață, atât de bine conservată, încât am pierdut o grămadă de timp plimbându-ne prin curtea ei, de la turnurile de apărare la ziduri, cazemate, bastioane, am făcut multe fotografii, am văzut căprioare…... ne-am pierdut prin toate cotloanele. Nu aveam de unde ști că partea cea mai interesantă ne așteaptă la muzeele deschise în dependințele din curtea interioară.

Când, în sfârșit, am ajuns în acea zonă, am început cu o expoziție de tablouri cu scene din bătălii. Și am stat și aici o grămadă. Am făcut analiză pe text la fiecare bătălie, tablourile fiind foarte bine realizate, iar soțul foarte, foarte curios în acest domeniu.

Abia apoi am intrat în Muzeul Miniaturilor Militare, care pur și simplu ne-a lăsat cu gura căscată. Cel mai impresionant lucru este reconstituirea bătăliei de la Waterloo și cei 32.000 de soldați de plumb. În același timp pe un ecran se derula un filmuleț despre cum a fost realizat acest lucru, o muncă infernală.

Efectiv ne-am uitat de tot aici. Am uitat și cât e ceasul și că mai aveam de văzut, ne-am trezit cu o doamnă care închidea ușile în urma noastră și ne ruga să ieșim pentru că programul s-a terminat. Se făcuse ora 13, nu ne-am dat seama când, noi intrând în citadelă undeva după 10.

Foarte repede am luat-o înaintea doamnei să mai apucăm să vedem vreo sală până ajunge ea să închidă ușile, am nimerit la Muzeul Școlii Militare, altă sală superbă, cu baze militare și operațiuni speciale, din munți. Doamna vigilentă a venit iar în spatele nostru și n-am mai avut încotro, am ieșit. Nu cred că mai aveam multe de văzut dar așa o frustrare n-am mai simțit la un obiectiv.

Dacă ajungeți la Jaca începeți ziua aici, la fortăreață, ca să aveți timp pentru toate. Și apoi mai vedeți prin oraș. Când ne-a văzut atât de dezamăgiți, doamna de la casa de bilete ne-a spus că ne putem întoarce după-amiază să ne continuăm vizita, dar nu ne-a mai venit.

Și de parcă frustrarea asta nu era suficientă, ne-am trezit din nou în pauză ca și la Zaragoza. Imposibil să mai vezi ceva în orele prânzului. Dar ne-am calmat repede pentru că în oraș nu mai erau prea multe de văzut.

Nu puteam să ne umplem atâtea ore doar plimbându-ne prin oraș, pentru că într-o oră l-am bătut la pas și am văzut și noi bisericile pe afară, străduțele golite de oameni la ora aceea, turnul cu ceas, dar din fericire, față de Zaragoza, am găsit terase deschise care ofereau mâncare de prânz. Am hotărât așadar să mai mâncăm ceva aici și să plecăm la Huesca și numa bine puteam să-i dedicăm și ei 2-3-4 ore, în funcție de ce găseam la fața locului.

Am mai văzut în Jaca Turnul cu ceas, care a fost construit ca să înlocuiască închisoarea catedralei, care arsese într-un incendiu. De aceea, este cunoscut ca și Turnul închisorii. Are o arhitectură gotică, 4 etaje și a fost reședința executorului judecătoresc.

Am mâncat de prânz la l’airera, o câciumioară cu câteva mese, afară pe una din străduțele înguste. Salmoreja, o supă rece de roșii cu bacon și pâine prăjită, cannelloni cu carne de taur și calamari prăjiți, o bere mică și una mare Ambar, totul a fost 19 EUR, dar porțiile au fost micuțe. A fost numai bine însă pentru că mâncasem de dimineață, de 2 ori chiar și urma să ne întâlnim seara să mâncăm cu prietenii noștri în Zaragoza.

Cu părere de rău am luat înapoi autobuzul de 15 iar la 16 eram în Huesca, la centrul infoturistic, la care am ajuns după indicatoarele din autogară. Având prea puțin timp la dispoziție am vrut să ne orienteze cât mai bine cineva avizat.

Punctul de informare turistică era deschis, dar orașul nu. Ce-am plecat noi din orășelul Jaca, care devenise pustiu la orele prânzului, dar Huesca era și mai și. La Jaca mai erau ceva terase animate, lumea mai mânca, mai bea, dar la Huesca nimic, toate cârciumile aveau obloanele trase.

Domnul de la punctul infoturistic ne-a trecut la răboj, într-un caiet și ne-a spus că în orășelul lor trăiesc români, dar că pe acel caiet n-au mai înregistrat niciodată un român turist. Ne-a pus în brațe harta orașului și ne-a spus că într-o oră trecem pe lângă toate punctele de interes, orașul nefiind mare deloc. Și că nu avem altă soluție în ziua aceea de duminică, decât să le vedem și noi pe afară, să mergem la punctele de belvedere și în parcul orașului din spatele cazinoului, care era chiar lângă autogara unde ne-a lăsat autobuzul și de unde trebuia să îl luăm înapoi spre Zaragoza. Cel mai greu a fost că era foarte cald dar nu puteai să bei nici măcar o bere la ora aceea prin Huesca.

Până la urmă noi am făcut aproape 2 ore lălăite prin oraș. Am mers pe jos urmărind harta și am trecut pe lângă mai toate bisericile, am zăbovit mai mult la Catedrală, unde am și intrat puțin pentru că, la fel ca la Jaca, era o înmormântare, am trecut prin piețe, am ajuns la Plaza del Toros, la zidurile orașului, unde sunt puncte de belvedere, am trecut pe lângă muzee, Teatrul Olimpia, Palatul Congreselor din Huesca, o clădire în geamuri cu arhitectură deosebită și ne-am întors de unde am plecat la Casino, Primărie și parcul orașului, Miguel Serves, prin care am făcut câțiva pași.

La 18,15 am luat autobuzul spre Zaragoza până unde am făcut fix o oră. Cu toate că autogara era punctul final, autobuzul a mai avut o oprire în oraș, în stație era autobuzul 42, ne-am repezit să întrebăm șoferul dacă ajunge la Grande Parc, unde fuseseră peste zi prietenii care nu ne-au însoțit la Jaca și astfel, până s-a făcut întuneric afară am bifat și frumosul parc din Zaragoza, pe care îl amintesc și aici pentru că merită o vizită, neapărat.

Jaca este despre un orășel superb. Citadela este cel mai important obiectiv al orașului, dar veți găsi și altele care vă vor face o zi mai bună. Dacă vă veți afla vreodată prin preajma lui vă recomand să nu îl ocoliți. Și îl puteți pune la pachet cu Huesca, și el demn de o vizită.

Un orășel de munte superb, la poalele Pirineilor.

---

VIZUALIZĂRI: 1678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI