Bamberg, tablou medieval

TIPĂREȘTE

Bamberg, tablou medieval

Am vizitat Bambergul de câteva ori, iar ultima dată, acum doi ani, doream să acopăr unele lacune, locuri încă nevăzute de mine în acest frumos oraş. Din nefericire, a trebuit să servesc drept ghid altcuiva, dar nu datorită unor cunoştiinte vaste despre oraş. S-a aplicat doar regula: în țara orbilor, chioru-i împărat.

Bamberg este o bijuterie medievală, aşezată pe brațele Regnitz-ului. Acest râu, aparent nesemnificativ, face legătura între Main şi canalul Main-Donau, adică între Dunăre şi Rin, iar prin extrapolare rezultă între Marea Neagră şi Marea Nordului.

Aşa că am început cu "clienta" de lângă Schlachthaus, o bătrână reprezentantă a barocului, ridicată în 1742, pe malul raului şi chiar mai mult, apele tulburi ale Regnitz-ului trecând vijelios pe sub unele dintre încăperile ei. Astăzi aici este Institutul pentru Geografie al Universității Otto-Friedrich. Alături se află locul numit "Am Kranen", unde stă retrasă la pensie vechea macara din fostul port al oraşului. Dacă până în sec. XX era punctul unde se vindea peşte şi se încărcau şlepuri, acum este locul de întâlnire al studenților şi debarcaderul micilor vaporaşe.

Şi am pornit întâi spre Alte Rathaus, vetusta primărie a oraşului. O clădire interesantă, ridicată pe la mijlocul sec. al XV-lea, în primă variantă în stilul gotic. Până aici nimic deosebit, dar amplasarea primăriei, pe o insulă artificială, în mijlocul râului Regnitz atrage atenția imediat. Iar faptul că trei secole mai târziu este transformată într-o veselă clădire barocă, cu ambele fațade pictate cu scene alegorice şi detalii care crează iluzia de elemente în spațiu (ceva asemănator veți găsi şi la Palazzo Barberini sau Villa Farnesina în Roma) o impune ca pe un reper în drumul oricărui turist prin oraş. Poziția interesantă are şi o legendă pe măsură, legendă care povesteşte cum episcopul din oraş nu a vrut să cedeze locuitorilor o bucată de pământ pentru a-şi ridica o primărie. Dar aceştia au găsit o modalitate ingenioasă de a evita conflictul. De ce să nu-şi ridice primărie? Pe atunci primaria reprezenta dovada organizării cetățenilor din oraş, iar nişte cetățeni organizați erau mai greu de condus decât o gloată amorfă. Picturile de pe pereți arată foarte bine, dar nu sunt în culorile originale, ci au fost refăcute acum vreo cincizeci de ani.

Rătăcim pe străzile oraşului vechi, printre clădiri ridicate cu sute de ani in urmă, din care te-ai aştepta să vezi ieşind domni purtând peruci pudrate, pe lângă restaurante şi terase pline ochi cu turişti. Ne abatem din nou spre malul Rignitz-ului, să vedem "Mica Veneție". Înghesuite unele în altele, cu micuțe grădini de flori în față, care parcă plutesc pe suprafața apei, aceste case sunt, prin aspectul lor pitoresc, poate cel mai fotografiat loc din Bamberg. Denumirea de "Klein Venedig" a fost dată de doi jurnalişti în cartea “Manual pentru călătorul pe Lună", încă din 1842. Deci are ceva vechime turismul şi aici.

Încet, încet, căci "clienta" nu-i prea sportivă, urcăm străzile în pantă, şi ajungem fără să ne dăm seama la catedrală, domul "St. Peter und St. Georg". Trebuie să povestesc câte ceva despre istoria lui, totuşi lăsând o expunere exhaustivă pe seama altora, cu mai multă virtuozitate în fața tastaturii. Început în prag de secol XI, de către împăratul german Heinrich II, este distrus de foc spre sfârşitul aceluiaşi secol. Reconstrucția va dura până în sec. al XIII-lea, când este definitivat în actuala forma, specific stilului romanic (romanic târziu, pentru cei mai "mofturoşi"). Printre operele de artă pe care trebuie să le vadă orice turist care se respectă :), se numară impozantul loc de odihnă al împăratului Heinrich II şi al împărătesei Cunigunde, sculptat de un faimos artist al vremii, Tilman Riemenschneider. Dar mai faimos, poate şi datorită misterului care îl învăluie, este celebrul Cavaler din Bamberg (Bamberger Reiter). S-a presupus că statuia ar fi reprezentat un împărat german din familia Hohenstaufen sau că ar fi regele maghiar Ştefan cel Sfânt, naziştii i-au găsit noi valențe, evident legate de scopurile lor, dar misterul a rămas. Şi poate că aşa este mai bine, un adevăr clar, dovedit are mai puțin farmec decât o presupunere, o şaradă. Tot în domul din Bamberg este îngropat şi papa Clement al II-lea, fost episcop de Bamberg, un om ataşat de locurile unde a trăit şi singurul papă care îşi are locul de odihnă la nord de Alpi.

În apropierea domului intram pe o poartă impresionantă să vedem Curtea veche (sper că am tradus pe aproape " Alte Hofhaltung"). În zilele noastre serveşte drept muzeu de istorie, dar în zilele de glorie ale ei a fost sediul cancelariei, sală de consiliu sau locuință a episcopului. În anul 1208 locul a fost chiar scena asasinării regelui Philipp von Schwaben de către un nobil bavarez. Informațiile găsite susțin că a fost construită incorporând elemente ale stilului renascentist german, pe locul unde inițial s-a aflat Castrum Babenberch, vechea vatră a localității. Importanța Curții vechi a scăzut odată cu ridicarea Noii Rezidențe, palatul din apropiere, şi cred că este încă scăzută căci de fiecare dată când vin aici nu întâlnesc nici un alt turist.

Şi cum după vechi vine nou, intrăm la Neue Residenz, un edificiu ridicat în etape de către arhiepiscopii de Bamberg, fapt remarcat şi prin diferența de stiluri între aripile palatului, o parte renascentistă de pe la 1600 şi una barocă, mai noua cu o sută de ani. Din sec. al XIX-lea Noua Rezidență devine proprietate regală, şi printre altele a servit drept locuință regelui Greciei Otto I, aflat în exil. Acum aici este un muzeu de artă, mai precis o parte a colecției de picturi a landului Bavaria. Dar mai important pentru multă lume este prezența între zidurile palatului a unei grădini de trandafiri (conform Wikipediei, cam 4000-4500 de trandafiri). Nu mai este nevoie să spun că este mereu aglomerat la terasa din grădină, dar cu şapte ani în urmă am reuşit să prind un loc la o masă, fapt imortalizat şi pe peliculă foto pentru Albumul familiei. Din grădina de trandafiri se poate admira biserica Sf. Mihail şi, din păcate, se pot vedea doar acoperişurile caselor din oraş. Cu regretul că din cauza aranjamentului n-am putut vizita Michaelskirche, dar şi frustat că terasa era închisă, am ales ultimul obiectiv de vizitat gândindu-mă mai mult la mine şi mai puțin la "clientă".

Coborând spre centrul oraşului ne abatem pe la Schlenkerla, o berărie care vinde din producția proprie de bere afumată, Aecht Schlenkerla Rauchbier. Ceva mai tradițional pentru Bamberg nu se putea alege, a fost opinia partenerei de drum. Tot conform Wikipediei numele berii, Schenkerla, s-ar traduce prin "leganată" sau "bălăbănită", a doua variantă poate este mai aproape de subiect, gândindu-ne că-i vorba de o băutură alcoolică şi nu de dans. În cârciumă nu era loc să arunci un ac, aşa că nu ne-am aşezat sub celebrul tavan gotic, numit Dominikanerklause, ci la umbra plăcută de pe terasa din spatele clădirii. Nu mai țin minte care variantă de "afumătură" am ales, dar după a doua halbă ne-am cuprins o foame nemiloasă, în concluzie am cerut şi meniul. Până la terminarea programului artistic, căci bucătarii lor sunt artişti, ne împrietenisem cu "fräulein" chelnerița. Retragerea s-a făcut cu taxiul, pentru siguranța circulației din Bamberg.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI