Castelul din Aschaffenburg

TIPĂREȘTE

La fel cum Domul este simbolul oraşului Koln, castelul Johannisburg, este simbolul oraşului Aschaffenburg, o bijuterie a Germaniei. De ce? Poate pentru culoarea sa roşie-cărămizie, imprimată de piatra de construcţie. Să fie bazalt? Am vizitat multe lucruri roşii în viaţa mea, printre care “Moulin Rouge”, “Viile roşii”, singurul tablou vândut de Van Gaugh în timpul vieţii sale, Roşia Montană, fortăreaţa Carrouge din Normandia, Muntele Roşu de la Cheia, râul roşu de la Harghita-Băi, ba am degustat şi vinul roşu de Bordeaux la el acasă, dar un castel roşu şi pe dinăuntru şi pe dinafară, n-am mai văzut. In acest martie rece si decolorat, in care pavimentul cubic al pietii castelului (Schlossplatz) din Aschaffenburg si fluviul Main, ce curge la picioarele sale, au o culoare gri, edificiul imi apare ca un manunchi de maci infloriti in mijlocul unui câmp de beton. Nu încercaţi să mă contraziceţi, că aşa am simţit eu în acel moment! Castelul roşu este un castel renascentist si seamana ca forma cu Cvadrilaterul ce l-am cedat noi de buna voie si nesiliţi de nimeni bulgarilor, constructia sa are 4 aripi si 4 turnuri, iar daca am gresit cumva, să nu vă mire, că la geometrie am avut destui de 4.

Castelul a fost ridicat intre anii 1605 si 1614, iar principalul “vinovat” de construcţia lui, a fost arhiepiscopul Johann Schweikard von Kronberg (nu! , nu el e inventatorul celebrei beri Kronberg). Castelul era un fel de reşedinţă de vacanţă a arhiepiscopilor de Maiz, care împreuna cu un Sfânt Sinod german completat de alţi 6 electori, desemnau împăratul Imperiului romano-german, asadar cei 7 magnifici, pronunţau din când în când, nu "Habemus papa" ci…“Habemus Imperator! ”. Intrarea in curtea interioara e gratuita, la fel ca si in capela castelului dar in muzeu (5 euro biletul) n-am avut timp sa intru, căci picăturile Main-ului curgeau numai la vale, precum nisipul din clepsidra timpului meu liber, care picura doar de sus in jos, iar lumina zilelelor de primavara, e scurtă. Cu alte cuvinte, mă grăbeam. Am ratat asadar, o colectie de tablouri flamande si nemtesti, portelanuri, ceramică, mobilier de valoare, arme, antichitati, sculpturi si o colectie de machete din plută, reproduceri ale celor mai importante monumente antice romane din care nu lipseste nici templul gladiatorilor, Colosseumul.

In Piata Domului din Koln exista un muzeu romano-gotic, aici, in acest castel rosu, o colecţie a monumentelor Romei antice, iar in afara lui, foarte aproape, pe o terasă a Main-ului (castelul e situat chiar pe malul fluviului Main, imitand întrucatva un castel de pe Loara), se află o vilă romană, numita Pompejanum. Toate acestea mă fac să cred ca nemţii au aşaaa, o nostalgie romană, se pare că, faptul că au devenit, în urmă cu două milenii, vasalii celei mai puternice armate şi culturi a lumii antice, nu i-a deranjat prea mult ci dimpotriva, le-a picat bine.

Pompejanum

Cenuşa şi tragedia Pompeiului acoperit de noroiul fierbinte al Vezuviului au ajuns, aduse de vânt şi de pana poeţilor, si la urechile regelui Ludovic I de Bavaria, care a dat dispozitie arhitectilor săi să ridice o vilă romană, copie fidelă cu cea în care ar fi locuit, după legendă, Castor şi Pollux, dar legenda rămâne doar o legendă. Vila în stil roman de lângă castelul Johannisburg, numita Pompejanum, a fost ridicată între anii 1840 si 1848. Cert e faptul că, pentru alţi 5 euro, poţi să te teleportezi în mod aproximativ în oraşul Pompei, înainte de anul 79 e. n., si mai ales înainte ca valul de cenuşe vulcanică de aproximativ 350 si de grade Celsius, călătorind cu viteza unui Boeing 737, adică cu aproximativ 350 de kilometri la oră, să surprindă, aproximativ întreaga populaţie a oraşului care n-a reuşit să anticipeze catastrofa. In aceasta vilă, pe lângă dispoziţia încăperilor, poţi admira şi un loc unde se produce un vin local, numit "Pompejaner", vin obţinut din strugurii ce se cultivă pe terasele în pantă, ce marginesc fluviul Main. O frumoasă grădina se află în incinta vilei romane iar de pe terasa "Saint-Germain", ai o perspectivă superbă asupra văii Main-ului si a castelului roşu. Nu! , nemţii au nu numai nostalgia Romei ci şi a Parisului, au aşadar o nostalgie franco-italiana, Saint Germain, fiind unul din marile bulevarde boeme ale "orasului-lumina". Dar cele mai frumoase vile la vei vedea dacă treci de gardul grădinii vilei romane, pe străzile oraşului de azi.

Parcul Schonbusch

De la castelul roşu, poţi porni de-a lungul Main-ului, pe Mainpromenade si vei ajunge în 10 minute la podul Willigisbrucke. De partea cealalta a fluviului se află un frumos parc în stil britanic, numit Schonbusch. Parcul este unul dintre cele mai mari din Germania, are 200 de hectare. E imposibil să-l parcuri în întregime, într-o zi. E un fel de Cişmigiu plus Herăstrău, multiplicat de 20 de ori. In parc găseşti, chiar la intrare, o berărie, apoi, canale, insule, poduri, lacuri, alei pentru promenadă sau jogging, diverse pavilioane, un observator, un mic castel si multe altele, toate încadrate de savoarea unor frumoase aranjamente florale şi dendrologice. Pe lac plutesc multe bărci şi încă şi mai multe răţuşte. E locul de elecţie de “ieşit din casă” al nemţilor din Aschaffenburg si nu numai. Suprafaţa verde a parcului e depaşită doar de cea a pădurii Spessart, care nu e nici ea prea departe de aici.

Home, sweet home

Dar iată că, spre regretul meu şi al celor de la magazinul Aldi din Aschaffenburg, unde am făcut cumpărăturile pentru mine şi pentru mulţi amici de-acasă, a sosit şi clipa plecării. Pornesc spre aeroportul din Frankfurt, dimineaţa pe la 5, ca să prind “cheking”-ul ce începe la ora 6. Avionul spre Munchen e la 7, dar, vai! , am uitat tocmai esenţialul, să consultăm buletinul meteo. Peste noapte, un val de aer polar paralizase întreaga Germanie! Drumul de 30 de minute până la aeroportul din Frankfurt, s-a transformat intr-unul de coşmar. Pe autostrada cu 4 benzi, este “ştau”, adică circulaţia era oprită. Un accident cu un TIR care s-a pus de-a curmezişul drumului face ca să nu mai ajungem la timp. Amicul meu Feri telefonează la aeroport din mers ca să anunţe evenimentul. OK!, sunt trecut pe lista întârziaţilor, biletul de avion nu-şi pierde valabilitatea. E suficient să telefonezi, în interval de o oră, că nu mai poţi ajunge la aeroport.

La ora 7 şi ceva, ajugem şi noi şi ne îngrozim de cozile care s-au format la ghişeele de “întârziaţi”. Dar e-o coadă ordonată, tipic nemţească. Rămân singur şi încerc să mă descurc. Ajung pe la porţile de plecare spre Munchen, avioane există multe, ele pleacă din două în două ore, dar…”full”, full, all it’s full today! ”…trec de la o poartă la alta căutând un loc în avionul următor…în fine, văd o tânără pe-a cărei ecuson scria ceva ce se termina în “ouopulos”, ba îi mai văd şi nasul coroiat…e clar…”Sunteţi din Grecia? ” o întreb eu... ochii fetei se luminează…discutăm câteva minute de minunatele insule din Elada…afară e frig, viscol, un sfert din avioane sunt amânate…în ţara ei e cald şi bine, e soare, e soare, e cam prea mut soare, nu credeţi? ... ”Hei grecilor, mai daţi-ne şi nouă un pic din soarele vostru, mai ales acuma în martie, când la noi e ger! ”... primesc un loc în avionul următor… “Trăiască Grecia! ”... ajung in 50 de minute la Munchen…acolo, treaba se repetă…trec pe la două nemţoaice de la “rezervări bilete”, care n-au timp de mine…se scuză, sunt tracasate…au dreptate, e-o zi grea pentru ele…ochesc o începătoare, o “new-entry” în sistem... cred că e dornică de afirmare, pentru că se ocupa de mine cu mult zel, dar, îmi oferă un zbor spre Cluj de-abia a doua zi dimineaţa…”Puteţi dormi pe scaunele din aeroport, îmi zice ea, e cald şi aeroportul nu se închide peste noapte”…”Nuuu! , …călătoresc şi-n picioare, si-n cală, şi pe-o aripă, şi-n cabina de toaletă, şi-n cockpit, ţin si-un pilot în braţe, am şpagăăă de dat!!... dar daţi-mi un loc astăzi…”…primesc în sfârşit locul multdorit la avionul de seară şi bonus, un voucher de 10 euro pentru mâncare şi o butelie cu apă minerală…”Ura! , Trăiască formaţia Vama Veche! ”... sunt într-al nouălea cer! , cu toate că nu-mi doream decât s-ajung cât mai repede în cel de deasupra mea…la ora 21 pornim, la ora 1 noaptea sunt din nou la Cluj.

E frumos prin Germania, dar, parcă cel mai bine, e totuşi acasă…

http://www.youtube.com/watch?v=gikk944wR6E

---

VIZUALIZĂRI: 3890 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI