Lupta dintre nou și vechi

TIPĂREȘTE URMARE de aici

Știam de la bun început că voi ajunge într-o stațiune imensă cu blocuri gigantice, denumite simplu: zgârie-nori. Așa cum se întâmplă mai mereu, poate în ideea de a fi descrise mai bine și mai ușor orașe sau locuri. apar comparațiile cu ceva ce cunoaștem sau nu. Prin analogie cu New-York, locul de baștină al clădirilor ce încep și nu se mai termină, Benidormul este supranumit BeniYork. Niciodată nu mi-a fost foarte clar dacă analogiile de acest gen ajută. Am fost și în Gibraltar și în Gibraltarul Greciei: Monemvasia. Mi-a plăcut mai mult Monemvasia decât Gibraltarul, așa încât nu știu de ce aș denumi-o Gibraltarul Greciei și nu invers. Dar asta e "filozofeală"…

Cum spuneam, nu era o surpriză ceea ce voi întâlni. Cu toate astea, ieșind de pe autostradă și intrând în stațiune nu am putut să îmi stăvilesc un wow. Cu atât mai mult cu cât „intrând în stațiune” era de fapt cale lungă.

Recunosc, nu sunt adeptul stațiunilor gigant, cu atât mai puțin a generatoarelor de locuri pe verticală care în cele din urmă, prin proiecție, se reflectă într-o mare aglomerație pe orizontală. Totuși în urma curiozității care mă bântuie permanent și a unui review citit acum vreun an al lui aegis nu mi-am putut înfrânge pornirile. Apoi zona este extrem de ofertantă, din păcate puțin explorată de mine, cel puțin în comparație cu ceea ce îmi propusesem.

GPs-ul se încăpățână să mă ducă spre hotel pe faleză dar eu m-am prins pe parcurs așa încât după ce m-am lăsat păcălit de vreo două ori (pe faleză circulau oameni, și rareori mașini, așa că vă închipuiți prin ce am trecut trezindu-mă într-un loc ce părea interzis) am mers pe strada paralelă cu plaja și m-am apropiat de hotel (după vreo 10 minute de paralelism). Doar că imediat ce am zărit hotelul am realizat imediat că nu pot ajunge la el pe sens interzis. Cum GPS-ul se încăpățâna să mă scoată pe plajă mintea mea în gândul ei a spus că a înțeles pe unde să o ia. Pe un ditamai dealul care tot urca (depășisem hotelul demult) și nici nu-mi oferea posibilitatea să întorc. Așa am descoperit că zgârie-norii se pot afla și la înălțime și că sunt persoane dispuse să urce până la ei pe jos. Nemaiajungând la hotel mă trecuseră toate transpirațiile. Cert este că după câteva ture bune am aflat că tot trebuia să merg vreo 20 m pe faleză ca să intru pe străzile cu sens unic care în cele din urmă ajungeau la hotel (care săracul era la vreo 100 m de plajă doar că pe sensul celălalt).

Cum hotelul nu avea parcare m-am îndreptat către una din parcările publice (toate subterane) indicate de recepționer (trebuia să las și mașina undeva). Vă spuneam ceva de transpirație mai devreme? Să vedeți ce transpirație m-a apucat când am văzut tarifele. 1 EUR pe oră sau 20 de EUR pe zi. Și mai spune „parcagiul”: „Avem și abonamente de 55 EUR/4 zile dar a 5-a zi tot trebuie să o plătiți întreagă că nu aveam abonamente pe 5 zile”. Eu, șmecher i-am spus fetei mele: „lăsam mașina aici și mai căutam alte parcări mai ieftine, dar pe jos… ”. La alte 2-3 parcări, prețurile erau cam aceleași, eventual un pic mai scumpe. Așa că m-am întors cu coada între picioare la parcare și am spus că vreau să plătim abonamentul (măcar asta era lângă „casă”). „Șmecheria” mea a fost taxată și cu o oră de parcare pe lângă abonament, căci na, nu m-am hotărât din prima. Așa că am primit un card de 4 zile. Norocul meu că în ultima zi, a cincea, am găsit o tanti care nu vorbea decât spaniolă. Eu am vrut să plătesc diferența, ea spunea ceva acolo de „bono” (abonament), pesemne că spunea că e expirat (ceea ce eu, în limba mea și chiar în engleză știam deja, dar nu se potrivea cu limba ei) și exasperată în cele din urmă mi-a spus „treceți”. Acest „treceți” a echivalat cu o nesperată economie de 20 Eur.

Dacă vă spun că nici de plajă nu am avut timp o să mă întrebați ce am făcut acolo? Sincer nici eu nu știu căci timpul s-a scurs cu o repeziciune uimitoare. Ei, nu chiar deloc, dar foarte puțin. Hotelul nostru era situat în extremitatea estică a plajei Levante (care în traducere liberă ar fi plaja de răsărit). Adică eram în estul estului, că vorba aia, de acolo veneam =)). Plaja este cu nisip fin, destul de lată și foooarte lungă. Am reușit să ieșim la plajă de vreo 3-4 ori, niciodată mai mult de 2-3 ore. Nu pot ascunde că am stat mai mult în apă în acest răstimp. Intrarea în apă este foarte lină, te poți plictisi până ajungi să îți treacă peste cap. Trebuie să recunosc, apa nu este la fel de limpede ca în Grecia, dar nici murdară. Chiar și atunci când îți ajunge apa la gât, tot îti poți vedea picioarele, dar parcă lipsește acea limpezime, pesemne și din cauza aglomerației. Fiind la extremă, am beneficiat cumva și de stâncile din stânga atunci când ne-am dorit să facem un pic de snorkelling. Chiar în dreptul nostru se afla celebrul Cable Ski, un sistem de schi nautic pe cablu pe apă (care înlocuiește cu succes șalupa). Cum nu suntem practicanți ai acestui sport, ne-am clătit ochii urmărindu-i pe cei ce se pricep cu adevărat.

Nu ne-a fost greu să observăm că plaja era plină de mucuri de țigară (am mai văzut asta și în Salou) ceea ce îmi amintește că nu numai la noi se întâmplă asta și că oameni mai puțin civilizați se află oriunde în lumea asta. Pentru că închirierea șezlongurilor și a unei umbrele însemna o căruță de bani (5 EUR/șezlong + 5 EUR/umbrela) am declinat oferta din cel puțin două motive: cum spuneam, noi stăm destul de puțin pe plajă și în plus bugetul nostru fusese subțiat subit de costurile parcării. Norocul era că dimineața puteai sta lejer la umbră, căci zgârie-norii își așezau umbra pe plajă. Dacă am fi stat mai mult, pesemne că o investiție într-o umbrelă achiziționată de la chioșcurile de pe plajă ar fi fost o idee bunicică. Sigur că nu ar fi înlocuit și șezlongurile…

Lăsând la o parte vederea egoistă și îngustă a colțului nostru de plajă ar trebui să spun că în Benidorm există 3 plaje:

Playa Levante – se întinde din dreptul hotelului nostru (când vă spuneam că sunt egoist;)) pe o lungime de mai bine de 2 km (și o lățime de 40 m) până spre orașul vechi. Se spune că este plaja cea mai aglomerată. Plimbarea pe faleză spre Old Town este foarte plăcută, cu o multitudine de baruri și restaurante plus ceva magazine. Palmierii ce o străjuiau, băncile „plantate” din loc în loc o făceau și mai plăcută. Recunosc, fetele mele au preferat strada paralelă căci era mai mult rost de shopping.

Cala Mal Pas este o plajă mult mai mică, situată într-un golfuleț și la „poalele” orașului vechi. Are doar 120 m lățime, dar vă spun, mie mi-a plăcut cel mai mult, motiv pentru care nu m-am lăsat până când nu am făcut un pic de plajă și baie aici. Iar snorkelling-ul aici este o adevărată desfătare. Pești de diverse forme și culori îți încântă ochiul. Din păcate aici mi s-a defectat, din motive necunoscute, la un moment dat, aparatul foto subacvatic. Orașul vechi tronează cu semeție asupra plajei, așa încât indiferent de direcția în care te uiți privirea ți se umple de bucurie.

Aici, înotând pe lângă țărm extaziați de multitudinea de pești am depășit zona permisă și am fost fluierați de salvamar. Oricum aparatul foto era dus așa că ne-am întors cu regretul celor ce au rămas fără jucării.

Playa Poniente (plaja de apus) este cea mai lungă dintre ele având peste 3 km lungime. Se spune că este mai liniștită și mai puțin aglomerată decât Levante. Noi nu am văzut-o decât de la înălțimea orașului vechi.

Se pare că mai există două plaje micuțe Cala del Tio Ximo și Cala Almadrada, foarte pitorești, dar cum nici nu m-am apropiat de ele nu fac altceva decât să le pomenesc.

Atunci când cuvântul de ordine este distracție, iar buzunarul este larg deschis, Benidorm-ul pare a fi locul ideal. Am văzut o grămadă de baruri imense, cu specific divers (l-am remarcat pe cel rock). Mai mult decât niște poze pe dinafară nu am făcut însă. Nu lipsesc cluburile, dar și barurile de streaptease.

Seara este o adevărată nebunie. Este chiar plăcut să te plimbi printre tinerii dornici de distracție. Barurile din apropierea plajei se transformă în locuri de distracție în aer liber. Nici vârstnicii nu se lasă mai prejos, îi vedeam cum dansau prin restaurante, e adevărat, pe alt gen de muzică.

Dacă ești pasionat de shopping sau de căscat gura prin magazine, atunci ai ce vedea. Sunt sute de magazine și tarabe, de la cele mai pretențioase până la magazine pline doar cu marfă chinezească. Cum concurența este destul de mare și prețurile sunt destul de bune în comparație cu alte zone (în anumite locuri, mai ales în zona de suveniruri prețurile erau și la jumătate de preț față de lucruri similare din Valencia, Alicante sau Alcossebre).

Dacă nu ești adeptul shopping-ului atunci însă vei suferi. Așa am pățit eu, căci în două rânduri am ajuns până în buza orașului vechi însă am fost nevoit să mă întorc pentru că se epuizase timpul disponibil. Cum de ce? Simplu, pentru că fetele mele opreau din magazin în magazin. Dar puteai să le oprești? Au și ele drepturile lor, numai cetăți și catedrale? Chiar promisesem că, pentru a ajunge să mă plimb prin Old Town o să luăm autobuzul, să le scap de tentații. Sunt aproape 3 km de mers pe jos și dacă-i parcurgi din magazin în magazin…

Chinezii cred că dețineau cam jumătate din magazinele din Benidorm. Ciudat, dar până și chinezii păreau să știe doar spaniola (căci în Benidorm nu prea am întâlnit mulți vorbitori de engleză printre comercianți). Spun păreau, căci mie îmi mirosea că nici spaniola nu prea o știau. Indienii erau următorii deținători de magazine ca număr. Aveau și ei o sumedenie de magazine, unele de haine dar și majoritatea mini market-urilor non-stop. De obicei la ei prețurile erau mai mari, dar aveau magazinele deschise peste noapte. Supermaket-urile spaniole aveau prețuri bune, normale, nu prețuri de stațiune. De pildă o apă la jumătate era 0,2-0,4 eurocenți la supermarket dar pornea de la 0,5 eurocenți (de obicei peste 0,8 euro cenți) la minimarketurile indiene. Similar (chiar dacă nu non-stop) magazinele chinezești erau deschise toată ziua până noaptea târziu, spre deosebire de cel spaniole care se închideau la prânz și trăgeau storurile mai devreme.

Cu toate astea marfa de calitate o găseai în magazinele spaniole și, cred că din cauza presiunii, prețurile nu erau prea mari nici aici.

Prețurile la restaurante și baruri (exceptându-le pe cele pretențioase sau exclusiviste) nu păreau a fi foarte mari nici la băuturi și nici la mâncare. Cel puțin asta indicau pancartele și reclamele ce îți scoteau în evidență „menu del dia” sau prețurile de la bere și cidru. Mai multe nu știu, căci noi am avut pensiune completă la hotel.

Iată că am ajuns și în mult-râvnitul (de mine) centru vechi. Asta pentru că sunt înnebunit după orașele vechi spaniole cu ale lor străduțe înguste. Chiar dacă Benidorm-ul vechi nu este neapărat cel mai bun exponent tot e o plăcere să-l explorezi. Și culmea, și el e plin de magazinașe. Doar că trebuie să ajungi acolo =)). Chiar la intrarea dinspre plajă se află Oficiul de Turism de unde am obținut o hartă a Benidorm-ului. Apoi o străduță strâmtă, Carrer Medge (de fapt denumirea e mai lungă, dar cine are timp de nume de străzi) ajungi la biserica San Jaime. E drept că aproape paralel este și Carrer Major, mult mai lată și care abundă de restaurante și magazine. San Jaime y Santa Ana a fost construită între 1740 și 1780 atunci când Benidorm era doar un sat. Benidormul a înflorit ca stațiune din 1960 chiar dacă atestările documentare vin din 1325. Dar în 1325 cine făcea turism de masă? =)). Trecând printr-un gang ajungi la Balcón del Mediterráneo un promontoriu aflat în partea cea mai sudică a stațiunii. O arhitectură superbă în alb și albastru nu poate ascunde vederea superbă asupra întregii stațiuni și asupra celor 3 plaje. De fapt este situat exact deasupra Cala Mal Pas și are o vedere superbă către plajele Levante și plaja Poniente, fiind un excelent punct de belvedere. Prima data am ajuns până aici și trebuit să ne întoarcem, dar a fost factorul declanșator, cel care mi-a provocat dorința de a face plajă și mai ales baie la Cala Mal Pas. După baie am explorat partea nevizitată (de noi ) a orașului vechi, un amalgam de străduțe înguste, istorie, terase și magazine.

Sâmbătă seara am descoperit că aproape am rămas fără țigări. De abia atunci am realizat că de fapt țigările nu se găsesc la marketuri (fie ele mini sau super). Se găsesc doar la magazinele specializate, care de obicei au program scurt. Motiv pentru care duminică dimineața am alergat degeaba după țigări, căci ambele magazine specializate pe care le știam pe strada principală erau închise. Am descoperit pe faleză, când aproape renunțasem, un supermarket care avea un automat de țigări. Automatul se activa doar la cerere, după ce demonstrai că ai peste 18 (la mine nu a fost nevoie de buletin pentru asta :D ) ani și funcționa doar cu monede

Unul din „obiectivele” pe care mi le-am propus, și pentru care de altfel am luat bilete online încă din București, a fost Terra Mitica. Un parc tematic destul de drăguț, în mod evident mai mic decât Port Aventura dar mai mare decât Tivoli World din Benalmadena. Pasionații de roller-coastere și parcuri de distracție nu ar trebui să rateze parcul dacă se află prin apropiere.

Benidorm-ul are și alte multe puncte de atracție, pe care noi nu le-am vizitat, așa încât mă rezum în ale enumera, eventual spunând 2-3 cuvinte despre ele.

Mundomar – Un parc tematic acvatic și exotic, un fel de delfinariu. În afară de spectacolul cu delfini este și unul cu papagali dar și un fel de grădină zoologică marină cu pinguini, broaște țestoase, flamingo etc.

Aqualandia – waterpark

Terra Natura – grădină zoologică.

La hotel am găsit o grămadă de prospecte despre cele de mai sus, cât și despre alte atracții: vizită pe insula Benidorm (singura insulă locuită din zonă), safari, scuba diving etc. Timp și bani să ai ;).

Noi ne propusesem ca în ultima după-amiază să mergem la Guadalest (Cuibul de vulturi), un castel din imediata apropiere a Benidormului, numai că din motive de oboseală cronică și sănătate un pic șubrezită a fetelor am fost nevoit să abandonez această idee. Este extrem de ofertant, mai ales că în satul de lângă castel se află nu mai puțin de 8 muzee, care de care mai „speciale” (Muzeul miniaturilor, Muzeul mașinilor de epocă, Muzeul păpușilor, Muzeul torturii etc)

Îndepărtându-ne de Benidorm, la doar 45 Km se află Alicante este un oraș foarte frumos care merită vizitat cu prisosință. Eu am făcut-o și am savurat fiecare clipă.

Dacă inițial am vrut să vizitez și Murcia și Cartagena pe parcurs am renunțat, căci a fi pierdut prea mult timp pe drum și asta ar fi presupus să renunț la și așa puținele ore de plajă și baie. Totuși am fost la mare. De asemenea trebuie luate în calcul Denia, Elche, Altea, Calpe. Eu le-am luat în calcul dar mi-a cam dat cu virgulă :).

În final aș spune că Benidorm-ul este o stațiune interesantă, în care nu ai cum să te plictisești. Chiar dacă nu este genul de stațiune după care mă dau în vânt, trebuie să recunosc că aici poți găsi orice îți dorești.

---