La Kocarev - Pur şi simplu din întâmplare!

TIPĂREȘTE

După două zile de relaxare la Grand Hotel Velingrad am pornit mai departe în călătoria noastră balcanică, spre Macedonia, seara urmând să înnoptăm la Ohrid. Am plecat pe la ora opt dimineaţa de la Velingrad şi am mers, am tot mers ca în poveste zi de vară până-n seară, ajungând la Ohrid după lăsarea întunericului, pe la zece seara.

De la Velingrad până la Ohrid să tot fie vreo 460 km. pe traseul Velingrad-Bansko-Blagoevgrad-Delchevo-Kochani-Stip-Veles-Prilep-Bitolia-Resen-Ohrid. Am oprit la Bansko, la Stip pentru prânz, la Krushevo şi la Bitolia. Am găsit renumita staţiune montană Bansko aproape pustie la începutul lunii mai, într-o perioadă de vacanţă pentru bulgari pe care aveam să-i întâlnim peste tot în Macedonia şi Grecia. Mi-a plăcut orăşelul Stip, traversat de râul Otinja, străjuit de terasele albe-calcaroase ale dealurilor. Am mâncat la un restaurant pe malul râului răsfăţaţi de razele calde ale soarelui, ne-am plimbat admirând oraşelul cochet vegheat de statuia lui Alexandru Macedon, monumentala biserică Sf. Gheorghe, Muzeul Naţional şi vechiul bazar turcesc Bezesten, astăzi galerie de artă.

Ca să ajungem la Cruşova (Krushevo), frumosul oraş construit de aromâni în vârf de munte, la aproape 1400 m altitudine, ne-am abătut din drumul nostru spre Ohrid vreo 40-50 km. Am întârziat cam patru ore dar n-am regretat nicio clipă, Cruşova a fost revelaţia zilei... un oraş legendar peste care s-a aşternut o tăcere apăsătoare, un loc pe care nu ştiu dacă îl voi revedea dar pe care nu-l voi putea uita toată viaţa mea. Promit să scriu despre Cruşova de ieri şi de astăzi!

Următorul popas a fost în centrul oraşului Bitolia, dominat de statuia lui Alexandru Macedon şi de două moshei care-şi înălţau minaretele spre cerul înnegurat. Eram deja obosită... aş spune că Bitolia nu mi-a plăcut deloc la prima vedere dar n-ar fi corect, după Cruşova nimic nu m-ar fi putut impresiona în seara aceea.

De la Bitolia până la Ohrid am mers pe întuneric, osteniţi şi înfometaţi după o zi lungă. Cu o oră înainte de a ajunge la destinaţie, prietenul nostru care s-a ocupat de organizarea excursiei a primit un telefon de la proprietarul hotelului la care urma să ne cazăm. Pentru că la hotel avea loc în noaptea aceea o petrecere cu muzică şi lume multă, am fost anunţaţi că ni s-a aranjat cazarea la alt hotel din apropiere unde puteam să ne odihnim în linişte după o zi frumoasă dar obositoare. Nu ne-am supărat, am apreciat grija pe care a avut-o omul pentru noi dar aveam să constatăm în curând că ne oferise la schimb cazare la un hotel foarte slab, o variantă total nesatisfăcătoare pe care nici noi, nici prietenul nostru n-am fi acceptat-o dacă n-ar fi fost atât de târziu. Puşi în faţa faptului împlinit, n-am avut de ales! Ne aflam într-o ţară străină, într-un oraş necunoscut, de fapt în afara oraşului, la o oră târzie şi nu doream decât ceva de mâncare, un duş fierbinte şi un pat curat...

Hotelul Kocarev la care am ajuns pur şi simplu din întâmplare se află pe marginea autostrăzii Ohrid-Skopje, la aproximativ 4 km. de vechiul oraş Ohrid, aflat în patrimoniul UNESCO. După părerea mea, Kocarev este departe de a fi un hotel, mai degrabă este un motel de tranzit la care opresc mai ales şoferii de tir. Afişează trei stele dar nu merită nici măcar două steluţe mici-mititele... Este o construcţie cu parter şi două etaje care oferă clienţilor 26 de camere duble şi 7 camere triple. Unul dintre puţinele aspecte pozitive este parcarea gratuită, mare, păzită în timpul nopţii.

Pe holul de la intrare este improvizată recepţia, alături de care sunt aşezate câteva fotolii şi o măsuţă. Am primit imediat cheile de la camerele rezervate pentru micul nostru grup. Eu şi soţul meu am nimerit o cameră la parter, în apropierea recepţiei. În drum spre cameră am remarcat holul lung şi îngust, pardosit cu gresie, cu pereţii îmbrăcaţi în faianţă de culoare deschisă. Slab luminat, cu aspect de dispensar medical dar curăţel...

Camera cu vedere spre versantul stâncos din spatele hotelului este foarte mică şi nu are balcon. Ca să fie tacâmul complet, distanţa de la fereastră până la stâncă este de cel mult doi metri. Perfect pentru o claustrofobă ca mine! Bineînţeles că am intrat în panică dar am încercat să mă calmez, nu prea aveam ce face la ora aceea... Clar, camera de la Kocarev este cea mai mică şi mai proastă cameră în care am dormit în viaţa mea. Având în vedere că veneam după două zile petecute într-un hotel luxos de cinci stele, impactul a fost şi mai puternic.

Privind în jurul meu am constatat că administratorii hotelului începuseră renovarea dar se opriseră cumva la mijlocul drumului. Geam termopan, parchet nou, calorifer şi uşi schimbate de curând, pereţi zugrăviţi recent în contrast evident cu puţinele piese de mobilier ponosite. Trecem peste aceste aspecte, urma să „locuim” până la urmă doar câteva ore în camera minusculă de la Kocarev. Voiam doar un pat bun dar patul matrimonial pe care l-am găsit era un pic mai mare decât un pat de o persoană, cu saltea proastă, perne şi mai proaste, aşternuturi cu o culoare îndoielnică şi o pilotă subţire, uzată. Cum în cameră era destul de frig, am scotocit în dulap după o pătură. Soţul meu a găsit un pled sintetic prăfuit dar dulapul era gata să se desfacă în bucăţi. Am preferat să dormim îmbrăcaţi în trening, peste noapte s-au încălzit caloriferele şi a fost destul de bine.

În cameră se mai aflau doar o măsuţă cu un televizor de pe vremea bunicii care nu funcţiona şi un scaun pe post de cuier şi suport pentru bagaje. Singurul corp de iluminat, o veioză cu abajur decolorat şi prăfuit, aşezat într-o rână.

Baia... desigur, foarte mică dar arăta mult mai bine decât camera cu dimensiuni de debara. Gresie, faianţă, obiecte sanitare şi instalaţii dintre cele mai ieftine dar noi şi în perfectă stare de funcţionare, hârtie igienică, săpun şi pliculeţe cu şampon... sub lumina palidă a unui bec amărât părea destul de curat. Am avut curaj să facem un duş fierbinte după drumul lung dar a fost nevoie să scotocim după prosoapele pe care le pun de obicei în bagaj, cele oferite de hotel având aceeşi vârstă şi culoare cu cearşafurile pe care le-am amintit mai sus.

Am amânat duşul pentru mai târziu şi ne-am grăbit spre restaurantul hotelului. Trecuse demult de ora închiderii dar bucătarul şi chelnerul ne-au aşteptat. Fuseseră anunţaţi că venim de departe şi au rămas peste program special pentru noi. Acest gest ne-a mers la suflet şi ne-a făcut seara frumoasă, trecând mult mai uşor peste dezamăgirea produsă de condiţiile de cazare! Grupul nostru a comandat ciorbe, frigărui de pui, pleşkaviţa, salate, rachiu şi apă... am fi mâncat orice, ne era grozav de foame dar trebuie să spun că porţiile au fost mari şi mâncarea tare gustoasă. Am plătit în euro, nu mai ţin minte cât ne-a costat dar ştiu sigur că preţurile din Macedonia erau acum doi ani mai mici decât la noi, în Bulgaria, în Grecia sau chiar în Albania aflată aproape de Ohrid.

De mâncat, am mâncat ieftin şi bine! De dormit, ce să spun? Costel, obişnuit să doarmă în fel de fel de internate şi cazărmi, n-a avut mare lucru de comentat, a mormăit ceva dând din cap dezaprobator, a pus capul pe pernă şi într-un minut sforăia, plutind în lumea viselor. Eu... răsfăţată, cu ceva ifose pe care din bun simţ le ţin bine în frâu, am stat cu ochii pe pereţi mult după miezul nopţii! Mă gândeam chiar să ies la plimbare prin faţa hotelului dar mi-a părut rău să-l răpesc pe Costel din braţele protectoare ale lui Moş Ene iar singură, într-o parcare de tiruri, cum mi-ar fi stat... Dacă m-ar fi văzut prietenii noştri care mă ştiu drept zdravănă la cap, ce-ar fi crezut oare?!

Tot rostogolind astfel de gânduri prin cap, am adormit şi m-am trezit pe la şase dimineaţa, surprinzător de odihnită şi mândră de mine c-am rezistat cu bine o noapte în condiţii vitrege, fără să fac prea multe figuri. La lumina zilei am ieşit în aerul tare al dimineţii, am admirat frumoasele magnolii înflorite de lângă hotel, am văzut că există o piscină exterioară şi o terasă care încă nu funcţionau, un mic loc de joacă pentru copii şi un teren de sport cam prost întreţinute.

La micul dejun am avut o masă rezervată pentru grupul nostru în restaurantul în care mâncasem cu o seară în urmă. Restaurantul arată foarte bine prin comparaţie cu restul hotelului, mare, luminos, curat, cu multe mese impecabil aranjate. Bonus:internet wireless! Cea mai mare parte a restaurantului era ocupată de un grup de copii din Bulgaria, aflaţi în excursie cu şcoala. Cuminţi şi ordonaţi, copiii nu ne-au deranjat nici la masă, nici în timpul nopţii când a fost linişte deplină, n-am bănuit măcar că ne aflăm sub acelaşi acoperiş cu un grup numeros de copii care de obicei sunt foarte gălăgioşi.

Micul dejun a fost de fapt, un foarte mic dejun... Pe masă am găsit coşuri cu pâine proaspătă şi câte o farfurie pentru fiecare dintre noi cu un ou fiert, un triunghi de brânză topită, un cubuleţ de unt, o cutiuţă cu gem şi un crevurşt nefiert îmbrăcat în membrană roşie de plastic, necomestibilă. Am primit un pahar mare cu ceai de mentă fierbinte, foarte bun. Cafeaua am plătit-o separat, 1 euro pentru două cafele expresso, tari şi aromate fără de care nu puteam porni mai departe la drum. O singură obiecţie... cel mai în vârstă domn din grupul nostru a rugat ospătarul să-i aducă alt ceai, orice în afara ceaiului de mentă care-i făcea rău. A fost refuzat, şi-a cumpărat ceai de la bar dar gestul în sine mi-a lăsat un gust amar.

După micul dejun ne-am luat repede bagajele, ne-am asigurat că nu uităm telefoanele lăsate la încărcat în camere şi am plecat înaintea orei opt. Oraşul Ohrid ne-a farmecat cu străduţele sale pitoreşti, cu frumoasele case albe cu etaj înviorate de prospeţimea florilor de primăvară, cu vestigii antice la fiecare pas, cu străvechea Cetate a lui Samuil de pe zidurile căreia am admirat albastrul incredibil al lacului înconjurat de munţi cu creste înzăpezite.

A urmat cea mai frumoasă zi a excursiei nostre pe care am început-o pe malul lacului Ohrid, am continut-o spre seară în Albania, într-un sat din vârf de munte care păstrează în fiecare piatră amintirea destinului tragic al celui mai faimos oraş aromânesc, Moscopole şi am încheiat-o, în miez de noapte, într-un sat grecesc din apropierea lacului Kastoria, Nestorio.

Desigur, nu recomand hotelul Kocarev chiar dacă între timp administratorii or fi schimbat mobilierul, saltelele, prosoapele şi aşternuturile. Sunt atât de multe pensiuni şi hoteluri cochete care vă aşteaptă în oraşul vechi sau în micile staţiuni pitoreşti de pe malul lacului Ohrid! Visez să revin cândva la Ohrid şi să mă trezesc dimineaţa cu ochii spre lacul cu cele mai frumoase nuanţe verzi-albastre de care îmi este dor când mă gândesc la vacanţa noastră de poveste...

---

VIZUALIZĂRI: 1386 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI