La familia Klingler acasă - o experiență de recomandat

TIPĂREȘTE

Am plecat din Bad Grönenbach nu prea de dimineață, noi nu suntem foarte matinali (deși în ziua aia fusesem, de dragul bazei spa de la allgäu resort) și, în plus, era prima zi de Crăciun... Nici perspectiva zilei nu ne mâna prea tare de la spate; până la Innsbruck n-aveam decât vreo 2 ore, ne vom plimba un pic prin oraș, fără niciun plan anume, doar pentru atmosferă, apoi ne vom îndrepta spre cazarea următoare, pe țărmul lacului Achensee, pe care o vom accesa în mai puțin de o oră. Cu masa principală a zilei aveam ceva emoții, ne bazam însă pe târgul/târgurile de Crăciun pe care speram să le găsim în Innsbruck (cel puțin așa citisem prin diverse surse).

Am urmat autostrada 7 spre sud (de prisos să amintesc cât de perfecte sunt drumurile prin Germania!), admirând câmpiile verzi pe fundalul cărora se profilau mici așezări cochete. Vremea era caldă (cam 10°C), soarele strălucea pe cerul albastru, în mașină ascultam cântece de sezon, eram cu cei mai dragi din lume – ce mi-aș fi putut dori mai mult?!...  

Pe măsură ce ne apropiam de Austria, au apărut la orizont munții, ici-colo acoperiți cu câte o cușmă de nea. Hmm... sperasem la ceva zăpadă, nu că ne-am înnebuni după ea, dar na, era Crăciunul!... Anticipez și spun că de zăpadă nu prea am avut parte în vacanța asta, doar un pic aici, în apropierea Innsbruckului și a doua zi, pe lângă lac. Clima planetei chiar s-a schimbat, nu-i glumă! ; dacă aici, în Alpi, nu-i zăpadă în decembrie...

În fine, am ajuns în Innsbruck în ceva mai mult de 2 ore, căci ne-am mai oprit să pozăm și să respirăm aerul ozonat de munte. N-o să fac articol separat cu Innsbruck, s-a tot scris despre el, n-am ce să aduc nou. În plus, de data asta nici nu l-am vizitat cu simț de răspundere (am făcut-o altădată). O să punctez totuși câteva chestii legate strict de sezonul special în care ne aflam, căci eu am căutat informații în avans și nu le-am găsit chiar ușor.  

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Innsbruckul păstrează multe muzee deschise – în prima zi de Crăciun noi am putut vizita Palatul Hofburg (10 euro/persoană; nu se permite fotografierea în interior). De asemenea, am văzut multe restaurante deschise, dar noi am preferat să mâncăm pe stradă, la târgul de Crăciun din Altstadt (centrul vechi). Am ținut neapărat la final să traversăm râul Inn și să urcăm vreo 4-5 km (cu mașina, nu vă speriați) în Hungerburg, un cartier cu un aer profund boem, de unde pornesc pârtii de ski (și alte facilități sportive) și de unde se vede minunat orașul de jos; noi am prins aici un apus de soare înflăcărat și un alt târg de Crăciun (mai mic).

Se înserase deja când am luat calea autostrăzii E45, direcția Salzburg. Pe drum aveam pin-uit pe hartă un muzeu dedicat cristalelor Swarowski (Swarowski Kristallwelten), în Wattens (despre care a povestit foarte frumos pe site colega @geani anto), dar era pe punctul de a închide și oricum pe întuneric n-are niciun farmec. Altădată, poate.  

Localitatea unde ne căutasem culcuș se numește Maurach, se află la 6-7 km de autostradă și 3-4 de țărmul sudic al unuia dintre cele mai mari și mai frumoase lacuri alpine din Austria, Achensee. Am rezervat pe booking la Hotel-Café-Restaurant Klingler, o mică afacere de familie cotată la 3*, notată cu 9,0 pe celebrul site de rezervări (de la mine avea să primească un 10 curat 😊, din toată inima). Varianta oferită pentru grupul nostru de 5 persoane a fost 3 camere duble, mic dejun și parcare incluse, preț total 412 euro. Drept de anulare gratuită până cu puține zile înainte, rezervare garantată cu cardul, plata la proprietate.  

Hotelul se află fix în centrul localității, lângă un sens giratoriu și un magazin Spar, citisem că pentru cazare trebuie să te prezinți la restaurantul-cafenea. Îmi fixasem în memorie cum arată restaurantul, l-am găsit ușor și – culmea! – părea deschis. Reamintesc că ne aflam în prima zi de Crăciun și cu o seară înainte, în Germania, absolut totul era închis!  

În fine, am intrat și-am întrebat, iar o doamnă ne-a invitat s-o urmăm. Surpriza a fost că hotelul nu se află sub același acoperiș (sincer, nici n-ar prea avea unde), ci peste drum, într-o clădire cu 2 etaje plus mansardă. Acolo se găsește și parcarea privată, cu mențiunea că dacă vrei să-ți rezervi loc în avans, trebuie să decartezi 6 euro/zi; altfel, la noroc, intră în prețul cazării. Probabil în plin sezon de ski ar fi nevoie să apelezi la această facilitate, în rest nu văd motivul, parcarea e destul de mare, am găsit loc fără probleme. Și, desigur, există și stații de încărcare pentru mașinile electrice 😊.

Am urmat-o pe doamnă înăuntru, în lobby, organizat ca o sală de mese (totuși, nu acolo se servește micul dejun, după cum urma să aflăm). E mai degrabă un loc destinat socializării, există un șemineu funcțional, un minibar contracost și o sumedenie de broșuri și hărți cu bogata ofertă turistică a zonei. Există și un mic birou de recepție, acolo ni s-au întocmit formalitățile de cazare, ni s-au oferit cardurile camerelor și informații despre micul dejun. Și am fost invitați la cină, în restaurantul mare, dacă nu avem alte planuri! 😊 Cu ocazia asta am și plătit cazarea, să ne luăm de-o grijă, deși doamna a zis că putem plăti și la plecare.

Camerele noastre au fost una lângă alta, la primul etaj. Deși scundă, clădirea beneficiază și de lift, iar parcarea comunică direct cu primul etaj (explicația fiind construcția pe pantă). Hol mochetat, mici obiecte decorative ici-colo, mult lemn natur – aspect general cu profundă tentă tiroleză.  

Structura camerei e un pic ciudată, dar nu pot zice că ne-a displăcut; din contră. Din micul hol se intră lateral în baie, dormitorul e în față, iar fostul balcon a fost închis și transformat într-un fel de living, prevăzut cu zonă de relaxare (canapea pe colț și măsuță) și zonă de lucru, cu un mic birou. Foarte ingenios.  

În dormitor am avut dotările obișnuite – pat matrimonial cu saltea foarte bună, lenjerie albă, perne și pilote individuale. Câte o noptieră-basic de-o parte și de alta, câte o veioză atârnată de tavan printr-un fir lung. Vis a vis, dulap în 2 uși (prevăzut cu seif, uscător de rufe și umerașe), o sofa și suport pentru bagaje; deasupra, pe perete, stă televizorul. Dulapul închis se continuă pe hol cu un altul deschis, cu rafturi și zonă de umerașe pentru hainele de stradă; deci, locuri de depozitare pe săturate, să tot stai în vacanță la Klingler! 😊 

Baia are cabină de duș walk in și toate celelalte chestii necesare. Prosoape albe de toate mărimile, hârtie igienică suficientă, consumabile ambalate în flacoane mari, refolosibile (sincer, mi se pare o variantă mult mai bună decât cea cu flaconașe, prevenindu-se risipa; sunt o anti-fană declarată a risipei).  

Calorifere peste tot, am găsit cald în cameră și baie, la fel avea să fie și peste noapte (chiar un pic prea cald). Există wi-fi parolat, pe coperta cardurilor de cameră sunt notate (în germană și engleză) toate informațiile de bază – parola de wi-fi, orele de mic dejun, programul restaurantului a la carte. Am primit și o sticlă cu apă din partea casei.

... Nu aveam planuri specifice pentru seara în curs... Citisem că lacul nu-i departe, ne gândeam ar fi drăguț să ne plimbăm până acolo, totuși intuiția ne-a spus pas. (Ne-a spus bine, căci aveam să ne abatem, cu mașina, a doua zi dimineață și să constatăm că-i o grămadă de mers; pe șosea, nu-s trotuare, doar pistă de bicicletă.) Nici foame nu ne prea era, nu reușiserăm să mâncăm tot ce cumpărasem de la târgul de Crăciun, dar nici să refuzăm invitația gazdei noastre nu ne prea venea, mai ales că citisem că restaurantul este bine cotat. Și pe urmă, avea mamaia o vorbă: „2 mâncări nu strică, 2 bătăi strică” . Deci am mers și-am mâncat. Și iarăși am mulțumit intuiției care ne-a îndrumat într-acolo... Dar despre asta ar fi bine să povestesc separat. Pe urmă ne-am dus glonț în hotel, se cam făcuse frig și ne-am petrecut restul serii cu toții, la o șuetă, în livingul camerei noastre.

Micul dejun se servește în spațiul dedicat, care se află tot la etajul unu. Ce-i drept, am cam căutat ușa, că simțeam miros de cafea, dar nu înțelegeam de unde vine... În final am descoperit-o, chiar lângă cea ce dă spre parcare. E vorba de o încăpere mare, luminoasă, cu vedere splendidă spre munți (și, în depărtare, spre un colț de lac), are și terasă exterioară, vara trebuie să fie o minunăție să stai acolo. Mai există o încăpere mai mică, legată de prima, noi acolo am adăstat, căci am ajuns la micul dejun la ora de vârf, când spațiul principal era deja full (abia spre final se mai eliberase și ne-am dus să ne bem cafeaua cu ochii în frumosul peisaj).  

Oferta se prezintă sub formă de bufet suedez, foarte bine reprezentat, așa cum se întâmplă de obicei în Austria: mezeluri, brânzeturi, ouă, preparate de casă (niște creme de brânză absolut fenomenale), legume, fructe, iaurturi, dulciuri etc. Cafeaua se prepară la cerere, varianta dorită de fiecare, și e foarte, foarte bună.  

Ne-am decazat curând după micul dejun, ne așteptau drumurile!... Precum am pomenit, am ținut neapărat să vedem lacul îndeaproape. Achensee este un lac alpin natural, se află pe un afluent al râului Isar, la peste 900 m altitudine. E mai mult lung (21 km) decât lat (1-1,5 km), are o superbă culoare turcoaz, în care se reflectă munții. Pe ambele sale lungimi se înșiră câteva stațiuni renumite, zona oferind o sumedenie de oportunități de petrecere a timpului liber, în orice anotimp.  

Am oprit întâi în capătul său sudic, am rămas muți când am văzut cât e de frumos!... Nu ne-am putut desprinde prea ușor, am continuat cu mașina pe țărmul vestic până în Pertisau, acolo se cam termină drumul (cel estic continuă pe lângă lac, spre nord). Am făcut câțiva pași prin stațiune, am admirat reflexia munților în oglinda albastră, plutirea rațelor, hotelurile și pensiunile cochete. Dacă nu ne-ar fi presat timpul, am fi adăstat mai mult în zonă, ne-a plăcut maxim!  

(Avem un obicei între noi. Seara, după câte o zi de colindat, fiecare trebuie să spună ce l-a impresionat cel mai tare din tot ce-a experimentat în ziua respectivă. În seara acelei zile, răspunsurile au fost unanime: minutele petrecute lângă lac.)

---

VIZUALIZĂRI: 332 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI