Pensiunea Kılınç

TIPĂREȘTE

Pentru city-break-ul la Istanbul de Rusalii (drumul l-am descris aici), pe care mi l-am organizat singur, am căutat o cazare care să îndeplinească următoarele criterii: să fie situată central, pentru a nu trebui să mă deplasez cu mașina, să aibă parcare, să fie decentă (baie proprie) și, bineînțeles, să fie ieftină.

La o căutare simplă pe booking.com, am obținut o listă, din care mi-a sărit în ochi oferta Genius la Pensiunea Kılınç (citește „kîlînci”).

Situată în cartierul Fatih, foarte aproape de Sultanahmet, cu Palatul Topkapı, Moscheea Albastră și Bazilica Cisternă, pensiunea promitea gratuit parcare și acces la Wi-Fi, baie privată cu duș, articole de toaletă gratuite și papuci, precum și facilități suplimentare, care includ lenjerie de pat și ventilator.

Asta e bine, mi-am zis, pentru că nici nu mi-ar fi trecut prin minte să vin cu cearșafurile de acasă. :)).

După ceva ezitări și căutări suplimentare, am revenit la Pensiunea Kılınç, pentru că oferta era imbatabilă: 100 € pentru trei nopți de cazare!

Evident, nu mi-am făcut iluzii prea mari, pentru că, la o situare centrală, dar la un preț așa de mic, fie el și pentru un utilizator Genius pe booking.com, serviciile nu puteau fi prea grozave. Dar avea parcare și în orașul vechi din Istanbul acest lucru este foarte important.

Drept pentru care, am făcut rezervarea și, pentru că se preciza că, pentru parcare, este nevoie de rezervare, am scris un e-mail, cerând o rezervare pentru un loc de parcare. Am primit un răspuns prompt, care-mi confirma rezervarea locului de parcare pentru cele trei nopți la Pensiunea Kılınç.

Totul era OK, mi-am salvat rezervarea pe aplicația pentru smartphone descărcată de la booking.com, dar, în dimineața plecării, pe la ora 4:30, ce mă gândesc eu: să scot totuși la imprimantă rezervarea în limba turcă. Asta deși la prezentarea pensiunii se preciza că la recepție se vorbește engleza, franceza și araba! Și ca să fie treaba completă, cum nu am habar de turcă, în loc să apăs pe butonul pentru imprimare, am apăsat pe butonul de anulare a rezervării.

Dându-mi seama de greșeala făcută, pun mâna pe telefon și-i sun pe cei de la booking.com. Evident, îmi răspunde o voce adormită (sediul e în Marea Britanie, unde era abia trecut de ora 2:30). Îi explic cum stă treaba, tipul verifică și-mi spune:

- Da, ați anulat rezervarea acum 10 minute.

- Da, știu asta, dar cum pot să anulez anularea?

- Nu puteți. Eventual, faceți o altă rezervare.

Verificasem deja asta, dar nu-mi convenea, pentru că prețul unei noi rezervări era de 135 €. Așa că, dau un telefon și la hotel. O voce la fel de somnoroasă îmi răspunde. Îi explic că am anulat rezervarea din greșeală și că vreau totuși să ajung la Istanbul. Tipul îmi spune că e OK, pot să vin în condițiile inițiale, grăbit să se culce la loc.

Răsuflu ușurat, ne urcăm în mașină și pornim la drum, având drept destinație fixată pe GPS-ul telefonului, cea dată de coordonatele luate de pe pagina hotelului de la booking.com.

Pe la 6 seara ajungem în Istanbul și, undeva, pe Çifte Gelinler Caddesi, GPS-ul ne anunță că am ajuns la destinație. Stradă aglomerată, circulație bară la bară. Trag pe dreapta și întreb un grup de bărbați dacă știu unde e pensiunea. Evident, după ce respectivii se consultă din priviri, vine și răspunsul: Nu știm.

Spre surprinderea mea, unul dintre ei însă continuă, făcându-mi semn să scriu pe hârtie. Cum aveam deja datele pensiunii scrise pe o foaie, i-o arăt. Văzând numărul de telefon, tipul își scoate telefonul, formează numărul și schimbă câteva vorbe cu cel care-i răspunsese. Închide și-mi face semn că trebuie să întorc. Sare în mijlocul drumului, face semn cârdului de mașini care se târau pe stradă să oprească și mă dirijează să întorc. Apoi, mă duce câteva zeci de metri și mă „predă” altcuiva (care se va fi dovedit a fi patronul pensiunii), care, alergând încălțat în șlapi, mă îndrumă mai departe, până la prima intersecție, unde-mi face semn să o iau la stânga, în timp ce oprise la rându-i șirul de mașini.

La stânga e interzis, că-i stradă cu sens unic, dar ce mai contează … accept îndrumarea și intru pe o străduță scurtă și îngustă, chiar dacă toate aceste manevre aveau loc în imediata vecinătate, ba chiar în fața unui sediu al poliției. Surprinzător, sau poate nu, nimeni din șirul nesfârșit de mașini nu protestează, nu claxonează și toți așteaptă cu răbdare. La celălalt capăt al străduței, tipul se oprește, dă la o parte un pietroi de lângă trotuar și-mi face semn să trag mașina acolo. Am înțeles că acela era locul meu de parcare, iar rezervarea consta din plasarea pietroiului în locul respectiv, chiar în fața intrării în hotel. =)).

În sfârșit, am ajuns. Coborâm și suntem întâmpinați de Ali și soția sa.

Plasat pe colţul străzii, într-o clădire cu cinci etaje, lângă o biserică greacă ce arată încă destul de bine pe exterior, cât se vedea din stradă, hotelul e de fapt mai mult o pensiune de familie. Ali, patronul, ne-a introdus în camera de la parter, scundă și mică şi ne-a invitat la o cafea. S-au bucurat când ne-au văzut, că nu credeau că mai venim. Ea nu e turcoaică şi nici nu ştie bine limba, dar se descurcă bine în franceză, engleză, spaniolă, arabă. Ne-a spus că e originară din Maroc, mama ei era franțuzoaică și a trăit în Canada, unde a făcut școala.

Pentru că dansurile tradiţionale turceşti şi muzica turcească sunt foarte frumoase, iar mâncarea autohtonă merită să fie încercată, ne-a propus o seară artistică la un restaurant cu artişti profesionişti, pe care-i cunoaşte foarte bine şi garantează pentru calitate. Un prieten ar fi venit să ne ia şi după ne aducea cu maşina la hotel. Şi astea toate pentru numai 60 de euro de persoană. :)) Cum nu venisem la Istanbul ca să mâncăm „mult şi bine” şi deşi ne-a arătat poze cu ea şi cu dansatoarele, am refuzat-o politicos. Nu a arătat că s-ar fi supărat.

Maşina am lăsat-o până la plecare exact în faţa uşii de la intrarea în pensiune, unde iniţial era rezervat locul.

Ne-am luat lucrurile din maşină şi am urcat la etajul al II-lea pe o scară îngustă, în spirală şi ornată cu lănţişoare de beteală, rămase probabil din iarnă. Camera era situată pe colț, destul de mare, pătrată, cu un pat dublu, două ferestre, un dulap metalic, o măsuţă mică, de tablă, acoperită cu hârtie autocolantă galbenă şi zdrenţuită, o noptieră pe care era un televizor mic și vechi şi două fotolii înghesuite în colţurile de la capătul patului. Pe perete, unde era tăblia patului, un tablou, şi un ceas care nu funcţiona, aşezate aiurea. Prin fereastra din dreapta, cum intrai în cameră, se vedea un peisaj dezolant cu o casă în ruine din care rămăseseră în picioare pereţii de la parter, loc pentru gunoi şi fieful unui motan. Prin fereastra din faţă se vedea strada perpendiculară pe cea cu intrarea. Față în față, o casă ce avea la parter o şaormerie, numită Suriye (Siria). Etajele casei erau în ruine. Totuși la parter era activitate intensă până târziu în noapte. Am filmat „procesul de producţie” efectuat de tinerii angajaţi sirieni ai patronului turc, proces pe care-l puteți vedea pe filmul atașat.

Baia surprinde mai întâi prin dimensiunile minuscule. Iniţial, nici n-am văzut duşul care era suspendat lângă chiuveta micuţă, dar plasată foarte sus. La chiuvetă nu era apă caldă, numai la duş.

Locul în care se află pensiunea este unul 100% turcesc, nu are nimic de-a face cu turismul. Unora poate că le-ar displăcea total locul, așa cum am văzut la unele din comentariile de pe booking.com, dar eu m-am simțit bine în acea atmosferă pur orientală, gălăgioasă și agitată.

Chiar dacă dușul făcut în fiecare seară mă obliga să-mi limitez mișcările brațelor, din lipsă de spațiu, chiar dacă gunoierii făceau gălăgie când veneau (de două ori pe zi!) să ridice gunoiul de vizavi, chiar și în week-end, chiar dacă dotarea camerei nu era nici pe departe una de lux, pot spune că m-am simțit bine la Pensiunea Kılınç, în inima Istanbulului autentic.

Când a venit vremea plății, am plătit cei 100 € cash, deși este posibilă și plata cu cardul. La plata cash, avem de câștigat amândoi, mi-a spus patroana, care se pare că este responsabilă cu „pușculița”. :))

În apropiere se găsesc magazine alimentare și de alte mărfuri, dar și restaurante și terase cu specific local.

Să mai precizez că internetul funcționa foarte bine și că, pe parcursul sejurului, nu am fost deranjați de patronii pensiunii decât cu vreo două invitații să mâncăm împreună niște cireșe (foarte bune și gustoase) și să mai bem o cafea. Din acest punct de vedere, pot spune că am avut parte de o cazare cu adevărat prietenoasă!

Motiv pentru care, dacă nu sunteți prea pretențioși în privința dotărilor și dacă vă place atmosfera autentică locală, vă invit să vă petreceți și voi un sejur la Pensiunea Kılınç. :)

---

VIZUALIZĂRI: 1929 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI