ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Otel Keçik, adus la standarde decente

TIPĂREȘTE

Anul acesta, inspiraţi şi de cele două zile (2-3 mai) libere (de fapt, recuperate în două sâmbete din aprilie), am hotărât să încălcăm regula conform căreia Paştele se sărbătoreşte în familie, mai ales că familia s-a cam împrăştiat care-ncotro şi am decis să plecăm într-o excursie.

Şi dacă tot am încălcat o regulă, am încălcat-o şi pe a doua, cea care spunea că niciodată, dar niciodată, în ruptul capului nu vom mai merge în vreo excursie organizată de o agenţie română.

E drept, între timp am căpătat ceva mai multă experienţă, pentru că am constatat că nu trebuie să te laşi după programul stabilit de agenţie şi e mai bine să-ţi faci unul propriu, după cum doreşti.

Aşa am ajuns să mergem de Paşte într-o excursie la Istanbul. Despre excursie am să povestesc cu altă ocazie, mai ales că am avut şi ceva peripeţii.

Acum să vă spun câte ceva despre hotelul în care am stat două nopţi.

Încă de la plecare, ghidul a ţinut să ne spună şi a repetat de mai multe ori, că nu trebuie să ne aşteptăm la mare lucru, dar că el personal a telefonat la hotel să ceară cele mai bune camere. Evident, tot repetând acest lucru, toată lumea a ajuns să creadă că vom fi cazaţi într-o cocină de porci.

În realitate, Otel Keçik, căci despre el este vorba, nu este nicidecum un hotel de speriat, ba dimpotrivă este unul decent, de trei stele unde puteţi să vă duceţi cu încredere pentru o cazare în timpul unei vizite în Istanbul.

Hotelul este poziţionat destul de aproape de centru, mai exact pe Fethibey Caddesi, la numărul 6, lângă alte două hoteluri, Pisa şi Crowne Plaza. De fapt, în tot cvartalul cuprins între trei străzi se află peste zece hoteluri, zona fiind una dedicată acestui tip de activitate. Hotelul Keçik este situat în imediata apropiere a unui punct de reper al Istanbulului, Aksaray. Un alt reper din apropiere este Facultatea de Arte şi Ştiinţe, a Universităţii Istanbul, situată la est de hotel.

Dar poate cel mai important punct de reper din apropierea hotelului este Moscheea Laleli, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de sultanul Mustafa al III-lea şi care se vede de la ferestrele camerelor dinspre stradă ale hotelului, oferind în special noaptea o privelişte foarte frumoasă.

Ca să termin cu poziţionarea hotelului, acesta este situat la extrema vestică a cartierului Laleli, la numai o staţie (~ 1 km) de tramvai (linia T1) de Kapalı Çarşı (Marele Bazar) şi la trei staţii (~ 2 km) de Sultanahmet, inima vechiului oraş.

Hotelul Keçik este situat într-o clădire cu şase etaje. La parter se află recepţia, la primul etaj barul şi restaurantul, pe restul etajelor fiind camerele, în număr de vreo 90, pentru una, două, sau trei persoane. Dacă ajungeţi aici, vă recomand camerele cu vedere la stradă, pentru că sunt mai mari şi mai luminoase; celelalte, pe latura interioară a culoarului, practic nu au lumină, pentru că fereastra dă spre... să-i spunem... o coloană de aerisire.

Camerele dispun de televizor cu ecran plat, la care am putut urmări canalul TVR Internaţional, instalaţie de aer condiţionat (individuală, pentru fiecare cameră în parte, înlocuind-o pe cea centrală, de care se vorbeşte aici), telefon, frigider; baia este cu duş şi are în dotare un uscător de păr. În fiecare zi ni s-au adus săpunuri şi pliculeţe de şampon noi, precum şi căşti de duş. De asemenea, s-a făcut curăţenie în cameră în ambele zile în care am stat acolo.

Micul dejun se serveşte în restaurant, care nu este de fapt un restaurant propriu-zis, pentru că acolo se servesc doar micul dejun şi cina în regim de bufet cu autoservire. Mâncarea de la micul dejun a fost îndestulătoare şi destul de diversificată, cu omletă, crenvurşti, ouă fierte, mezeluri, salate, iaurt, brânză, dulceţuri, lapte şi cereale, fructe, cafea şi sucuri. În afara barului situat pe acelaşi nivel cu restaurantul, hotelul mai dispune şi de unul situat pe terasa neacoperită de pe acoperişul clădirii.

În tot hotelul ai acces gratuit la internet Wi-Fi, dar în unele camere, de la etajele superioare, semnalul este foarte slab. În lobby-ul de la etajul I însă semnalul este puternic şi viteza de transfer foarte bună. Accesul la internet se face în baza unei parole, care se dă, la cerere, de la recepţie.

Personalul a fost amabil, chiar surprinzător de amabil, ţinând cont că, în afara câtorva turci, hotelul este frecventat în special de români, ruşi şi bulgari. Apropo de asta, se pare că hotelul şi-a făcut planul la rezervări pentru sezonul acesta, pentru că, deşi figurează pe booking.com, pe pagina acestuia scrie: Regretăm, dar momentan nu este posibil să faceţi o rezervare la acest hotel. Până acum o săptămână însă, se puteau face rezervări.

Un singur lucru m-ar împiedica să mă duc pe cont propriu şi să mă cazez la acest hotel: lipsa unei parcări, pentru că atunci când mă duc pe cont propriu, mă duc cu maşina personală. Nu există posibilitatea de parcare nici pe stradă, sau undeva în apropiere, poate doar la vreo parcare din zonă (am citit în review-ul menţionat anterior că ar exista una, dar pe pagina de la booking.com se precizează că nu există parcare disponibilă).

Oricum, în concluzie, Otel Keçik este un hotel ieftin şi plasat destul de central, despre care nu pot spune prea multe lucruri negative, astfel că îl consider un hotel "frecventabil", departe de imaginea foarte negativă pe care reuşise să ne-o creeze ghidul excursiei şi pe care am regăsit-o şi în review-ul anterior (se pare că multe lucruri negative semnalate acolo au fost remediate între timp).


[fb]
---
Trimis de Costi in 20.05.13 10:31:39
Validat / Publicat: 20.05.13 11:53:11
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2328 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere din stradă a hotelului Kecik
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

1 ecouri scrise, până acum

Alex_Macedo
[22.05.13 23:58:36]
»

... și acum mă amuză cutia peste aparatul în cauză

-fie el de condiționat sau nu - dar, asta nu înseamnă că nu au fost aduse îmbunătațiri sau mai la modă astăzi, update-uri!

Eh... glumesc tinere, Costi!

Mi-a placut !!.. SINCER!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo
Alte impresii din această RUBRICĂKecik Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044038057327271 sec
    ecranul dvs: 1 x 1