EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kamelya Fulya sau cum sa te rasfeti in aproape 7 zile
De ce dintre toate 3 hotelurile (Kamelya Fulya, Kamelya Selin si Kamelya Aishen K Club) am ales Fulya??? poate pentru ca era alb, imens... chiar nu stiu
Am plecat in jurul orei 10,30 de pe aeroportul Baneasa cu Flylili... la inceput am fost cam reticenta... Baneasa? Flylili? ... nici nu auzisem de compania asta aeriana dar Cristi de la AFA m-a incurajat si... a avut dreptate.
Inaugurat anul trecut, incinta aeroportului nu se marise foarte mult dar se vedea ca este "proaspat" refacut, curat (inca) si pustiu in dimineata plecarii noastre. Zborul cu Flylili a fost foarte scurt, ne-au servit pana si cu un pahar cu apa... ha. Transferul de la aeroport la hotel a durat aproximativ 2 ore iar hotelul nostru a fost al 6-lea din 7.
Cele 5 hoteluri pe langa care am trecut nu m-au impresionat prea mult, poate doar Liu Resort despre care am citit pareri foarte bune dar care, deocamdata, nu era pe gustul meu deoarece in jur parea cam pustiu. Cand am ajuns si am vazut "palatul", am rasuflat usurata... era exact ca in poze si filmuletele de pe youtube.
Cand am intrat, insa, holul era intunecos si deloc luxos iar receptia era cam ca la un hotel de 3*.
Pentru check-in am lasat pasapoartele si ne-am dus sa prindem pranzul, era 14,15. Tot asa, restaurantul nu ni s-a parut cine stie ce, poate si pentru ca nu prea mai era lume si incepusera sa cam stranga. Ulterior, am constatat ca era foarte bine impartit si organizat, foarte curat si foarte bogat in feluri de mancare.
Rezervasem camera land view dar baiatul de la receptie ne-a dat o camera sea side view la etajul 6,3633. Cand am intrat in camera... soc. Fata de hotelul impozant si privelistea de afara, mobilierul in camera era invechit dar destul de bine intretinut. Socul a fost dat de mirosul de canalizare care a persistat tot sejurul. Noroc ca era destul de cald si lasam usa de la balcon tot timpul intredeschisa. Initial, am vrut sa cobor sa rog sa ne schimbe camera dar privelistea era foarte frumoasa, soarele nu batea chiar direct dupa-amiaza si apoi citisem ca aproape in toate camerele era un miros mai naspa asa ca... am ramas pe loc. Un alt motiv de nemultumire a fost usa dintre camere (interconectata) dar ori nu s-a cazat nimeni alaturi ori era destul de bine izolat fonic.
In fine, cam astea au fost lucrurile mai putin placute si usor deranjante.
Bineinteles ca ardeam de nerabdare sa vad plaja si sa beau 2 cappuccino! Din poze parea cam intortocheat sa ajungi la mare dar nu era deloc asa. Am coborat pana la piscina, am trecut pe langa ea, apoi putin dreapta si... MAREA! Mergand pe alee, am vazut piscina hotelului Kamelya Selin (unde teoretic aveau dreptul toti cei cazati in complexul Kamelya) dar un mic afis anunta ca este in special pentru clientii Selin. Oricum piscina Fulya era mult mai frumoasa... Am luat prosoape pentru plaja tot de acolo, apoi am coborat cateva trepte, am trecut nepasatoare pe langa o toneta cu inghetata ambalata... hmmm... si am ajuns la o minunatie de plaja.
Sezlonguri erau multe, multe dar nefiind nicio regula, turistii ocupau 2 la soare, 2 la umbra si eventual si unul pe care sa-si puna bagajele... umbrelele de soare erau destul de mari dar... umbra umbla de colo-colo!
Plaja lata, lunga, imensa doar cu nisip fin... marea calda, intrare lina... ce puteam sa-mi doresc mai mult? Veneam dimineata mai devreme, adica in jur de 8 pentru a gasi loc strategic langa bar (aproape de cafea, bere, sucuri la cutie dar extrem de bune, Ayran si nelipsitele sticlute mici cu apa (2 - 3 sezlonguri si eu)...
Tot la bar, de la ora 12 incepeau sa serveasca hamburgeri si cartofi prajiti. Alaturi de sezlonguri erau baldachine, aranjate frumos, dotate cu tot ce trebuie pentru o zi intreaga. Am observat ca cei care inchiriau acolo, ocupau si sezlongurile din apropiere... tot cate 2 - 3..., sa fie.
Dupa 12, plaja incepea sa se goleasca dar, surprinzator, restaurantul nu se aglomera. Peste tot erau terase mai mici, mai mari cu diverse feluri de mancare, cafenele cu diverse gustari, baruri peste tot... nu mai stiu cate si ce fel pentru ca nu le-am numarat... bautura, cafeaua si nelipsitul ceai turcesc erau la discretie... le gaseai peste tot!
Pe faleza, se afla un bar cu sucuri naturale, proaspat facute dar acela era cu plata.
In fiecare zi era afisat programul de divertisment pentru toate 3 hotelurile si in fiecare seara era cate un spectacol pe terenul de fotbal aflat cam in dreptul hotelului Kamelya Fulya.
Wi-fi-ul avea semnal peste tot si chiar foarte bun.
Statia pentru dolmus era aproape in dreptul hotelului Kamelya Aishen K Club dar microbuzele erau mai dese dupa ora 7 seara.
Daca alegeai sa iesi pe la Kamelya Aishen K Club, la cateva sute de metri in stanga se afla un bazar iar in dreapta dupa cativa pasi, gaseai o farmacie (de unde am cumparat cateva produse mult mai ieftine decat la farmaciile noastre) iar apoi pe strada, in jos, ajungeai in bulevardul principal, plin de magazine cu tot ce vrei...
Intr-un cuvant... un deliciu de vacanta, la un hotel la care m-as intoarce cu inima deschisa... cu conditia sa mai umble la canalizare sau sa o parfumeze cumva...
Multumesc AFA Travel si multumesc lui Cristi care mi-a gasit un pret foarte bun pentru un asa hotel... si mi-a purtat si noroc pentru orarul de de zbor!
Trimis de artemisa24 in 30.10.23 22:07:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (artemisa24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.81061397 N, 31.33393317 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun și acest review!
Și din nou, azi, citesc bucuria unei vacanțe reușite, bine alese, cu așteptări realiste și corecte -- n-are cum să iasă altfel! -- ceea ce vă dorim tuturor
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 113078&hid=9620.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.
@webmasterX: multumesc. vor aparea si pozele cat de curand.
@artemisa24: cine se scoala de dimineata acorda... al doilea vot! Astept pozele cu nerabdare si sa ne vedem cu bine la Marea Intâlnire AFA din martie 2024 daca prin cartier nu ne prea vedem!
Tot complexul e foarte fain!
Noi am fost de mai multe ori la fiecare Hotel și ne-a plăcut de fiecare dată!
Vacanțe frumoase în continuare!
@elenaadina: si tu mi-ai dat ideea sa "cercetez" complexul Kamelya!
si mai urmaresc un hotel de care ai povestit...
am mai avut o "mica/mare" dezamagire... lipsa unui "Lazy River" ????????
@artemisa24: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Cea mai reușită vacanța multumim Kamelya Fulya — scris în 02.08.22 de Maria1987 din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Un concediu superb la cea mai buna plaja din Antalya — scris în 27.07.22 de alina1988 din UK - RECOMANDĂ
- May.2022 O vacanta de 5* — scris în 07.06.22 de Annamariap din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Foarte slab — scris în 18.08.21 de iulsihi din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2019 Super concediu — scris în 12.10.19 de v_florin din CUGIR [AB] - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Un resort foarte frumos — scris în 09.07.19 de karmen8676 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Minunat! — scris în 31.10.19 de Robert82 din CLU-NAPOCA - RECOMANDĂ