ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.08.2011
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 23.06.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
60.00%
Către satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Servicii excelente

TIPĂREȘTE

Fiind pus inaintea vacantei mele in imposibilitatea de a gasi informatii despre acest hotel si foarte putine pareri referitoare la insula Kefalonia, m-am decis sa va prezint pe scurt experienta propriei vacante din urma cu cateva zile, sperand ca va fi de folos viitorilor doritori ce se vor intrepta catre aceasta destintatie.

In primul rand vreau sa multumesc managerului hotelului Kalypso (Andreas), un tip exceptional, un om care poate fi exemplu pentru multi dintre noi. Hotelul ofera servicii ireprosabile pentru suma de bani platita pentru acest sejur.

Camerele sunt foarte curate iar curatenia se face zilnic, mai putin ziua de sambata (daca nu ma insel). Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, frigider si aer coditionat (atentie: acesta nu se plateste in plus, asa cum se intampla cu majoritatea ofertelor de la agentiile de turism).

Micul dejun este unul mai mult decat satisfacator: unt, dulceata, lapte, cafea, ceai, suc, sunca, omleta, cascaval, prajituri, fructe, chec, cereale (fulgi porumb, musli), rosii. Painea este de doua feluri insa este extraordinar de gustoasa. Andreas are grija ca dupa fiecare golire a unei farfuri sa revina imediat cu una plina. Se termina laptele, omleta, sunca... nu astepti decat 2-3 minute pana cand acestea sunt readuse pe masa. Toate camerele au vedere la mare si la munte, distanta fata de mare fiind de numai cativa metrii, doar strada principala despartindu-le. Unele camere au pe langa patul matrimonial un al doilea pat pentru o singura persoana. Noi spre exemplu am primit o astfel de camera, chiar daca am fost un cuplu.

Imediat in apropierea hotelului se afla o piscina publica unde accesul celor de la Kalypso este gratuit, cu o mica consumatie insa la bar. Nu am absolut nimic de reprosat serviciilor acestui hotel iar despre Andreas numai cuvinte de lauda, este un adevarat exemplu de amabilitate.

Ca mica dezamagire referitoare la acest sejur as adauga statiunea, care este una mult prea linistita pentru gustul nostru, si plaja, care este mai mult decat modesta. Oricum, noi nu am avut timp sa petrecem prea mult in Poros, drept pentru care acest aspect nu ne-a deranjat prea mult. In statiune sunt destule taverne la care se poate manca bine. Una dintre taverne pe care o recomand este Dionisos, la doar 2 minute de mers de la hotel. Aici bucatarul este roman si va poate ajuta in alegerea unui fel de mancare.

Statiunea este plina de italieni. De altfel la orice restaurant te asezi intalnesti ospatari care nu se descurca foarte bine in engleza si deseori incep sa vorbeasca in italiana sau te intreaba daca esti italian.

Doar doua locuri mai animate se gasesc in Poros, Zanza Bar si Andante insa nu sunt mereu populate. Pentru o seara mai animata va recomand statiunea alaturata Skala care este la 12 km de Potos unde puteti gasi cluburi unde se asculta muzica buna pana tarziu in noapte, karaoke, sau capitala Argostoli unde este viata de noapte mult mai bine dezvoltata insa distanta de 40 km poate fi un impediment.

In Potos exista un centru de inchiriat masini, o benzinarie, 4-5 marketuri. Va sugerez sa intrebati de doamna Nicoleta pe care o veti gasi la primul market de la hotel mergand pe strada principala. Este o doamna romanca extrem de simpatica care va ajuta cu sfaturi si deseori va va opri sa cumparati de la ea lucruri care nu sunt bune sau proaspete. Surprinderea mea a fost ca in prima zi sa ne spuna sa nu luam de la ea bere (desi magazinul este al ei), pentru ca are preturi mai mari la bauturi decat restul marketurilor. Mai mult de atat am cumparat cateva lucruri care faceau in jur de 3-4 euro si mare mi-a fost surprinderea sa constat ca mi-a cerut numai 1 euro! In ultima zi am plecat de la dansa cu un snop de oregano proaspat si cateva croasante pe care nu ne-a lasat sa le platim. Ca sfat: daca veti cumpara o sticla de apa plata la 1.5 litrii costa in jur de 0.60 euro... daca veti lua un bax de sase sticle va va consta numai 1,70 euro!

Nici sa nu va ganditi sa nu inchiriati o masina! Noi am platit 80 euro pentru doua zile si am facut in jur de 400 de km. Insula este superba! Peisajele iti taie rasufarea si te fac sa uiti pentru cateva momente de toate grijile cotidiene. Vei simti uneori dorinta de a nu mai pleaca niciodata de acolo.

Vizitati plajele Myrtos Beach (una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia), MiniMyrtos, Antisamos Beach. Plaja din Skala este una mare (3-4 km) cu un nisip format din mici pietricele galbene care pot la un moment dat sa devina suparatoare. Per total plaja merita incercata o zi, macar pentru culoarea apei. Nu ratati Lacul Melissani (intrarea 7 euro). Culoarea acestui lac subteran este incredibila (va sugerez sa vizitati lacul in jurul orelor de pranz atunci cand soarele patrunde pe o mai mare suprafata iar stralucirea apei este incredibila). Bolta pesterii s-a prabusit in urma cu cativa ani, lasand loc acestei atractii turistice de o revelatie vizuala deosebita. Accesul pe lac se face cu barca insa ar fi indicat sa evitati grupurile mari de turisti deoarece tind sa va tina destul de putin "la plimbare" pentru a permite celor care astepta, accesul rapid.

Foarte aproape de acest lac se afla pestera Drogarati, cunoscuta pentru stalagmitele sale neobisnuite si pentru acustica foarte buna, aici desfasurandu-se nenumarate concerte. Din punctul meu de vedere, avem pesteri cu mult mai frumoase, dar daca nu aveti ce face cu 10 euro (pentru un cuplu), puteti vizita si acest punct turistic. Pe mine persoanal aceasta pestera nu m-a impresionat cu nimic.

Nu ratati orasele Sami, un oras-port pe coasta de est, capitala Argostoli (oras mai aglomerat in care gasesti multe terase, taverne, cofetarii, magazine cu suveniruri). In Argostoli, daca ai noroc, poti vedea in port faimoasele broaste testoase Caretta Caretta. Acestea au marimi care pot ajunge la 1,5 metrii. Ele vin in unele perioade ale zilei la mal acolo unde pescarii le hranesc cu peste. O alta destinatie este orasul pitoresc Assos dar si partea de nord cu orasul Fiskardo. Acesta din urma este un sat-port destul de mic, pe mine personal nu m-a impresionat. Cu toate acestea aici am mancat foarte bine, insa destul de scump in comparatie cu partea de sud a insulei. Acest sat este singurul din Kefalonia care a supravietuit cutremurului devastator din 1953 si este oarecum special prin casutele care dateaza din secolul 18, dar si prin colectia impresionanta de iahturi. Este cel mai cosmopolit loc din Kefalonia, preturile fiind in general foarte ridicate. Aici va sugerez sa luati masa la Tassia's, loc preferat si de Ulysse, nu numai de noi.

In afara turului insulei se pot face diferite excursii optionale cu Captain Vangelis. Va sfatuiesc in acelasi timp sa va imprieteniti cu ghidul local (Nikos - alias Nicusor), o persoana mai mult decat simpatica si glumeata. Pe noi ne-a ajutat foarte mult in aceasta vacanta, iti poate oferi diverse sfaturi (unde sa mananci, ce sa mananci, unde sa iesi la distractii). Sotia sa lucreaza la un restaurant in Skala unde va sugerez sa luati masa. Nikos detine informatii pretioase despre insula, pe noi ajutandu-ne atat cu excursiile optionale pentru care am primit si reduceri dar si cu transpotul intre Poros si Skala.

Noi am ratat excursia la Lefkada din cauza curentilor oceanici.

Am facut insa excursia la Ithaka. Asa cum se spune, aceasta insula ar fi fost a lui Doulichion dar unii sustin ca este casa lui Ulysse. Pleacarea catre Ithaka se face din Skala insa vaporul opreste si in Potos pentru a imbarca turisti. Vei descoperi locuri minunate, culori ale apei putin imaginate pana atunci, vei vizita doua dintre cele mai importante orase ale insulei. Durata acestei excursii este de aproximativ 6-7 ore, 9:00 ora plecarii si 16:00 ora sosirii.

In penultima zi am vizitat Zakynthos, care personal mi se pare mult sub Kefalonia. Este mult mai plat, plin de englezi veniti pentru betie iar plajele si strazile sunt mult mai murdare. In aceasta excursie am fost la vestita plaja Navagio in care se regaseste naufragiul, am trecut pe la Blue Caves si am oprit in Argassi. Argassi este un oras pictisitor la prima vedere, mult prea linistit pentru gustul meu. Placerea a fost aici sa gasesc un cuplu de romani care au un restaurant. Aici am mancat foarte bine si foarte ieftin. Restaurantul este chiar in centrul statiunii si are a intrare steagul Romaniei.

Alte sfaturi utile (nu ezitati sa ma intrebati orice nelamurire sau curiozitate aveti):

- berea pe plaja este in jur de 3 euro (Mythos, Amstel). Pe plaja din Skala cel putin, si nu numai, in spatele teraselor de pe plaja, la numai 50m se afla magazine de unde poti lua berea la doar 1.15 euro.

- nu ratati sa mancati: Kefalonian Meat Pie, Souvlaki, Mousaka, Pita Giros (pui sau porc)

Kefalonia este o insula ireal de frumoasa, muntele se intersecteaza cu marea iar drumurile serpuite te duc pe taramuri epice. Nu trebuie sa ratati aceasta insula, va garantez ca veti avea parte de o vacanta de vis intr-un mediu relaxant presarat la cerere cu nopti agitate in care se poate degusta un pahar de Ouzo (bautura traditionala), locuri pitoresti, plaje minunate, peisaje si culori descrise doar in Odiseea. Kefalonia este locul in care imaginatia atinge lumea homerica si nu o data vei avea impresia ca ai puterea de a opri, chiar si pentru cateva secunde, timpul in loc.


[fb]
---
Trimis de cod_take in 11.08.11 00:55:34
Validat / Publicat: 11.08.11 09:18:00
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

46 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cod_take); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Port Ithaka
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

46 ecouri scrise, până acum

webmaster28
[11.08.11 08:17:23]
»

@cod take, excelent review, insa, ca recomandare generala e bine sa se desparta impresiile de cazare de cele referitoare la orasul sau zona vizitata. Se obtine astfel o structurare mai buna a informatiilor (cine cauta doar info despre cazare o gaseste mai eficient) si, nu in ultimul rand, notele acordate reflecta mai bine recomandarile despre cele doua "obiective" distincte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sniga
[11.08.11 09:36:55]
»

Abia asteptam un review din Kefalonia. Te rog sa-mi spui cat a durat drumul cu autocarul. Superbe poze! Imi pare rau ca ati ratat excursia in Lefkada. Noi tocmai pentru asta ne dorim un sejur in Kefalonia. Pentru ca este superba si pentru ca putem vedea in excursii de cate o zi, Lefkada, Ithaka si Zakintos. Se pare ca ideal ar fi un sejur dublu. Ma bucur ca in sfarsit vad si citesc despre locatia in care ne dorim sa mergem anul viitor si felicitari pentru review.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicoletass
[11.08.11 10:24:55]
»

Frumos scris, frumoase poze, pot sa spun ca am tras o fuga prin Kefalonia in aceasta dimineata ploioasa, cu ajutorul tau. Felicitari pentru acest review!

danette
[11.08.11 11:07:18]
»

Incredibil!!! fotografiile par ireale, dintr-o alta lume... chiar exista asemenea locuri??? pretul este corect??

cod_takeAUTOR REVIEW
[11.08.11 11:40:13]
»

Ma bucur ca v-am putut ajuta cu acest review, numai eu stiu cate informatii am cautat pe net cu privire la aceasta destinatie, si chiar daca am plecat oarecum cu usoara frica de necunoscut pot spune ca a fost o experienta incredibila.

@ sniga - Drumul este destul de lung... am plecat in jurul orei 14:15 din Romania si am ajuns in camera hotelului pe la 13:00. Ferryboat-ul spre Kefalonia se ia in jurul orei 11:00. Pentru multi drumul poate fi obositor insa daca stii cum sa ti-l faci placut reusesti sa treci usor. La dus exista entuziasmul care face ca timpul sa treaca mai repede, iar la intors am dormit in mare parte a drumului. Se fac cam 6-7 opriri de cate 20-25 min.

@ Danetta - Da, pozele sunt reale! Noi nu apucam sa dormim decat 4 ore pe noapte insa dimineata cand deschideam usile si ieseam pe balcon ne reveneam instantaneu. Pretul este corect, atat am dat tinand cont ca a fost si inceputul lui august. La sfarsitul lunii si in septembrie va ca un pret de doua persoane pentru acest sejur poate fi in jurul a 1100-1200 ron (MERITA).

Pentru orice alte nelamuriri, nu ezitati sa ma intrebati.

sniga
[11.08.11 11:43:01]
»

Multumesc mult, deci vom face doar cu cateva ore mai mult decat am facut in Corfu. In concluzie, merita. Vacante placute in continuare si multumesc inca o data pentru raspuns, review si poze.

georgiana
[11.08.11 13:29:46]
»

Felicitari pentru vacanta excelenta pe care ati avut-o, in sejurul de la Poros!

Si eu asteptam de mult sa mai citesc un review despre Kefalonia. Eu nu am fost cazata in insula, dar am fost de 3 ori, in 3 excursii pe ea, de aceea aproape toate locurile mi se par cunoscute, din fotografiile tale, deosebit de frumoase.

In Ithaka, unul dintre porturi cred ca este Kioni, sau ma insel? Ca nu scris in review denumirea si nici sub fotografii.

De ce nu te-a impresionat Fiscardo? E o bijuterie de port! Crezi ca degeaba si-au stabilit aici ''tabara'' multimea proprietarilor de yachturi scumpe?

Si de ce spui ca Zakynthos este sub nivelul insulei Kefalonia? In doar o zi e cam timpuriu sa tragi o concluzie, parerea mea, care am vizitat insula mai mult de o luna, incat nu cred ca exista vreo fotografie pe care sa n-o pot recunoaste unde a fost facuta. Chiar si la tine am gasit o greseala, in insula Zakynthos, ai incurcat statiunile: atat din descrierea din rew, cat si din poza nr 24, cu taverna cuplului de romani nu se afla in Argasi, ci in Alycanas- e vorba de Daily Caffe. Despre e a au scris multi aici pe site.

Cazarea e buna, dar si pretul ok,prima data am crezut ca e in euro, daca ai avut doar doar mic dejun, ca asta am inteles eu din review.

Pacat ca ai ratat vizita in insula Lefkada, as fi fost curioasa daca spuneai si despre ea ca si despre Zakynhos

Ai avut cumva ocazia sa vizitezi in Kefalonia si Biserica Sfantul Gherasimos? Poate ne spui ceva si despre pretul sezlongurilor in insula, te rog frumos.

sniga
[11.08.11 13:47:41]
»

Din cate stiu, pretul afisat este pentru doua persoane. In acea perioada pretul de persoana era 729 ron, autocar, cazare si mic dejun. Imi pare un pret ok pentru varf de sezon.

georgiana
[11.08.11 13:56:57]
»

Eu prima data am crezut ca pretul e in euro, nu am fost atenta.

cod_takeAUTOR REVIEW
[11.08.11 14:15:08]
»

Georgiana, intr-adevar unul dintre porturile din Ithaka se numeste Kioni iar statiunea vizitata din Zakynthos este Alycanas. Nu am spus sau nu am vrut sa para ca Zakynthos este o insula urata dar din punctul meu de vedere este sub Kefalonia chiar si dupa o zi de vizitat. Peisajele nu sunt atat de impresionante ca in Kefalonia asta poate si datorita faptului ca insula este mult mai plata. Kefalonia este muntoasa iar drumurile si peisajele sunt cu siguranta mult mai spectaculoase. Strict despre Alycanas am spus ca am fost dezamagit de mizerie insa din cate am auzit lucrurile stau cam la fel si in Laganas acolo unde "destrabalarea" este maxima. Oricum toate insulele din zona sunt superbe, cu atat mai rau imi pare ca am ratat Lefkada despre care aveam cea mai buna parere... poate in viitor.

Nu am apucat sa vizitez Biserica Sfantul Gherasimos si nici vinaria celebra de pe insula (Rogola). La vinarie, in ciuda faptului ca puteti degusta absolut ce vreti, pretul unei sticle cu care noi am plecat este 5.75 iar noi am luat aceeasi sticla la 5 euro din Argostoli. Din cate imi amintesc in turul insulei cu masina am trecut si pe langa un castel (foarte frumos luminat noaptea - in jurul ore 21:00), dar la care nu am ajuns.

Pretul sezlongului in Potos este de 6 euro, in Skala gasesti de la 5 euro 2 sezlonguri cu umbrela (la inceputul plajei dinspre Potos) si 6 euro (de asemenea 2 sezlonguri cu umbrela in centru). La Myrtos noi am inchiriat doar umbrela (2,5 euro)... daca vrei si sezlonguri este undeva la 7-8 euro.

georgiana
[11.08.11 15:55:40]
»

Multumesc pentru raspunsuri!

In text cred ca ai gresit, tu zici ca ai spus de Alykanas si nici nu apare aceasta denumire, ci Argasi, poate te uiti si modifici.

Vinul de Robola e bun, am cumparat si noi o sticla, dar nu de la vinarie, ci de la un magazin cu suveniruri, era amabalat superb, cu o husa frumoasa din panza si cu o medalie atarnata de gatul sticlei!

Poate la anul iti faci vacanta in Lefkada, dar este indicat in insule cu masina proprie, s-o poti descoperi pe indelete, nu doar unde doreste ghidul sa va duca, pentru ca de multe ori locurile cele mai ascunse sunt cele care iti raman in minte.

A fost prima ta vacanta in Grecia? Cum de ai ales aceasta insula?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
bitnic
[11.08.11 22:03:12]
»

Am fost pe aceasta insula doar in excursia organizata de pe Zakynthos si am fost impresionata de frumusetea ei, dar nu am stiut ca sunt agentii care vand sejururi pe Kefalonia, sau nu erau acum 2 ani. Te rog sa-mi scrii pe PM cu ce agentie ati fost, multumesc.

alexcerchia
[12.08.11 22:56:14]
»

salut, noi plecam pe 5 sept la Kalipso, multumim pt review, cautam de cand am luat biletele informatii despre hotel. O intrebare: tv in camera exista? si wireless?ca v-am vazut cu laptop-ul

cod_takeAUTOR REVIEW
[13.08.11 15:22:35]
»

Exista televizor in camera insa noi nu l-am deschis Exista internet wireless la hotel si merge foarte bine. Eu am riscat carand laptop-ul dupa mine insa va recomand pentru a economisi bani pe telefonie (destul de scumpa). Noi vorbeam cu cei din Romania pe Skype si mergea foarte bine.

Va doresc o vacanta de vis!

alexcerchia
[13.08.11 15:23:43]
»

multumesc, abia asteptam

nanelena
[19.08.11 13:15:22]
»

"Din punctul meu de vedere, avem pesteri cu mult mai frumoase, dar daca nu aveti ce face cu 10 euro (pentru un cuplu), puteti vizita si acest punct turistic"

Scuza-ma ca iti atrag atentia, dar acesta nu cred ca este punctul tau de vedere, l-ai preluat de la Nicu (ghidul), acelasi lucru ni l-a spus si noua

Oricum, review-ul e bun si imi place

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[19.08.11 13:31:22]
»

Si o alta remarca in completare la ecoul de mai sus: oare ne comparam noi cu grecii la pesteri? Eu zic sa mai cercetati, chiar si aici pe site. Si aici oricum era vorba despre o pestera dintr-o insula, oare avem noi asa ceva?

cod_takeAUTOR REVIEW
[20.08.11 00:04:30]
»

@nanelena - Ghidul nu ne-a spus nimic despre aceasta pestera decat abia dupa ce am fost acolo, i-am spus ca nu m-a impresionat si a fost de acord cu mine.

@ionescunic - Eu m-am referit strict la aceasta pestera, nu m-am pus pe cautari si nu am cum sa o compar Drogarati nici pe departe cu pestera Ursilor, Scarisoara, Muierii, Huda lui Papara si numele pot continua. Din punctul meu de vedere, in 5 minute nici nu ai ce face in aceasta pestera. E strict punctul meu de vedere si cred ca merita respectat, evident vreau sa fiu contrazis de cei care o vor vizita in viitor.

Problema intre Romania si Grecia, ca tot ridici acest subiect @ionescunic este urmatorul: Grecia stie sa faca turism si dintr-o stanca prabusita, dintr-o alunecare de teren sau dintr-o plaja cu pietre de iti distrugi talpile... noi avem locuri incredibil de frumoase insa nu stim (nu de pasa) sa le valorificam.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster28
[20.08.11 07:50:39]
»

@cod take, conform regulilor de comunicare pe internet (poti citi despre asta aici), atunci cand raspunzi unui utilizator, este bine sa folosesti semnul @, urmat de user name-ul celui caruia te adresezi.

Am editat eu ecoul tau.

sniga
[22.08.11 14:20:30]
»

Am inteles ca prima oprire cu autocarul se va face in Poros. In ce port acosteaza feryboatul cand ajunge pe insula?

Noi nu santem disperati dupa plaja cu nisip, asa ca nu ne-ar deranja prea tare plaja, Din poze nu vad pietre mari pe plaja sau in apa, adica ceva de speriat. Ma gandesc sa fie ceva rezonabil, sa putem intra cu incaltari spreciale pe care oricum le folosim.

Ne gandim sa luam un sejur in Poros si unul in Skala, caci ne plac ambele locatii, fiecare are farmecul ei si nu ne putem hotara. Sper sa nu fie chiar asa rea plaja, am vazut poze in capatul opus hotelului si parea mai lata, fara pietre mari.

Acum stiu ca din pozele de la distanta nu-ti poti da seama exact cum e si te rog sa ma ajuti in aceasta privinta. Din pozele tale vad ca este un loc frumos, linistit si romantic care m-a cucerit, mai putin plaja, care sper sa nu fie chiar atat de rea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cod_takeAUTOR REVIEW
[22.08.11 22:56:13]
»

@ sniga - plaja din Poros este modesta... sunt locuri unde iti poti lua un sezlong, locuri in care poti intinde o rogojina, undeva este chiar o stanca de unde se poate sari in mare. Spun ca plaja este modesta deoarece nu este foarte lata, nu este prea multa lume, este foarte aproape de strada (poate fi deranjant pentru unii, chiar daca masinile trec foarte rar). Plaja este cu mici pietricele, in apa sunt bolovani in unele zone dar gasesti si fara. Ti-am zis, pe noi nu ne-a deranjat pentru ca nu prea am stat pe acolo, decat in ultima zi am zabovit o ora pe plaja. Daca vrei o excursie strict pentru plaja mai bine alegi Skala. Ce sa zic:

Poros:

Avantaje - peisajul, hotelul, linistea

Dezavantaje - plaja, lipsa cluburi

In comparatie, in Skala gasesti exact o plaja frumoasa si destule cluburi cu muzica, in schimb peisajul este monoton.

Sper sa iei decizia buna si sa ai o vacanta frumoasa. In acelasi timp sper ca te-am ajutat, imi e greu sa dau o sugestie pentru ca nu stiu pretentiile fiecaruia. Oricum daca vrei plaja macar o zi dute in Myrtos sau in Antisamos

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sniga
[23.08.11 07:03:40]
»

Multumesc frumos, concedii de vis in continuare.

soreluca
[27.08.11 10:49:05]
»

De unde se pot cumpara aceste pachete!?!? Ca eu nu tare gasesc... recomanzi o agentie?

alexcerchia
[27.08.11 19:03:06]
»

buna ziua, noi am cumparat de la [agentie turism] pentru kefalonia. Nu am mai fost plecati cu ei pana acum asa ca inca nu stiu ce sa-ti zic de eirevin cu informatii dupa excursie

webmaster
[27.08.11 19:10:37]
»

@alexcerchia: mentionarea agentiilor se poate interpreta ca reclama si poate aduce sanctiuni!

Vezi textul scris cu rosu mai jos - agentiile se pot transmite doar prin mesaje private.

soreluca
[28.08.11 08:57:30]
»

multumesc frumossssss!

LUIZA_28*
[02.09.11 08:35:12]
»

Mai avem putin si plecam si noi la Kalypso. Poate reusesti sa ma ajuti. Am vazut ca ai avut camera cu vedere la mare: ai dat "o mica atentie" la receptie pentru asta?

Micul dejun intre ce ore se serveste? Intreb asta pt ca am vazut ca autobuzul pentru Skala pleaca la 08.30, avem oare timp sa luam micul dejun si sa prindem si autobuzul? Alt mijloc de transport intre Skala si Poros mai este? Statia de autobuz este departe de hotel?

De excursia cu vasul cu fundul de sticla stii ceva? Se merita? Am inteles ca este 1 singura pe zi. La ce ora?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cod_takeAUTOR REVIEW
[02.09.11 12:08:42]
»

Buna Luiza,

In primul rand, nu se da nicio "atentie" pentru camera cu vedere la mare. Cand ajungeti si sunteti la receptie va alegeti camera. Tendinta este oricum sa va dea in primul rand camerele de pe exterior. Oricum si acestea au vedere la mare. Nu exista camera de unde sa nu se vada si marea. Si cele de pe exterior au o vedere superba... pentru ca vezi si marea si muntele. Oricum, daca vreti neaparat sa alegeti, va dau un pont: luati-va repede bagajele si fiti primii la receptie...

In al doilea rand, nu exista transport catre Skala de dimineata. Spre Skala este un autobuz undeva la ora 16:00, doar dinspre Skala poti veni spre Poros de dimineata. Din Poros nu pleaca decat un autobuz spre capitala Argostoli, undeva la ora 07:00 sau 07:30... nu exista statie de autobuz... trece prin fata hotelului si il opriti. Nu se circula foarte mult, asa ca e imposibil sa il ratati. Micul dejul se serveste la ora 08:00, daca aveti vreo problema puteti discuta cu Andreas si cineva o sa va pregateasca mai devreme micul dejul, nu e problema.

In ceea ce priveste vasul cu fund de sticla... toate excursiile capitanului Vanghelis au vas cu fund de sticla, insa nu se face o excursie speciala pentru a vedea diferite chestii prin el (asa cum e in Corfu spre exemplu).

Vacanta placuta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
LUIZA_28*
[02.09.11 12:59:44]
»

Merci pentru raspuns.

Pai si cei fara masina??? Ramanem doar in Poros?

Of, Of, of... ramane varianta taxiului...

cod_takeAUTOR REVIEW
[02.09.11 13:11:16]
»

Luiza... aveti varianta inchirierii unei masini sau varianta taxiului, asa cum spui si tu... puteti negocia undeva la 30 euro pentru dus-intors. Daca sunteti 4 persoane, nu cred ca e mult 7,5 euro de om. Mai este varianta unei barci cu motor, stiu ca se poate inchiria si se fac si transferuri Potos-Skala / Skala-Potos... nu stiu daca este mai ieftin, ramane sa intrebati in port.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mulinita
[22.03.12 12:31:21]
»

Buna ziua,

Puteti, va rog, sa-mi spuneti pe ce plaja au fost facute pozele nr. 32 si 33?

Va multumesc!

cod_takeAUTOR REVIEW
[24.03.12 00:14:25]
»

@mulinita: Plaja se numeste Myrtos Beach, se poate ajunge cu masina sau cu excursia optionala cu autocarul. MERITA! Este una dintre cele mai frumoase cinci plaje din Grecia! Vacanta placuta!

andreea2307
[21.06.12 15:46:34]
»

Am fost in Kefalonia in luna mai 2012, Hotel Kalypso.

Daca imi este permis as avea de obiectat cate ceva cu privire la dl. Nikos (Nicu, ghidul): nu este singurul care detine informatii pretioase despre insula..., sau care te poate ajuta cu excursiile optionale... Daca acest domn nu are un numar "convenabil" din punct de vedere financiar de turisti iti va spune ca excursia (croaziera pe mare) nu se tine din cauza curentilor oceanici... si ca niciun alt vas nu pleaca din port... lucru total neadevarat. Daca acest domn va refuza, nu fiti dezamagiti... mergeti in port si veti gasi diverse oferte.

Nu am vrut sa fac reclama "negativa" dar va rog sa nu-l mai laudati atat pe acest domn... sa nu aveti impresia ca tine mai mult la sejurul dvs decat la propriul buzunar.

In rest, totul f ok: hotelul, curatenia camerelor, micul dejun, proprietarul hotelului, Andreas.

O zi buna.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ninette
[22.08.12 18:49:54]
»

In septembrie 2012 voi merge in Kefalonia la Hotel Kalipso (o excursie cistigata la un post de radio cunoscut). Excursia cuprinde transport, cazare si mic dejun inclus dar pentru macar o masa va trebui sa ne descurcam. Ceea ce as dori sa aflu este unde se maninca rezonabil, care sunt preturile (defect profesional) si mai ales citeva preturi pentru ce putem vizita in acest rastimp. Fiind o locatie pentru turism, va intreb totusi daca exista magazine alimentare, in special (caci pentru souvenir-uri cred ca sunt destule) sau doar restaurante, terase, cafenele etc.

In general, ma intereseaza apa... care o consum in cantitati destul de mari, fructele, cafeaua, inghetata... Daca in limita timpului cuiva, catadicseste sa-mi raspunda ii (le) multumesc anticipat... Si cu cit mai multe informatii utile... cu atit mai bine. Oricum toate informatiile postate aici de cei care au fost acolo sunt de folos si multumesc ca le-am putut citi.

Ce n-am intrebat e: ce haine sunt necesare…deoarece nu vreau sa umplu troller-ul cu haine care nu vor iesi deloc din el…Mai mult intentionez sa iau doar jeansi scurti, tricouri, costum de baie, si ceva vaporos. Serile cum sunt? Impugn sa ai ceva haine un pic mai grosute sau un hanoracel sau o camasa cu mineca lunga sunt suficiente?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cod_takeAUTOR REVIEW
[23.08.12 03:12:54]
»

@Ninette: Buna Ninette, asa cum am scris si in primul post, problema apei am resimtit-o si eu si imi pare rau ca n-am stiut de la inceput cum sta situatia. O sticla de 2 litrii era undeva a 0.50-0.60 euro insa iti sugerez sa va luati baxuri de 6 sticle pentru ca va consta la jumatate... adica 1.70-1.80 euro.

Mancare: specifici bine cuvantul rezonabil deoarece in statiune nu se manaca bine ci doar acceptabil. Iti sugerez sa incerci prima taverna de la hotel, este undeva la 100m de hotel mergand pe strada principala spre port. Nu mai stiu exact cum se numeste, parca Dionisos. Aici bucatarul este roman si va stii ce sa iti prepare (proaspat). Specific proaspat deoarece este foarte important in aceasta statiune de stiut ca aprovizionarea se face o data la cateva saptamani

Preturi: mananci sa te saturi undeva la 17-20 euro cu ceva de baut - pentru 2 persoane. Asta daca nu esti pretentios si vrei calamari si vin italienesc la masa

Magazine alimentare: daca o sa citesti primul meu mesaj o sa vezi ca am vorbit si despre acest aspect. Da, gasesti vreo 3-4 minimarket-uri in statiune dar iti sugerez sa mergi la doamna Nicoleta la magazin! Fructele si inghetata sunt cam de 2 ori mai scumpe ca la noi sa spun. Un kg de rosii daca imi amintesc bine era undeva la 1,5-1,8 euro. O inghetata buna 1,2 - 1.5 euro. Repet totusi, intreba de dna. Nicoleta si vei avea mari surprize daca vei ajunge la ea

In general pentru mancare pregateste-ti un buget ca si cum te-ai duce la Constanta si inmulteste-l cu doi.

Haine: n-ai nevoie de haine groase! Seara eventual poti pura o camasa cu maneca lunga cum spui si tu dar asta numai in raritatea unor seri racoroase. Noi in general ajungeam acasa pe la 3 noaptea si mereu plecam in sort si tricou.

Vacanta placuta si pentru orice informatie iti stau la dispozitie.

Ninette
[23.08.12 14:37:39]
»

@cod take

Nu imi ramane decit sa-ti multumesc din inima si stii... sunt situatii pe care nu le cunosti si ca atare nu stii nici ce sa intrebi. Daca mai unrele nelamuriri te intreb... si bineinteles tu daca crezi ca poti sa ma mai "avertizezi" de ceva... te rog sa o faci!! Tot ce-mi spui mi-e de folos si bine venit.

Multumesc pentru raspunsul tau care a cuprins totul...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ninette
[28.08.12 08:31:01]
»

@cod take

As vrea sa-mi mai dai si mie niste sfaturi in ceea ce priveste incaltamintea pe care trebuie sa o port... Fara slapi nu plec, bineinteles niciodata dar... ce-mi recomanzi? O sanda tip sport, o perecge de pantofi sport (cineva mi-a zis ca nu am de ce sa-mi iau neaparat pantofii tip sport-nu dau nume).

In camera exista televizor?

Daca plecam din Bucuresti la ora 14, am inteles ca a doua zi la prinz vom ajunge. E atit de obositor pe cit se spune?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cod_takeAUTOR REVIEW
[28.08.12 14:00:49]
»

Buna,

Ar fi bine sa le ai pe ambele, nu stiu ce sa-ti recomand aici.

Da, in camera exista televizor dar prinde majoritatea posturilor grecesti. Vreau sa cred insa ca nu o sa aveti timp sa il deschieti (noi nu l-am deschis decat in prima zi cand am ajuns).

Plecati in jurul orei 14:00 si veti ajunge pe la 13:00 a doua zi (22-23 ore). Ce sa zic... depinde de om. La dus noi am avut entuziasm, abia asteptam sa ajungem acolo si am stiut cum sa ne facem drumul placut. Am avut un laptop, muzica, ceva de citit... plus ca opririle sunt dese (2-3 ore), la un supermarket, la un restaurant, la o toaleta. Acum depinde si de om... eu unul nu am avut nicio problema. Pt revenire va dau un sfat: incercati sa fiti atat de obositi cand plecati incat sa nu mai puteti tine ochii deschisi Noi nu ne-am propus asta dar eram atat de obositi incat am dormit (in orice pozitie) tot drumul (ne opream doar pt pauze). Ar fi totusi bine sa va luati o perna din aceea gonflabila.

Sa ne spui impresiile cand te intorci.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Ninette
[28.08.12 16:54:53]
»

@cod take

Multumesc mult... Am tot fost prin Europa in misiuni economice (16 zile cu autocarul, bineinteles cu opriri de la 2-4 zile in cite o tara), la cursuri in Viena dar Kefalonia mi se pare f departe. De aici toate intrebarile mele atit de primitive sa le zic... Da, bineinteles, nici nu vreau sa am timp de TV decit un pic dimineata. Si bine ca sunt o persoana care pot dormi si intr-un pat si cu capul pe o masa sau intr-o parte etc...

Si, cu siguranta vor fi vei primi vesti la intoarcere...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[28.08.12 17:11:26]
»

@Ninette: Sunt 1100 km pana in Vasiliki, Lefkada, ce ti se pare asa mult? In timpul in care eu ajung acolo (14 ore), nu as ajunge la Oradea, de exemplu, sub nici o forma, la nici o ora!

Ninette
[28.08.12 18:04:56]
»

@ionescunic

Incerc sa nu mi se para mare distanta dar calatorind si cu avionul si vazind ce repede ajungeam... prin comparatie... cam este. De-aia ziceam... altfel va fi o placere... sa calatoresc... intr-un loc nou, frumos dupa cum spune toata lumea de pe acest forum.

cod_takeAUTOR REVIEW
[28.08.12 18:27:34]
»

Cu autocarul nu faceti "decat" 16 ore sa zic... opririle sunt in jur de 3 ore... cu faryboat-ul 1:30... mai asteptati 1 ora pana plecati cu el... si uite asa se fac vreo 22 ore. Depinde acum si de sofer... noi am vorbit de la inceput sa limitam pe cat de putin opririle... in sensul ca opream dar nu ne intindeam la prea mult timp. Si chiar am facut mai putin decat auzisem la alte persoane.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ninette
[28.08.12 18:47:46]
»

@cod take

M-ai linistit... linistesc si eu pe altii si daca si vremea e cum vreau eu... e totul OK.

De-abia astept.

Ninette
[29.08.12 08:00:09]
»

@cod take

Nu te-am intrebat prea mult de capitolul "souvenir-uri", pe care nu-l pot ignora deloc. Stiu doar ca toata lumea e molipsita de magneti si trebuie sa le aduc, mai ales baietilor de la Vakantatiki care m-au codorisit cu aceasta excursie, plus celor dragi din jurul meu. In Spania am alergat sa iau din prima (si i-am luat cu un anume pret) constatind ulterior ca nu trebuia sa ma grabesc.

Cam cit costa un magnet, o cana etc orice poate luat suvenir?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ninette
[01.10.12 18:12:58]
»

@cod take

Am fost in Kefalonia iar sfaturile tale m-au ajutat 100% fara pic de toleranta... Am fost exact unde mi-ai indicat... De la Nicoleta (Frutta e Verdura) la Dyonisos (bucatarul Lotzi un inger de baiat) la The kentpykon... la Madalina... La hotel Riviera o alta fetita romanca Felicia... Am mers cit de cit peste tot... am vizitat, am gustat tot ce am putut...

ce n-am facut? nu am luat adresa de mail decit de la hotel kalypso... si as vrea daca se poate, daca cineva stie adresa de mail a Madalinei de la The Kentpykon... pentru a vorbi cu ea. Am mincat de atitea ori la ea, ne-a povestit multe insa parca mi-a iesit total din minte in ultima zi sa-i cer adresa de contact. daca cineva stie... si ma poate ajuta... as fi incintata...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
corneliaoprisan
[19.01.13 13:20:03]
»

buna ziua si la multi ani, pe anul 2013! v-as ruga sa-mi spuneti si mie (cine a fost) cum este vremea in Kefalonia in a doua jumatate a lunii mai ; cu multumiri

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alexcerchia, andreea2307, cod_take, corneliaoprisan, danette, georgiana, LUIZA_28*, mulinita, nanelena, nicoletass, Ninette, soreluca
Alte impresii din această RUBRICĂKalypso Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.49286413192749 sec
    ecranul dvs: 1 x 1