GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kalevera Hotel(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Foarte bun pentru o cazare in Edirne
Din pacate vacantele se termina si ca sa puna capac trebuie sa te intorci acasa. Drumul parca e mai lung decat la ducere cand te impinge de la spate dorinta de a incepe cat mai repede vacanta. Avand in vedere aceste lucruri am hotarat sa nu rezervam cazarea intermediara pentru intoarcere ci sa mergem cat mai mult in prima zi. Am avut in plan sa ajungem la Edirne si am reusit. Am intrat in oras cu ochii dupa un hotel. Este unul chiar la intrare pe stanga, dar parea prea departe de centru asa ca am continuat drumul pana cand pe dreapta am vazut hotel Rys. Am oprit la el sa intrebam pretul (60 euro fara sa ajungem la discutia despre cea mica). Am vazut tot acolo si hotel Kalevera. Am intrat am intrebat de pret (era mai mic un pic) si am cerut sa vad camera.
Surpriza maxima: am intrat intr-o camera foarte mare (45-50mp) cu doua paturi unite obtinand un pat dublu (initial nici nu am observant ca sunt doua paturi asa bine se lipeau unul de altul) imens (cam 2.20x2.40), un LCD mare si foarte plat, un birou, racitor plin cu de toate (in afara de apa plata care era gratis totul era scump) care chiar racea, veioze deasupra capului in pat si chiar lampa mica de citit pentru a nu deranja pe celalalt daca el vrea sa doarma si tu vrei sa citesti, 4-5 prize libere ceea ce e grozav pentru telefoanele obosite si ele de drum si imi aminteste de o intamplare hazlie.
Prin 97-98 am traversat Turcia de la mare spre Istanbul, mergand noi dupa harta am ajuns pe seara la Kutahya unde am hotarat sa inoptam, am oprit la primul hotel intalnit am vazut camera si ne-a placut. Seara cand am urcat in camera am vrut sa bagam sticlele de apa in racitorul existent, zis si facut dar am descoperit o mica problema: in camera nu exista nici o priza asa ca racitorul era de decor!
Revenind la Kalevera baia foarte mare cu prosoape personalizate si produse de spalat Dove. Un balcon frumos care avea ca priveliste o discoteca cu acoperisul rabatat astfel incat aveai parte si de distractie daca voiai. In camera era fierbator cu pahare si cesti, ceai, nes, cappuccino. Bineinteles exista si AC, chiar daca nu ne-a fost necesar, asa cum am mai zis il consider un accesoriu indispensabil intr-o camera din Turcia.
Masina se poate parca existand loc berechet in zona.
Am avut si un mic dejun bun (bufet suedez), chiar foarte bun avand in vedere faptul ca erau ocupate 8 camere. Personalul foarte atent si serviabil, peste tot o curatenie de sclipea.
Pretul a fost unul rezonabil, chiar mic, pentru ceea ce ofera si avand in vedere ca peste tot la cazarile intermediare din Turcia spun “copii sunt bineveniti”, dar imi cer bani suplimentari pentru printesa.
Pe scurt recomand locatia pentru cazare in Edirne si recomand mers direct la receptie si negociat (pe booking costa cu 15 TL mai mult)
Trimis de nrs † in 23.09.16 21:01:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nrs †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.66663600 N, 26.57513900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Kalevera Hotel, EDIRNE" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)-
Ceva fotografii de pe acolo?
Felicitari pentru descriere (i-mi place)...si buna alegere a locatiei☺.
Buna recomandarea... multumim pentru aceste informatii.
Pacat ca nu ati pus si cateva poze... dar mi-am imaginat ca a fost bine...curat si frumos acolo☺.
Va doresc o toamna minunata...
Calatorii frumoase si pe viitor☺.
Numai bine....citit si votat cu placere!
multumesc pentru ecou si vot
cum am mai spus in general fac poze cu familia si nu pot sa le urc pe net, o sa caut si daca am ceva voi pune. cat despre curatenie stralucea totul. recomand aceasta locatie cu multa caldura, daca nu aveam pe cea mica pretul nu sarea de 140TL ceea ce zic eu e foarte bine pentru ce ofera (la cazarea de tranzit nu imi trebuie decat curatenie, un mic dejun bun si liniste pentru a ma odihini, ceea ce ofera)
@nrs: Am citit ei eu astazi review-ul tau. Foarte utile informatiile tale. O sa tin cont de aceasta locatie pentru ca intentionez sa merg si eu anul viitor in Turcia in zona respectiva. In ceea ce priveste serviciile oferite de turci pana acum nu am auzit prea multe cazuri de turisti nefericiti. Singurele probleme majore le-am auzit de la colegele mele care merg si ele des in Turcia si se intorc cu cateva kilograme in plus.
PS: Pe viitor sa ai pregatite si niste poze ca sa fii mai convingatoare.
multumesc pentru ecou
cat despre turisti nemultumiti vei gasi destui daca citesti reviewurile de anul acesta, chiar sunt mirat de cat sunt de multi. eu cred ca au fost asteptari mult prea mari generate si multitudinea articolelor din massmedia despre preturile mici din Turcia in acest an
cu pozele este un pic mai complicat fiindca in familie avem impartite atributiile iar de poze se ocupa sotia, ori pentru ea centrul universului este "printesa noastra" asa ca nu exista poza fara ea. am cautat si din cele peste 1000 de poze din vacanta am gasit numai 3 cu camera aceasta, dar in centru este fetita. in plus sunt facute si dupa ce am locuit in camera asa ca nu arata chiar bine
PS de ce multa lume crede ca sunt o "ea"
@nrs: Felicitari pentru solutia gasita si norocul de a gasi o camera libera direct la receptie. Asa faceam si eu acum 10 ani si mi/ar mai placea sa ma opresc acolo unde ma prinde seara, dar nu mai am curajul sa umblu fara rezervare. Am retinut informatiile, multumim pentru relatare.
multumesc pentru vizita. cat despre curaj pot spune ca nu ma sperii prea usor. m-am gandit ca la sfarsit de septembrie este imposibil sa nu gasesc camera in Edirne, nefiind vorba de un oras turistic si oricum este plin de hoteluri si pensiuni mai bune sau mai putin bune, daca chiar era totul full "saream" in BG la Svilengrad sau chiar Harmanli nefiind mai mult de 70 km de mers pana acolo
@nrs: Adevarat, e o varianta buna de rezerva, eu mi/as fi dorit sa stau mai mult la Edirne pentru ca am vazut marea moschee a orasului, de care lumea nu prea stie, si care este la fel de monumentala ca si cele celebre din Istanbul.
intradevar moscheea merita vizitata, cand am vazut-o prima data (in 90 parca) m-a impresionat profund. bine pana atunci nu vazusem decat moschea din Constanta care nu poate fi comparata cu o moschee mare dintr-o tara musulmana
@nrs:
Superbonus.
O recomandare bună. Păcat că nu ai postat şi ceva poze din hotel. Articolul ar fi fost mai convingător.
Edirne nu este avantajos pentru mine pentru o cazare de tranzit fiind prea aproape de Bucureşti, dar ar putea deveni o destinaţie în sine tocmai pentru că este mai aproape decât Istanbulul pentru cumpărături şi ceva obiective de vizitat.
multumesc.
de acum o sa ma ocup personal de poze cu locatiile unde mergem pentru a avea o "credibilitate" ridicata. acest hotel chiar m-a uimit. de obicei hotelurile de tranzit au preturi destul de ridicate comparativ cu ce ofera (normal caci nu fac volume mari), aici pretul a fost foarte bun la conditiile oferite (dupa parerea mea puteau cere 210-220 TL).
cat despre Edirne eu cred ca merita vizitat o zi, iar pentru mine e perfect ca si cazare intermediara la intoarcere ajungand acolo seara la 7-8 (daca plec la 12 din Kusadasi) si mai avand 675 km pana acasa
@nrs:
”de acum o sa ma ocup personal de poze cu locatiile unde mergem pentru a avea o "credibilitate" ridicata
Nu aş vrea să interpretezi greşit sugestia mea cu postarea fotografiilor. Nu întâmplător se spune că "o fotografie face cât o mie de cuvinte". Crede-mă că impactul vizual este cu totul altul. O poză reală mă poate convinge să aleg sau nu un anumit hotel.
Personal, prefer pozele personale postate de turişti, chiar mai slabe calitativ sau făcute cu telefonul mobil, nu contează, fotografiilor oficiale, de pe site-ul oficial al unei locaţii de cazare sau de pe booking, de calitate, foarte artistice, dar unele datând din anul inaugurării , iar după un anumit număr de ani totul arată diferit.
Nici pozele de pe site-urile agenţiilor de turism nu sunt foarte reprezentative pentru mine, acestea fiind realizate în infotrip-uri, unde le sunt prezentate cele mai frumoase camere din hotelul vizitat, iar eu ca turist pot primi o cameră diferită, mai mică sau mai urâtă, cu vedere te miri unde şi mă enervez având alte aşteptări induse.
nici pe departe nu am privit sugestia ca un repros, poate nu am reusit sa ma fac inteles exprimarea mea nefiind tocmai fericita. oricum nu ai fost singura care "m-a certat" ca nu pun poze si ai dreptate. o poza facuta de un turist normal ca e mai elocventa ca cele de pe siteuri pentru ca un turist dezinteresat nu sta sa photoshopeze poze.
cat despre poze, cum am mai explicat, sunt in sarcina doamnei asa ca desi facem mii de poze in vacanta ele nu sunt adecvate punerii pe site avand intotdeauna in prim plan familia, mai ales pe cea mica, si nu locatiile vizitate. o sa iau problema in mainile mele si sper sa se schimbe situatia
@nicole33: Multumim pentru acest raspuns cu informatii si opinii excelente, ar merita cunoscut de toti cei care ne propun sa vedem pozele din pagina web a hotelurilor.
Cred ca opiniile exprimate sunt mai mult decat lamuritoare si convingatoare, pentru cei care inca mai minimizeaza utilitatea unor foto de la fata locului, ma refer desigur la cazari, ca la peisaje il cred pe cuvant si pe google. maps.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Un hotel liniștit — scris în 10.04.19 de M'Liviu din R�MNICU V�LCEA - RECOMANDĂ