GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cautand cazare pentru Viena, am descoperit lantul hotelier Jufa. Acesta are hoteluri in Austria, Germania, Ungaria si Lichtenstein.
Hotelul din Viena, Jufa Viena City avea o oferta atragatoare, conditii bune si era aproape de statia de metro.
Oferta era 132 euro/2 nopti/tripla, fara mic dejun. Acesta ar fi fost 9 euro/zi. Nu am luat.
Am facut rezervarea, am primit confirmarea de pe site-ul de rezervare, precum si de la hotel, iar banii de pe card ne-au zburat imediat.
Check-inul se face incepand cu ora 16.00, teoretic asta, practic am fost cazati la 16.25, dupa 45 de minute de asteptare in holul spatios. Langa receptie exista un bar, loc de joaca pentru copii, sali de conferinte, mese si canapele in zona de lounge.
Camera este destul de incapatoare, mobila este foarte noua, exista tv cu ecran plat, in perete, cu foarte multe canale. Baia este separata de wc, cu dus si toate cele necesare. Prosoape impecabile, schimbate zilnic, lenjerie pe pat imaculata.
In camera exista si aer conditionat. Camerele nu au balcon, in zona se construieste un bloc, e putin zgomot cu geamul deschis.
Exista parcare la vreo 30 m de hotel, am inteles ca se lucreaza la parcarea subterana.
Hotelul se afla in sud-estul Vienei, la vreo 5 minute de mers de statia de metro Enkplatz, se ajunge destul de usor, se paraseste autostrada care vine de la Budapesta, pe la iesirea Semmering, urmatoarea dupa Schwechat. Se intra in oras si cam la 4-5 minute de mers este hotelul.
Noi am cerut prin mail si am avut, un pat dublu si unul de o persoana la nivelul podelei, se putea opta si pentru varianta cu un pat la etaj.
Nu este in centru, dar are camere confortabile, cu un tarif ispititor, si datorita distantei mici pana la statia de metro, se poate ajunge relativ repede in orice colt al Vienei.
Trimis de marius gaudi* in 12.09.14 22:13:20
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marius gaudi*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.17591125 N, 16.41998738 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Jufa Vienna City Hotel, VIENA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@marius gaudi
Este absolut incantator acest hotel. Noi l-am descoperit acum 2 ani, la prima noastra iesire spre Austria. Am facut un popas de 2 zile la acest hotel minunat si deloc nu am regretat.
Imi amintesc c-am gasit o super oferta pe booking, deoarece abia se inaugurase de-o saptamana si incercau promovarea rapida a hotelului prin preturi imbatabile.
Parcarea nici nu era inca finisata, masina am lasat-o in fata hotelului, zgomot era si atunci din cauza lucrarilor din zona, dar nu aceste aspecte nesemnificative am vrut sa le evidentiez, ci partea buna a lucrurilor.
Camerele curate, luminoase, frumoase, eficiente, paturile excelente, cu pilote moi, albe si pufoase. Mi-a placut acea idee de a separa wc-ul de restul baii: cada+chiuveta, mult mai igienic si mai util.
Am admirat interiorul superb al hotelului unde se afla receptia, baruletul, cofetaria. Acea constructie gen orasel, mall, cu acea cupola imensa, frumos luminata, toate, toate m-au fermecat.
Am vazut ca MD a ramas la acelasi pret ca acum 2 ani. Imi amintesc ca noi am achitat 2 MD, iar juniorul (pe atunci avea aproape 14 ani) a avut free. Mancarea a fost excelenta, diversificata, gustoasa si... copioasa, ce mai pot spune ca totul a fost la superlativ.
Cand am ajuns la destinatia noastra din Austria, curiozitatea ne-a impins sa-l cautam si pe unul din fratii lui, Jufa din Kaprun. Fiind acelasi lant hotelier culoarea era aceeasi, dar in rest se vedea ca-i mai vechi, mai mic, mai ponosit... Amplasarea era undeva la 2km fata de centrul statiunii Kaprun.
N-am reusit sa-l vizitam, deoarece in septembrie 2012 l-am gasit inchis pentru curatenie, reamenajare, modernizare, probabil il pregateau pentru sezonul de iarna. Una peste alta, ca o concluzie, daca vom reveni in Viena cu siguranta tot la Jufa Vienna City ne vom caza, desi nu este un hotel central, dar exceleaza prin tot ceea ce ofera.
@dananecula: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)