GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Daca nu ați făcut-o deja, vă recomand cu mare drag să mergeți la Vama Veche in extrasezon, la sfârșit de septembrie de exemplu. Bineînțeles, cu condiția să prindeți o vreme adorabilă așa cum am prins eu. E minunat, sunt foarte putini oameni, doar două-trei alimentare si încă pe atâtea terase sunt deschise dar găsești de toate, și mâncare și băutură și distracție, nu-i deloc agitație, e liniște, nu e fumălăul ăla de-ti torturează nasul nici bumpți-bumpți dat la maxim de-ți vine să-ți pleoștești urechile ca pisicile. Nu mai sunt șezlonguri pe plaja, e curat, marea faina, limpede, și rece. (hai ca daca ziceam ca e caldă era prea de tot, nu mă credeați)
Am tras la hotel Jakuzzi, un criteriu bifat cu pro a fost faptul că era cam singurul din Vamă care oferea mic dejun la acea dată. Camera nu e foarte mare, pat matrimonial, dulap, scaune, frigider mic, hai să zicem suficient, ar merge însă puțin mai greu la o familie cu copii. Pe jos e gresie, mai puțin obișnuit într-o camera de locuit, probabil avantajul e că se curăță mai ușor. La fel, baia nu-i tare mare. Vasul de WC nu era bine fixat, mă gândesc ca e o consecință a faptului că eram la sfârșit de sezon si nu s-au făcut reparațiile generale. In rest n-am văzut probleme mari. Apreciez băile care au fereastra, aici am avut o mega-fereastra spre terasa –balcon a camerei. Terăsuca asta din fata camerei face toți banii. O măsuță, câteva scaune si poți sta fie la o bere dimineața sau la o cafea seara. Sau invers? Suntem in Vamă doar Camera in care am stat era la parter, așa ca seara trebuia sa tragi draperiile groase inclusiv peste ușă ca beneficiezi de intimitate. Este și un televizoraș in cameră.
Micul dejun a fost tip bufet, cu brânzeturi, mezeluri, oua, iaurturi obișnuite. Daca se termina ceva se refăcea stocul in timp util, declar deci micul dejun in regula. La un moment dat nu mai erau locuri in terasa acoperită ce servea de loc de luat masa, afară însă erau mese si scaune destule si era chiar si mai bine.
Marele câștig al hotelului e fără îndoială curtea si spațiul verde. Sunt și ceva copaci mai măricei, și tufe și gazonul e bine aranjat, ronduri de flori, pomi – lasă o impresie plăcută. Sunt și șezlonguri prin curte și alte mese si scaune unde poți savura o seara faina cu prietenii. Este și un loc amenajat pentru grătare.
Parcare: aici m-ați prins cat sunt de egoist, n-am venit cu mașina de data asta așa că nu m-a interesat sa observ cum e cu parcările. Se pare că in curte nu intră mașini, iar in fata porții de intrare locul pare sa fie destul de mic. Drumul de acces către hotel e destul de neîngrijit, cu buruieni cât casa, mizerii; dar știți deja asta e tipic la noi: in curtea noastră sa fie bine, totul brici, in rest, daca e proprietate comună înseamnă că e a nimănui deci nici nu ne batem capul sa o îngrijim cât de cât. Mă gândesc că vara e oareșce harababură cu mașinile, mai ales ca hotelul Jakuzzi si hotelul Vamabel împart aceeași curte.
Mi-a plăcut hotelul, neajunsurile nu-s cine știe ce, un mare plus pentru curtea verde, rețin un copac de foc foarte fain, trebuie să fie spectaculos vara. Evident însă, cel mai mult mi-a plăcut marea in extrasezon, daca ai noroc de vreme faină e cum nu se poate mai bine.
Trimis de Trank in 21.12.18 16:07:37
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.75187300 N, 28.57240900 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Trank: Și-n aprilie e la fel de bine in Vamă, marea e rece și frumoasă, plaja nu are șezlonguri, e liberă
Ai zis bine: bere dimi și cafea seara , doar e Vama...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 Vacanta in Vama, la Jackuzzi — scris în 25.07.20 de mery0179 din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Locatie de vis — scris în 03.08.18 de Ramonaotetea* din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Jakuzzi fara jacuzzi si cu dusul infundat — scris în 29.07.12 de urzeala* din PLOIESTI - nu recomandă
- Jul.2012 Never again — scris în 01.08.12 de bla, bla* din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2011 Locatie frumoasa, servicii slabe — scris în 30.08.11 de Fania din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jun.2010 Vama veche, asa cum nu vrei sa o stii — scris în 12.11.11 de boga din BUCUREşTI - nu recomandă