GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O surpriza placuta intr-un Septembrie varatic...
Nu am petrecut decat o noapte la acest hotel pe care l-am gasit pe internet cu o oferta care parea tentanta - 50 lei/camera dubla dupa 1 Septembrie. Cum afara vremea parea de mijloc de Cuptor si se anunta canicula (!!!), desi suntem aproape la mijloc de Septembrie am zis sa fac o ultima vizita la Marea Neagra in acest an. Si nu am regretat deloc.
Rezervarea am facut-o prin telefon cu o doamna foarte draguta si iata-ne in tren spre Neptun. La fata locului am gasit un hotel destul de populat dupa numarul masinilor parcate in fata, o statiune destul de animata, multe terase, restaurante si magazine inca deschise, apa marii numai buna de balaceala, soarele generos si o atmosfera bizara de miez de vara care contrazicea flagrant data din calendar.
Acum strict despre hotel - curatenie exemplara, baia complet renovata si foarte cu gust as spune eu, pardoseala noua si foarte interesanta - un fel de gresie care imita parchetul, TV si frigider perfect functionale, un balcon mare cu 2 sezlonguri in care te puteai cufunda ca in niste hamace, dulapul pentru haine nou, doua fotolii si o masuta mai vechi, dar bine intretinute, doua paturi twin lipite si culmea... un pat suplimentar care nu incurca deloc, camera fiind destul de mare. Un plus pentru finisaje la baie si pt pardoseala - erau facute chiar cu simt de raspundere...Apa calda era permanent iar instalatiile sanitare erau si ele noi.
In camera am gasit un miros de proaspat, era pe partea umbrita, linistita, zgomotele strazii se auzeau estompate dar mie unul imi placeau - aratau ca statiunea mai era inca animata in ciuda calendarului...
Asadar ca raport calitate-pret categoric a meritat.
Hotelul face parte din ansamblul de trei hoteluri de 3 etaje situate foarte favorabil langa lacurile din Neptun si de zona La Steaguri - Istria, Callatis si Tomis, ultimul in renovare.
Ca autoserviri am mancat foarte bine la Marsalla (langa H. Callatis), Terasa cu Flori, restaurantul Barchetta mai spre Olimp la preturi absolut decente si portii generoase. Plimbarea cu trenuletul a fost obligatorie caci in vara am sarit-o... A fost super mai ales ca seara era calda cu un vanticel bland... Prin statiune se auzeau pana seara tarziu ropotele cailor de la trasurile care plimbau turistii si o muzica buna in surdina, deci atmosfera era cat se poate de linistita dar animata (in orice caz mai mult decat ma asteptam, mi-era teama ca locul va fi pustiu)...
La inapoiere trenul ne-a adus cu o viteza ametitoare (cred ca depasea 120 km/h)...
Per total a fost o iesire reusita iar acest hotel il consider o optiune serioasa atat ca raport calitate-pret cat si ca situare fata de plaja si de principalele atractii ale statiunii.
Din pacate nu am facut poze - am uitat aparatul la Bucuresti deoarece am plecat cam pe fuga...
Trimis de chris79 in 12.09.11 20:49:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (chris79); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.86403700 N, 28.59842100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur sa constat ca din cand in cand se poate si la noi sa fie un "turist multumit"
Sincer oferta la cazare nu era de ratat, vremea buna a tinut cu tine asa ca uite o "IESALA" pe cinste.
Bravo.
Asa este - a fost nemaipomenit mai ales ca si vremea m-a ajutat. Hotelul eu zic ca a oferit conditii mult peste pretul cerut - chiar au fost inspirati cu oferta asta, erau multe masini parcate acolo semn ca si altii au profitat, ceea ce este foarte bine. Imi pare rau ca nu am putut prelungi sederea, la pretul de 25 de lei/persoana era practic gratis avand in vedere conditiile oferite.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Hotelul Istria din Neptun merită mai multe stele! — scris în 16.07.23 de Tiberiu_N_S din SIRET [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Pret accesibil — scris în 13.07.18 de AlexBel din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Un hotel mucegait — scris în 09.10.14 de raly din MEDIAS - nu recomandă
- Jul.2014 Nu ma mai intorc la acest hotel — scris în 20.07.14 de slapulet* din ORADEA - nu recomandă
- Aug.2013 Hotel OK — scris în 06.09.13 de Kiyomi din BOTOSANI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Un OK din partea mea — scris în 02.09.13 de turistfamilist* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Se poate si mai bine — scris în 17.07.13 de bogdan m din IASI - RECOMANDĂ