Capricioasa insulă Capri

TIPĂREȘTE

Ne doream mult să ajungem și noi în Capri, deh, măcar să vedem și noi ce-i cu insulița asta bengoasă, că nu ni se ivise prilejul până atunci. Eram în așteptarea proximei ocazii pentru acest lucru, care a venit la pachet cu Salerno, deși Capri este mult mai ușor accesibilă din Napoli sau din orășelele de pe Coasta Amalfi de mijloc.

După ce minivacanța a rămas bătută în cuie, am demarat degrabă căutările pentru a găsi curse de ferry în variantă cât mai eficientă, adică de dus cu cel mai devreme ferry, iar de întors cu cea mai târzie cursă, chiar dacă nu aparțineau aceleiași firme, în așa fel încât să petrecem în Capri cât mai mult, practic ziua întreagă. Am găsit și am cumpărat online de la renumita firmă locală NLG (Navigazione Libera del Golfo)  un ferry la 08,25, cu sosire în Capri la 10,15 și de întors cu ferry de la micuța firmă Grassi Junior la 18,20, cu sosire în Salerno la 20,15. Biletele spre Capri au costat 33€/pers., iar cele de la Grassi 27,50€/pers., destul de scump transportul spre/dinspre Capri (121 €), dar ne-am asumat din start deplasarea.

În ziua dedicată excursiei, cu mult entuziasm, pregătiți pentru o zi întreagă de hălăduială, ne prezentăm de dimineață în portul Molo Manfredi din Salerno pentru a lua vasul spre Capri. De cu seară, identificaserăm acest port, căci Salerno deține două, iar acum cu biletele în buzunar eram nerăbdători pentru aventura excursiei. Dar, ce să vezi, odată ajunși în port, vasul nostru yok! În schimb, era ancorat un vas al altei firme, pe nume Alicost, spre care se îndreptau mulți turiști. Văzând că trece timpul și al nostru nu apare, îmi iau inima în dinți și mă prezint la casa de bilete de la Alicost să întreb dacă ar ști ceva de vasul nostru. Știu, pare o trăznaie, dar nu aveam soluții si nu-mi dădeam seama ce ar trebui să facem.

Doamna de acolo, foarte amabilă, mi-a spus foarte calm că NLG nu operează curse decât după data de 16 aprilie, ori noi eram în 12 aprilie. Cu stupoare am primit această veste în urma căreia ne-a picat fața. Doamna mă întreabă, când îi arăt biletele cumpărate online de pe website-ul firmei: „Cum, nu ați primit e-mail de notificare?” , eu răspund că nu, ea insistă „Nici în spam?” , eu răspund pierdută că nu, îmi verific zilnic, căsuța. Și tot ea ne adresează îndemnul sincer că, dacă totuși vrem să ajungem în Capri, să ne grăbim să luăm bilete și să mergem cu ei, sfătuindu-ne ca acasă să demarăm acțiunera de recuperare a banilor de la firma neserioasă. În paranteză fie spus, ceea ce am și făcut și obținut după câteva zile. Aviz amatorilor!

Pe un ton blând, doamna mă încurajează să nu ne stricăm vacanța că toate au o rezolvare. Cumpărăm cu cardul biletele la Alicost, vasul Relax care era deja ancorat și aproape plin, subțiindu-mi contul cu 64€ (32€/pers.).

La întoarcere aveam bilete cu o companie diferită, Slavă Domnului! , pe nume Grassi Junior, care s-a dovedit una micuță cu navigatori vajnici, curajoși și un vas mititel și destul de tradițional, cu bănci de lemn care mi-a amintit de Express Skopelitis, vasul unor marinari destoinici greci din insula Amorgos.

Ora de plecare din Capri a fost respectată, la fel ca și sosirea în Salerno, deși pe vas au fost ceva peripeții legate de un turist asiatic căruia i-a fost rău, dar a beneficiat de un prim-ajutor calificat acordat de cadre medicale conaționale care au sărit imediat ce căpitanul a făcut apel la eventuale persoane de specialitate.

După cum se vede, nimic nu este ceea ce pare a fi, în sensul că o firmă mare, de renume, nu și-a respectat obligațiile și nici măcar nu a anunțat că nu o poate face, iar o firmă mică, care nu prea mi-a inspirat cine știe ce încredere, s-a dovedit a fi foarte serioasă, cu marinari dedicați.

Frumoasa insulă Capri are o istorie bogată care începe din lumea antică când era preferata împăraților romani, ceea ce i-a atras renumele de „imperială” , și până în zilele noastre când este invadată de mulțimi de turiști, dar și de vedete din diverse domenii. Eu i-am spus „capricioasă” deoarece nu am văzut alta din aceeași țară să fie la fel prețioasă la propriu și la figurat.

Pe cât este de mică, pe atât este de bogată în obiective turistice și atracții fel de fel.

În antichitate, Capri, știută drept Caprea, a fost colonizată de vechii greci responsabili de Magna Graecia, în secolul al VII-lea Î. C., lucru atestat de ruinele existente peste tot în insulă, dar mai ales în cele două localități importante ale acesteia: Anacapri și Capri.

În vremea Imperiului Roman, insula a cunoscut o înflorire deosebită căpătând o mare popularitate printre aristocrații timpurilor, în anul 29 Î. C. împăratul Octavian August achiziționând-o de la orașul Napoli în schimbul insulei Ischia. Acesta și-a construit aici un palat, iar succesorul său, împăratul Tiberius, căruia insula i-a căzut cu tronc, a petrecut în acest loc 10 ani conducând imperiul și ridicând-se în vremea sa 12 vile în semn de recunoștință față de cei 12 zei ai Olimpului.

Desigur, de-a lungul timpului, Capri a devenit destinația clasei sociale înalte nu numai locale, ci și de pe mai multe meleaguri, bourbonii secolului al XVIII-lea veneau aici la vânătoare de prepelițe, iar, un secol mai târziu, artiști, poeți precum și oameni cu multă dare de mână  (Friederich Alfred Krupp,  Axel Munthe, etc.) și-au găsit inspirația sau relaxarea dorită pe plajele calcaroase ale insulei sau pe potecile bătătorite ale sale.

Trebuie spus că insula Capri este micuță, mai degrabă i se poate spune insuliță, cu o suprafață de circa 10,4 kmp, mai ales dacă ne uităm la mai marile sale surate Sicilia și Sardinia.

Relieful său este unul muntos, caracteristica de bază reprezentând-o stâncile abrupte de calcar care se înalță din adâncurile mării, îmbrăcate în vegetație bogată, care o fac să fie un areal verde, alternând cu colții golași, pereții verticali de piatră. Populația insulei se situează pe la 13.000 locuitori permanenți, însă numărul turiștilor ce o vizitează este mult mai mare, mai cu seamă de primăvara timpurie până toamna târziu.    

Iată cum bine zice wiki: Frumusețea insulei Capri a fascinat numeroși poeți, scriitori, artiști și intelectuali. Printre iluștrii vizitatori ai insulei se numără: industriașul german Friedrick Alfred Krupp, scriitorul german Thomas Mann, scriitorul scoțian Compton Mackenzie, poetul chilian Pablo Neruda, scriitorul britanic Graham Greene, scriitorul suedez Axel Munthe, precum și scriitorul rus Maxim Gorki. Insula este vizitată anual de peste jumătate de milion de oaspeți. Pe insula Capri se află trei localități mai importante. Așezarea principală este Capri, orășel situat în partea sa estică. Portul pitoresc Marina Grande se află pe coasta de nord, iar la vest se ridică Anacapri. Turistul poate ajunge de la Capri la Anacapri după ce străbate 784 de trepte săpate în stâncă. La nord-vest de Anacapri se află cele mai mari atracții turistice ale insulei: vestita Grotă Albastră  (în italiană Grota Azzurra). Insula este presărată cu monumente datând din antichitate, printre care se numără și vilele împăratului Tiberius. Capri a fost încă de pe vremea Imperiului Roman un loc de odihnă popular.

Și în ziua de astăzi, Capri continuă să se afle în atenția vedetelor sau a multor personalități, așa încât este vizitată de numeroase personaje de acest gen, unele chiar deținând proprietăți pe insulă, accetuându-i o faimă care oricum iese din tipare.  

După aproximativ două ore de navigat de-a lungul Coastei Amalfi, făcând trei opriri: la Minori, Amalfi și Positano, vasul Relax intră victorios în portul Marina Grande, după ce adunase pe punțile sale mulțime de turiști din toate colțurile lumii. Prima impresie a fost de bine, insula avea vegetație bogată, stânci înalte, localități animate, drumuri ok, aspect plăcut.

Făcuserăm de acasă un plan de abordare a insulei în acea zi, în încercarea de a acoperi cât mai mult din ceea ce oferea insula de vizitat. Gândiserăm să vizităm mai întâi orașul Anacapri în care am vizat Villa San Michele, urcare cu telescaunul pe Monte Solaro, apoi să coborâm în orașul de bază, Capri, să-l luăm la pas, să intrăm la Giardini di Augusto, la fel cu bilete preplătite (2,50€/pers.), iar pe urmă să vizităm Villa Lysis la care făcusem rezervare online (5€/pers.), căci la Villa Jovis, vedeta insulei, cea a împăratului Tiberius, nu găsisem posibilitatea de a rezerva dinainte.

Era un program concentrat, poate cam prea ambițios, dar ne-am zis din start că parcurgem ce putem, lăsând pe altă dată ce se dovedea de neatins.

Mai întâi ne-am îndreptat spre stația de autobuz care să ne ducă în Anacapri și ne-am lovit de prima coadă imensă, ceea ce ar fi însemnat să pierdem timp valoros, absolut nepermis în cazul nostru, așa că am hotărât să luăm un taxi până sus în Anacapri,  lucru ce ne-a costat 35 €, știu, f. f. scump, dar necesar! Taxiurile sunt luxoase, confortabile și decorate în roșu, roz sau alte culori tari. În câteva minute eram în Anacapri, fără efort fizic, doar cu unul financiar apreciabil!

Anacapri, orașul caprez de sus

Taxi-ul ne lasă în Piazza Vittoria, punctul central din Anacapri, după care ne îndreptăm pe Via Axel Munthe spre Villa San Michele, primul obiectiv vizat de noi. Aleea, plină de verdeață, este mărginită de-o parte și de alta de prăvălii cu produse de lux, parfumuri, produse din ceramică locală, haine de firmă, suveniruri la care ne zgâim și noi curioși să vedem despre ce e vorba.

Încercasem să iau bilete online la Villa San Michele și nu reușisem, dar loco a fost foarte simplu, am achitat cu cardul 24 € (12€/pers.), apoi ne-am lansat în vizitarea celebrei vile și a grădinii sale de unde se surprinde o priveliște de vis.

Villa San Michele este un complex foarte reușit, opera medicului și filantropului suedez Axel Munthe care a dorit să ridice această reședință fără a-i conferi valențe luxoase, practic visul său din tinerețe, atunci când pusese prima oară piciorul în Capri și se îndrăgostise de această insuliță frumoasă. El a cumpărat o micuță capelă (San Michele) pe care și-a propus să o renoveze și să-i anexeze o clădire relativ modestă, dar în timpul lucrărilor de restaurare au fost descoperite vestigiile unei vile romane care au fost înglobate în noua construcție, iar numeroase vestigii arheologice au fost folosite la decorarea clădirii și grădinilor sale.

Grădinile vilei oferă priveliști excelente asupra orașului Capri și a portului Marina Grande, a Peninsulei Sorrentine și a Muntelui Vezuviu. Vila și parcul său se află pe o terasă situată la partea de sus a Treptelor Feniciene, o cale de experimentat pentru curajoșii cu o condiție fizică apreciabilă între Anacapri și Capri, la o altitudine de 327 de metri deasupra nivelului mării.

Grădinile de la San Michele sunt decorate cu numeroase vestigii și opere de artă datând din Egiptul Antic, precum și din alte perioade ale antichității clasice. Ele fac parte acum din Grandi Giardini Italiani.  De remarcat statuia Sfinxului privind spre mare, care este de nelipsit pentru cei ce pășesc în aria minunatei reședințe. Astăzi este proprietatea unei fundații suedeze.  Pentru mai multe detalii: https://ro. wikipedia.org/wiki/Villa_San_Michele sau aici: https://www.villasanmichele. eu/

Am vizitat temeinic vila prin toate încăperile, așa cum era circuitul turistic și m-a surprins modestia și bunul gust ce răzbat din interior, am admirat, mozaicuri, statui, busturi, ne-am plimbat prin grădini și olivetum, ne-am vânturat pe sub arcade și pergole pline de flori, ne-am răsfățat privirile cu panoramele ce se așterneau de pe terasele sale, că nu ne mai săturam ochii flămânzi de imaginile superbe oferite.

Ne-am desprins cu greu de la Villa San Michele, mai mult mânați de foame decât din alt motiv și ne-am lăsat ademeniți în drum spre stația de telescaun, de localul Terazza, o reală deazamăgire, unde am mâncat cea mai scumpă și cea mai proastă pizza din Italia ever, dar nah, eram în Capri. La fel și berea, 8 € pentru un draught, destul de nedrept, dar în Capri nu faci mutre că asta e!

Ajungem la stația de telescaun Seggiovia Monte Solaro, ne băgăm să facem o tură până în vârful muntelui (589 m), preț de 13 minute/sens și 14 € în total/pers. și ne trezim în scaune individuale, fiecare pe cont propriu. Eu am frică înnăscută de înălțime dar n-am ce face, trebuie să rezist, așa că pun telefonul în poșetă și iau poziția de stană, fără să mi se miște niciun mușchi, ca să nu mi se facă rău. Totuși, mă simt în stare să admir priveliștea care mi se derulează în fața ochilor și sub picioare, deși sus, e puțin cam nor.

Sus, este amenajată o terasă panoramică de unde se vede tare frumos oriunde ai privi spre mare, orașul Capri, stâncile Faraglioni, iar aleile pietruite te conduc la o plimbare de jur împrejur. Există chiar și ceva magazinașe, un restaurant fițos pe nume La Canzone del Cielo (Cântecul Cerului), ce frumos, într-o clădire mare de piatră, iar o statuie a împăratului Augustus stă de strajă și veghează asupra orizontului.

Ne foim de colo-colo, fotografiem de nu ne mai săturam, apoi ne înființăm la stația de telescaun pentru a coborî în Anacapri, iar de acolo, pentru a ajunge rapid în Capri, luăm iarăși un taxi care ne scoate din buzunar încă 25 € și ne lasă fix la intrare în Piazza Umberto I, lângă care se vedea și stația de funicular.

Capri, orașul omonim, principala localitate a insulei

Ne trezim în mijlocul forfotei de turiști, specifică insulei Capri, mai ales că era trecut de orele prânzului și ne începem periplul cu Piazza Umberto I, identificăm stația funicularului, ba chiar ne luăm bilete pentru coborârea în Marina Grande 2,40€/pers., căci eram chitiți să nu mai facem aroganțe cu taxi. Ne sucim un pic prin piață, admirăm turnul cu ceas, pe urmă, liber la plimbare! Observăm clădirea primăriei,  apoi apucăm pe o alee frumoasă, plină de magazine de branduri, care promitea să ne scoată la Giardini di Augusto.

Între timp trecem pe lângă vestitul Grand Hotel Quisisana, probabil cel mai luxos din insulă, un adevărat simbol caprez datând din 1861, iar pe Via Fderico Serena dăm de Carthusia, magazinul unde se comercializează parfumul unic specific insulei datorită garofiței originare de aici, materia primă pentru produsul finit obținut încă din Evul Mediu.

O luăm apoi pe Via Matteotti pentru a ajunge la Giardini di Augusto, o găsim rapid, intrăm în baza biletelor achitate deja, și ne răsfățăm retinele cu imagini dintr-un paradis verde punctat cu statui, trepte de piatră, bănci ornate cu ceramică puternic colorată, stâncile Faraliogni le zărim parcă mai aproape.

Ieșim și, în proxima vecinătate, vedem intrarea pe Via Krupp care fusese închisă ani buni (cred că nouă) pentru consolidare și reconstruire, deci era ocazia perfectă s-o luăm la picior. La Villa Lisys eram conștienți că nu mai puteam ajunge deoarece numai timpul de parcurs până acolo era de 40 minute pe sens, plus vizita, deci nu mai constituia un obiectiv cert, așa că cel puțin Via Krupp ne „stătea în mână” .

Via Krupp este o potecă pietruită construită între anii 1902-1904 la cererea industriașului Friederich Alfred Krupp, un potent om de afaceri care deținea la acel moment Grand Hotel Quisisana și Giardini di Augusto (pe acestea din urmă donându-le ulterior statului italian) și a dorit (un moft până la urmă) o cale privată de a ajunge de la proprietățile sale la Marina Picola unde îl aștepta vasul său, magnatul fiind pasionat de cercetarea lumii subacvatice.  Îndrăznețul proiect a fost desăvârșit de un renumit inginer italian pe nume Emiglio Mayer. Krupp a suportat toate costurile construcției și a donat drumul comunității locale, drept pentru care traseul sculptat în stâncă,  ce șerpuiește pe curbe strânse,  amețitoare deasupra mării, îi poartă numele. În semn de recunoștință, Krupp a fost numit cetățean de onoare al insulei.

 Au fost aplicate plase de protecție pe versanții abrupți, au fost reconstruite pavajul, parapetele, pereții de stâncă așa încât acum prezintă siguranță pentru cei ce vor să o străbată. Din loc în loc, la capetele „acelor de păr” au fost amenajate panouri explicative, însoțite de fotografii vechi, despre potecă și construcția sa, despre Friederich Alfred Krupp în Capri.

Via Krupp măsoară 1346 de metri și este exclusiv pietonală. Teoretic, un sfert de oră ar dura parcurgerea traseului ce coboară circa o sută de metri de la Giardini di Augusto până în golful Marina Piccola. Dar,  peisajele fermecătoare din jur te îndeamnă la multe opriri și timpul devine o noțiune greu de estimat. Nu degeaba Via Krupp este considerată o operă de artă.

Pentru noi, să găsim Via Krupp deschisă a fost ca un dar ceresc fiindcă nici nu mă gândeaam la o asemenea posibilitate, știind-o închisă, nici nu am mai verificat statusul său.

Imediat ne-am lansat, iar privirile ne-au fost răsplătite cu imagini de vis, pee care nu ne mai săturam să le savurăm și să le fotografiem. Stâncile Faraglioni, adevărate embleme pentru Capri se zăreau ca și cum erau la o aruncătură de băț, iar cu cât ne apropiam mai mult de Marina Picola, au apărut proprietăți private cu vile bengoase având ieșire la mare și liliputane plaje particulare, bolovănoase.

La un moment da, Via Krupp „se înțeapă” în Via Marina Picola, o șosea circulabilă și de mașini ce duce la plaja Spiaggia Marina Picola și la portul clasic omonim.

Ne-am întors în orașul Capri dornici să-i luăm puțin străduțele centrale la pas în răstimpul rămas, am trecut din nou pe lângă Grand Hotel Quisisana, apoi ne-am zgâit la magazinele unor branduri celebre pe Via Camerelle pe care ne-am plimbat agale.

Pe la 17,45 ne îndreptăm spre stația de funicular în apropierea căruia îmi pică ochii pe un panou pe care văd programul de vizitare a Villei Jovis, care, culmea, în acel weekend era deschisă. Să mă zgârîi pe ochi, nu alta, dar nu mai aveam ce face! Poate va mai exista o altă dată!

Intrăm și în biserica Chiesa di San Stefano din imediata vecinătate pentru a mulțumi că ziua în Capri s-a putut concretiza, apoi direct la funicular care ne-a dus în câteva minute în Marina Grande.

Ajunși în Marina Grande ne mai rămâne un pic de timp pentru a păși în sus și-n jos până la portul de vase mici, pentru o refrișare cu câte o bere, să mai căscăm gura pe acolo, pe urmă ne îndreptăm spre rada nr. 12 de unde trebuia să luăm vasul de la Grassi Junior până la Salerno. La 20,15 soseam în Salerno după o zi istovitoare, dar foarte frumoasă. La 21,15 aveam rezervare pentru cină la un local vestit în Salerno, dar asta este o altă poveste...

Cam așa s-a derulat ziua noastră pe cont propriu în Capri, poate un pic atipic față de excursiile de-o zi organizate de agențiile locale, dar noi facem în general lucrurile de capul nostru și ni le asumăm.   

 Este clar că insula Capri nu este o destinație pentru o zi, deși este micuță, este plină de atracții și obiective, așa încât ar fi nevoie de luat cazare măcar o noapte-două acolo pentru a acoperi și a experimenta mai mult. Până la urmă, noi ne-am mulțumit cu tot ce am văzut pentru o primă descălecare în insulă, dar mi-ar plăcea să revenim pentru a aprofunda și a descoperi locuri noi.

Capri este insulița exclusivistă a Italiei care mie mi s-a părut și capricioasă, adică plină de toane: ba prea aglomerată, ba cam prea scumpă, ba cam neprimitoare în anumite situații și ar fi de înțeles lipsa de ospitalitate a localnicilor sătui de hoardele care le invadează teritoriul.

În pofida a tot, Capri nu trebuie să lipsească din panoplia oricărui turist înveterat ce vizitează zona Napoli sau Coasta Amalfi.  

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI