GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O experienţă unică, dar nu ţin neapărat să o repet
1) Plecarea cu avionul din Cluj, aproximativ la ora 16, escală în Bucureşti, aterizare în Hurghada aprox. la 21.30, ora Egiptului = ora Bucureştiului. La coborâre din avion, temperatura era de 39 de grade Celsius. Ne-am urcat în autocare şi după aşteptarea de rigoare am plecat spre hoteluri.
La încheierea oricărui contract pentru un sejur, se specifică în el numărul de nopţi; noi am plătit pentru 7 nopţi. Agenţia mamă (reprezentantul naţional, nu agenţia locală de la care am cumpărat noi sejurul) care vinde pachetele turistice s-a asigurat că vom fi cazaţi 7 NOPŢI şi nu că vom petrece la hotel 7 ZILE!! Astfel, cu plecarea de după-amiază şi sosirea noaptea în Egipt, am pierdut o zi de stat la hotel. Avantaj ei!
Şoseaua, gen autostradă, merge paralel cu malul mării, de la nord la sud. Autocarul intra pe rînd la fiecare hotel la care trebuia să lase turiştii, hotelurile fiind la distanţă mare faţă de şosea. La ieşire de la fiecare hotel, autocarul trebuia să o ia la dreapta, înapoi spre nord, pînă la primul loc unde putea să întoarcă, să reintre pe sensul spre sud. Astfel, a rezultat un traseu împletit, pe care am mai pierdut cel puţin 2 ore; am ajuns rupţi de oboseală în jurul orei 23.30 la hotelul nostru, care a fost ultimul în ordinea aleasă de ei. Logic era după părerea mea, pe care i-am spus-o şi reprezentantei agenţiei cu care ne-am întîlnit a doua zi, ca autocarul să meargă la cel mai sudic hotel şi de acolo să înceapă să intre la celelalte, venind către nord (autocarul oricum trebuind să se întoarcă în Hurghada), evitînd astfel toate întoarcerile. A fost însă DEGEABA. La întoarcerea din excursia în Cairo, la fel am făcut 5 sau 6 bucle total inutile.
La recepţie, am avut impresia clară că recepţionerul, afişând un grad ridicat de lehamite, nu ştia că venim (am fost în total trei familii, două de trei persoane şi una de două). Camerele ce trebuiau să aibă de 3 paturi nu aveau decît 2. M-am întors de la cameră la recepţie şi i-am zis omului că nu avem decît 2 paturi. După vreo 10 minute au apărut în cameră doi băieţi (tot complexul era deservit exclusiv de bărbaţi) cu un pat pliat, gata făcut şi l-au lăsat în picioare lîngă dulap. A trebuit să le explic că acel pat trebuie întins şi aranjat de ei, că mai trebuie adusă încă o pernă şi un rînd de prosoape (alte aproximativ 10 minute). În final, ne-am dus să bem o răcoritoare (bere, suc) la lobby bar. Acesta a fost singurul hotel din toate în care mi-am petrecut pînă acum concediile în care am avut la dispoziţie un bar deschis pînă la ora 6 dimineaţa. Ne-am dus afară pe terasă şi ne-am aşezat la mese. Am avut companie o mîţă care mînca nestingherită din nişte farfurii cu mîncare lăsate pe mese (era aproximativ ora 0.30).
2) A doua zi am avut programată întîlnirea cu ghidul român local (o domnișoară), reprezentant al agenţiei mamă, pentru comunicarea programului excursiei opţionale. Noi am ales excursia încă de acasă şi am plătit-o în avans în Tîrgu Mureş, echivalentul a 80 de euro de persoană. Spre surpriza noastră, reprezentantul agenţiei ne anunţă că mai trebuie să achităm pe loc cîte 5 euro de persoană, taxă de transfer cu autocarul!! Am rămas interzis şi i-am spus că asta e ŢIGĂNIE, deoarece acasă am achitat în avans preţul excursiei şi nu a fost vorba atunci de nici o taxă de transfer. Fata ne-a spus că asta este, dacă nu plătim nu mergem. Şi am plătit. Mulţumim agenţiei mamă pentru informare.
3) Impresii despre hotel, plajă, restaurant:
- hotel curat, dar vechi, nerenovat, grădina frumoasă, bine întreţinută;
- camera spaţioasă, dar nimic deosebit, am avut seif în cameră, minibar, aer condiţionat care trebuia lăsat să meargă mai tot timpul, instalaţia foarte zgomotoasă;
- plaja cu nisip, lungă şi lată, curată, cu umbreluţe şi şezlonguri distanţate între ele, loc destul, piscinele curate, apa curată în ele; deşi era anunţ la recepţie că nu se fac rezervări de şezlonguri prin lăsarea de prosoape sau alte efecte personale, unii practicau acest sport, lăsîndu-şi încă de noaptea lucrurile pe şezlonguri, chiar dacă erau şezlonguri destule pentru toţi;
- apa mării a fost caldă-caldă dar adîncă doar pînă la genunchi, vreo 300 de metri spre larg. Nu există salvamari, nu ne-a stresat nimeni că am depăşit geamandurile. Am descoperit un minirecif de corali cu sute de peştişori coloraţi în jur. Pe plajă nu erau de închiriat schi-jeturi sau hidrobiciclete, terenurile de volei nu erau udate, pe la ora 10 nisipul deja frigea şi nu se mai putea sta pe el;
- activitatea animatorilor (ruşi desigur) = 0 (zero, nada). Pe la finalul sejurului nostru aceştia au organizat un concurs de miss. Mie unuia nu mi-a plăcut, organizarea, nu fetele;)
- mîncarea la restaurant era destulă, dar foarte puţin variată, fără gust deosebit, cam aceleaşi feluri de mîncare în fiecare zi: ouă, salam maroniu, salam gălbui (m-am ferit să mănînc), unt, paste, brînzeturi, salate, iaurturi, amestecuri de legume, supe, pui, peşte, grătar de pui şi vită. Desertul a constat într-un aluat de bază, universal, ornat cu diferite creme… Ca fructe, am primit mere, banane mici, struguri boabe, ceva portocale şi într-o singură zi, pepene roşu, 3 feliuţe (dintr-un sfert de pepene mic) de grosimea unui deget. M-am gîndit la meniurile din Turcia, Bulgaria – nu am găsit termen de comparaţie. După 5000 de ani de bucătărie, o civilizaţie precum cea egipteană nu ne-a oferit nimic deosebit din punct de vedere culinar;
- băuturile locale, alcoolice şi nealcoolice, cafeaua, apa, au fost la discreţie, cu comentariile de rigoare ale unui barman, care m-a întrebat de ce iau 6 beri. De aia, na! Sucurile erau la dozator, uneori erau şi reci, dar berea era servită din sticlă, turnată de barmani în pahare de plastic şi era în permanenţă caldă, deşi barmanii scoteau sticlele din ceva frigidere. Frigiderele însă nu făceau faţă şi berea nu apuca să se răcească. Punct pozitiv, în hotel pe holuri erau răcitoare de apă, de unde se putea lua apă plată la orice oră;
- în hotel erau cîteva magazine cu suveniruri. Recomandarea mea este să nu cumpăraţi obiecte din magazine, nici din hotel, nici din excursii, cu atît mai puţin de la vînzătorii ambulanţi care pot fi enervant de insistenţi. Dacă aţi apucat să îi întrebaţi de preţ, greu mai scăpaţi de ei. În aeroport în Egipt în duty-free sunt aceleaşi produse, cu cel puţin o treime de preţ mai ieftine! Iarăşi, lipsa de informare costă. Nici un ghid nu a avut bunăvoinţa să ne spună acest lucru. Mulţumim agenţie mamă;
- excursia la Cairo: pentru excursie am primit în loc de mic dejun, un pachet, care conţinea o chiflă, un cubuleţ de unt, un castravete, o roşie, un gem, un şerveţel, un suc de 200 ml la cutie, fără tacîmuri. Poftă bună! După călătoria inevitabilă de mai bine de 500 de km dus cu autocarul, am ajuns la Cairo. Am vizitat muzeul de egiptologie care nu are aer condiţionat decît în camera mumiilor regale, pentru vizitarea căreia am plătit în plus echivalentul a încă unui bilet de intrare, pentru fiecare membru din familia noastră. Apoi ne-au dus pe platoul Ghiza, unde am văzut piramidele, în una am intrat (a fost mai ceva ca în saună) şi Sfinxul. Am avut la dispoziţie foarte puţin timp liber. Oraşul este supraaglomerat şi îngrozitor de murdar. Atîta gunoi pe străzi nu am văzut în viaţa mea şi nici nu mai doresc să văd! Ne spunea ghidul că este obicei la locuitorii imobilelor care nu plătesc pentru salubrizare să îşi arunce gunoaiele lîngă bloc şi seara să le dea foc. Punct pozitiv, preţul motorinei la ei ar veni cam 90 de bani pe litru în banii noştri! Circulaţia în Cairo este infernală, nu respectă oamenii reguli de circulaţie, indicatoare şi marcaje nu prea sunt, se descurcă fiecare cum poate.
4) Plecarea către casă: dimineaţă la ora 6.15 ne-am luat pacheţelul de mic dejun (din care lipsea de data asta şi untul) şi am urcat în autocar. Adio încă o zi de plajă! Mulţumim, agenţie mamă. Pe la 8.30 am ajuns în aeroport, pînă la 10 am avut vreme să umblăm în duty-free şi în buzunare, după mărunţişul rămas. Părerea mea este că am ieşit mai avantajos la cumpărături cu dolari decît cu euro. Merge tocmeala şi în duty-free.
De evitat hotelul AMWAJ. Am auzit numai referinţe negative, atît de la un prieten care a fost acolo anul trecut cît şi de la mai multe familii care au fost în autocarul cu care ne-am deplasat în Cairo.
Concluzia mea: o dată în viaţă a meritat că am văzut piramidele. Atît.
Trimis de alexms in 30.12.15 15:29:12
- A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alexms); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 26.80241100 N, 33.94443800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@alexms: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
***
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=12877
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2018 Placere la faraoni — scris în 16.04.18 de mortimer din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Comme ci, comme ça — scris în 23.03.15 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Un hotel bun, RECOMAND — scris în 10.10.12 de black_mamba din BUCURESTI - RECOMANDĂ