ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.06.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 07.04.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 7 nopți
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 12 MIN

Un complex de vis

Ilustrație video-muzicală
ANTAEUS - BYZANTINE MEDITATION
TIPĂREȘTE

Avand in vedere ca Grecia are peste 2000 de insule, iar noi incercam sa ajungem pe cat mai multe dintre ele, anul acesta ne-am propus sa ne petrecem concediul in insula Thassos, impreuna cu inca un cuplu de prieteni. In alegerea destinatiei a trebuit sa tinem cont si de faptul ca partenerii nostrii de vacanta aveau un voucher de 500 de euro, pe care-l puteau valorifica doar la o anumita agentie, ceea ce ne-a cam restrans aria de cautare, multumindu-ne cu hotelurile din oferta respectivei agentii. Asa ca, dupa consultari, am optat pentru un sejur de o saptamana la Ilio Mare Beach Hotel, resort situat pe coasta vestica a insulei in Skala Prinos.

Resortul este cotat la 5 stele de catre agentia de clasificare hoteliera greaca, dar si de catre multe din agentiile de turism, mai ales cele de la noi. Exceptie fac, in special, agentiile din Germania care-l coteaza la 4 stele, motiv pentru care l-a inceput am fost un pic in deruta.

In cele ce urmeaza am sa incerc sa ofer o imagine cat mai obiectiva a resortului:

Generalitati

Hotelul este situat in Skala Prinos sau Ormos Prinou, la marginea statiunii, pe plaja, intr-o zona linistita, la 10 - 15 minute de mers pe jos de port si implicit de centru. In apropierea lui se afla la aproximativ 500 de metri cateva taverne, pe care noi insa nu le-am vizitat, dar si un supermarket, Dassilio, cu preturi destul de bune, insa cu o oferta destul de restransa.

Resortul este compus din mai multe cladiri cu 2 etaje, principala cladire, de la intrarea in resort, fiind cea administrativa unde se gaseste receptia, sala de conferinte, restaurantul principal a la carte si cel de tip bufet, birourile, precum si facilitatile de tip spa.

Celalalte cladiri sunt asezate intr-o foarte frumoasa gradina interioara, in jurul piscinei si adapostesc camerele hoteliere, dar si unul dintre baruri.

Parcarea hotelului ocupa un spatiu destul de generos, fiind in mare acoperita de o plasa de sarma care avea si rol de a asigura umbra. Totusi, tinand cont de numarul mare de turisti care am observat ca aleg sa vina cu masinile, existau masini parcate si pe o alee de langa hotel.

Receptia

24 de ore din 24, la receptie sunt prezente cel putin 2 domnisoare care se ocupa de check in/check out, magazinul de souveniruri de langa receptie, dar si va vor ajuta cu orice sfat ati avea nevoie ca turist. Alaturi de ele, de multe ori in timpul zilei si nu numai, veti intalni persoane din conducere disponibile si ele sa va ofere orice ajutor. Langa receptie se afla si panourile informative cu timpul probabil pentru 3 zile in limba engleza si greaca, programul autobuzelor locale, programul diverselor evenimente locale, programul de ferry-boat, atat ruta Skala Prinou - Kavala cat si Thassos - Keramoti.

Tot aici veti gasi si panourile informative ale operatorilor principali de turism cu care resortul are incheiate contracte, unde veti gasi datele de contact ale ghizilor, dar si excursiile optionale care se pot face si preturile lor.

Hotelul are o retea wireless pe care turisti o pot accesa folosind o parola primita contra cost de la receptie, semnalul cel mai bun fiind in lobby, sau pot folosi calculatoarele de la InternetSpot, aflat langa receptie, tot contra cost.

Sub receptie se afla si sala de conferinte, precum si un mic cinema, pe care eu nu l-am vazut insa, dar am inteles ca ar fi seri de cinema organizate de personalul hotelului.

Check-in ora 14.00

Check-out ora 12.00

Camerele

Sunt de mai multe tipuri si se impart in doua categorii mari: camere cu vedere la mare si camere cu vedere la gradina/piscina. Cealalta clasificare este in functie de tipul camerei, dupa cum urmeaza:

1. Honeymoon suite, cu vedere la mare, situate in cladirea cu cea mai buna panorama din acest punct de vedere, cu posibilitatea unei cine romantice in doi pe terasa.

2. Family room, sunt camere cu orientare spre gradina, cu o suprafata generoasa compuse din 2 dormitoare si 2 bai.

3. Garden suite, camere cu living, orientate spre gradina.

4. Deluxe suite, si aceste camere sunt cu living, dar sunt orientate spre mare.

5. Junior suite, camere cu living, cu vedere spre gradina, dar care au o suprafata mai mica decat celalalte suite.

6. Double seaview, camere duble cu vedere spre mare, din pacate acestea aveau panorama un pic obturata de vegetatia din fata lor.

7. Double classic, camere duble cu vedere spre gradina.

Camerele noastre au fost de tip Double Classic, cu o panorama superba asupra piscinei/gradinii. Interiorul este extrem de curat, se face curatenie zilnic, intre orele 10-12, baia se dezinfecteaza, se schimba toate prosoapele (6) si se arunca gunoiul. Mobilierul, din lemn masiv, este usor marcat de patima timpului, necesitand unele lucrari de restaurare, dar se prezinta totusi in conditii destul de bune.

Dintre dotari amintesc televizor LCD/CRT, in functie de norocul pe care-l aveti :)), combina muzicala cu mp3 player, aer conditionat, seif, telefon si un mic frigider, mai exact mini-bar contra cost. Sincer, eu as fi preferat in locul combinei muzicale, pe care oricum nu am folosit-o, un frigider mai maricel, ca sa nu mai fiu nevoit zilnic sa scot produsele din mini-bar, dupa ce se termina curatenia, ca sa-mi depozitez eu lichidele mele, iar dimineata dupa micul-dejun sa le pun la loc. Preturile la mini-bar destul de maricele: un suc la doza 3 euro, o bere la doza 5 euro, o sticluta de whiskey 50ml 8 euro, etc.

Baia este destul de spatioasa, cu cabina de dus inchisa, lavoarul incastrat in marmura, uscator de par, 2 prosoape mari de dus, 4 prosoape mici, sapun, sapun lichid, gel de dus, sampon, care se complectau zilnic, etc.

Pe balcon era o masuta cu 2 scaune, unde seara preferam sa stam dupa ce veneam de la plimbare, savurand spectacolul de lumini din gradina.

Hainele de pat s-au schimbat o data pe perioada sejurului, iar in dulap se gaseau 2 perne si cateva pături pentru doritori.

Restaurante

Principalul restaurant - Polixeni Restaurant - se afla chiar langa receptie si este de tip bufet, fiind locul unde se serveste micul dejun si cina pe parcursul sejurului.

Micul dejun este consistent, oferind 2 feluri de sunca, 2 feluri de cascaval, oua fierte, oua omleta sau ochiuri, bacon, crenvusti, ciuperci, salate diverse, 3-4 sortimente de masline, cereale, croissante, checuri, ceai, 4 sortimente de suc la dozator, lapte, ceai, gemuri, 3 sortimente de compoturi, 3-4 sortimente de fructe proaspete, toate aflate la discretie. In permanenta chelnerii se plimbau printre mese aducand cafea sau debarasand farfuriile goale.

Orarul de servire al micului dejun este intre 7.30 - 9.30 (conform pliantului din camera de hotel intre 7.30 - 10.30).

Cina oferea si ea o mare varietate de preparate, zilnic existand carne de pui, porc, vita, miel, peste preparate in mod diferit de fiecare data, garnituri de orez cu fructe de mare sau simplu, mousaka, mazare, fasole, cartofi, salate diverse, nelipsitul tsatsiki, diverse sortimente de masline, dresinguri, paste 3-4 feluri in fiecare seara, supa crema. La desert existau cel putin 5-6 feluri de prajituri cu crema sau de tip baclava, unele sortimente insa se terminau destul de repede, fiind inlocuite de alte feluri, budinci/creme, fructe proaspete, in general pepene galben sau rosu, cirese, mere, pere.

In timpul cinei bauturile erau aduse de chelneri care roiau non-stop printre mese, preturile fiind destul de mari:

- 1 sticla de apa plata de 1,5l - 2,5euro;

- 1 sticla de 250ml apa minerala - 2,5euro;

- 1 sticla de 250ml Coca Cola - 3 euro;

- 1 sticla de vin intre 15 si 25euro.

Plata bauturilor consumate in timpul cinei se poate face pe loc, cash sau se da numarul camerei si se achita la sfarsitul sejurului totalul.

Conducerea hotelului s-a gandit si la cei cu copii mici, oferindu-le diverse meniuri, dar si scaunele speciale pentru masa. Doritorii pot comanda micul dejun in camera contra sumei de 10 euro. In timpul cinei este de dorit ca turistii sa fie imbracati decent.

Un plus, aici, este mica terasa a restaurnatului, unde erau situate 5-6 mese, ocupate de obicei in permanenta. Personalul este destul de saritor, atent cu solicitarile clientilor, avand grija in permanenta sa inlocuiasca platourile goale de mancare. Daca ajungeti cumva aici anul acesta sau pe viitor, uitati-va dupa mesele servite de chelnerita Irini, dupa parerea mea cea mai harnica si de pe a carei fata nu lipsea niciodata zambetul.

Orarul de servire al cinei este intre 19.00 - 21.30.

Ca si o observatie nu este permisa luarea mancarii sau a bauturii la pachet.

Lagoon a la carte sau "Gourment Restaurant & Lounge Bar" este asa cum spune si denumirea restaurantul a la carte al resortului, aflat in cladirea principala, spre piscina, specializat in fructe de mare si preparate din peste proaspat. O sectiune a lui care include si terase dinspre piscina are rol de bar. Din pacate la acest restaurant am vazut destul de putini turisti.

Programul de functionare este:

- 20.30 - 23.30 restaurantul;

- 18.00 - 02.00 lounge bar.

Anemos Beach Restaurant este situat pe plaja si se vrea a fi o taverna cu specific grecesc dar si mediteranean, veti gasi si aici diverse preparate din peste proaspat sau fructe de mare, dar si paste sau grilluri. Din pacate lipsesc din meniu unele produse traditionale grecesti ca mousaka, souvlaki, etc. Daca cineva dorea peste proaspat, capturat de pescarii locali, trebuia sa-l comande cu o zi inainte. Preturile erau cam cu 10-15% mai mari decat la tavernele de pe insula.

Programul de functionare este intre orele 12.30 - 16.30.

Baruri

Atrium este situat in corpul de cladire in care se afla si camerele de tip honeymoon si ofera o priveliste superba asupra marii si plajei. In afara de bauturi, amintesc cocktail-uri foarte bune, ofera diverse gustari - pizza, sandwich-uri, inghetata, diverse platouri cu fructe sau branzeturi cu posibilitatea ca acestea sa fie livrate si la camera intre orele 21.00 - 01.00.

Programul de functionare al acestuia este intre orele 18.00 - 02.00

Ammos - beach bar. Este barul de pe plaja, pe care majoritatea turistilor il frecventa, probabil si datorita comodelor canapele pe care te puteai intinde in timp ce savurai un cocktail, un fresh sau inghetata. De remarcat ca, orice inghetata era 3 euro, nu conta marimea, unele dintre ele fiind mult mai scumpe si la noi.

Programul de functionare era intre orele 10.00 - 18.00

The Palms - pool bar.

Ei despre acesta trebuie sa recunosc ca era preferatul meu, de altfel dupa ce o sa vedeti pozele cred ca o sa-mi dati dreptate. La acest lucru probabil a contribuit si scaunele din piscina unde era super sa stai si sa savurezi o bere sau un fresh. Preturile de aici sunt la fel cu preturile de pe insula, ele nu mi s-au parut deloc mai mari decat pe la diverse alte localuri. Si aici se gaseau diverse sandwitch-uri sau mai multe sortimente de inghetata.

Programul de functionare este intre orele 10.00 - 18.00

Plaja

Plaja din dreptul hotelului, este administrata de catre acesta, fiind o plaja recompensata cu drapel albastru, pentru calitate si serviciile de aici. Ea are nisip fin, doar la intrarea in apa existand si putin pietris, fiind foarte curata, ingrijirea/curatirea ei facandu-se si dimineata si seara. Este dotata cu dusuri, sezlonguri cu umbrelute, acestea putand fi inchiriate contra cost - 2 sezlonguri + umbreluta costand 7 euro. Exista posibilitatea de a primi prosoape de plaja contra unui depozit de 5 euro, care se restituie in momentul in care le returnati.

Intrarea in mare este lina, dupa aproximativ 3 metri de mal (unde apa nu depaseste 80 cm), nivelul scade pana la 30 cm, dupa care se adanceste incet, motiv pentru care trebuia sa iesi bine in larg ca sa-ti ajunga apa la gat. Pe fund este nisip fin, pietricele existand doar in apropierea malului sub forma unei fasii de maxim 50 de cm.

In perioada in care noi am fost aici (4 iunie - 11 iunie), temperatura apei a fost intre 24 de grade, dimineata la prima ora, ajungand seara pana la 26 de grade.

Piscina/gradina

Piscina principala este destul de mare si este asezata intr-un cadru deosebit, cu 2 cascade de apa care functionau cu intreruperi pe parcursul zilei, dar nu mai tarziu de ora 23. Apa din piscina avea o adancime maxima de 1,60m, foarte curata, un ingrijitor o curata seara, si alimenta si filtrele cu dezinfectant zilnic.

La piscina existau sezlonguri cu umbrelute gratuit, dar si niste baldachine extrem de comode, care se ocupau de obicei la primele ore ale diminetii (am vazut personae care la ora 6 dimineata mergeau si isi lasau prosoape pe ele pentru a le ocupa). Si aici se pot primi prosoape contra unui depozit de 5 euro pe bucata, depozit returnat la inapoierea lui.

Exista si o piscina mai mica pentru copii, destul de aglomerata, datorita si faptului, ca resortul este preferat de cei cu copii mici.

Despre gradina hotelului, trebuie sa recunosc ca este una dintre cele mai frumoase gradini intalnite de mine la greci, o explozie de flori si plante exotice care-ti incantau privirea. Intre receptie si corpul de cladire unde eram cazati si noi, exista un mic lac artificial plin cu crapi chinezesti, de toate marimile si care atrageau toate privirile in permanenta, pentru restul am sa las pozele sa vorbeasca in locul meu.

De remarcat si aici atentia cu care era ingrijita gradina de cativa angajati, in timp ce lacul artificial era "spalat! " zilnic de un ingrijitor.

Sport/Spa/Wellness

Aici amintesc sala de gimnastica si fitness, dar si servicii de tip spa/wellness, cateva preturi:

- masaj de relaxare cu ulei - 30 de minute - 35euro

- masaj antistress - to de minute - 55euro

- impachetari cu ciocolata - 45 de minute - 60euro

- tuns femei/barbati - 20euro, copii - 15euro

- tratament de hidratare - 50euro

etc.

Langa parcare exista un teren de tenis de camp, destul de folosit in cursul zilei, putand fi inchiriate rachete de tenis si mingi de la receptie, tot contra unui depozit de 5 euro, care este returnat in momentul in care le inapoiati.

Pe plaja se pot practica diverse sporturi, cum ar fi:

- volei pe plaja pe terenul special amenajat (din pacate acesta parea destul de neingrijit);

- exista o tabla de sah cu piese mari, folosite mai mult de copii de 3-4 ani pe post de "haltere" :));

- calarie pe plaja;

- inchiriere de barci;

- lectii de scuba diving contra sumei de 50 de euro/persona;

- inchiriere de biciclete.

Nu stiu daca am si reusit sa ofer informatii destul de impartiale, dar sper ca am reusit sa va fac o parere asupra hotelului si a serviciilor oferite de acesta. Noi am fost foarte multumiti de serviciile oferite de catre acesta, mai ales daca ne gandim si la raportul pret/calitate. Pretul pe care l-am trecut este pentru 4 persoane cu demipensiune, adica 244 euro pe persoana, ceea ce noua nu ni s-a parut deloc mult.

Am depunctat hotelul la capitolul bucatarie deoarece, comparandu-l cu altele (din Grecia) cu servicii de tip demipensiune, mi s-a parut oferta usor mai restransa, dar mancarea a fost foarte gustoasa si nu numai, a fost si aspectoasa ceea ce conteaza.

La conditiile de cazare am vrut sa depunctez un pic, dar nu am mai facut-o, datorita unui mic incident cu un miriapod, sau ceva asemanator, de dimensiuni remarcabile si pe care l-am gasit intr-o seara in pat.

Un alt minus ar fi absenta animatorilor, care existau in pliantele informative, dar eu nu i-am vazut, probabil nu era inca plin sezon. Cat despre diferenta de stele, o data ajunsi aici veti remarca anumite aspecte greu de descris, dar sesizabile la fata locului, care pot face diferenta, in special pentru ochii aprigi ai nemtilor.

Si ca o concluzie, daca ne vom intoarce in Thassos (si sigur o vom mai face) sunt destul de sigur ca vom mai sta aici.


[fb]
---
Trimis de danoradea in 21.06.11 20:53:17
Validat / Publicat: 21.06.11 22:11:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 15143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (danoradea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Ilio Mare Beach Hotel - intrarea principala in resort
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    ninel*
    [21.06.11 23:59:49]
    »

    Excelenta prezentare, meriti punctele cu prisosinta, dar in hotel aveai voie cu mancare si bautura din exteriorul resortului? Ati facut ceva excursii pe insula? O seara excelenta

    danoradeaAUTOR REVIEW
    [22.06.11 00:09:49]
    »

    Multumesc pentru aprecieri.

    Nu era voie sa introduci mancare sau bauturi in hotel, nici in camere sau in zona piscinei piscina, nici pe plaja, in zona amenajata si care tinea de hotel. Evident acest lucru nu era respectat de nimeni, la acest capitol dorind sa evidentiez turistii bulgari care o faceau la vedere fara menajamente si cativa nordici, cred ca suedezi.

    La polul opus, desi poate parea incredibil se aflau romanii, prezenti in numar mare in hotel, cred ca ne depaseau doar nemtii, si pe care-i vedeai mai rar cu marfuri din afara hotelului, sau macar o faceau mai discret.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Cris
    [22.06.11 06:00:32]
    »

    @danoradea, nu pot decat sa spun si eu acelasi lucru ca @ninel, excelent review, a fost o incantare sa-mi incep ziua citind asa o prezentare.

    Felicitari.

    DUDU
    [22.06.11 08:13:02]
    »

    Am asteptat cu nerabdare sa apara in sfarsit cineva cu pareri despre acest hotel. Mergem si noi in august aici asa ca mi-a facut placere ce am citit. Foarte detaliat. Multumesc.

    webmaster13
    [22.06.11 10:15:33]
    »

    sper sa placa melodia atasata!

    danoradeaAUTOR REVIEW
    [22.06.11 13:29:47]
    »

    @DUDU sa stii ca nu ati facut deloc o alegere gresita, in opinia mea, o sa fiti foarte multumiti de ce o sa gasiti aici. Oricum daca ai vreo nelamurire sau daca mai pot sa te ajut cu ceva, nu ezita sa-mi spui.

    @webmaster13 melodia propusa e foarte bine aleasa.

    Apropo, am uitat un amanunt, care probabil il va interesa si pe @DUDU , daca la barul de pe plaja muzica era destul de diversa si in ton cu marea, la barul de la piscina am ascultat acelasi CD cu hit-uri non-stop timp de o saptamana, la un moment dat chiar am vrut sa le fac si eu cadou unul , mai ales ca majoritatea interpretilor de pe el erau romani, de altfel de vreo 2-3 ani in Grecia, muzica romaneasca e la foarte mare cautare.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DUDU
    [22.06.11 14:54:43]
    »

    Multumesc.

    Ma mira totusi ca erau multi romani, nu ma asteptam... Sper ca daca vor fi si atunci sa fie de buna calitate (banuiesc ca stii la ce ma refer...)

    cher-cher
    [25.06.11 15:09:27]
    »

    Un review extrem de detaliat oferind informatii pe care probabil nici agentiile de turism nu le pot oferi. Cum arata statiunea anul acesta? La complex am vazut ca plaja arata foarte bine. Cea "publica" cum este? Cand am trecut pe acolo era seara si nu am vazut-o, ne-am plimbat doar prin zona portului si am mancat la Zorbas (da, exista si acolo, ca in atatea alte localitati grecesti, o taverna cu acest nume: p). Localul nu arata extraordinar, dar mancarea a fost gustoasa (am fost acolo pentru ca ne era dor de o ciorba si ni se spusese in Potos, unde stateam, ca acolo e buna. Sincer, nu mai tin minte ce supa a fost, parca de fasole, dar stiu ca a fost buna si ne-am facut pofta).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    danoradeaAUTOR REVIEW
    [25.06.11 16:43:27]
    »

    @cher-cher statiune parea cuprinsa de o usoara amorteala, probabil si datorita inceputului de sezon, amorteala, intrerupta pe ici colo de pregatirile pentru turisti de la cateva hoteluri, oricum impresia mea este ca nici in sezon statiunea nu e una foarte "zvapaiata", dar posibil si sa ma insel.

    Despre plaja, pot sa-ti spun ca in afara unui sector din zona super-marketului Dassilio, nu era prea amenajata. Aici existau, langa mica taverna cu acelasi nume, cateva sezlonguri si umbrelute care puteau fi inchiriate tot cu 7 euro perechea, dar primeai ceva in schimb, la alegere, ori o cafea, ori o bere Mythos mica.

    Ce mi-a placut mult a fost sectorul din dreptul campingului de aici, avea o salbaticiune aparte.

    adrianag*
    [25.06.11 21:45:30]
    »

    Pentru inceputul lunii septembrie am planuit si noi o excursie in Thasos, iar ca varianta de cazare avem Alexandra Beach din Potos, Makryammos Bungalows sau Ilio Mare. Din cele scrise de tine reiese ca nu ar fi o idee rea sa alegem Ilio Mare, mai ales ca nici pretul gasit de noi nu mi se pare prea mare la conditiile oferite. Poti sa-mi trimiti un mesaj cu numele agentiei prin care ai fost?

    Multumesc

    Ce ruta a-ti urmat, prin Serbia?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    cher-cher
    [26.06.11 01:43:02]
    »

    @danoradea: asa e, daca ma gandesc si atunci era putina lume si prin zona pe unde ne-am plimbat noi, desi era in plin sezon.

    @adrianag: ar fi bine sa te mai gandesti referitor la Makryammos. Am un amic care a fost acolo si nu a fost foarte incantat.

    Eu am petrecut o zi acolo. Ca plaja, Golden Beach si Paradise sunt mai faine, desi mi-a placut peisajul si de aici. Din pacate, atat atunci cand am fost eu dar si cand au fost amicii mei, in alt an, erau zone destul de consistente in apa cu alge. Sotia a fost extrem de neplacut impresionata de asta, de-abia a acceptat sa intre in apa. Trebuia sa incerci sa gasesti un "drum" printre ele ca sa ajungi mai departe, intr-o zona libera. In ceea ce priveste cazarea, prietenul meu spunea ca nu i-a placut de loc, erau carente in ceea ce priveste curatenia iar mobilierul era cam ponosit. Scurgerea la baie era cam "lenesa". In concluzia spunea ca raportul calitate pret nu era favorabil acestei locatii.

    Despre Alexandra Beach nu stiu nimic, insa in Potos plaja buna este in extremitatea nordica a plajei, in zona San Antonio. In zona imediat de langa taverne, si mai ales in continuarea acestora, cumva in zona intermediara, intre San Antonio si cea a tavernelor, sunt si pietricele prin nisip, pe o anumita zona fiind deranjante pentru unele persoane (in apa nu e problema, e foarte bine, chiar si in zona cu mai multe pietre, este o portiune mica la intrare cu pietre, apoi ele dispar.

    Insa in zona de nord nisipul e fin, fara pietre, iar in apa ai impresia ca mergi pe faina, asa fin este.

    Aici sunt si zone amenajate cu umbrelute si sezlonguri, ce apartin de hotelurile de pe plaja, si poti sta comandand ceva de la baietii ce sunt acolo. In plus, la pranz poti intra la unul din restaurantele hotelurilor, pe terasa, unde se poate bea o bere incredibil de rece, efectiv pe cale de a parasi starea lichida, servita in niste halbe de 1 litru, tinute si ele la gheata, astfel incat nici nu se veed prin gheata depusa pe peretii halbei. Si dupa ce mai si papi ceva, te poti intoarce cu drag pe plaja, sub umbreluta, pentru somnul de frumusete de dupa-amiaza: D

    Conditiile de cazare ale hotelurilor de aici nu le stiu, ele arata bine. Insa am niste amici care au fost de mai multe ori la Haus Elsa, care e tot in zona. Au fost extrem de multumiti si nici nu mai vor sa auda de alta destinatie de vacanta

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    M'Liviu
    [02.07.11 09:56:16]
    »

    zi mi te rog din experienta ta in luna septemebrie temperatura in grecia este ok. as vrea sa merg in grecia implicit la acest hotel ca mi-i se pare din descrierea ta foarte bun dupa data de 10 septembrie. se poate face plaja nu? sa avem drumuri bune si concedii placute.

    danoradeaAUTOR REVIEW
    [02.07.11 16:29:12]
    »

    Luna septembrie este ok din punct de vedere meteorologic in Grecia, si bineinteles si in Thassos. Temperaturi medii de 27-28 de grade, in timp ce apa are intre 23 si 25 de grade media, valorile mai ridicate ale apei fiind chiar pe coasta vestica. Plaja se poate face fara probleme, chiar este un avantaj fata de lunile de vara, deoarece soarele nu arde chiar asa de tare.

    Zilele ploioase incep sa apara, dar de obicei temperaturile nu scad foarte tare, de fapt cum iese soarele se incalzeste rapid, media este de 5 zile ploioase in luna septembrie.

    De retinut, seara este mai racoare decat in lunile iunie - august, necesitand o bluza cu maneca lunga uneori.

    In rest distractie placut si concediu placut.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianag*, cher-cher, danoradea, DUDU, M'Liviu, ninel*, radusirazvan
    Alte impresii din această RUBRICĂIlio Mare Beach Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061736106872559 sec
    ecranul dvs: 1 x 1