Hotel ICEBERG, Balcik – 2010

TIPĂREȘTE

Am scris in doua episoade (click aici si click aici) despre vizitele mele la Balcic.

Data fiind abundenta de impresii despre Gradina (de pe acest site si nu numai…), socotesc ca mai relevant pentru cei care ar dori sa mearga in Balcic este sa va spun cate ceva despre locul unde ne-am cazat: hotelul ICEBERG.

Cautam o alta locatie pentru aceste 3 zile de mini-vacanta decat cea de anul trecut.

In general, nu am pretentii prea mari de la locul in care vom petrece cateva nopti. In primul rand, pentru ca nu sunt dispus sa investesc intr-un astfel de loc (sa ne-ntelegem, nu ma mut acolo!! ) sume prea mari, nici daca le-as avea. Tot ce vreau este sa fie curat, sa nu miroasa a cine stie ce, o baie decenta unde sa nu duc dorul apei calde. Destul spatiu in camera, astfel incat sa nu-mi rup tibiile cand cobor din pat ca sa ma duc la baie. Desigur, un capitol sensibil sunt lenjeria si prosoapele. Sotia inca mai cara dupa ea, de fiecare data, doua-trei prosoape si-un cearsaf… sa fie… n-a fost cazul sa le folosim aici.

La ICEBERG am ajuns la recomandarea unei colege de serviciu.

“E curat, mi-a spus, linistit si cu personal amabil”. Pe langa asta, mi-a recomandat sa incerc sa obtin o camera cu vederea la mare. “O sa vezi de ce! ”.

Un alt argument a fost zona oarecum mai sigura in care ne puteam parca masina. Am trecut de o bariera (stiti, o bariera iti inspira un sentiment de protectie… iluzoriu, la o adica), am ocolit un hotel al carui nume imi scapa si am ajuns la hotelul nostru. Chestia cu parcare sigura era un amanunt important, era la cateva zile dupa ce intreaga media romaneasca trambita pe toate canalele stirea cu cele “n” masini ale saracilor turisti romani furate in Bulgaria. Nu prea am idée cat era adevar in chestia asta si cat altceva. Insa, n-am reusit sa-mi reprim un gand: in contextul vacantelor de Pasti si de 1 Mai, cand oficiali din turismul romanesc anuntau ca i-am invins pe bulgari (gaina lui Creanga gasise o margica...), o stire d’asta e mai eficienta decat orice spot publicitar.

Cu Tanya, una dintre receptionerele de la ICEBERG (cea care stia si engleza; pen’ca am avut surpriza sa gasim, a doua sau a treia zi, la receptie, o tanti care habar n-avea…), tratasem cu cateva zile bune inainte, pe mail. Ma rog, nu eu personal, ci unul dintre cei cu care venisem in Balcic si anul trecut. Ne-a intampinat la sosire si ne-a aratat tot ce avea liber in hotel in acel moment. Ne-am ales doua camere alaturate. Cu vedere la mare (superb! ) si cu balcoane mari. O placere! Camere curate, nu foarte mari, mobilier de hotel de 3 stele. Baie destul de spatioasa, la asta contribuind si faptul ca nu existau cabine de dus. Mai exact, nu existau nici cazi de baie. Exista o chiuveta, WC-ul obligatoriu si un dus. Mie, acest aranjament mi-a placut. Dincolo de prima impresie, care poate inspira o oarecare meschinarie, mi se pare un avantaj faptul te poti misca in voie fara sa te izbesti de peretii unei cabine minuscule ori, mai rau, sa ti se lipeasca de corp o perdea de plastic. Aa… si inca un amanunt care le-a crescut nota: tablourile de pe holuri si din camera erau pictate. N-as risca sa ma pronunt in ceea ce priveste calitatea lor artistica (din punctual meu de vedere, aratau chiar bine), insa faptul ca nu erau binecunoscutele poze lipite pe cartoane m-a impresionat placut.

Din cate-mi amintesc, in cele 3 zile (la drept vorbind, n-a fost decat o zi plina…) au facut odata curat in camera.

Micul dejun era inclus. Meniu fix, as zice, cam ca acasa: oua, lapte, cafea, ceai, ceva mezeluri, branza… Deosebite au fost un fel de friganele, daca am nimerit eu bine cum s-ar putea chema… adica o felie de paine imbibata in ou sau ce-o fi fost, cu ceva branza, cascaval topit deasupra, insa nu prajite ci la cuptor, dupa cum pareau. Gustoaaase!!! mmmmm!!! incat am incercat sa le fac, intuitiv, acasa. Bune si-ale mele, insa nu ca ale lor… Cred ca asta s-a intamplat in ultima zi, chestie care a salvat impresia proasta lasata de omletele reci din ziua anterioara.

Am mancat si seara la hotel. Nimic deosebit in prima seara. Ceva gratar, salate, un desert.

A doua seara am vrut sa mancam kavarma (atentie, accent pe ultima silaba ). Ceilalti, atenti cu dieta, au comandat (comanda am facut-o inca de la masa de dimineata, nu se poate gati pe loc) kavarma de pui. Eu, incurajat de rezultatul ultimei verificari a colesterolului, am vrut una de porc. Stiti… cea mai buna leguma… Ne-am lins pe degete!! Ar putea sa fie o tocanita cam ca la noi, daca ne raportam la ingrediente (ma rog, ce-am simtit noi). Sunt, insa, cateva detalii care fac diferenta: pe langa legume (la limita a ceea ce inseamna prea mult, dupa gustul meu) si carnea animalului respectiv, deasupra era si o pojghita subtire de cascaval topit. Cel mai important detaliu, insa: totul era preparat, in portii individuale, in oale de lut acoperite. Asa le si aduceau la masa. Nu stiu care era tehnologia de coacere, mi-ar fi placut sa fie cuptor cu lemne, da’ ma-ndoiesc… Pe langa kavarma, o salata bulgareasca si o inghetata (gen profiterolul de alta data) au completat o cina delicioasa. Totul la un prêt mult mai mic decat in restaurantele si terasele de pe faleza: 10 leva meniul. Excellent raport prêt/calitate!!

N-ati obosit? Atunci va mai dau doua amanunte si inchei capitolul ICEBERG. Primul: renuntati la ideea ca televizorul din camera este obiectul cu care v-ati obisnuit acasa. Posturile care se vad sufficient de bine sunt total neinteresante. Cred ca asta e o norma internationala impusa acestui gen de hoteluri, prea am intalnit-o des… A doua: personalul e chiar amabil si zambitor. Nu i-am deranjat cu prea multe cereri (de fapt, nu i-am deranjat mai deloc, exceptand o discutie, in restaurant, in prezenta tehnicienilor lor, despre TV-ul din camera …).

Am plecat de la hotel, spre casa, imediat dupa micul dejun. Eram chititi sa vedem si Cap KALIAKRA. Si-am luat drumul catre Vama Veche. Am trecut prin Kavarna, o localitate in care, pe peretii unora dintre blocuri, am vazut cateva… cum sa le zic, picturi… desene… cu mari personalitati muzicale gen Bob Marley… inedit, ni s-a parut in primul moment, dupa care am aflat ca este localitate bine stiuta de rockeri pentru festivalul care se tine acolo, an de an, la sfarsitul lui iunie.

Cap Kaliakra este un promontoriu calcaros de vreo 2 km lungime si 70 de metri inaltime fata de nivelul Marii Negre, marcat de o bogata incarcatura istorica si de o legenda cu care bulgarii se mandresc.

Istoria acestor locuri, atestata si de ruinele unei mari fortificatii antice, mentioneaza dominatii successive ale tracilor, romanilor, grecilor, fenicienilor, bizantinilor si, in cele din urma, bulgarilor si turcilor. Ba, daca am inteles eu bine din ceea ce scria pe o statuie, nici rusii n-au stat deoparte: era statuia unui guvernator rus al provinciei. Pe care, daca nu gresesc, bulgarii l-au si sanctificat.

Legenda: 40 de fecioare bulgare au preferat moartea, decat sclavia la turci, aruncandu-se in mare de pe acest promontoriu. Exista acolo o statuie care sugereaza un sir (in maniera coloanei infinitului) de fecioare. Se spune ca cea care a initiat acest ritual al sacrificiului, aruncandu-se prima in apele marii, se numea KALIAKRA.

Capul Kaliakra nu este un loc atins de civilizatie, daca nu ne referim la statia meteo care functioneaza acolo si cele cateva chioscuri unde bulgari care rup bine romaneste incearca sa-ti vanda, ati ghicit, aceleasi suveniruri chicioase. Per ansamblu, referindu-ne strict la ceea ce inseamana Cap Kaliakra, este o zona salbatica, unde toate vestigiile fortaretei sunt risipite pe un camp cu vegetatie spontana, unde predomina niste flori galbene care se cheama, m-a luminat sotia, lumanarele.

Dincolo (sau inainte) de capul propriu-zis, e o alta poveste, apropo de civilizatie: te intampina un spectaculos camp de mori eoliene.

Doua momente anecdotice si-nchei.

Sub arcada care marcheaza intrarea in fortareata, veti putea intalni un tigan bulgar cantand la acordeon. Omu’ trasese concluziile firesti ale unui studiu de piata: nu poti canta orice intr-un obiectiv turistic vizitat, in covarsitoare majoritate, de romani. Asa ca ne-a desfatat cu un miscator „Lume, lume, soro lume! ”.

Al doilea: grupul nostru de plimbareti include o persoana (draga noua, tuturor, ca d-aia nu i-am zis personaj... suna mai rau, nu-i asa? ) care poate fi definit ca „turist pur sange”. Adora sa afle totul despre locul si oamenii unde ajunge. Este, de altfel, motivul principal pentru care vacantele mele de odihna esueaza, invariabil, in excursii si revelatii turistice. E uimitor cate lucruri sunt relevante pentru el!! Exemplu: la cap Kaliakra, l-a intrebat pe unul din vanzatorii de nimicuri de unde vine expresia: „bulgar cu ceafa groasa”? ! Bulgarul n-a raspuns, parand ca nu intelege... suficient ragaz pentru sotia lui personala sa-l traga de maneca si sa-i tempereze curiozitatea, ne gandeam noi, ofensatoare...

Si gata! Sa va fie bine!!

---

VIZUALIZĂRI: 5194 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI