GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Primesc acum ceva vreme un mail:
”Buna ziua.
Va invitam si anul acesta sa va bucurati de pachetul Days of Love la Hotel Iaki!
Rezervarile efectuate si achitate pana la data de 03.02.2020 beneficiaza de un discount Early Booking de 10%.
Pachetul include:
- 2 nopți de cazare cu mic dejun inclus, în camere cu vedere la mare (în limita disponibilității)
- 1 cină (cina cu program artistic in data 15 si 22 februarie)
- Early check-in și late check-out
- Welcome package
- Acces IAKI Spa: piscină interioară, saune, fistness, Jacuzzi, duș emoțional, cascadă cervicală
- Terapie IAKI Spa: Couple relaxing moments – 30 minute (terapia se va efectua în tandem și include masaj cervical, scalp și masaj facial cu unt de shea)
- 15% reducere la tratamente și terapii IAKI Spa
- 15% reducere la preparatele din meniul restaurantului a la carte
Tarif: 980 Lei/ 2 persoane/ Camera Dubla Standard/ pachet
Opțional:
- Mic dejun servit în cameră, taxa de servire 65 lei/ cameră
Beneficiază de ofertele speciale:
- 10% reducere pentru rezervările efectuate și plătite integral până la data de 03.02.2020
S-o luăm metodic: anul trecut, oferta era la camere duble superioare; anul ăsta, am plătit extra pentru una. Reducerile erau de 20%, nu 15. Masajul în cuplu era pe tot corpul, o oră - acum... doar juma' de oră și numai pe cap.
Cina de anul trecut era oarecum personalizată; anul ăsta, a fost cu meniu unic (foarte bun, de altfel - dar nimic opțional), însă a avut ca bonus faptul că a fost ca la chermeză, cu toți ceilalți clienți care au luat acest pachet și cu muzică live.
Cam atât în ceea ce privește comparațiile, să trec la subiect:
----
După cum deja v-ați dat probabil seama, am dat curs acestei invitații și am rezervat (tot) o cameră dublă superioară.
Totul a fost foarte fain, cei de la „Rezervări” mi-au tot dat mail-uri și chiar vreo două telefoane (din care ultimul ca să mă întrebe în jurul cărei ore estimam să ajungem la ei) și mă așteptam să meargă totul ca pe roate odată ajunși acolo. Dar... surprize-surprize: (fără Andreea Marin) am ajuns, recunosc, cam cu 45 de minute înainte de ora de check-in (early). Nu mă așteptam să fie camera gata, dar am sperat să respecte măcar ora oficială. Am făcut formalitățile de check-in și am lăsat bagajele la recepție iar noi am dat o fugă până la „Blue Aqua”, să mâncăm ceva bun (despre asta scriu imediat, separat). Am stat acolo până pe la 15:30, când ne-am întors la recepție să vedem care e treaba. Nu de alta, dar deja la 16 ar fi fost ora de cazare fără „early”... Ați ghicit: camera încă nu era gata... dar s-a eliberat aproape ca prin farmec imediat ce le-am sugerat că ar fi frumos să ofere un discount dacă nu pot onora serviciile promise.
OK, luăm cardurile, bagajul și cu liftul urcăm la etajul 3. Camerele de aici sunt ceva mai mici față de cele de la etajul 1, iar balconul, deși generos, nu e nici pe departe cât terasa ce o aveam anul trecut. Bine, nu pentru balcon alesesem acest tip de cameră.
Partea de dormitor e cam la fel cu ce am avut și anul trecut, cu singura deosebire că patul era format din două twin unite, cu mențiunea că aici era doar o noptieră ce ar fi stat la mijloc, dar au mutat-o pe lateral. Și tot pe mijloc, o singură lampă.
Nu mai intru în alte detalii, se poate observa în poze ce mai e prin cameră.
Partea de „cameră de zi” e ceva (simțitor) mai mică, dar nici asta nu m-a deranjat prea tare. În schimb... lipsea chestia aia de mai sus: Welcome package.
Baia, cu cadă avea strictul necesar de consumabile, prosoape albe pufoase și strălucind de curățenie, dar... ușa era cam „umflată” și nu i-ar strica o reparație. Nu că nu ar mai merge, dar arată rău într-o cameră altfel faină.
Programarea la masaj o făcusem încă de câteva zile înainte, pentru 17:30. Am coborât la ora cuvenită, am fost întâmpinați foarte frumos, tratați și mai frumos, ne-am simțit cu adevărat răsfățați iar la sfârșit am primit și câte o cupă de șampanie cu câte o boabă de zmeură în ea - foarte bună!
Am mai lenevit noi ceva pe acolo prin camera de relaxare, apoi am mers iar în cameră și ne-am „degresat”, apoi iar la piscină. Seara, am mers la restaurant (Coriolis).
Dar în drum spre, am făcut un scurt popas la Recepție, să le întreb (retoric) pe fetele de acolo ce e aia „Welcome package”. Și una din fătuci începe să-mi spună că „știți, e un cadou pe care îl aveți în cameră... ” Păi, aici e problema că... nu e!!! =)) Se uită cu ochii mari la mine și nu-i vine să creadă. Nu, chiar nu era. Au luat măsuri, și după cină, l-am găsit pe măsuța din fața canapelei.
Așa... ziceam de restaurant. Am ales din lista (scurtă) o porție de mușchi în crustă de muștar și o salată de somon, o sticlă de vin rose și la desert, o porție de înghețată și un mousse de caramel. Totul excelent. Serviciul cam lent (dar era arhiplin restaurantul, abia am găsit două locuri la o masă!), dar amabili și eficienți, chiar și în aceste condiții.
La fel și a doua zi la prânz, când am mâncat tot la ei - doar că acum am primit comanda o idee mai repede, deși nu era la fel de multă lume la masă. Tot așa de bun și gustos și arătos...
Alte sincope nu au mai fost. Iar la cina cu antren din data de 15 februarie chiar a fost foarte fain. Erau mesele deja pregătite pentru două, trei sau mai multe persoane, în funcție de cei care aveau rezervări, iar după vreo oră și ceva de la debutul oficial au început să servească antreurile. Băutura (din listă) era la liber. Orice altceva, pe bani. Din nou, serviciul foarte eficient și politicos.
Muzica a fost super, s-a dansat, ne-am distrat, a fost foarte fain. Ceva mai târziu s-a servit și felul principal, apoi la final desertul. Totul foarte bine pregătit, frumos prezentat, și gustos.
Și apropo tot de restaurant - micul dejun. A fost ca de obicei bun și variat, cu produse proaspete și gustoase, dar din cauza gradului mare de ocupare era foarte mare aglomerație în jurul locurilor de unde se lua mâncarea, iar „refill-ul” se făcea destul de greu la platourile ce se goleau.
A doua zi, înainte de plecare am mai stat vreo două ore la piscină. Apoi, check-out (după ce am dat încă o tură pe la Recepție ca să reactiveze cardul care expirase la 12 că degeaba aveam late check-out)... Aici totul a fost rapid și fără nicio problemă. Amabilitate, toate bune.
Am plecat spre casă cu invitația să mai revenim. Nu știu dacă o să-i mai dau curs, dar cine știe? Să vedem cum o mai fi la anul. ;)
===
Mamaia, iarna... merită vizitată, chiar și dacă nu e zăpadă. Noi am prins două zile frumoase, cu soare (dar și vânt destul de tare), am mers pe plajă până la pasarela cea nouă, am făcut poze, am luat vreo două scoici de amintire...
Aniversarea celor 15 ani împreună cu iubi a mea a fost una foarte frumoasă. Să vedem ce-o mai fi peste alți 5 sau 10... 20... ;)
Vacanțe frumoase oriunde vor fi ele!
Trimis de Dragoș_MD in 18.02.20 22:58:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.24384678 N, 28.62196534 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dragos:
Să vă fie de bine și... poate și la anu' (chiar dacă prețurile - se pare - saltă ușor de la an la an!)
E frumos că o răsfeți pe „iubi” a ta cu zile așa de frumoase!
Să dea Domnul să-i oferi cât mai multe aniversări la fel ca aceasta!
Observ că ai un aparat foto profesional! Pozele sunt reușite, atât cele din cameră, care cuprind dintr-o singură poziție a aparatului cam tot ce este într-o cameră, cât și celelalte. Nu știu cum se numește această tehnică, aparatul este „deștept” și realizează asta.
Felicitări atât pentru noile informații despre „Iaki”, cât și pentru poze!
P. S. De curând am aflat de ce se numește hotelul așa: IA - de la Ianis, KI - de la Kiralina, copiii lui Hagi.
@Dragos: Ce romantic esti, uriasule minunat! (tu, Radu Safta si Dan&Ema sunteti cei trei uriasi minunati care-mi dati palpitatii ori de cate ori luati cazari la mansarde!
Ma asteptam s-o duci pe Iubi undeva si asteptam sa vad si unde! A fost tot IAKI! Super!
Cam multe " mici scapari" la 4 stele! Dar important este ca v-ati simtit bine, rasfatati si fericiti!
P17 = Pe bune? Spune ca poza e facuta de sus! Portia pare minuscula! Initial am crezut c-ai pozat o gramajoara de condimente!
Iar inghetata...
Sa va iubiti mereu! Si peste 5,10 sau 1000 de ani, la IAKI sau oriunde!
@doinafil:
”Nu știu cum se numește această tehnică, aparatul este „deștept” și realizează asta
Nu e musai vina aparatului (deși chiar e vorba despre unele ceva mai răsărite), ci a obiectivelor folosite. Și puțină tehnică. Ba chiar unele poze sunt făcute cu telefonul - ați putea ghici care dintre ele?
PS eu știam de foarte mult timp de unde-și trage hotelul numele și chiar mi-a plăcut ideea.
===
@Zoazore:
”P17 = Pe bune? Spune ca poza e facuta de sus! Portia pare minuscula! Initial am crezut c-ai pozat o gramajoara de condimente!
Evident că poza e făcută de sus. Porția era perfect normală, exact cât mănâncă un om normal. Chestia e că au ei niște farfurii exagerat de mari. Vezi și poza cu supa cremă... (P21).
---
Vă mulțumesc amândurora pentru urări și apreciere!
@Dragos:
”Ba chiar unele poze sunt făcute cu telefonul - ați putea ghici care dintre ele?
Foarte sigură nu sunt! Cred, însă, că cele din exterior și din restaurant sunt făcute cu telefonul.
Tot cu telefonul cred că mai sunt făcute cele din interiorul hotelului, cu nr. : P05,06,09,11,13,14 și... poate 15?!
Indiferent cu ce au fost făcute, sunt poze buuuuune!
@doinafil: Nu prea ai ghicit: P01 și P13... P30 sunt cu telefonul (fără P26, evident), restul cu aparatul foto.
@Dragos:
Că nu am ghicit este dovada că și pozele făcute cu telefonul (atât cele din interior cât și cele de afară) sunt la fel de reușite ca și cele făcute cu aparatul foto „deștept”
Să ai o zi excelentă!
La mulţi ani cu sănătate, bucurii, clipe frumoase trăite împreună! La fel ca voi, ne-am căsătorit în februarie... sărbătorim, în ajun de Dragobete, 25 de ani petrecuţi împreună. Ne-am aflat la Iaki în aceeaşi perioadă cu voi doar că am ales pachetul Winter Escape. Mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc iarna la marea noastră!
@Floria: Mulți ani frumoși înainte și vouă! Mă bucur și eu că ați aniversat pe malul mării noastre evenimentul.
Cu aceeași plăcere să ne revedem, chiar mă întrebam dacă o să scrii și tu despre experiența voastră.
Pe curând, la Sâmbăta; poate acolo să reușim să mai schimbam ceva mai mult decât simple saluturi.
@Dragos:
M-am trezit si eu mai tarziu... ca e sambata! ????
Sa va fie de bine! ????
E misto la Iaki si au oferte anuale de ziua indragostitilor, cip cirip, ????
.
Daca voi tot reveniti la Iaki sa va bucurati de sarbatoarea iubirii, stiti voi ceva.
Sa fiti fericiti si frumosi asa cum va stiu eu! Forever young!
Numai bine! ????????
@Zoazore:
” Ce romantic esti, uriasule minunat! (tu, Radu Safta si Dan&Ema sunteti cei trei uriasi minunati care-mi dati palpitatii ori de cate ori luati cazari la mansarde!
D-asta nu umblu eu pe tocuri! ????????
Mulțămesc pentru grija capului meu din mansarde ????????
Si pentru mentionarea mea pe podiumul uriasilor minunati. Stii ce minunat (a) ramai daca dai cu capul intr-o grinda sau intr-un acoperis d-ala inclinat? ????
Numai bine! ????
@Dan&Ema: Stiu! De-aia tresalt cand va vad cazati intr-o vreo camera mansardata!
Sunt cazuta-n cap la propriu si stiu cum e!
Dar si romantici incurabili sunteti! Toti trei! Si mi-e dor de voi! Sa ne vedem sanatosi!
@Dan&Ema: mulțumesc de urări și ție!
Pe curând, într-o sâmbătă, la Sâmbăta!
@Dragos: La cat ani mai multi impreuna si astfel de aniversari minunate. Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Dezamagire — scris în 11.09.23 de ux130718 din CLUJ NAPOCA - nu recomandă
- Jun.2022 Vacanta cu surprize neplăcute — scris în 26.06.22 de ux125568 din CâMPULUNG [AG] - nu recomandă
- Dec.2021 Craciun fericit la Hotel Iaki — scris în 27.12.21 de marius26 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Daca esti masochist... — scris în 11.08.20 de Donutz din SIBIU - nu recomandă
- Feb.2020 Vacanţă de iarnă la hotelul Iaki — scris în 17.05.20 de Floria din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Nesatisfăcător — scris în 31.12.19 de Florin Mirel din MăCIN - nu recomandă
- Jun.2019 Vacanta excelenta — scris în 30.06.19 de Cristina1222 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ