GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Confort si odihna intr-un weekend prelungit
Am stat în toamna anului 2008 4 zile în Zalakaros, în hotelul Hunguest Freya.
Trebuie să precizez că a fost foarte frumos, relaxant și odihnitor. Deși era încă vreme foarte frumoasa cu mult soare și căldură, se vedea clar că am nimerit la sfârșit de sezon. Mai multe restaurante, cluburile erau închise deja. Pentru că hotelul nu avea un restaurant a la carte, ne-am orientat spre cele din centrul stațiunii. Acestea oferă o varietate largă de mâncare, în deosebi cu specific maghiar la prețuri rezonabile, cam aceleași ca la noi în țară.
Hotelul Hunguest Freya este cotat la 3 stele, pe care le și merita. Noi am stat într-o cameră cu pat matrimonial, în regim de demipensiune (mic dejun și cină tip bufet). Camera a fost mare, baia spațioasă, foarte-foarte curată cu prosoapele schimbate zilnic, cu rezervele de săpun-șampon-etc. umplute zilnic. Curățenia se făcea și ea în fiecare zi, înainte de masa. Deşi no este permis fumatul în hotel, la cerere ne+au adus o scrumiera ca sa putem fuma pe balcon, unde aveam o masuta cu doua scaune, si o priveliste extraordinara.
Hotelul oferea halate de baie și prosoape, iar noi am prins o oferta cu intrare gratuită a oaspeților din hotel la centrul de agrement acvatic (gen waterland) Granit, situat vis-a-vis de hotel. Diversele piscine din Granit se întind pe o suprafață de 5000 mp, din care în jur de 1500 mp. sunt interioare. Accesul din Hunguest Freya se face printr-un tunel special amenajat de către hotel, astfel încât (deși ar trebui sa traversezi strada principala a stațiunii pentru a intra la Granit) nici nu trebuie să ieși din hotel, poți merge liniștit în halatul de baie și șlapi :)
Masa
Noi am avut micul dejun și cina incluse în sejur. Mâncarea este tip bufet suedez, băutura (vin, bere, sucuri) se plătește separat, ceaiul, cafeaua și apa este inclusa. Mâncarea este delicioasa, foarte multa și într-o variată. Nu te poți plictisi, chiar ai de unde alege. Singurul inconvenient este lipsa unui restaurant a la carte, problema cu care te confrunți dacă ți se face foame seara după 9, când și restaurantele și terasele din stațiune s-au închis. :) (se închid așa devreme doar în extrasezon)
Chiar fiind extrasezon, nu ne-am plictisit deloc. Hotelul oferă o grămadă de servicii: diferite tipuri de masaj, saună, săli de joc. Noi am vrut să vizităm și alte localități din apropiere, doamnele de la recepție ne-au dat o grămadă de informații legate de posibilități cu transportul, obiective de vizitat, prețuri, ...
Personalul hotelului este foarte politicos, profesionist. Nu îi observi, numai dacă ai nevoie de ceva.
Hotelul este o destinație excelenta pentru cei care doresc sa se odihnească, deși nu le recomand celor, care doresc o vacanță activă. Noi în cele câteva zile petrecute acolo ne-am simțit de minune, dar pentru un sejur mai lung, ar fi fost plictisitor.
- atașez și poze
Vacanţă plăcută vă doresc pentru la vară!
Trimis de paky202 in 04.03.11 16:07:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA. A mai fost în/la: Budapesta, Gyor
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (paky202); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
orasul Zalakaros fiind in vecinatatea vestica a lacului Balaton, am mutat review-ul la regiunea BALATON, sectiunea KESZTHELY/HEVIZ; dpdv geografic aici se potriveste cel mai bine si va fi cel mai usor de gasit.
Bine ai venit pe site! Un review foarte util si sper sa mai urmeze si altele.
Mulțumesc, anadragusin.
Dacă aveți întrebări legate de drum, transport, etc. vă stau la dispoziție.
O locatie noua si interesanta iar rewiew ul este bine realizat. imi plac aceste rewiewuri despre zone mai putin cunoscute.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)