Liniștea din apropierea mănăstirii

TIPĂREȘTE

O noutate în salba cazărilor rezervate de-a lungul timpurilor a reprezentat-o The House of the Miyaks, aleasă pentru explorarea unor locuri interesante din Parcul Național Mavrovo.

Triată și adăugată după recenzii și fotografii, pensiunea a constituit un ideal sălaș pentru două zile și două nopți. Și când folosesc termenul” sălaș” am în vedere și o conotație religioasă a acestuia, locația aflându-se în administrarea Mănăstirii Sf. Ioan Bigorski (Botezătorul), situată la o distanță de vreo 600 metri puțin mai sus.

Unitatea de cazare își impune silueta în fața tuturor călătorilor ce trec pe drumul principal al parcului național, ridicându-se semeață, cu profilul oarecum asemănător ridicat din piatră crem și ferestre maro, nu prea mari.

Din șosea urci o pantă scurtă, pe un drum pavat cu piatră care - spre uimirea mea – dimineața era spălat cu furtunul și frecat cu peria de rădăcină sau mătura. Și, credeți-mă, nu exagerez!

Ajuns în curtea centrală, la dreapta e amenajată o terasă ce îți oferă ocazia de a servi masa sau ceva de băut în timp ce privirile străbat nestingherite minunatul cadru natural.

În stânga se află intrarea în pensiunea structurată pe două niveluri, având și aceasta la parter o altă terasă, mai retrasă.

Prima impresie când îți rotești puțin ochii: totul lucește de curățenie! Și nu hiperbolizez. Pur și simplu, e atât de curat încât nu îmi prea cred ochilor că am ajuns într-un loc de cazare și nu într-un muzeu.

Nu identific mai nimic aflat alandala, poate doar o saltea de la etajul doi care își aștepta rândul să fie trasă și așezată pe pat, după ce femeia de serviciu termina de dereticat.

Fețele de mese din terase sunt așezate” la dungă” , albe și apretate parcă, culoarul și scara ce dă spre camere arată de parcă ar fi ceruită, sălile sau spațiile comune ale pensiunii degajă un aer de sobrietate.

Toate perdelele de la ferestre sunt albe, cu aceeași deschidere vizuală, la fel de lungi sau identic legate.

Odată intrat în cameră, ai senzația că ești student la teologie. Inventarul mobilierului se compune doar din articole strict necesare unei vieți austere, la care televizorul vine ca un mare bonus. Iar constatarea că funcționează internetul produce o bucurie lăuntrică pe care încerc să mi-o înăbuș pios...

Prin ferestre pătrund puține fascicule de lumină iar întunecimea și grinzile de lemn din tavan, perfect vopsite în maro, contribuie la aerul de părtaș al unei vieți liniștite și tihnite.

Liniște și tihnă care aveau să fie făcute țăndări la ore târzii din noapte, când glasul unei domnișoare și a altor doi indivizi ce sporovăiau după ce se dă stingerea, te fac să înțelegi că te afli, totuși, într-un imobil cît se poate de laic.

Pomenind de starea de curățenie, nu am cum omite baia, cu ale ei instalații noi și din materiale de calitate, de lenjeria ce se încadra în aceleași standarde.

Pe pereții coridoarelor și din spațiile publice sunt expuse tablouri ce evocă viața, îndeletnicirle și portul străbunilor acestor locuri.

În curtea pensiunii nu e permis accesul autoturismelor private, doar al celor care sosesc pentru aprovizionare. Ele rămân parcate în stradă.

Micul dejun se poate servi în interior sau pe terasă, acolo unde îți țin companie permanentă sunetele liniștitoare ale râului Radika și trilurile păsărilor ascunse prin copaci.

Eram informat că mâncarea e lăudată. Ne-a plăcut și nouă, ba chiar o apreciez.

În fiecare din cele două dimineți am cerut câte un meniu tradițional.

În prima ni s-a servit mămăligă cu iaurt și brânză, cu mămăliga sub formă de biluțe mici și galbene, gătită diferit decât la noi, adică prin aruncarea mălaiului în ulei încins.

În cea de-a a doua zi, mâncarea a fost extrem de interesantă și delicioasă. Chelnerul ne-a informat că porțiile sunt cam mici, așa că am mai comandat și o omletă cu șuncă pentru amândoi, știind de ieri că gramajul acesteia e destul de ridicat.

Ce nu ne-a spus însă chelnerul, era că ne va aduce 7 boluri cu mâncare diversă, plăcintă, 3 feluri de brânzeturi, jambon, prosciutto și piept de porc foarte afumat, toate acestea pe un cârpător de vreo 50 centimetri lungime.

În boluri aveam zacuscă, musaca, jumări, fasole coaptă, măsline cu praz și ardei murat într-un iaurt foarte cremos. Gustul tuturor a reprezentat o desfătare, dar al ultimului fel de mâncare enunțat a reprezentat o adevărată surpriză pentru papilele noastre.

Omleta a rămas neatinsă...

A urmat cafeaua, servită într-un set de cănițe și farfurioare, alături de rahat, apă și zahăr. Nu îți mai venea să te ridici de la masă...

Am observat pe parcursul șederii noastre acolo că multe persoane aflate în trecere se opreau pentru a servi masa. Îi înțeleg pentru că și prânzul sau cina se prezentau la fel de apetisant și aveau, de asemenea, un gust delicios.

Dar cum planul nostru prevedea o oprire de două nopți, după micul dejun cu atâtea feluri de mâncare ne-am luat tălpășița și am plecat mai departe.

Pentru a vizita mai multe locuri, a întâlni oameni, a ne îmbogăți spiritual.

Dar și pentru a scrie...

P. S. - prețul cazării, de 85 euro, este pentru două nopți.

Camera cam întunecoasă

---

VIZUALIZĂRI: 979 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI