ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 62 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 8 MIN

    Un hotel foarte bun

    TIPĂREȘTE

    As putea spune ca am ales o vacanta in Roma datorita acestui hotel. Si asta pentru ca imi doream un minisejur in afara Romaniei si in perioada dorita de mine preturile erau fulminante (august). Astfel ca atunci cand am gasit oferta last minute de 57 de euro/camera/noapte pentru un hotel de 3 stele ce apartine de un lant hotelier (Express by Holiday Inn) si care prezenta un mic dejun bogat, confirmat de comentariile turistilor de pe diferite site-uri turistice, nu am mai stat pe ganduri, iar faptul ca am platit cazarea din tara a avut darul sa ma scape de un stres.

    Dupa ce am intrat in posesia voucherelor de calatorie, am luat legatura cu hotelul prin email pentr confirmarea cazarii. In acelasi timp, i-am intrebat daca pot lasa bagajul la ei, fara taxe suplimentare, in ziua plecarii, fapt confirmat.

    Amplasarea

    Hotelul se afla la 5-10 minute de mers pe jos de Gara Tuscolana, respectiv la 300 de metri, (traseul il gasiti aici). Din aeroportul Fiumicino am luat trenul FR 1 de la linia 1, platind un bilet de 8 euro de persoana si pana in statia Tuscolana am facut 9 statii (amanunte despre tren am scris aici). Din gara, pentru a ajunge la hotel, sunt doua variante.

    1. Iesind din gara, se face stanga, pe langa un supermarket, pe Via Tuscolana, se trece pe sub pod si apoi se merge inainte pe partea stanga pana la intersectia cu Via Asissi, pe care este pozitionat hotelul, la numarul 53. De aici se face stanga pana in dreptul hotelului, care se afla pe partea stanga a strazii. Strada pe care este situat este linistita, poate unde sunt si multe case. Singurele persoane pe care le-am vazut trecand regulat pe strada erau turistii hotelului – englezi, italieni, chinezi. Aici isi facea veacul si un boschetar batran si linistit, pe bancutele dispuse in forma de U aflate la inceputul strazii, unde era si o carciumioara.

    2. Nu iesiti din gara. Dupa ce coborati prin pasajul aflat pe peron, mergeti pana la capatul acestuia, la ultima linie (ca in Gara Ploiesti Sud) si urcati deasupra abia acolo. Exista un drum chiar in capul scarilor, ce te scoate in Via Tuscolana, de unde se face stanga spre hotel (scapati de pod, mai ales cand e inchis drumul de acces daca se fac lucrari, cum am prins noi doua zile, e singura varianta). Varianta asta se poate folosi si cand veniti din oras, coborati din autobuz (85) in dreptul garii si o luati prin gara. Altfel, in loc ca autobuzul sa faca stanga pe sub pod, ocoleste foarte mult pana va scoate pe partea cealalta. Statia de autobuz se cheama Tuscolana si sunt doua-trei statii cu acelasi nume, la distanta relativ mica una de alta.

    Si ca veni vorba de autobuzul 85, care se afla la 200 de metri de hotel, acesta are un traseu foarte bun, se ajunge in 15-30 de minute la Bazilica San Giovani in Laterano, Bazilica San Clemente, Colosseumul roman, Fori Imperiali, Muzeele Capitoline, Piata Venetiei, apoi o ia pe Via del Corso si face dreapta spre Fontana di Trevi.

    La cca 800 de metri de hotel, se afla statia de metrou Ponte Lungo care duce spre Termini in 5 statii – Linia A (Re di Roma, San Giovanni, Manzoni, Vittorio Emanuele, Termini). Pentru a ajunge la metrou, din Gara Tuscolana o luati pe Via Adria, pana va intersectati cu Via Appia Nuova unde se afla statia de metrou.

    Camera

    Revenind la hotel, acesta este foarte mare, desi din strada nu se percepe asa, dar se intinde in spate. Hotelul dispune de 120 de camere, un alt aspect pozitiv pentru care l-am ales, m-am gandit ca trebuie sa fie bine organzat si cu multe facilitati, ceea ce a si fost.

    Receptia este mica, dar are o zona de relaxare cu TV destul de placuta. Tot aici este si un bar, de unde puteti savura o cafea americana la 1.5 euro sau o cafea obisnuita la 1 euro. Preturile de la bar nu mi s-au parut prea mari, comparativ cu cele de la hotelurile din Bulgaria, de exemplu.

    Ni s-a repartizat o camera la parter (sotul nu prea a fost incantat de acest lucru, probabil se gandea la zgomotul strazii si ma bodoganea intruna ca nu am lasat ceva la receptie, dar chiar nu stiam daca si la italieni se practica acest lucru si mi-a fost jena...).

    Dupa ce am mers pe un culoar destul de lung, dar placut, luminat partial natural si cu parchet pe podea (5 minute, cred), am ajuns si la camera noastra. Camera s-a deschis cu cartela magnetica, ce a functionat perfect tot timpul.

    Prima impresie a fost una placuta: o camera mica, in care predomina culoarea albastra, calda si primitoare.

    Un pat urias cu niste saltele excelente trona in mijlocul camerei. In fata patului se afla un birou cu un TV imens si in dreapta un cuier cu umerase, imediat dupa oglinda.

    Un aspect negativ este ca nu exista dulap de haine in camera si ele stau pe umerase, la vedere. Sub cuier exista doua randuri de rafturi unde poti pune hainele impaturite si incaltamintea.

    Nici noptiere nu sunt, doar niste cuburi din lemn ce le imita, astfel incat totul in camera este la vedere in caz ca cineva doreste sa despacheteze si sa goleasca bagajele.

    Baia este super OK, are si bideu, precum si cabina de dus. Sapunul si gelul de dus sunt de calitate (Dove si Lux). Hartia igienica este din abundenta, plus servetele din hartie in dreptul toaletei si servete din panza in dreptul bideului. O baie extrem de utila. Uscatorul de par se afla pe hol, langa oglinda, unde exista si un taburet, pe langa scaunul aferent biroului.

    Acum, dupa ce am inspectat camera, sa vedem si peisajul ce se ascunde dupa perdele. Inainte sa ajung la acest hotel, studiasem si alte hoteluri care promiteau terase nemaipomenite pe acoperis din care se vedea panorama Orasului Etern. Stiam ca suntem la parter, dar mintea mea umbla brambura printre cupolele de bazilici si ruinele romane...

    Perdelele si draperiile grele ascundeau un balcon mare cu vedere la... un zid, de care ne despartea un drum ce semana cu intrarea intr-un garaj! In planul doi, nu erau fabrici si uzine, ci blocuri si iarasi blocuri.

    Nu aveai peisaj sa privesti in zare, insa, aveai din belsug UMBRA! Stiti ce inseamna o camera cufundata in umbra in luna august?? Raiul pe pamant! N-am folosit aerul conditionat pentru ca nu era nevoie…. Era racoros, iar de peisaj nu aveam nevoie in conditiile in care plecam imediat dupa micul dejun si ne intorceam noaptea.

    Uitandu-ma in sus, puteam vedea hotelul in plin soare la etajele superioare…. Deci, avantaj noi, care am stat la parter! Va recomand!

    Salonul de mic dejun

    La sala de mese e poate ajunge de la intrarea in hotel, pe langa receptie, pe partea stanga. Pana se ajunge la ea, se poate iesi in curtea interioara a hotelului, care are cateva plante si masute cu scaune din rachita, numai bune de cateva minute de relaxare la o cafea americana de care m-am indragostit iremediabil! In aceeasi curte se putea iesi inclusiv din sala de mese, potrivita ca marime, luminoasa si simpla.

    Micul dejun a fost in regim bufet. Pot spune ca a fost un mic dejun foarte bogat, fata de cate variante de o cafea si un corn citisem pe la alte hoteluri. Sucuri la dozator, multe sortimente de cafea, ceai si apa, bufet cald (omleta si sunca), bufet rece (cascaval, salamuri, sunca), iaurt simplu la bol, iaurt cu fructe la cutie, unt, branza topita, gemuri, ananas rondele, fructe din compot la bol, paine prajita, paine normala, toast. Concluzia? Pana la 4 nu simteam senzatia de foame cu nici-un chip! Eu chiar nu mai doream sa mananc nimic, pentu ca dimineata mancam mai mult decat de obicei si bine am facut, la cate ore iti ia fiecare obiectiv de vizitat in Roma, intr-un tur de forta, practic, este necesar sa fi satul si hidratat.

    Abia de a doua zi ne-am luat un rucsacel cu cateva fructe, biscuiti, bere si sucuri cumparate de la supermarket, pentru ca in prima zi ne-am intors devreme (pe la 7-8 seara, din cauza oboselii acumulate cu drumul).

    Este bine de stiut ca in zilele de lucru, micul dejun se poate servi incepand cu ora 6.30, ceea ce inseamna mai mult timp pentru plimbari prin oras. In zilele de sambata si duminica, se poate manca incepand cu ora 7.00.

    Personalul

    -la receptie mi s-a parut mai « gomos », adica destul de reci si fara un zambet pe buze (oare se cheama profesionalism?)

    -in salonul de mic dejun, destul de suparati si obositi

    -cu femeia de serviciu nu am interactionat, plecand dimineata si venind seara, dar schimba zilnic prosoapele, se simtea ca trecea prin camera.

    Important de stiut

    -Atunci can intrati in camera, veti vedea televizorul deschis si va invita sa introduceti numarul camerei. Nu o faceti decat daca sunteti dispusi sa platiti 19,5 euro costul unui pachet de programe. Este PAY TV! Noi ne-am pacalit, de fapt sotul... A butonat, nu ne-am uitat mai mult de o juma de ora la TV toate zilele cat am stat si la sfarsit a trebuit sa scoatem peste 30 de euro din buzunar pentru TV si taxa de oras, atentie, se platesc 2 euro/zi de persoana.

    -Bagajul poate fi lasat intr-o camera special amenajata, din care se intra direct din strada, iar cheia se ia de la receptie. Noi le-am lasat dupa ce am predat camera, pentru a putea sa ne mai plimbam pana la ora de plecare a trenului. Nu se percep taxe suplimentare.

    -Exista conexiune la internet wireless in intregul hotel, insa este contra cost.

    Cam asta ar fi de spus, per ansamblu a fost o alegere foarte buna, daca ma gandesc la raportul calitate-pret. Am citit multe opinii vizavi de hotelurile din Roma si pentru data viitoare as fi tentata sa incerc o varianta expusa de unul dintre userii de pe site, insa aici m-am simtit excelent si parca m-as reintoarce...


    [fb]
    ---
    Trimis de magdalena in 01.09.11 21:11:19
    Validat / Publicat: 01.09.11 22:24:13
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3021 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Roma, cladire pe Via Assisi, strada pe care se afla hotelul Express by Holiday Inn - San Giovanni
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 62.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    david
    [02.09.11 23:08:40]
    »

    Astfel ca atunci cand am gasit oferta last minute de 57 de euro/camera/noapte pentru un hotel de 3 stele ce apartine de un lant hotelier (Express by Holiday Inn)

    L-am cautat si eu pe site-urile de specialitate, dar din pacate mai jos de 90 de euro/noapte nu am gasit.

    Felicitari pentru review!

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [02.09.11 23:20:19]
    »

    @david, asa gaseam si eu, preturi mari, nu mi-a venit sa cred cand l-am gasit la pretul la care l-am platit!

    Daca te intereseaza, iti transmit prin m. p. agentia de unde am cumparat cazarea.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    david, magdalena

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039213180541992 sec
    ecranul dvs: 1 x 1