GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O alegere inspirată
Vreau să vă povestesc despre un hotel care mi-a plăcut atât de mult, încât la a doua vizită în orasul de pe malurile Senei (vezi impresii), m-am cazat tot la el.
Holiday Inn Express Paris-Canal De La Villete este un hotel de 3 stele plus. I-aș da și patru, dacă ar avea camerele un pic mai mari. Este un hotel modern, decorat foarte vesel și pe-afară si pe dinăuntru. Un festival de culori ce să mai. Are șase etaje si un număr de 144 de camere.
Hotelul este situat pe malul Senei pe canalul de l’Ourcq. Zona nu e foarte safe, să-i zic așa, din cauza băștinașilor care mie personal nu-mi prea inspiră încredere (e doar o părere personală), dar n-am avut nicio problemă cu ei, nici prima, nici a doua oară când am fost cazați aici.
În imediata apropiere, adică la 5 minute de mers pe jos este stația de metrou Riquet, metrou care duce direct în centru, la Luvru.
Hotelul dispune la subsol de o parcare cu plată.
După cum am precizat este un hotel relativ nou, ecologic, cu un design atât interior, cât și exterior modern, plin de culoare. Mai mult noaptea hotelul este iluminat exterior în așa fel, încât e un festival de 5 culori.
Recepția e modernă, deschisă non stop, deservită de un personal cel puțin rece, ca să nu zic mai mult, cu noi românii. Dar acest lucru a fost vizibil pentru mine peste tot în Paris. Am ajuns mai devreme si nu au putut sa ne cazeze, dar am lasat bagajele la recepție si am ieșit să hoinărim prin oraș. Tot la recepție au și un seif, contra cost desigur.
Pentru accesul la etajele superioare exista la dispoziția clienților, trei lifturi exterioare, din sticlă, foarte silențioase.
Camera e medie ca dimensiuni. Noi am avut un pat mare dublu foarte confortabil, iar pentru fetiță o canapea extensibilă. Decorul în cameră este minimalist, așa cum se poartă în prezent. Printre facilitățile existente în cameră, mai pot enumera aerul condiționat foarte silențios, LCD care are atât programe internaționale, cât si cu plată, biroul, telefonul fix.
Pe jos este o mochetă destul de groasă. Într-un colț aveam un fierbător, cu care ne puteam prepara câte o cafea sau câte un ceai cald.
Baia privată era dotată cu duș si avea toate produsele de igienă de calitate. Deasemenea avea și uscător de păr.
Personalul de la menaj foarte discret si eficient. Deci curățenia ireproșabilă.
Conexiunea la internet foarte slabă si nesigură. Se pierde foarte des semnalul. Disponibilă doar în zona recepției.
Tot hotelul este înconjurat de o pasarelă metalică, dar nu se poate ieși pe ea decât din camerele cu balcon de la etajul 6. De preferat dacă vreodată sunteți cazați la acest hotel este să cereți o cameră cu vedere la Sena și nu în curtea interioară. Curte care e plină de verdeața de altfel, dar vederea e foarte limitată.
Micul dejun se servește dimineața, începând cu ora 7, cu preparate din bucataria franțuzească si este foarte gustos. Singurul mic impediment este ca nu este foarte diversificat. Se bazează in mod normal pe brânzeturi și pe produse de patiserie, delicioase de altfel. Cred că nu mai trebuie să subliniez că si restaurantul este decorat cu mult bun gust, așa ca tot hotelul de altfel.
În hotel mai există un bar foarte frumos decorat și o terasă exterioară de care n-am ajuns profităm din cauza vremii răcoroase. Deasemenea in interiorul hotelului există și un centru de afaceri.
În jurul hotelului sunt câteva braserii unde se poate servi masa. Magazine nu prea sunt multe în zonă.
Fiind localizat pe malul Senei este o zonă ideală de promenadă și de sport. În special seara o grămadă de localnici ies la alergat, la o plimbare cu bicicleta sau cu barca pe Sena.
Dar cel mai des se poate observa cum practică unul din sporturile lor favorite, respectiv petanque. Acesta sport este practicat in special de magrebieni. Este un joc cu bile metalice care trebuie aruncate cât mai aproape de o bila de lemn colorată, denumită cochonnet. Seara sunt o mulțime de grupuri de bărbați, care se delectează cu acest sport, pe malul Senei.
În apropierea hotelului se află Parc de la Villette și Orașul de Știință și Industrie.
Hotelul nu e clar de nota 10 are și ceva minusuri, eu i-am dat nota 8, dar poate fi o alegere inspirată, pentru o vizită la Paris.
Trimis de robert in 22.04.15 11:11:31
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.88854400 N, 2.37835900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog melodia: https://www.youtube.com/watch?v=Ulay2FvUEd8
Mersi!
Mutat în rubrica "Holiday Inn Express Paris - Canal De La Villette, PARIS" (nou-creată pe sait)
---
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
---
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)