ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.10.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 03.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2024
DURATA: 7 nopți
Prieteni
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 800euro/pers.
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ AI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 40 USD
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

Vacanță relaxantă la Hilton Hurghada Plaza

TIPĂREȘTE

Unde să merg în vacanță cu zbor din Sibiu? Dintre puținele variante cu destinații de vacanță cu plecare din Sibiu, am ales Egiptul, pentru a patra oară. Perioada sejurului a fost 26.09-3.10.2024.

    Zborul

a fost cu HiSky. Ora de decolare din Sibiu a fost 15, cu o întârziere de 20 minute, iar aterizarea, la 18:10. La întoarcere, ora s-a modificat de două ori. Inițial trebuia să decolăm la 10:50, cu o zi înainte am fost anunțați că ora va fi 12:50, iar în aeroport, am aflat că avionul va decola la 14:10. În avion, înainte de aterizare, ni s-a dat să completăm formularul de intrare în Egipt cu datele noastre, numele hotelului, scopul vizitei. Completându-l în avion, am scutit timp in aeroportul de sosire. 

   Viza

Este 25 dolari, preț afișat mare la intrare în aeroport. Ea se plătește în stânga cum intri în aeroport. Drept în față, stau reprezentanții agențiilor care cer 28 dolari. Deci, atenție: plătiți la ghișeele aeroportului, chiar dacă este coadă! Se poate plăti și în euro și se dă rest, făcându-se paritatea. 

  Transferul la hotel

După îndeplinirea tuturor formalităților și preluarea bagajelor care n-a durat mult, am traversat drumul vis-a-vis de aeroport unde ne așteptau reprezentanții agențiilor și autocarele pentru transfer. Pentru hotelul nostru am avut un microbuz in care am așteptat cam mult până să plece. Se făcuse deja 19:30, în Egipt, întuneric beznă. Norocul a fost să fim lăsați primii la hotel unde am ajuns în 20 de minute. 

   Hotelul

Hilton Hurghada Plaza se află pe Gabel El Hareem Street, Hurghada 2, la cca 13 km de aeroport, în partea veche a orașului, El Dahar. Este un hotel mare, impunător, cu 8 nivele și 495 de camere. Am citit că a fost renovat în 2019. Formalitățile de cazare au decurs repede. Noi am plătit o cameră standard, dar nu era diferită de una deluxe, chiar identice, doar că deluxe, fiind la etaj superior, avea o vedere mai bună la mare. Wifi a funcționat foarte bine în întreg resortul.

 Lobby

Impunător, la fel ca întreg hotelul. Recepția nu epatează cu nimic. Limbile vorbite de cei de la recepție sunt engleza, rusa, germana. La intrare, ca în toate hotelurile din Egipt, se află serviciul de securitate. Tot aici, serviciul Concierge care se ocupă de bagaje, oferă relații despre plecarea de la hotel, plus alte informații cerute de turiști. Există și o cameră de bagaje. Canapele, fotolii, măsuțe te așteaptă pentru relaxare și odihnă. Un tron al lui Tutankamon pare piesa de rezistență. Mi-au plăcut florile, zilnic proaspete, care înviorează decorul din lobby. Tot aici, sunt și câteva magazine cu suveniruri, bijuterii, haine și o agenție pentru excursii.

 Camera

Am primit camera 230, aflată la etajul al II-lea, cu vedere la piscină și parțial, la mare. Mi-a plăcut din prima și nu am schimbat-o, așa cum am procedat în alte dăți. Camera spațioasă, 33 mp, cu două paturi twin, confortabile. Așternuturi albe, curate, bumbac satinat de calitate. Între ele, o noptieră cu sertare și un spațiu liber. Pe noptieră, un telefon. Pe perete, de-o parte și de alta a paturilor, sunt aplice. Pe pertele dintre paturi, două tablouri cu peisaj marin. În fața paturilor, un birou pe care ne aștepta serviciul de cafea/ceai și apa care se împrospăta zilnic. Sub birou, mobilierul este prevăzut cu două dulapioare cu sertare și unul în care este încastrat răcitorul. O veioză se află și pe birou. Televizorul este aplicat pe peretele de deasupra biroului. Locul de relaxare, format dintr-o canapea, un fotoliu și o măsuță din sticlă, se află lângă balcon. Un lampadar întregește acest colț. Locul pentru bagaje este imediat lângă peretele ce desparte camera de hol. Aerul condiționat a funcționat bine. Cameristul nostru a primit bacșiș, a fost mulțumit, dar... nu ne-a făcut animăluțe din prosoape! Avea mult de lucru și părea puțin depășit și obosit, nou fiind în meserie. A doua zi, am fost sunată de la serviciul clienți să mă întrebe dacă totul a fost bine în cameră.

 Holul 

Unul obișnuit, desul de spațios, nu te loveai de pereți. Dulapul, încăpător, împărțit în trei compartimente: unul pentru umerașe, alte două cu rafturi. În dulap am găsit masă de călcat și fier de călcat, seif, un cântar electronic, dar fără baterie. Tot în dulap, într-un sertar, uscătorul de păr și o pungă din material textil pentru rufe murdare. La 5 stele, mă așteptam și la papuci, dar nici camerele deluxe nu aveau așa ceva. 

 Baia

Din hol se intră în baie care este spațioasă, cu vană și duș, despărțite de încăpere printr-un paravan de sticlă. Produsele de toaletă, șampon, gel de duș, balsam de păr, loțiune de corp, sunt in recipiente mari fixate în perete. Am primit și un săpunel, doar unul! Chiuveta generoasă, montată într-un blat din marmură. Pe perete, o oglină mare, plus una mică pentru machiaj. O noutate pentru mine a fost designul băii: peretele dinspre cameră este din sticlă mată. Se poate trage o jaluzea pentru mai multă intimitate, dar lumina din baie tot intră în cameră. Este ceva modern, dar mie nu mi-a plăcut. Prosoapele nu au fost foarte pufoase, dar erau curate și schimbate zilnic, indiferent unde le lăsam.

 Balconul

Un perete cu ușă glisantă desparte camera de balcon. Nu este foarte mare, dar suficient să aibă două scuane și o măsuță din lemn. Pereții balconului sunt din sticlă și acest aspect îți oferă o vedere mai bună asupra zonei exterioare, care, aici, era piscina și în lateral, se vedea și marea, parțial. Balconul nu are și un uscător de rufe, care se află în baie, deasupra căzii, un fel de o sfoară.

Restaurante, gastronomie

Restaurantul principal are trei zone și o terasă foarte mare.  Am mâncat toate mesele pe terasă. O parte a ei este acoperită. Lângă ea se află o piscină. Sunt și restaurante tematice unde se face rezervare cu o zi înainte. Am rezervat la restaurantul turcesc aflat pe plajă. Restaurantul este mare, multe mese și puțini meseni. Mâncarea a la carte a fost foarte gustoasă. 

Există și bar la piscină, și bar la plajă, un altul în lobby. Tot în lobby, este o cafenea orientală, dar contra cost. Mâncarea a fost bună, dar n-a excelat prin nimic deosebit. nu mi s-a părut de 5 stele. Prăjiturile și fructele au salvat reputația, fiind multe, variate și delicioase. Cafeaua a fost bună. Am văzut că se serveau și băuturi alcoolice. Pentru doritorii de pește și alte vietăți marine, se făceau zilnic la grătarul situat pe terasă. Aici era și un colț unde se găteau paste cu diferite sosuri. 

    Plaja și marea

Resortul este situat la plajă, pe malul mării. Fiind foarte întins (nici nu cred că am reușit să-l văd tot), parcurgi destul până la mare, dar este plăcut să te miști prin resortul plin de palmieri și flori. Ca să ajungem la plajă, am coborât cu liftul aflat în lobby, după ce am trecut prin lungile coridoare ale hotelului. În ultima zi am aflat că puteam ajunge mai direct și mai simplu. 

La plajă este beach barul și centrul de prosoape pe care le luam pe baza cartelei primite la cazare.

Plaja, în formă de arc, este cu nisip. Stând cu fața la mare, în dreapta, plaja este mărginită de vegetație care oferă umbră, iar în stânga se învecinează cu portul de agrement de unde se pot face excursii pe mare. Peisajul mării este întregit de iahturi, bărci și alte ambarcațiuni. 

Marea nu cunoaște fenomenul flux-reflux. Intrarea în apă este lină. Plaja este dotată cu șezlonguri, canapele (câteva), umbrele din stuf sau din lemn. La orele 11 incepe aqua gym, iar pe iarbă, yoga. Muzică în zona de divertisment. Salvamarii sunt la datorie până la 18 când, practic, nu se mai intră în apă. Cei care preferă piscina, sunt trei pentru adulți și una pentru copii. Una dintre piscine, mai mică, are jacuzzi. La piscine sunt șezlonguri, umbrele de soare. 

  Distracție și divertisment

În holul hotelului era afișat programul spectacolelor din fiecare seară. Spectacolele se țineau în aer liber, lângă plajă, unde este o scenă și fotolii pentru spectatori, N-am participat la niciunul, pentru că am preferat plimbările în oraș. Pentru copii, este un aqua parc cu tobogan și alte dotări pentru bucuria lor. 

Pentru doritorii de răsfăț există hammam, masaj, desigur contra cost. Între orele 09-18, funcționează La Perla Spa unde răsfățul este la maximum. Am făcut un masaj foarte, foarte bun. Costul negociat, 25 euro. Amatorii de fitness au o sală cu aparate. Există și teren de tenis și două mese de biliard, pe lângă care treceam de fiecare dată în drum spre cameră, dar n-am văzut pe nimeni jucând. 

Ce mi-a plăcut la acest hotel? multele locuri de relaxare, cu fotolii, canapele, măsuțe așezate pe holuri, cele mai multe cu vedere la mare, plus vegetația luxuriantă, palmieri și flori de bouganvillea și alte multe flori, gazonul, cărările ce duceau la plajă, absolut totul foarte bine îngrijit. Dar mai erau și multe ciori. Dacă în alte resorturi sunt pisici, aici sunt ciori care-și fac prezența mai ales în orele de servire a mesei, dar le-am văzut și pe plajă.

   Personalul

Foarte amabil, așa cum ne-au obișnuit egiptenii. N-am văzut pe nimeni încruntat, nervos, prost -dispus. Când am plecat, personalul de la serviciul de la securitate a dat mâna cu noi și ne-a urat să revenim. Cred că este în firea lor să fie cu adevărat ospitalieri. Oamenii sunt și unul dintre motivele pentru care aleg Egiptul.

   Împrejurimi

Hotelul se află în oraș, nu este izolat. Vis-a-vis este un mall, Hurghada City Mall și un Carrefour. Și în apropiere sunt multe magazine. Zona aceasta a orașului, El Dahar, oferă o atmosferă tipic egipteană. Aici găsești Hurghada autentică, cu bazaruri și piețe. Aici vezi femei acoperite cu văl vânzând pa marginea trotuarului mici suveniruri, vânzători ce-și etalează marfa și pe trotuar, aici totul este mai ieftin. Traficul, mai haotic parcă față de alte zone. Aici simți că ești în Egipt. Cu toată nebunia, m-am simțit în siguranță. 

  Excursii

  Fiind la a patra vacanță în Hurghada, nu am făcut decât o singură excursie, în luxoasa stațiune El Gouna, considerată Veneția Egiptului. Am mai vizitat-o, dar de fiecare dată mă simt fermecată de frumusețea ei. Dar excursii se pot face multe :la piramide, la Luxor și Valea Regilor, insula Giftun cu Orange Bay și Paradise Bay, cu submarinul, city tour al orașului. Agenția cu care am venit, ne-a oferit un tur gratuit al orașului. Noroc că am mai fost de câteva ori, pentru că în acest tur ghida ne-a dus doar prin magazine , cele mai scumpe, iar în Hurghada Marina, vizita acestui loc elegant s-a rezumat la a sta la o terasă. Eu m-am plimbat de una singură pe faleză. În excursiile pe cont propriu eu, de fiecare dată, apelez la agenția lui Medo Fateem, „Bon Voyage Tours Hurghada” pentru seriozitate, profesionalism, prețuri bune. Cum am scris , în hotel este și o agenție de turism ale cărei prețuri nu le cunosc, dar precis sunt mai mari.

  Concluzii

A fost o vacanță relaxantă într-o destinație care pe mine m-a cucerit. La aceasta a contribuit și hotelul ales, unul care face parte dintr-un lanț hotelier renumit. Poate prin unele aspecte nu se ridică la standardele unui Hilton din Europa, dar prin căldura personalului, facilitățile oferite, grădina luxuriantă și vecinătatea Mării Roșii este un hotel pe care-l recomand.


[fb]
---
Trimis de Rodel in 15.10.24 19:43:35
Validat / Publicat: 15.10.24 21:28:11

VIZUALIZĂRI: 1329 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48700 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 40.00 USD pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [15.10.24 21:53:49]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    RodelAUTOR REVIEW
    [15.10.24 22:22:41]
    »

    @webmaster: Mulțumesc!

    sirbuvio
    [16.10.24 01:24:15]
    »

    Pfff, nu te dezminti deloc... vacanta faina, recenzie faina... felicitari!

    Dar, pfff... Doamne, ce curaj ai sa mergi acolo in vremurile astea!

    artemisa24
    [16.10.24 09:26:08]
    »

    Super... de luat aminte pentru viitor... imi plac hotelurile care nu sunt izolate

    Felicitari pentru alegerea inspirata!

    RodelAUTOR REVIEW
    [16.10.24 10:53:53]
    »

    @sirbuvio:

    N-au fost probleme, în aer nu plutea niciun pericol, toată lumea era relaxată.

    RodelAUTOR REVIEW
    [16.10.24 10:56:13]
    »

    @artemisa24:

    Este unul dintre criteriile în alegerea hotelului: nici mie nu-mi place să fie izolat. Mulțumesc pentru lectură și vot!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    hlli, sirbuvio
    Alte impresii din această RUBRICĂHilton Hurghada Plaza Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062319040298462 sec
    ecranul dvs: 1 x 1