GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales acest hotel la recomandarea unor prieteni si pot sa spun ca am fost multumiti de ceea ce am gasit.
Hotelul Hera este amplasat pe soseaua care duce la Cabana Trei Brazi, chiar pe dealul din fata hotelului Orizont, e aratos si prezinta incredere. Parcarea hotelului este mica, cuprinzand doar vreo 10-12 masini, restul putand fi parcate peste drum unde este un teren viran. Hotelul are numai apartamente si garsoniere si noi am rezervat un apartament de la parter, deoarece eram cu copilul si cu soacra si ca sa nu ne chinuim cu accesul (cand am ajuns am aflat ca exista si lift). Daca tineti la panorama muntilor, nu va recomand apartamentele de la parter (de pe spatele hotelului), deoarece e mascata de cladirea din spate, care e destul de inalta si de aproape de hotel. Altfel, panorama e superba.
Apartamentul este foarte mare, chiar urias, intrecand in suprafata un apartament obisnuit de 2 camere din Bucuresti. Are 2 balcoane, baie foarte mare cu dus, in dormitor ai loc si de o miuta iar livingul are chicineta incorporata si are destul loc pt canapea extensibila, fotolii, masa cu 4 scaune, masuta, comoda TV etc. Apartamentul e ideal pt. 4 persoane, desi canapeaua extensibila e un pic cam tare. Si chicineta complet dotata e o idee foarte buna, mai rar intalnita in Romania, dar pe care oricum n-am folosit-o (ne-am folosit doar de minifrigider si am facut niste ceaiuri). Tot apartamentul e mochetat si asta e bine ca sa nu mai ai grija papucilor, exceptand momentele cand intri in baie.
Ce nu prea ne-a placut: este doar un dulap de haine si asta amplasat pe hol, desi in camere e loc si de 5 dulapuri. In dormitor, langa patul matrimonial sunt noptiere dar nu sunt veioze. Singura veioza din camera e asezata langa oglinda de pe peretele opus. Sau gandit la iluminat si au amplasat un intrerupator deasupra patului, dar foarte greu ajungi la el deoarece patul are tablia destul de inalta. S-a mai scris pe AFA.ro ca iarna e frig si inclin sa le dau dreptate, desi noi am fost in august, am observat ca au calorifere cam mici fata de marimea camerelor.
Am fost si la piscina hotelului (accesul e inclus in pret), care desi e mica, e binevenita dupa o zi de trasee prin munti. Am vrut si la sauna, dar era inchisa din lipsa de clienti si dura vreo jumatate de ora pana se incingea, asa ca am renuntat, plus ca ne costa 30 lei de persoana. Apa e curata, dar incaperea in care se afla piscina cam merita o zugraveala proaspata (din cauza condensului).
Pt masa au un salon la demisol si o terasa rustica in fata hotelului si sunt OK amandoua. Tot pe AFA.ro am citit impresii favorabile privind calitatea mancarii si pot sa spun ca asa este, cu toate ca am aflat ca de putin timp s-au schimbat patronii si tot personalul de la hotel. Am mancat foarte bine si a fost mult mai bun si mai ieftin decat la Cabana Trei Brazi. Micul dejun nu este de tipul deja consacrat “bufet suedez” ci are trei variante de meniu, care sunt destul de indestulatoare. Ce e ciudat, cafeaua nu e inclusa in nici o varianta de meniu.
Pretul a fost de 250 lei/noapte si poate parea cam mare, dar tinand cont de cele oferite, de cele 2 camere in care ne-am cazat 3 adulti si un copil, de 2 mic-dejunuri si accesul la piscina incluse, pretul mi s-a parut rezonabil. Pe la cele mai multe pensiuni mai rasarite, numai cazarea pe o noapte este 100 de lei.
In concluzie, recomand hotelul Hera ca o varianta de cazare acceptabila in Predeal.
Trimis de vini in 07.10.10 14:41:23
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vini); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.51173000 N, 25.56863000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Si eu am scris despre acest hotel, l-am ales dupa marimea camerei si dupa chicineta.
Dupa doua zile am schimbat camera de la mansarda foarte proasta, friguroasa si mica.
Apartamentul e ok, e mare, intr-adevar, dar canapeaua extensibila e jalnica.
E pozitionat bine hotelul si mancarea e foarte buna.
Pentru asta merita, dar vara.
cunosc hotelul (vazut din exterior), pentru ca am stat cateva zile la Orizont... pare acceptabil ca pret, e foarte bine pozitionat, cred ca merita o incercare de a sta acolo!
Ti-am dat SB cu placere, caci citindu-ti review-ul si admirand pozele, am realizat ca exact acelasi tip de apartament am avut si noi in 2008, de-un 1 mai (in acelasi apartament chiar poate am si stat . Si intr-adevar ne-am simtit bine, mancarea ne-a placut, gustoasa. Baiatul nostru mai mic a descoperit la restaurantul de la Hera cel mai bun pui cu sos de rosii.
Ca parti mai putin neplacute:
- si eu am avut oarece obiectii in privinta canapelei extensibile din living (copiii s-au cam chinuit ce-i drept sa doarma acolo)
- piscina e OK pentru cine stie sa inoate, dar pentru fricosi ca mine, totusi adincimea-si spune cuvantul si nu poti ,,gusta'' din plin o balaceala la piscina...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2017 Extraordinar de bine — scris în 22.07.17 de bogoi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Relaxare — scris în 27.07.16 de albu silvia din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Dezamagire — scris în 30.07.15 de Aristonro din BUZAU - nu recomandă
- Mar.2015 Super placut — scris în 16.03.15 de cata1974 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Servicii foarte proaste in raport calitate pret — scris în 09.04.15 de lauraconstanta din CONSTANțA - nu recomandă
- Jan.2015 E loc de mai bine! — scris în 31.01.15 de laur75 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2014 Vacanta Predeal — scris în 06.08.14 de baikal din BUCURESTI - nu recomandă