BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe același drum de întoarcere din concediu aveam nevoie de o cazare în zona graniței. Ceva ce să nu fie relativ auster, așa ca în concediu (ca sa tina mi mult, nu de alta... ;)), ci pe măsura nevoii noastre de a contracara groaza că s-a terminat concediul și ajungem acasă… adică ceva ce să ne mângâie la suflețel.
Așa că un prieten ne-a rezervat camera la Helvecija 1880 în Vârșeț. Arată foarte luxos, are și spa, deși nu le-am folosit, și are vinărie și un restaurant fain. Toate așa, într-o atmosferă oleacă mai scumpă.
Acum, nu e o locație din aia de nu te poți apropia de cât de scumpă e. Pe cameră am plătit 16.000 dinari, asta vine ceva de genul 700 de lei; pentru o familie cu doi adulți și doi copii, aproape cât adulții, e chiar ok. Camera a fost mare de tot, un pat mare, cu baldachin — n-am mai dormit niciodată în asemenea pat — și cu alte două paturi mai mici unde au dormit copchiii. Condiții foarte bune. De exemplu, draperiile camerei erau atât de groase încât nu ne-am dat seama că a venit dimineața, noi dormeam ca urșii și afară soarele arăta a ora 9 spre 10 dimineața. În baie poți organiza un campionat de tenis cu piciorul, atât e de mare, și cu dotări ca-n filme. Sunt și tot soiul de săpunuri și loțiuni din partea casei. Prosoapele-s din alea groase și pufoase, patul comod de tot. Este și masă de călcat cu fier cu tot.
Ce aș avea de comentat: la duș nu era o tăviță sau un suport, ceva unde să pui săpunul — trebuie să le ții pe jos, că de, doar n-ai buzunare la dispoziție. Și când cineva pleacă din cameră cu cardul, se ia curentul de tot, deși asta e cam standard peste tot.
Ai la dispoziție în cameră halat și papucei, în cazul în care ești interesat de spa.
Cred că e un loc foarte potrivit pentru nunți și altele de acest gen, cu spații numai bune pentru asta. La restaurant au fost foarte politicoși, mâncarea bună, eu am gustat o ciorbă de vită excelentă. Stropite toate, evident, cu rakija locală și apoi cu vinuri, tot din partea locului. Micul dejun e de la 8 la 11, foarte bogat și cu de toate, și mai mult, au avut pâine cu ou — asta înseamnă că pe mine m-au câștigat pe veci.
Până la urmă, cu camera, cu cina și cu vinurile luate, am lăsat aici o sumă de bani, nu mai știu care, dar totuși respectabilă. Ce să zic, ne-am simțit bine și ei câștigă din asta.
Sunt vinuri ce se pot lua, sunt produse locale, cel puțin majoritatea. Fără să mă pricep prea mult, am pus mâna pe vreo două albe și vreo trei roșii și nu regret, au fost bune toate și le-am băut cu drag împreună cu prietenii, în serile în care am început să numărăm zilele rămase până la concediul viitor.
Un loc bun, deci vi-l recomand cu drag.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de Trank in 13.03.26 15:39:03
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.11024130 N, 21.30954780 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Helvecija 1880 Hotel, VRSAC (VARSET)" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...











